Publicitate
Muzică

Un fost detectiv LAPD spune că ştie cine l-a ucis pe Tupac

Află toate teoriile legate de moartea rapperului.

de Jeff Weiss
14 Iulie 2015, 9:12am

Fotografie de Danny Clinch via Getty

Acum ne putem concentra pe problemele cu adevărat importante ale Americii , precum „Oare chiar am aterizat pe lună", „Ce s-a întâmplat la Rosswell?" şi „Unde-s Biggie şi Tupac?". Asta a spus Barack Obama la Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă din 2011.

„Nu, nu ştim unde-i Tupac." – a scris CIA-ul pe contul oficial de Twitter.

În fiecare an, un interviu nou cu Tupac, o hologramă sau o melodie obscură face senzaţie pe internet, după care e dată repede uitării. Recent, Kendrick Lamar şi-a încheiat cel de-al doilea album de studio cu o conversaţie din 1994 între Tupac şi jurnalistul muzical Mats Nileskar. Asta a reaprins interesul pentru ce s-a întâmplat cu adevărat în seara aia din septembrie 1996. Cine l-a omorât pe Tupac? Care au fost motivele? De ce Suge Knight, care va fi judecat pentru crimă, spune că Tupac e încă în viaţă?

Au apărut tot felul de teorii ale conspiraţiei, iar o grămadă de cărţi, documentare şi show-uri de comedie (cum ar fi Chappelle's Show) au încercat să clarifice lucrurile, dar n-au reuşit decât să le înceţoşeze şi mai tare.

Problema e că forţele de ordine nu şi-au dat interesul să elucideze una dintre cele mai infame crime din ultimii douăzeci de ani. Până la urmă, Chris Rock a spus-o cel mai bine: „Tupac a fost împuşcat în Las Vegas, după un meci de-al lui Mike Tyson. De câţi martori e nevoie ca să arestezi pe cineva? Moartea lui Tupac a avut o audienţă mai mare decât ultimul episod din Seinfeld." Din păcate, poliţia nu l-a interogat niciodată pe singurul martor, Yafeu Fula poreclit Yafi Kadafi, din gruparea Outlawz, care spunea că îl poate identifica pe atacator. Fula a fost împuşcat în New Jersey, la doar două luni după moartea lui Tupac. Ceilalţi care ar putea să ştie cine e vinovatul, păstrează în continuare tăcerea.

Trebuie doar să asculţi „ Hit' Em Up", piesa care exemplifică certurile lui Tupac cu Biggie, ca să-ţi reaminteşti că lista de duşmani a rapperului era de proporţii astronomice. În piesa asta se luase şi de ceilalţi membri Bad Boys şi de Chino XL, iar Jay Z, Mobb Deep şi Nas sunt luaţi peste picior în „ Bomb First (My Second Reply)." În „Against All Odds", Pac a spus că Dr.Dre e gay, că mafiotul newyorkez Haitin Jack e un informator şi i-a mai înjurat un pic şi pe Puffy şi Nas, ca să fie sigur că i-a acoperit pe toţi.

Există şapte teorii care persistă, unele mai viabile decât celelalte. Toate sunt bazate pe răsturnări de situaţie şi motive de scepticism.

Teoria „Briciul lui Occam": Ucigaşul a fost răposatul Orlando „Baby Lane" Anderson, un membru al găştii Southside Crip, bătut cu cruzime de Tupac şi Death Row în holul hotelului MGM Grand, după meciul lui Tyson. Asta-i soluţia cea mai evidentă a unei probleme extrem de complicate.

În decursul anilor, am discutat cu mai mulţi rapperi care au legături cu găştile Blood şi Crip în South Central şi Compton. Din motive evidente, niciunul n-a vrut să dea vreun interviu oficial, dar cei mai mulţi au spus că asasinatul a fost organizat doar parţial de Anderson, principalul suspect în uciderea lui Pac, înainte să fie ucis la rândul lui în 1998.

