Am fost la o petrecere cu muzică electronică într-un oraş abandonat din cercul polar

Deși m-am dus la petreceri rave prin magazii și subsoluri întunecate, niciodată nu am fost prea împăcat cu atmosfera de subsol Fritzl și senzația permanentă de asfixiere. Deci, când cei din duetul norvegian de pop alternativ Frost m-au invitat la un concert pentru promovarea următorului lor album, Radio Magnetic, într-o mină sovietică abandonată de mult din cercul polar, am acceptat fără să stau pe gânduri. O mină abandonată din Svalbard, arhipelag în nordul oceanului Atlantic, la jumătatea dintre Norvegia și Polul Nord sună mult mai interesant decât un bar aglomerat din Londra.

Celebru în țara natală, Frost a fost înființată în Tromsø în '97 de Aggie Pietersen și DJ-ul Rune Lindæk ca să creeze „cântece melodice despre cum să schimbi lumea, acompaniate de sunete electronice de bun gust", cu ajutorul numeroşilor colaboratori, inclusiv Torbjørn Brundtland de la Röyksopp. Rune a părăsit trupa în cele din urmă și a fost înlocuit de tatăl copillului lui Angie, Per Martinsen, la începutul mileniului.

Deci de ce naiba dădeau un spectacol în acea locație obscen de inaccesibilă, care mi-a redefinit extrem de rapid ideea de „coaie albastre"? Asta pentru că, în termenii noului lor album, locația e totul. Știu la ce te gândești: „E o odă adusă agenților imobiliari?".

Nu.

La scurt timp după ce s-au reîntors în orașul natal, în 2008, au primit prin poștă un pachet acoperit cu timbre rusești. Era o casetă audio TDK D-C60, cam neclară, cu înregistrări ale unor melodii pop vechi, peste care era suprapusă parțial vocea groasă de bariton a unui prezentator rus de radio. Înregistrările astea fantomatice, trimise de un fan și entuziast amator de radio, reproduc sunete care apar în undele scurte AM de-a lungul cercului polar şi au fost descrise drept „ecouri slabe ale unei civilizații pierdute". Fanul susține că a localizat înregistrările într-o așezare minieră din Svalbard, numită Pyramiden. Până acum, toate bune, dar Pyramiden-ul a fost abandonat brusc, acum 14 ani, deci de unde vin?

Pentru că nu e nimeni care să transmită din Pyramiden, acestea sunt aparent doar niște ecouri de când orașul era încă prosper, care se întorc înapoi pe pământ din adâncurile spațiului. Deși nu e un fenomen confirmat în Pyramiden, sunt oameni de stiință care spun că au reușit să recupereze emisiuni pierdute din Dr. Who, care au fost transmise în urmă cu 50 de ani. Per spune despre ele că sunt „un transfer de fișiere în timp și spațiu", ceea ce înseamnă, din păcate, că e posibil ca generațiile viitoare să fie supuse unei întoarceri cosmice a Two and a half men, la mult timp după ce regizorii și producătorii au fost executați pentru crime împotriva umorului.

Per ne-a spus cum au influențat înregistrările fantomă Radio Magnetic:

„Din punct de vedere cultural, în ultimii ani s-a pus un accent foarte mare pe referințe nostalgice ale artei și muzicii din trecut. E ca și cum toată istoria noastră colectivă s-a comprimat și ne zboară prin fața ochilor, așa cum îi trece viața prin față unui om pe moarte. Asta e inspirația pentru album: confuzia culturală și temporală."

Ca să înţeleagă mai bine aceste semnale, Frost au mers la sursa lor. Înființat original de suedezi în 1910, Pyramiden-ul a fost vândut sovieticilor în 1927, când a primit numele de „muntele piramidă" datorită turnurilor de deasupra lui. În epoca sa de aur, avea o populație de o mie de locuitori care fuseseră atraşi în acea tundră îndepărtată infestată de morse de promisiunea unui nivel de trai mult mai ridicat decât cel din restul URSS-ului.

A fost construită pe modelul unei comunități comuniste ideale, era independentă, majoritatea proviziilor de mâncare se produceau în oraș. Cenușa care rămânea în urma exploatării era transformată în cărămizi, economia era una non-monetară, iar mâncarea era gratuită. Locuitorii aveau acces la un cinematograf local, piscină acoperită, terenuri de basket, studiouri muzicale și la o bibliotecă cu peste 50000 de cărți, printre alte facilități de lux, care o fac să pară una dintre cele mai minunate comunități din istoria omenirii.

Orașul era însă cunoscut pentru dificultatea cu care era menținut, pentru că a fost proiectat după principiile arhitecturii sovietice în loc să fie conceput după nevoile zonei, iar din această cauză polua foarte mult mediul înconjurător. După ce URSS-ul s-a prăbușit, în '91, Pyramiden-ul și-a pierdut funcționalitatea de showroom pentru idealul marxist. Atunci a fost destul de clar că zilele Pyramiden-ului erau numărate.

Până la mijlocul anilor '90, populația orașului a scăzut sub 500, iar pe 10 ianuarie 1998, compania minieră care se ocupa de administrare, Arktikugol, a decis că visul s-a încheiat și le-a ordonat tuturor să părăsească zona. Retragerea a fost atât de bruscă încât au rămas tăvi pe tejghelele cofetăriilor, pupitre pline cu cărți, lăsate în urmă atunci când au plecat spre pășuni mai verzi sau spre locuri unde existau măcar locuri de muncă. Erau lucruri chiar vesele. Dormitoarele încărcate de mobilă îmbătrânită și plantele uscate de mult contribuie să creeze o atmosferă apocaliptică. Acum, populația oscilează între trei și 15 locuitori, cu un primar care e și șofer de autobuz.

În ziua următoare, mă aștepta un zbor spre Longyearbien de la Londra, via Oslo, și o călătorie îngrozitoare de patru ore cu vaporul. A trebuit să stau pe jos, pentru că toate locurile erau ocupate de aproximativ o sută de norvegieni vorbăreți pe la 50 de ani, încântați de probabil cel mai emblematic concert din istoria Svalbard-ului. Singura distracţie a fost să resping avansurile unui tip care tot îmi promitea o supă de ren.

Frost au acaparat scena mucegăită a teatrului din Pyramiden, o clădire masivă de ciment peste care a trecut un deceniu și jumătate de frig și praf, cu un public care aplauda la fel ca focile pe care le mâncaseră la micul dejun. Spectacolul a fost grozav, Radio Magnetic au sunat a techno-ul industrial și pop-ul alternativ al celor de la 4AD, Purity Ring și High Places. Apare pe 17 septembrie și probabil îl voi cumpăra, deși am deja unul pe care l-am primit gratuit, doar pentru că Frost au fost atât de simpatici. Mi-au plătit băutura din camera de hotel și mi-au dat prăjiturele și tot felul chestii!

Deci, a fost o experiență muzicală educativă și o schimbare binevenită. Speranța Pyramiden-ului e să redeschidă în câţiva ani hotelul Tulip, în caz că te-ar tenta să le faci o vizită. Dar te previn, MDMA-ul din regiune arată ca pietrișul şi are acelaşi gust.

Traducere: Ioana-Raluca Bobaru

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre rave-uri:
Ghidul VICE pentru rave-uri
Rave psytrance în pădure
Cum era să fii raver în anii 90