FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Un student la „Spiru Haret” îți arată de ce facultățile private din România sunt o glumă proastă

La Spiru am învățat multe chestii utile: ce să faci ca să agăţi o gagică timidă sau cum să înmatriculezi o maşină în Bulgaria.

Era 1 octombrie 2016, ora zece dimineaţa şi după o noapte întreagă de jocuri pe calculator si stat pe Twitch, încă nu aveam somn, aşa că m-am dus la deschiderea anului universitar. Nu oriunde, ci la cea mai mare universitate privată din România, Spiru Haret. Ajuns acolo, rupt de somn, m-am aşezat pe primul scaun liber care mi-a ieşit în cale şi am aşteptat cuminte începerea festivitaţii. În sală era o gălăgie mai ceva ca-n Piaţa Obor la orele de vârf, iar femeile de serviciu cărau de zor scaune din alte săli, pentru că se filma și toată lumea trebuia să stea jos.

Publicitate

Comunitatea academica Spiru Haret este foarte diversificată, de la hipsteri si piţipoance venite parcă direct din Bamboo, până la Dorei îmbrăcați în trening, care duhnesc a transpiraţie de la o poştă. Așa era și la deschiderea anului universitar.

Discursurile decanilor au fost blazate si lipsite de substanţă (ca în fiecare an). Știi stilul, o grămadă de cuvinte folosite pentru nimic. Singura deosebire față de alți ani a fost că, pentru prima oară, a luat cuvântul şi reprezentantul studenţilor în consiliul universităţii, un băiat de la facultatea de sport.

Citește și: Legea modificată a educației îți transformă diploma din hârtie igienică, în șmirghel

Vădit marcat de importanţa momentului, cu multe întreruperi şi sughiţuri, tipul a citit de pe o foaie un discurs foarte docil, scris parcă de bunică-sa, despre studenţie, profesori, examene, restanţe, proiecte şi referate.

A urmat imnul Gaudeamus. Apoi, a urmat imnul Haretistului, la care toată lumea a bătut sincron din palme.

Sigur, după o aşa deschidere ai vrea să fii şi tu student la Spiru Haret. Dar ai greși. Pentru că:

Ca peste tot în România, și la Spiru birocraţia e de bază

Fotografie via Birocrația ne omoară treptat ca picătura chinezească

Nu ştiu cât de stresant sau de plictisitor o fi job-ul de secretară, dar doamnele de la Spiru vorbesc de obicei la modul imperativ şi pe un ton ridicat (adică, da, urlă la tine), dacă nu faci întocmai cum ţi-au spus prima oară. De obicei trebuie să faci cerere pentru orice, de la o banală adeverinţă de student, pana la comasarea anilor de studiu sau retragerea dosarului.

Publicitate

Şi apoi să aştepti. Eu am aşteptat cinci zile după o adeverinţă de student care se poate face şi în două minute. Când am întrebat şi de carnetul de cupoane pentru reducerea CFR, mi s-a spus că trebuie altă cerere.

În plus, indiferent pentru ce dai pe la secretariat, vei fi invariabil întrebat de bani. Când m-am dus să semnez contractul pentru anul ăsta, am avut următorul dialog, chiar din tocul ușii:

" - Ai plătit taxa?"
- Nu.
- Şi o plăteşti acum?
- Da."

După, totul a fost ok.

Taxele cresc de la an la an, iar numărul studenţilor scade, așa că unele specializări sau facultăţi se desființează. Anul trecut, de exemplu, s-a desfiinţat specializarea „Poliţie Locală" din cadrul Facultăţii de Drept. Anul ăsta s-a desfiinţat Facultatea de Relaţii Internaţionale, puţinii studenţi de la acestea fiind trimişi pur şi simplu de secretare să se înscrie la Administraţie Publică, respectiv Drept.

Profesorii de la Spiru sunt niste boşi, predarea e o glumă proastă

Fotografia asta apare pe contul de Facebook al universității, cu mesajul „mult succes în noul an universitar!". Via

Majoritatea au afaceri de succes sau funcţii inalte în diverse instituţii, deci nu trăiesc din salariul de profesor. De la foşti parteneri de afaceri ai lui George Copos, până la judecători la Curtea de Apel, „corpul profesoral al Universitaţii Spiru Haret este alcătuit din practicieni valoroşi, profesionişti de cel mai înalt nivel în domeniile lor de activitate", dupa cum zicea decanul Facultăţii de Drept, în discursul de la deschidere.

Publicitate

Bun, oamenii ăștia pot fi Bill Gates pe zona lor de activitate, ideea e că și dacă ar vrea să fie exigenţi, nu ar avea cu cine. Prezenţa la cursuri şi seminarii este mai scăzută şi decât la meciurile lui Dinamo. În anul meu, din două grupe, vin regulat la cursuri doar vreo șapte-opt studenți. Restul doar la examene. Asta dacă vin și la alea, şi nu renunţă pe parcurs, cum fac din ce în ce mai mulţi.

Materia este comprimată la extrem, un curs foarte stufos şi complex, cum ar fi cel de Drept Civil, să spunem: șapte prezentări PowerPoint, a câte 10-12 slide-uri fiecare. La începutul fiecărui semestru, fiecare profesor recomandă câteva cărţi pentru cursul respectiv. Toţi cei șapte studenţi prezenţi în sală şi le notează conştiincios, iar a doua zi uită complet de ele.