Într-un interviu al revistei All Hip-Hop din 2013, legendarul DJ Quik a spus că vinovatul e Travon Lane, un afiliat al găştii Blood şi al casei de discuri Death Row. „Prostului ăluia speriat i s-a ciordit un lanţ şi din cauza asta l-a băgat pe Tupac într-un război," a spus Quick, după ce-a sugerat că Orlando Anderson sau unul dintre afiliaţii săi îl jefuiseră pe Lane. Conform lui Quick, Lane i-a făcut pe Suge şi Tupac să-l calce în picioare pe Anderson pentru ce i se întâmplase în seara aia. Se pare că Anderson s-a întâlnit din nou cu Knight şi Tupac mai târziu în seara aia, doar că de data asta era înarmat până-n dinţi. „Travon Lane era un bătăuş, un instigator," a adăugat Quick. „Întotdeauna ăla care stă şi se uită distruge tot."

Dar povestea aia nu-i lipsită de lacune. În ciuda părerii generale că Anderson şi cei din South Side Crips s-au aflat în spatele crimei, atât poliţia din Los Angeles, cât şi cea din Las Vegas n-au găsit destule dovezi incriminatoare pentru Anderson. Şi, deşi Anderson a fost ucis în 1998, poliţia a conchis că asta n-a avut nicio legătură cu uciderea lui Shakur.

Teoria „Gangsta Rap-ul e de vină": Suge Knight, ajutat de avocatul său David Kenner, a pus la cale un plan de-al ucide pe Tupac, ca să-l împiedice să plece din Death Row, lucru care i-ar fi permis lui Knight să profite de pe urma lui pentru totdeauna.

„Cred în continuare că asasinul a fost cel bănuit de toată lumea: Orlando Anderson," spune Randall Sullivan, autorul cărţii Labyrinth, în care sunt descrise meticulos conexiunile dintre poliţiştii LAPD implicaţi în scandalul Rampart şi legături posibile cu moartea lui Notorious BIG.

„Dacă n-a fost el, sigur a fost unul dintre asociaţii lui. Iar legăturile dintre Anderson şi Knight par veridice. Cine altcineva în afară de Suge ar fi avut vreun motiv să-l omoare pe Tupac?"

Legăturile dintre Anderson şi Knight sunt înrădăcinate, în mare parte, în speculaţiile din jurul motivului pentru care Anderson şi-a schimbat povestea când a depus mărturie la audierea pentru eliberarea pe cauţiune a lui Suge Knight, conform the Guardian. Iniţial, când poliţia din Las Vegas l-a interogat, a pretins că Suge îl bătuse zob în seara aia, în hotelul MGM. Dar, în boxa martorilor, Anderson a afirmat că, „Suge a fost singurul care a spus, Terminaţi cu prostia asta! " Conform zvonurilor, Anderson fusese plătit de Knight să-şi schimbe mărturia.

Teoria asta spune că Suge l-a ucis pe Tupac, ca să se răzbune pe plecarea sa din Death Row. Iar Labyrinth scoate la iveală că-i adevărat că Shakur îl concediase pe avocatul Death Row, David Kenner, cu puţin timp înainte să fie ucis şi-şi fonda propria companie de discuri, Euphanasia. Teoretic, dacă-l oprea din timp, Suge putea să profite de pe urma faimei postmortem a artistului, lucru pe care l-a şi făcut.

Dar, în ciuda acestei poveşti, în continuare nu există niciun motiv pentru care Suge ar fi aranjat un asasinat, când el însuşi se afla în maşină. Şi-a avut o grămadă de oportunităţi să orchestreze un atac asupra lui Tupac, cu mult mai puţini martori decât un meci de-al lui Tyson în Las Vegas.

„Argumentul a fost că Knight se afla în maşină când Tupac a fost impuşcat, dar dacă te uiţi pe raportul poliţiei, ucigaşul s-a apropiat de maşină şi-a tras dintr-un unghi care-l putea nimeri doar pe Tupac," continuă Sullivan. „Niciun glonţ nu s-a apropiat de Suge," care, conform ştirilor de la locul incidentului, a fost atins doar de fragmentele gloanţelor.

Teoria „Eşti un nimeni până nu te omoară cineva": Biggie, sau unul din oamenii lui, s-a strecurat până-n Vegas în noaptea meciului şi i-a plătit pe membrii Crisps („Echipa mea în bleumarin" din melodia „Long Kiss Goodnight") să-l omoare pe Tupac. Asta-i o teorie care a fost discreditată, propagată în ziare de fostul reporter LA Times , Chuck Phillips, care şi-a bazat teoria pe documentele FBI care s-au dovedit a fi falsificate.

Teoria „Ne urmăreşte FBI-ul": FBI-ul, pornit să elimine rapperi negri radicali, a orchestrat crima.

