Faptul că toate femeile trebuie să aibă copii e un mit nociv care distruge vieți

În 1916, psiholoaga Leta Hollingworth a publicat o lucrare în American Journal of Sociology, în care contesta ideea conform căreia femeile au un impuls natural de a procrea. O sută de ani mai târziu, încă ne mai luptăm cu ideea asta.

Leta Hollingworth se plictisea și era frustrată. După ce se măritase și se mutase cu soțul ei la New York, se așteptase să-și continue cariera de profesoară – asta până când și-a dat seama că municipalitatea le interzicea femeilor măritate să predea. N-avea copii, iar treburile gospodărești clar n-o stimulau intelectual, așa că s-a întors la școală. În 1916 își lua doctoratul în psihologia educației de la Universitatea Columbia.

Hollingworth, care e amintită adeseori pentru contribuțiile în domeniul educației copiilor înzestrați, a făcut o treabă foarte bună și pentru a demitiza prin metode științifice anumite preconcepții comune despre femei. Dizertația ei demontează ideea că femeile își pierd parțial facultățile mintale la ciclu. Cercetătoarea se opunea și „ipotezei variabilității", care sugera că bărbații dispun de o mai mare varietate a trăsăturilor psihologice și fizice decât femeile, care erau astfel condamnate la mediocritate.

Dar momentul când a început să provoace scandaluri a fost publicarea unui articol în numărul din iulie 1916 al publicației American Journal of Sociology. Punea la îndoială mitul comun al dorinței materne, ca fiind o chestie intensă și înnăscută în toate femeile. „Se insistă din greu și cu fervoare asupra ideii de «instinct matern», care, conform opiniei populare, caracterizează toate femeile în mod egal și le atribuie o dorință mistuitoare de a face copii", scria Hollingworth. „Din moment ce nu dispunem de niciun fel de date asupra acestui aspect al psihologiei umane, cea mai rezonabilă presupunere e că, dacă am dispune de măsurători cantitative ale instinctului matern, am constata că această trăsătură e distribuită în mod egal la femei". Cu alte cuvine, Hollingworth considera că interesul pentru a face copii varia în mod natural de la persoane cu „interes zero sau negativ" până la persoane moderat interesate, până la persoane „al căror unic interes vocațional sau personal e concentrat pe activitățile materne".

Conceptul de instinct matern a apărut din plin în teorii științifice încă de pe vremea lui Charles Darwin. Psihologii de la finalul secolului al XIX-lea considerau că femeile au o nevoie unică de a crea și de a îngriji copii. La finalul anilor 1800, experții au încercat să se folosească de argumente biologice pentru a susține această teorie și au propus ideea conform căreia instinctul matern rezidă în organele reproductive feminine.

Hollingworth n-a dat crezare teoriei. „Nu există nicio dovadă verificabilă care să indice că există un instinct matern atât de covârșitor de puternic la femei, încât să le provoace să caute de bună voie durerea, pericolul și efortul pe care le presupune o rată ridicată a natalității. Ca atare, e de așteptat ca cei care controlează societatea să fi inventat și să dispună de mijloace care le provoacă pe femei să mențină rata natalității."

Cercetătoarea considera că însăși răspândirea acestui mit era un astfel de mijloc. Alte feluri prin care societatea le presa pe femei să facă mai mulți copii includea promovarea ideii conform căreia numai o femeie anormală nu-și dorește copii, stigmatizarea oricăror alte interese în afară de cel matern drept periculoase, melancolice sau degradante, sterilitatea femeilor drept motiv întemeiat de divorț, oportunități limitate de educație pentru femei și înfățișarea „sacralității și-a farmecului maternității" la scară largă, în artă, literatură și muzică.

În plus, contracepția era ilegală și era considerată obscenă, iar popularizarea oricăror informații legate de planificarea familiei era interzisă. Hollingworth scria în același an în care Margaret Sanger a deschis prima clinică pentru avorturi din SUA, pe care poliția a închis-o prompt.

Ai crede c-am depășit ideea asta, că maternitatea e norma, din moment ce azi femeile din SUA au voie să muncească, au acces egal la educație și pot face rost de mijloace contraceptive (în general). Ai spera, cel puțin, că viziunea generală pe subiectul ăsta a mai evoluat, de când cu contestarea dorinței materne, pe care-a pus-o-n pagină o psiholoagă acum o sută de ani.

Numai că, din păcate, strămoșii noștri erau al naibii de talentați la încetățenirea acestor idealuri în însăși fibra societății. Au foat internalizate și transmise mai departe generațiilor viitoare. Pune o sută de ani de la articolul lui Hollingworth pe fast-forward și-o s-ajungi în iulie 2016, când actrița Jennifer Aniston se lamenta la Huffington Post că se „perpetuează ideea asta că femeile sunt cumva incomplete, lipsite de succes sau nefericite dacă nu-s măritate și n-au copii" și că „valoarea unei femei e definită în mare măsură în baza statutului ei marital și matern".

Din păcate, încă se publică în mod regulat eseuri și memorii scrise de femei care se simt puse la îndoială, judecate sau cumva deviante de la normă, pentru că nu au sau nu-și doresc copii. Articolele din reviste îți sar în ajutor cu „Motive perfecte prin care să explici de ce n-ai copii și înșiră cele „270 de motive pentru care femeile aleg să nu aibă copii". Doctorii refuză să sterilizeze femeile fără copii, din convingerea c-o să-și dea seama că de fapt îi vor.

