Poveștile româncelor despre pierderea virginității îți arată cât de pudică era lumea în anii '90

Mi-am ratat cei mai mișto ani de sex din cauza lui tata.
29.2.16

Mi-am trăit pubertatea şi adolescenţa fix după Revoluţie, la începutul anilor '90, când toată România trecea prin schimbări rapide şi profunde. Cu toţii aveam privirile îndreptate către Occidentul care ne-a fost interzis atâta vreme şi despre care intuiam, împotriva propagandei comuniste, că deţine formula fericirii, de la ţoale şi mâncare până la distracţie.

Dar nu toate s-au schimbat atât de repede şi de uşor. Am scăpat de uniforme şi de cravata de pionier, dar nu şi de inhibiţii şi tabuuri cu grijă sădite în noi de cei care ne-au crescut.

Părinţii nu prea îşi puneau problema să ne pregătească pentru viaţa sexuală

Eram în clasele primare când frate-miu, mai mic decât mine, mi-a spus că futut înseamnă că bărbatul își bagă puța în păsărica femeii. Am fost de-a dreptul revoltată de „minciuna" pe care am auzit-o și m-am dus plângând la ai mei să îl pârăsc. Nu mai știu exact cum au reacționat, dar nu îmi amintesc să fi primit vreo explicație clară în acel moment.

Apoi, printr-a șaptea, am chicotit ca proştii, iar noi, fetele, ne-am înroşit, în clasă, când profa de anatomie ne-a predat despre reproducere şi actul sexual. Mulţi dintre noi mai văzusem chestii pe casetele porno, de care făceam rost de pe la alţii mai mari sau chiar le şterpeleam de la ai noştri şi le vedeam pe furiş, excitaţi, când nu erau ei acasă, împreună cu alţi colegi, prieteni sau vecini.

În adolescență, mama mi-a vorbit despre intențiile dubioase ale băieților care vor vrea să se culce cu mine și care apoi mă vor disprețui. Nimic, însă, despre protecție sau boli. Erau la mare preţ în familie poveştile bunicii şi mamei care s-au măritat virgine, ceea ce, bineînţeles, trebuia să mi se întâmple şi mie.

Mi-am ratat cei mai mișto ani de futut din cauza tatălui meu

Taică-miu m-a speriat, şi multă vreme l-am crezut, că dacă mi-o trag se prinde, că o să vadă el nişte semne la mine. În plus, mă ameninţa şi cu dusul la ginecolog. Aşa că în capul meu lucrurile erau clare: mozoale, pipăieli şi toate cele da, însă totul până la dat chiloţii jos. Am scăpat virgină până la 21 de ani, când deja devenise un complex și colegele de facultate râdeau de mine.

Prima experiență a fost destul de nașpa, cu un tip de 38, pe care îl cunoscusem într-o vizită la o profă de gașcă din facultate. El s-a oferit să mă ducă acasă cu mașina. Amețită cum eram, am acceptat să mai bem ceva la el și apoi ne-am tras-o, mai mult forțată. Nici măcar nu mă simțeam atrasă de el. Era destul de țărănoi și de lipsit de maniere. Am regretat chiar din acea noapte și îmi doream foarte mult să nu se fi întâmplat totul așa.

Am fost curioasă dacă numai la mine a fost așa de ciudat, așa că am vorbit cu câteva dintre prietene, ca și mine adolescente în perioada de tranziție. Am discutat despre virginitate, prima experiență sexuală şi influența părinților și am aflat povești foarte mișto:

Kati, jurnalist, 37 de ani

„Virginitatea mamei la căsătorie era pusă pe un piedestal. Ai mei nu mă ţineau din scurt, dar eu îmi băgasem în cap, în anii de liceu, că mă pot juca oricât, până la penetrare. Eram curioasă, îmi doream să experimentez, dar, în acelaşi timp, îmi era şi teamă de actul sexual, de durere, de sarcină, de părerile oamenilor, de dispreţul bărbaţilor.

O experienţă mişto şi care m-a marcat a fost pe la 18-19 ani cu Gabi, un tip de 32 de ani, instructor de arte marţiale. Îmi amintesc că am fost de câteva ori la el în apartament şi m-am lăsat răsfăţată. Adică am ajuns dezbrăcaţi complet amândoi în pat, el m-a sărutat peste tot, mi-a dat limbi, mi-a băgat degetele în pizdă. Deși eram foarte excitată și el îmi spunea că și corpul meu o cere, nu am cedat mai mult. El mi-a spus, și țin cont și acum de asta, ca niciodată să nu fac ceva împotriva voinței mele

Citește și: Ghidul VICE de dat limbi

După el mi s-a mai întâmplat să fiu singură cu câte un tip, la el, și să ne facem de cap. De fiecare dată, însă, am avut noroc de oameni normali care mi-au respectat dorința și nu m-au forțat să fac mai mult. Am amânat atât de mult să mă fut, încât, astăzi, nu mai pot spune cu certitudine, în ce moment și cu cine mi-am pierdut virginitatea‟.