Am vorbit pe larg cu John Potash, autorul cărţii Războiul FBI-ului împotriva lui Tupac Shakur şi a Liderilor Negri. Deşi şi-a argumentat cu brio opiniile că mama lui Shakur şi asociaţii Black Panther erau monitorizaţi de agenţii federali, Haitian Jack şi Jimmy Henchman erau informatori FBI meniţi să-l sape pe Tupac, iar guvernul ura rapperii, e puţin probabil ca guvernul SUA să fi avut motive să pună la cale un plan de asasinare a lui Tupac, cu atât mai puţin să ţină totul sub preş în era WikiLeaks şi Edward Snowden.

„Dau crezare teoriilor conspiraţiei ale FBI-lui la fel de tare cât dau celor care cred că Tupac e în viaţă," spune Sullivan.

Teoria „Murder Rap": Duane „Keffe K" Keith Davis a fost plătit cu un milion de dolari de Sean „Puff Daddy" Combsă-i ucidă pe Suge Knight şi Tupac. Şi Davis spune că nepotul său, Orlando Anderson de la Theory Number One, a fost unul din cei care au tras. Detectivul Greg Kading şi-a expus ipoteza în cartea din 2011, Murder Rap. Fostul şef al securităţii de la Death Row, Reggie Wright Jr, şi-a exprimat cu tărie sprijinul pentru ancheta lui Kading, care se bazează pe-o mărturie filmată a lui Davis din 2008. (Reprezentanţii lui Combs n-au făcut niciun comentariu, dar într-un mail din 2011 trimis celor de la LA Weekly, Sean a spus că acuzaţiile sunt „fictive şi complet ridicole.")

Teoria „Insula cu soare": Tupac e viu şi se ascunde în Cuba sau pe-o altă insulă tropicală, poate chiar împreună cu Elvis. Nu doar Suge a declarat recent că Tupac e-n viaţă, dar anual apare câte-o poză cu vreun tip care seamănă cu Tupac şi-o arde pe Bourbon Street. Sau la meciul Warriors vs Celtics. Sau în visele lui Kendrick Lamar, ca să-i explice ce-s napii. Dar pe cât de grozav ar fi ca Pac să fie încă în viaţă, s-a dovedit cu certitudine că-i mort. Chiar foştii lui colegi de la Outlawz au declarat că i-au fumat cenuşa.

Cea de-a şaptea teorie, a lui Russell Poole, e cea care ar trebui să te intereseze în mod special. Dacă citeşti asta pe telefon, ar trebui să te aşezi. Ipoteza işi are rădăcinile tot în Labyrinth şi e explicată în cartea Tupac 187: The Red Knight, scrisă de Richard „RJ" Bond şi Michael Douglas Carlin, la care insuşi Poole a contribuit.

Russell Poole a fost detectivul LAPD care a ajutat la soluţionarea scandalului Rampart de la sfârşitul anilor 90'. El a dezvăluit abuzurile în serviciu ale diviziei speciale Community Resources Against Street Hoodlumsdin cadrul LAPD. Cercetările lui au scos la iveală că anumiţi ofiţeri LAPD se ocupau de securitatea celor de la Death Row, în afara orelor de serviciu. Mulţi dintre ei erau poliţişti corupţi, cu legături puternice cu lumea interlopă.

Poole este eroul nechibzuit al Labyrinth. El e cel care a scos la lumină mii de dosare clasificate, care a fost forţat să se pensioneze după ce şefii lui au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l oprească din căutarea adevărului. Poole e prezentat drept o încrucişare între Captain Ahab, Philip Marlowe şi Matthew McConaughey la sfârşitul serialului True Detective. În timp ce mulţi şi-au exprimat scepticismul faţă de concluziile sale, puţini au fost răutăcioşi cu privire la sinceritatea şi integritatea sa. Iar acum e convins că ştie cine l-a ucis pe Tupac.

Conform lui Poole, prima descoperire importantă a fost în 2013, când a luat legătura cu reporterul de investigaţii Chris Blatchford de la Fox-11 KTTV, faimos pentru reportajele lui despre mafia mexicană. Blatchford l-a informat despre o pistă, pe care n-o mai urmărise nimeni din 1998, o confesiune a unuia dintre presupuşii ucigaşi ai lui Tupac, Malcolm Patton.

