Cum au dat jandarmii bastoanele pe flori și lumânări la marșul comemorării
Fotografii de Mircea Topoleanu

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Cum au dat jandarmii bastoanele pe flori și lumânări la marșul comemorării

Probabil doar la Revoluție atâtea structuri ale statului – polițiști, pompieri, jandarmi bodyguarzi - au primit atâtea flori de la civili.
Ioana Moldoveanu
Bucharest, RO

Zece mii de oameni au mărșăluit ieri, într-o tăcere tulburătoare pentru numărul de oameni, de la Piața Universității, din București, până în fața clubului Colectiv, unde îi mai așteptau două mii de persoane: rude, prieteni, tineri care au fost cu câteva minute înainte de tragedie în club, cunoștințe sau doar afectați de catastrofă.

Nu au lipsit VIP-urile, magistratul CSM Cristi Danileţ, deputatul Remus Cernea, principesa Margareta, princepele Radu și ambasadorul Franţei, care a anunţat că duminică seară va sosi la Bucureşti o echipă de doi medici francezi, unii dintre cei mai buni specialişti în domeniul arsurilor. Nici Chișinăul nu a stat deoparte sau alte orașe din România, ridicându-se un altar în fiecare municipiu important: Timișoara, Cluj, Iași, Sibiu, Brașov, Bacău, Galați, Târgoviște, Reșița și Oradea.

Publicitate

Rondul din fața clubului a devenit neîncăpător pentru marea de oameni care a umplut și străzile adiacente, pe care s-au ridicat altare ad-hoc, în fața unei scări de bloc, pe o masă de șah din piatră sau la rădăcina unui pom. Lumea aducea flori și lumânări, dar erau persoane care simțeau că trebuie să facă mai mult, așa că găseai inclusiv cărți de rugăciune de la Arsenie Boca, biserici în miniatură, oameni care fluturau tricolorul, iar spre seară, câțiva au cântat Deşteaptă-te române.

În rest, mirosea a ceară, iar liniștea era apăsătoare. Tinerii plângeau când se întâlneau, iar cei mai în vârstă se salutau cu „Dumnezeu să-l ierte". Altarul principal era înconjurat cu bandă galbenă, care nu permitea lumii să depună flori și lumânări, așa că polițiștii repetau în continuu: „Cine a venit să aprindă o lumânare, să o dea colegilor și să treacă mai departe". Jandarmii erau și ei vizibil afectați, unii stăteau să aranjeze lumânările în linie, pierduți ca într-un ritual și le mulțumeau oamenilor că au venit, alții își făceau cruce de fiecare dată când lăsau lumânarea. Probabil doar la Revoluție atâtea structuri ale statului – polițiști, pompieri, jandarmi bodyguarzi - au primit atâtea flori de la civili.

Civili, care dacă nu erau muți de durere, căutau vinovații de frustrare: „Vine Piedone să ne spună că el nu a dat aprobări." Alții dădeau vina pe constructorul care a amplasat containerul în fața ușii de la intrare, din cauza lui oamenii împiedicându-se de prag. Alții erau revoltați pe patronii localului. Cameramanii erau cocoțați pe ce apucau și filmau non-stop. Reporterii făceau live dincolo de banda galbenă care înconjura altarul sau luau interviuri tinerilor, despre condițiile pe care ar trebui să le respecte un club. Chiar și după marș, unii au continuat să stea acolo ore în șir, să plângă. La 12 noaptea tot mai erau 50 de oameni, veneau și plecau, câte doi, trei, lumânările ardeau, păzite de vreo 30 de politiști, jandarmi, trei patru pompieri și câteva care tv.

Publicitate