Irina, pictoriță, 39 de ani

„Din păcate, nu am primit niciun fel de educație sexuală. La prima menstruație, mama și sora mea mai mare au râs și au făcut glume pe seama mea. Nici mai târziu nu discutam, nici cu ele și nici cu prietenele mele, despre sex. Îmi intrase în cap că trebuie să rămân virgină până la 18 ani, dar nu pot spune, exact, de ce. De fapt, cam toate fetele din anturajul meu gândeau la fel, eram un pic retardate emoțional, ca să zic așa.

Iubitul meu din ultimul an de liceu avea probleme cu erecția, dar ca să îți imaginezi cât de ignorantă eram la capitolul ăsta, eu nu realizam chestia asta, în mintea mea credeam că noi o facem. Abia mai târziu, când nu mai eram împreună, am aflat povestea lui de la altcineva și mi s-a părut uluitoare. Când avea 14 ani, mama lui l-a prins în pat, făcând sex, cu iubita lui de 25 de ani! Mama băiatului a făcut un scandal monstru, i-a adresat tipei jigniri, amenințări, în fine… Tipa s-a dus la baie și, cum nu mai ieșea de acolo, el a intrat să vadă ce se întâmplă și a găsit-o spânzurată! Se sinucisese. După acel moment, tipul a rămas impotent. De altfel, după ani, când eu eram deja cu altcineva, m-am întâlnit cu el și mi-a șoptit: «Sper că actualul tău iubit se descurcă mai bine decât mine!».

Mi-am dat seama că rămăsesem virgină, după durerea pe care am simţit-o când m-am cuplat cu alt tip. Aşa am aflat că dezvirginarea nu e chiar aşa plăcută. Ne-am despărţit după prima seară! Pot spune că am descoperit, cu adevărat, sexul, abia la 30 de ani, când m-am maturizat, probabil. Nu zic că-l făceam prost până atunci, dar pur şi simplu nu ştiam să controlez situația. Mă lăsam dominată, mi se parea că nu depinde de mine. Maturitatea a venit cu nişte trăiri sexuale foarte intense şi am aflat că, totuşi, mintea mea «face muzica, nu partenerul»‟.

Natalia, artist, 40 de ani

„Încă de la 15-16 ani, aveam o imagine idilică despre sex. Era musai ca totul să se întâmple pe îndrăgostite, într-un decor frumos şi romantic, motiv pentru care, în loc să le cedez băieţilor de care eram atrasă, am tot aşteptat. Nuditatea îmi era familiară. Am făcut un liceu de artă şi ni s-a explicat foarte firesc ce înseamnă o pulă din punct de vedere anatomic.

Mi-l amintesc şi acum pe modelul Ilie, un tip la vreo 50 de ani, care ne poza gol puşcă. Avea nişte clavicule foarte bine definite şi niste rotule înspăimântător de proeminente, dar chestia îi atârna de parcă era moartă şi cusută. Râdeam mereu cu fetele de el. Cu toate astea, eram speriate de pulă ca de bombe. Asociam sexul cu durerea fizică şi asta ne făcea să ne temem.

Umblam cu băieţi mai mari decât noi, mergeam la chefuri, dar dădeam imediat reject dacă vreunul încerca să ne intre în chiloţi. Ştiu că vorbeam între noi chestii de genul: «Ce mă fac, dacă o avea vreo pulă cât o drujbă?!».

Educaţie sexuală nu am primit de la familie şi nici nu cred că ar fi avut ce să mă înveţe ai mei. Cred că discuţiile despre sex sunt mult mai utile cu persoane apropiate de vârsta ta, nu cu 25-30 de ani mai mari! În adolescenţă, tata încerca foarte mult să mă ţină acasă. Ştiam că se temea să nu mi-o trag, deşi nu mi-a spus-o niciodată explicit. Considera că o fată care a luat-o pe «căi greşite» îşi distruge viitorul. Mama, în schimb, mi-a dat multă libertate de mişcare şi asta m-a făcut să am încredere în mine.

Citește și Întrebarea zilei: E bine ca tinerii să se căsătorească virgini?