Se pare că Patton îi dictase mesajul surorii lui Robert Soria, unul dintre intermediarii lui Blatchford, care i l-a trimis mai apoi reporterului. În scrisoare, Patton spunea că el, împreună cu fratele său Danny şi cu Donald Smith, îl asasinaseră pe Tupac şi că Reggie Wright Jr (care era pe vremea aia şeful securităţii de la Death Row) le oferise informaţii despre locul în care se aflau Suge Knight şi Pac . În scrisoare se mai spune şi că arma crimei avea să fie plasată într-un seif al Fox 11. (Un reprezentat Fox 11 le-a spus celor de la VICE că arma n-a fost niciodată lăsată acolo.)

„N-a irosit indiciul ăla," mi-a spus Poole la telefon, în primul său interviu de după lansarea cărţii Tupac 187: The Red Knight, din decembrie anul trecut. „Blatchford îi informase pe poliţiştii din Vegas în 1998, dar pur şi simplu l-au ignorat." E important să ne amintim că, de vreme ce scrisoarea i-a fost dictată surorii lui Soria, e posibil ca cei doi fraţi să fi inventat toată povestea. VICE a încercat să-l contacteze pe Patton. În urma unei căutări, am găsit două numere de telefon, ambele nealocate.

Conform scrisorii, care poate fi citită în The Red Knight (prima pagină apare şi-n comunicatul ăsta de presă), crima din Las Vegas i-a avut în vizor pe Suge Knight şi Shakur.

Poole e convins că regizorii atacului au fost Sharitha Knight şi Reggie Wright Jr, şeful securităţii de la Death Row. Sharitha era în mijlocul unui divorţ de soţul ei Knight, iar Poole crede că Sharitha şi Wright Jr au pus la cale asasinatul, ca să preia controlul asupra Death Row, o schemă care pare inspirată din MacBeth, Hamlet şi filmul de debut al lui Hype Williams din 1998, Belly.

„Suge încă nu divorţase, şi dacă ar fi murit, ea s-ar fi ales cu toată averea," a spus Poole. „Aşa că s-a întâlnit cu Wright Jr, care conducea Death Row, şi a plănuit schema în timp ce Knight era la puşcărie," a teoretizat el.

„Wright Jr a scăpat în tot acest timp," spune Poole. „I-au trimis tot felul de informaţii de propagandă fostului reporter de la LA TIMES , Chuck Phillips, printre care şi mii de indicii false." E de menţionat că asta-i doar suspiciunea lui Poole.

Mai departe, teoria lui Poole devine tot mai bizară. Conform lui Poole şi scrisorii, cei trei ucigaşi au fost fraţii Malcolm şi Danny Patton, şi Donald Smith, membru al găştii Long Beach Crip. S-ar putea să-l ştii pe Smith după numele de scenă, Lil ½ Dead, un afiliat al casei de discuri Death Row, care-a lansat două albume la mijlocul anilor 90'. Tipul e faimos şi pentru că Snoop Dogg (care-i văr cu Smith) spune în piesa lui Dr.Dre, „Fuck You", că i-ar fi dat cu penisul în cap unei femei.

Teoria lui Poole spune că Lil ½ Dead avea motivele lui să-l omoare pe Shakur. Conform poveştii, Lil ½ Dead l-a cunoscut în 1991 pe Tupac, pe vremea când el era adolescent, iar Shakur avea 20 de ani şi lucra la albumul de debut, 2Pacalypse Now. Se spune că ½ Dead i-a trimis lui Tupac demo-ul său, dar starul nu i-a răspuns niciodată. Tot în scrisoare apare şi informaţia că demo-ul lui ½ Dead conţinea pi esa „Brenda's Got a Baby", pe care Tupac a furat-o şi a transformat-o în primul lui single de succes.

Indiferent dacă ţi se pare sau nu adevărată teoria asta, clar intră în top cinci consipraţii sinistre, la acelaşi nivel cu Glonţul Magic ce se presupune că l-a ucis pe JFK şi otrava care i-a fost fatală Cleopatrei (în loc de suicid).

Dacă teoria asta nu i-ar fi aparţinut lui Poole, ar fi fost luată în râs imediat. Şi sunt motive clare de scepticism. În primul rând, niciunul dintre protagoniştii cazului n-au primit vreo pedeapsă fatală: dreptate în stradă, în locul dreptăţii din sala de tribunal. În al doilea rând, e de neconceput ca ½ Dead să fi scris vreodată o piesă atât de bună ca „Brenda's Got a Baby", cu atât mai puţin să fi fost plagiat de Tupac. (Lil ½ Dead a refuzat să fie intervievat pentru articolul ăsta.) Dar reputaţia lui Poole e de-ajuns pentru a da o doză de credibilitate teoriei.