Într-adevăr, singurele cuvinte pe care le avem pentru non-părinți sunt fie pline de conotații negative – de exemplu, „stearpă", care denotă doar incapacitatea de a avea copii – sau descriu pur și simplu o lipsă: fără copii, lipsit de copii. Avem un cuvânt care denumește persoanele care nu consumă carne, dar n-avem niciunul pentru persoanele fără copii.

Datorită fenomenului pe care Hollingworth îl descrie drept „un efort social de a stabili că norma e femeia ale cărei înclinații vocaționale sunt complet și «firesc» satisfăcute prin a purta și a crește copii [și] alte activități domestice conexe", mamele care caută să obțină realizări profesionale sunt, la rândul lor, suspecte. Încă discutăm despre faptul că alegerea de a face copii e un cerc vicios, dezbatem din plin paradoxul maternității și ne-ntrebăm în continuu dacă femeile „le pot avea pe toate".

O modalitate prin care mass media nu contenesc să întărească ideea că maternitatea e o normă socială e că le amintesc tot timpul femeilor de „ceasul lor biologic, care bate". Într-un articol din Psychology Today publicat în 2013, Gillian Ragsdale, psiholoagă evoluționistă nota că „presa e plină de avertismente pentru cele care amână să devină mame și descrie femeile ahtiate după carieră ca fiind niște egoiste mioape, care-și dau brusc seama că e acum ori niciodată. Se insinuează, astfel, că femeile astea își reprimă instinctul matern ca să alerge după alte recompense, sau că n-au avut niciodată așa ceva."

Ragsdale crede că lucrurile nu-s atât de simple. „Pentru multe femei, decizia de a face un copil e un chin, pentru că au senzația c-ar trebui să intuiască dacă chiar și-l doresc sau nu. Dacă nu se simt super motivate, poate că maternitatea nu-i de ele." Dar confirmă ipoteza lui Hollingworth și spune că „discuțiile cu femei de toate vârstele… nu dezvăluie un instinct matern singular, bun la toate, ci o gamă variată de niveluri de interes cu privire la ideea de a face un copil".

Pe vremea lui Hollingworth, o parte din sporirea presiunii de a face copii asupra femeilor se baza pe o mișcare pro-eugenie, conform căreia sporul natural al populației provenea dintr-o sursă „greșită": de la imigranți. În 1903, Președintele Theodore Roosevelt a declarat că americanii se sinucid ca rasă și i-a implorat pe cei de „spiță bună" să procreeze: pe anglo-saxonii din clasa de mijloc, născuți în America. A comparat obligația femeii de a se reproduce cu datoria bărbatului de a face armata și le-a făcut rele, reci și superficiale pe cele care nu dau curs datoriei.

În volumul istoric Barren in the Promised Land, cercetătoarea Elaine Tyler May scrie că Hollingworth era „unul dintre puținii profesioniști din orice domeniu care-a pus la îndoială existența instinctului matern" și că ideile ei „se apropiau mai mult de opinia și comportamentele populare, decât cele ale mișcării pro-eugenie".

Mai târziu, în epoca de după Al Doilea Război Mondial, a sosit baby boom, în care mai toată lumea făcea copii. May spune că în perioada respectivă cei fără copii „erau atât demni de milă, cât și disprețuiți, în cel mai bun caz batjocoriți și luați drept imaturi și în cel mai rău caz văzuți ca personaje subversive". Abia când „puternica ideologie a domesticității a fost înlocuită de revoluția sexuală" s-a pus „din nou accent pe alegeri individuale și s-au diminuat presiunile sociale care te obligau să te conformezi idealului familiei nucleare".

May consideră că ăsta ar fi trebuit să fie sfârșitul epocii vechi și că viața cu sau fără copii ar fi trebuit să devină perfect acceptabil. Dar lucrurile n-au stat așa, ceea ce o face pe May să se-ntrebe de ce „persistă – ba chiar sporește obsesia" față de reproducere.

Unul dintre motive ar putea fi accesul sporit la metode contraceptive și tehnologii eficiente de reproducere. „Ironia face ca sporirea validării opțiunilor de reproducere, însoțită de promisiunea unor rezolvări tehnologice pentru problemele care țin de scopul fiecăruia în viață, să sporească și să exacerbeze miza socială a reproducerii", scrie May. „Drept urmare, americanii au devenit cu-atât mai preocupați de soarta reproducerii – atât în ce-i privește pe ei înșiși, cât și pe cei din jur".

În general, a face copii nu mai e o chestiune de sacrificiu patriotic, necesar pentru buna dezvoltare a națiunii. E o decizie intimă, personală – una pe care femeile sunt aproape obligate s-o ia. Maternitatea rămâne norma culturală, iar tehnologiile de reproducere și adopția sunt disponibile publicului larg și acceptabile. Ca atare, considerăm că toți cei care vor să facă copii îi pot face, așa că le punem cu-atât mai mult și mai insistent sub semnul întrebării pe femeile care continuă să nu aibă copii. Nu prea reușim să ne scoatem din cap ideea că femeile sunt condiționate biologic să procreeze; încă n-am acceptat pe de-a-ntregul ideea că a nu-ți dori copii e ceva la fel de natural ca a ți-i dori.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre sarcină:
De ce e tabu să vorbim despre o sarcină pierdută?
Legile împotriva avortului care le fac pe femeile din America să pară niște criminale
Niște femei mi-au povestit cum e când nașterea îți provoacă psihoză și halucinații