Pe holurile facultăţii sunt nişte mese cu cărți moca, de unde fiecare student poate să ia ce vrea. Deşi majoritatea nu tratează subiecte juridice, o colegă a luat câte una din fiecare, adică a plecat acasă cu vreo 25 de cărti. Şi fac pariu pe masca mea din Scarry Movie că n-a citit nici măcar prefaţa vreuneia dintre ele.

Şi de aici problema cea mai mare:

Singurul motiv pentru care există studenţi de la Spiru e pentru că oamenii ăștia au nevoie de diplomă

De exemplu, Gabi e poliţist comunitar şi a venit la Spiru pentru două sute de lei în plus la salariu, şi o eventuală mărire în grad. La fel şi Cristi, care e pompier. Claudia a venit la Spiru pentru că a picat admiterea la Universitate. Eu am venit la Spiru pentru că mi-am ratat cariera de inginer. Și toți avem nevoie de o diplomă de licență obținută cât mai ușor.

Proiectele şi referatele la Spiru sunt ca autostrăzile din România: prea puţine și prost făcute. Asta în caz că stă cineva să le facă, pentru că majoritatea sunt luate cu copy/paste de pe internet. Anul trecut, la Drept Civil, o colegă a venit cu un referat scris pe telefon, într-un limbaj cam de clasa a cincea, fără diacritice si plin de greşeli de ortografie si punctuaţie. Probabil cea mai proastă lucrare ştiinţifică din istoria academică a Berceniului.

Publicitate

Balul bobocilor la Spiru Haret

„Ce e cu mizeria asta? Voi vă bateţi joc? Nu se poate aşa ceva! Ce mă fac eu cu voi?", a tunat și fulgerat profesoara vreo jumătate de oră. Cu toate astea, după ce s-a calmat, le-a dat zece tuturor celor patru colegi care au adus referate în ziua respectivă, inclusiv colegei în cauză, „pentru susţinere şi pentru curaj".

Citește și: Ce am învățat despre viață după ce am renunțat la două facultăți din București

Pauza de ţigară e și mai interesantă decât cursurile. Aici poți afla tot timpul lucruri dintre cele mai diverse, esenţiale pentru cultura generală a unui student. Aşa am aflat şi eu că treningul e obiect vestimentar universal valabil, cam cum e rochia neagră pentru femei, numai că ăsta-i unisex, că poliţia din România e mai naşpa ca aia din America, pentru ca legea nu-i conferă agentului suficientă autoritate asupra găinarului, că mai bine te muţi în Drumul Taberei decât să stai în Berceni, că blondelor classy si cu ţâţele mari le fac cinste chiar şi prietenii lor gay cu care merg în club. În fine, am mai învățat cum să agăţi o gagică timidă chiar și atunci când e cu mă-sa, cum să înmatriculezi o maşină în Bulgaria, unde să nu-ţi parchezi maşina la orele de vârf pentru că ţi-o dau băieţii cu cheia, strategii câştigătoare la păcănele, şi multe altele.

Şi în timpul ăsta, tocilarii de la Poli se distrează făcând glume despre teoria stringurilor si calculul multidimensional.

Publicitate

În atare condiţii, evident că:

Examenele sunt O RUȘINE!

Examenul, această încercare teribilă. Fotografie deMarcin Krzyżanowski, via Flickr

Subiectele se ştiu cu mult înainte pentru că sunt cam aceleaşi în fiecare an şi în fiecare sesiune foile si fişierele cu subiecte rezolvate circulă cu o viteză mai mare şi decât trenurile CFR. La examenele scrise subiectele se află cu câteva ore înainte: unii dintre colegi, mai îndrăzneţi de fel, vin cu lucrarea servită, iar, la final, doar schimbă foile.

La Drept Constituţional, de exemplu, n-am fost la niciun curs. În ziua examenului am dat noroc cu profesorul, crezând că e unul din colegii întârziaţi, care n-au timp de facultate şi vin doar la examene. Spre comparaţie, o prietenă care e tot la Drept, dar la Universitatea Bucureşti, pentru examenul la aceeaşi materie, s-a pregătit o săptămână întreagă, a învăţat cursurile, a citit două cărţi, plus proiectul din presesiune. Și a luat șapte.

Eu am copiat două subiecte şi am luat zece. La Economie examenul a fost tot grilă, iar profesoara se plimba printre noi și efectiv ne dicta răspunsurile, probabil ca să fie sigură că nu pică nimeni la ea.

Citește și: Am întrebat studenții de ce renunță la facultate

Iar unele examene sunt atât de uşoare, încât nici n-ai nevoie să copiezi. De exemplu, la Informatică Juridică examenul final a fost grilă, pe o platformă online. Un fel de examen auto, doar că întrebarile despre legislaţie rutieră si mecanică elementară erau înlocuite cu întrebări despre shortcut-urile din Word, iar indicatoarele rutiere cu pictogramele despre alinierea textului.

Publicitate

Interesul pentru o activitate academică serioasă este extrem de scăzut, atât din partea studenţilor, cât și din partea conducerii şi a profesorilor. Însă toată lumea la Spiru e OK cu asta.

Universitatea are promovabilitate mare, dă bine la imagine, primește acreditări de la Ministerul Educaţiei. Iar studenţii au o diplomă de licenţă.

Paradis.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre elevi și studenți:
8 probleme din cauza cărora facultatea ta merge prost
Cum să te îmbraci la facultate (ghid pentru fete)
Am vorbit cu elevi români care n-au intrat în Bac din cauza corijențelor