„Poole e un detectiv incredibil de precis," spune Perry Sanders, avocatul care i-a reprezentat familia lui Christopher Wallace (Notorious BIG) în procesul întocmit pe nedrept împotriva oraşului LA. „Normal, a fost înlăturat din cazul lui Biggie, dar munca de detectiv pe care-a dus-o a fost foarte intuitivă, inteligentă şi bazată pe dovezi."

„Nu înseamnă că-s de-acord cu toate concluziile lui, dar a făcut o treabă bună fără vreo motivaţie îndoielnică. Toţi ceilalţi care au lucrat de-atunci la cazul ăsta au avut motive dubioase sau intenţii secrete."

Wright Jr, a afirmat că acuzaţiile lui Poole sunt false. Într-un interviu din 2014, cu Jake Paine de la LA Weekly, Wright Jr. (care n-a răspuns la mailuri) a făcut următoarele afirmaţii despre presupusa legătură cu uciderea lui Tupac (chiar şi a lui Biggie) şi teoria lui Poole: „Nimic nu e adevărat. Chestia cu Biggie nu mă deranjează, dar doare când cineva te acuză de uciderea unui om pe care-l consideri prieten." Ca fiu de poliţist locotenent din Compton, Wright Jr a spus că e un om însurat care merge des la biserică, un diacon. „Încerc să duc o viaţă normală şi să-mi plătesc facturile. Nu mai calc prin cluburi."

În acelaşi articol, Wright Jr a susţinut teoriile detectivului Kading. Totuşi, niciodată n-a dovedit cu succes, aşa cum scrie şi-n LAbyrinth, că el a fost ăla care le-a spus celor de la Death Row să nu umble cu arme la ei în noaptea aia sângeroasă din Las Vegas. Chiar dacă avocaţii lui Suge i-au sfătuit pe bodiguarzii lui Pac să nu aibă arme asupra lor, pentrucă n-aveau permis, e aprope de neconceput ca şeful securităţii celei mai mari găşti de rapperi din istorie să le fi ordonat tuturor să umble neînarmaţi, imediat după ce Pac şi Suge au călcat în picioare un membru Crips, chiar în mijlocul hotelului MGM Grand. Până la urmă, se spune că toată gaşca Death Row a trecut pe-acasă la Suge, după incidentul de la MGM Grand, înainte să ajungă în 662 Club (Pac a fost împuşcat în drumul spre club), lucru care, în teorie, le-ar fi dat şansa să se înarmeze.

Ce-i sigur e că ne apropiem de aniversarea a 20 de ani de la moartea lui Shakur şi-n continuare pare imposibil să fie cineva condamnat pentru uciderea sa. Iar goana după claritate şi-un final elocvent e din ce-n ce mai grea. În afară de familia victimei, ceilalţi au renunţat să-l mai caute pe criminalul adevărat. Iar poliţia a părut chiar de la început dezinteresată.

În ultimile luni, Poole a lansat o campanie care să-i convingă pe poliţiştii LAPD să redeschidă cazul. Zelul său maniacal e înălţător. Chiar dacă are sau nu dreptate, refuză să se dea bătut. Şi, cu tot mai puţini oameni implicaţi în cazul ăsta, poate că-i singurul care mai are cum să elucideze misterul. „Dacă era vorba de Elvis Presley sau Frank Sinatra, s-ar fi făcut de mult arestări," spune Poole. „Cazul ăsta se poate rezolva, dar are nevoie de ajutorul poliţiei. Agenţii au indiciile la nasul lor. E o abominaţie a justiţiei."

Jeff Weiss e co-autorul cărţii 2Pac vs Biggie: O Istorie Ilustrată a Celei Mai Mari Rivalităţi din Hip-Hop. Îl găseşti pe Twitter.

Traducere: Alice Yehia

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai multe despre rap:
Cum am scos un album de manele-rap-emoţionale şi am crezut c-o să ajung faimos
Ce cred bunicii despre hip-hop-ul românesc
Hip Hop creştin românesc: un ghid pentru curioşi şi plictisiţi