Deşi am înclinat mereu spre iubirile neconvenţionale şi platonice, le admiram pe fetele de vârsta mea care îşi rezolvaseră problema. Într-un final, am conştientizat şi eu că timpul trece şi că e cazul să îmi scot dopul, fără implicaţii emoţionale. Am făcut-o şi nu am regretat niciodată. Dar le-aş sfătui pe tinerele fete să se îndrăgostească la prima lor partidă‟.

Antoaneta, psihoterapeut, 36 de ani

„Nu am primit niciun fel de educaţie sexuală de la părinţi. Lucrurile esenţiale le-am aflat de la prietene, pe care, desigur, nu le-am crezut la început. În adolescenţă mă gândeam că o să mă mărit virgină şi undeva, în străfundurile mele, era bine înfiptă ideea că nu aş putea să îi supăr pe ai mei, ca şi cum sexualitatea mea le-ar fi aparţinut!

Citește și De ce e important să avem educație sexuală-n România, în ciuda extremiștilor religioși

Oricum, nu m-am abătut prea mult de la acest ţel, dacă mă gândesc că m-am măritat cu primul bărbat din viaţa mea. Deşi alegerea nu a mai avut nicio legătură cu ce îmi propusesem eu în adolescenţă. Despre prima experienţă sexuală credeam că trebuie să fie ceva special, să fii atrasă de un băiat, dar să ai şi încredere în el, să nu te simţi mai apoi încă una pe listă.

Prima oară a fost într-o zi de ianuarie. Eram colegi de facultate, învăţam împreună, aveam proiecte împreună, iar de vreo două luni eram şi "«oficial» împreună. A fost iniţiativa mea, în toiul zilei, şi eram cât se poate de trează. Nu îndrăgostită până peste urechi, dar încrederea era la locul ei. A fost foarte simplu, natural, fără pudori inutile şi fără frică. După, m-am uitat în oglindă. M-am văzut goală, ciufulită şi foarte frumoasă, ceea ce era surprinzător pentru mine, pentru că mereu am avut complexe fizice. Nu am regretat niciodată, până acum, că sunt femeia unui singur bărbat‟.

Ce spune psihologul: când e bine să vorbim cu copiii despre sex

„Sunt multe teorii în privința vârstei sau momentului la care este bine să le dăm copiilor informații legate de sex, unele total opuse față de altele. Din punct de vedere pur psihanalitic, copilul are, la vârsta de trei-cinci ani, o fază oedipiană, de competiție cu părintele de același sex cu el și de cucerire a părintelui de sex opus. Dar aici, sexualitatea nu are legătură, e vorba doar de afecțiune.

Citește și De ce fugim de persoanele virgine, conform științei

Apoi, pe la patru-cinci ani aproape toți copiii se masturbează, dar nici acesta nu e considerat un comportament sexual. E vorba de descoperirea propriului corp și a unui soi de plăcere cum este și mâncatul, de pildă. Mulți copii persistă să o facă mai ales când sunt anxioși. Dar în multe cazuri, adulții se crispează și încearcă să le spună copiilor că nu e bine ce fac, asociază gestul cu rușinea, iar în mintea micuților se sedimentează ideea că fac, mai degrabă, un lucru nociv.

Vârstele la care un copil poate primi informații legate de sex, vehiculate de specialiști, sunt între opt și douăsprezece ani. La fete aceasta coincide cu apariția primei menstruații. Ce cred eu este că noi nu cunoaștem foarte bine noua generație de copii, cu toată isteria cursurilor de parenting în care înghițim pe nemestecate fel de fel de strategii. Dar uităm că această generație are la dispoziție o cantitate de informație vizuală de zeci de mii de ori mai mare, spre exemplu, decât a celor care și-au spus poveștile în acest articol. Iar riscul de a le vorbi devreme despre sex doar pentru a fi mai moderni sau mai deschiși decât părinții noștri e mare. De fapt, până la adolescența târzie, niciun copil nu ingerează corect informațiile despre sex.

Pe de altă parte, nu cred că este corect să ne victimizăm, ca generație, și să ne acuzăm părinții, în majoritatea lor copii de țărani sau educați în comunism, că nu ne-au vorbit despre sex. Generația Downton Abbey nu erau comuniști și tot nu discutau nici morți despre sex cu copiii lor. Lucrurile rămâneau în tăcere până la căsătorie, generând binecunoscutele drame. În concluzie, comunicarea, deschiderea și încrederea părinților în ei înșiși, dar și în copiii lor sunt primordiale‟, mi-a spus Corina Năstase, psiholog și psihoterapeut.

Citește și alte materiale despre virginitate:
Lucruri pe care le înveți când ești virgin la douăzeci și ceva de ani
A apărut un oracol al virginităţii pierdute
Ce am învățat despre sex fără să fi făcut vreodată sex