FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

​Chinezoaicele se uită la soare ca să slăbească

Dacă nu ești o plantă, dieta ta ar trebui să conțină ceva mai mult decât soare și apă.

Adoratorii soarelui din China dau un nou sens termenului „a mânca ușor".

În fiecare zi, un grup de femei desculțe coboară pe plaja Sam Ka Village din Lei Yue Mun, Hong Kong, ca să se uite la soare timp de 44 de minute.

Nu se bronzează, ci încearcă să consume energia soarelui, conform site-ului ON.cc. Asta pentru că femeile din Lei Yue Mun cred că razele hrănitoare ale soarelui le pot reduce apetitul pentru alimente de origine vegetală sau animală.

Publicitate

Practicăm privitul soarelui în loc de mâncat. Unele dintre noi care au încheiat terapia mănâncă mai puțin, altele nu mai mănâncă deloc, a declarat una dintre adoratoare pentru site-ul ON.cc. Dar presupusele beneficii se întind dincolo de slăbit. Multe femei practicante spun că le cresc inteligența și imunitatea.

Deși soarele face posibilă viața pe Pământ și conține vitamina D, lumina soarelui are o valoare nutrițională mult mai mică decât mâncarea normală. Evident, medicii sunt îngrijorați de acest fenomen.

Expertul dermatolog Hou Xiang Jun a declarat pentru ON.cc că e îngrijorat de acest curent și a adăugat că regiunile subtropicale, nivelul mare de ultraviolete și reflexia apei poate duce la nivele periculoase de absorbție a luminii utraviolete. Ca să nu mai vorbim de disconfortul general cauzat retinei de expunerea la radiații timp de jumătate de oră.

Women in Hong Kong 'are staring at the sun to lose weight' — Metro (@MetroUK)September 6, 2015

Deși pare o dietă periculoasă și ciudată, practica înlocuirii mâncării normale cu lumina soarelui a existat și în Marea Britanie și Statele Unite aproape un secol.

Astăzi, principalul susținător al acestei teorii e un bărbat pe nume Hira Ratan Manek, care susține că nu a mâncat mâncare normală din 1995 și trăiește doar cu energia soarelui și apă.

Mâncarea te obligă să produci durere asupra altora și să-i exploatezi pe alții, informează site-ul lui. „Așadar, când consumi forma originală de mâncare, energia soarelui, senzația de foame începe să dispară treptat. După opt luni, dispare cu totul."

Publicitate

Dar Manek și fanii lui nu sunt singurii care susțin că au renunțat la nutriția tradițională în favoarea aerului și soarelui. Mai există și Breatharians (respiratorii), cum e păpușica Barbie devenită realitate, Valeria Lukyanova, care susțin că trăiesc doar cu aer și lumină, fără să necesite calorii.

Deși nu există date științifice care să susțină teoria lui Manek despre lumina soarelui, pericolele provocate de soare sunt foarte reale. Pentru dermatologul Hou Xiang Jun, care e foarte sceptic în privința tratamentului solar pentru slăbit, e o problemă de viață și moarte.

„Chiar dacă ești uns cu cremă pentru protecție solară sau porți ochelari de soare și umbrelă, expunerea prelungită la soare tot crește riscul de cancer de piele. "

Cu alte cuvinte, dacă nu ești o plantă, dieta ta ar trebui să conțină ceva mai mult decât soare și apă.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe ciudățenii pe VICE:
Femeia asta deține Soarele și vrea să salveze nevoiașii lumii
Sunt pisicile spioni extratereştri?
Am vorbit cu o tanti care crede că centrul Pământului e gol și plin de extratereștri umanoizi