Dacă te-ai dat pe net în ultimele zile, probabil că te-ai lovit de campania „Îndrăznește să crezi!" a PSD-ului. Membri ai partidului, din toată țara, se filmează în timp ce turuie banalități pentru care ei cred în România, după care-i îndeamnă pe oameni să facă la fel și să dea votul PSD-ului. De regulă, motivele aduse de băieții și fetele din partidul lui Dragnea sunt astea: e o țară mare, frumoasă și cu oameni vrednici. Adică așa cum au reținut ei de la clasele unu-patru.

Doar că-n online e mai greu decât în teritoriu. N-ai cum să dai zahăr și ouă ca să convingi lumea să te placă. Nici cum să blătuiești treburile în culise, după ce-ai dat-o prost. Totul se vede pe haștag, e public și taxabil. Dacă ai stomac să navighezi câteva minute pe haștagul campaniei, îți dai seama că #îndrăzneștesăcrezi e un haos total.

Oamenii din PSD au încercat. S-au dat peste cap să scoată ceva mișto pe gură, să pară că-s inventivi și că au idei proaspete, doar că nu le-a ieșit. Sunt zeci de clipuri făcute și toate rotesc aceleași idei de școală primară, gen „țara noastră-i o comoară" și „munții noștri aur poartă". Diferă peisajele și gradul de simț al penibilului al fiecăruia. Ți-am făcut o selecție cu cele mai tragicomice clipuri, ca să vezi cine-s oamenii care-ți cer votul în perioada asta:

Nu-l cunosc pe băiatul ăsta, dar cred că-ți pot spune istorioara celui mai romantic clip al campaniei. Omul a vrut să-și ceară original iubita în căsătorie. După ce și-a exersat zâmbetul în fața oglinzii, s-a dus pe terasă și s-a filmat la apus, cu natura în spate. A montat filmulețul pe-o piesă de dragoste, a băgat câteva efecte șmechere, apoi s-a gândit: „Dacă tot sunt aici, hai să trag un clip și pentru campania partidului". N-a mai schimbat piesa, nici tonul, așa că a ieșit chestia asta.

Uită-te un pic la omul ăsta, care, din sufrageria de acasă, îți transmite că el crede în România pentru că aici s-a născut și aici vrea să trăiască. E ca și cum aș zice eu că magazinul de la colț are prețuri bune, pentru că acolo am intrat prima dată și de acolo vreau să cumpăr. Ca să fie convingător și să dea bine la popor cu poezioara asta, nu ezită să-și scoată copiii la înaintare. Nu-i o strategie tocmai rea, mai ales de când cu obsesia unora pentru familia tradițională. Problema e că peste vreo 15 ani, micuții vor crește. Vor avea prieteni, vor ieși în oraș, se vor distra, iar când o să le fie lumea mai dragă, cineva le va arăta clipul ăsta.

Habar n-am ce viitor au în politică tinerii ăștia, dar intuiesc că nu-i unul strălucit. Cu siguranță că ar avea succes mai mare dacă și-ar face o trupă dance. Au toate atuurile: nu transmit absolut nimic, toate ideile lor sunt concentrate în vreo 24 de secunde și se sincronizează decent pe refren. Dacă găsesc un producător experimentat și-un impresar cu relații, ar putea să aibă o carieră ok: să concerteze la zile ale orașelor & comunelor, lansări de campanii electorale și să strângă câteva sute de vizualizări pe Youtube.

Hei, ia cu lămâie înainte să dai play. Doamna a apelat la cel mai ieftin truc în clipul ăsta. Probabil că, după ce a fost informată de existența campaniei, și-a zis fix ce și-ar zice un copil de grădiniță: „Știu! Îmi pun un costum popular, sigur nu s-a gândit nimeni la asta!". A rămas la ideea inițială (posibil singura), dar a plusat cu partenerul ei. L-a îmbrăcat și pe tip în port tradițional, l-a pus să zâmbească și să se uite la cameră ca și cum ar fi la poza pentru pașaport. A zis ceva irelevant, din care am reținut doar partea cu „din moș strămoș", și-a dat drumul filmării pe net. Anul 1995 e mulțumit.

Știi când te abordează cineva și-ți face o introducere de câteva minute, după care te-ntreabă dacă nu vrei să cumperi niște produse cosmetice? Exact așa m-am simțit eu când am urmărit clipul ăsta. Din moment în moment, m-așteptam ca tipa asta să-mi propună o reducere la spumă de bărbierit sau să mă convingă de beneficiile țigării electronice. Nici măcar nu-s sigur că nu încearcă asta la sfârșit, că n-am putut să termin de vizionat clipul.

Tipul ăsta, care crede și el în România pentru că s-a născut aici, a venit direct de la un meci de fotbal cu prietenii. Se ducea omul acasă, să facă un duș și să mănânce ceva, iar cineva l-a oprit și l-a rugat să tragă filmarea asta. Gâfâie ușor și încă are intonația aia de la meci, unde probabil că a strigat întruna „Dă, bă, pasă, că-s nemarcat!". Cred că partea cu „Pe ei, pe mama lor!" a fost tăiată la montaj.

Uite cum a decurs discuția premergătoare clipului ăstuia, dintre omul care a filmat și eroul nostru:

„Băi, trebuie să zici de ce crezi tu în România. Cel mult douăzeci de secunde. Stai jos, la geam, relaxat. Simplu, nu?"

„Nu știu ce să zic. Cam mult, nu merge să-l facem mai scurt? Termin tot ce am de spus în câteva secunde."

„Of, nu. Stai, că am o idee belea. Zici tu repede ce vrei, după care facem un montaj cu Hagi, Nadia Comăneci și alți români celebri. Punem «Rapsodia Română» a lui Enescu și ne-am scos frumos."

„Excelent, hai să-i dăm drumul."

Ăsta e rezultatul.

Iar domnul ăsta e campionul absolut. Îl cheamă Alexandru Andrei, e de la PSD Giurgiu și ar lua, poate, un cinci la limba română, în clasa a patra. De milă, pentru că s-a îmbrăcat regulamentar și s-a străduit să răspundă frumos, chiar dacă habar n-avea ce să zică. N-o să găsești clipul ăsta pe pagina lui, pentru că l-a șters, după ce a râs tot internetul de el. Pe bună dreptate.