Advertorial

Am fost la petrecerea Jack Daniel’s, într-un loc unde se intra doar cu parolă

Parola la petrecerea asta a fost: Distilerie 150. Și-am sărbătorit adecvat: cu multe pahare.

de Oana Maria Zaharia
04 Octombrie 2016, 9:06am

Cam așa ar arăta un tort din whiskey pentru cei 150 de ani de la înființarea primei distilerii Jack Daniel's

Când am primit invitația pentru petrecerea Jack Daniel's de 150 de ani, prima oară m-a blocat dress code-ul Black tie. Pe lângă faptul că am în garderobă o singură rochie care se încadrează, mi-am zis că după al treilea pahar de whisky oricum n-o să mă mai încadrez eu în categoria „eleganță". În fine, mi-am pus rochia și am pornit spre o destinație total nouă pentru mine: Jack's Pastrami Bar.

La intersecția Ion Câmpineanu cu Magheru, m-am prins că am ajuns unde trebuie după grupurile de bărbați la costum, cu papion, care fumau pe trotuar. Am fost întâmpinată de o tipă foarte mișto, de al cărei decolteu mi-a fost greu să-mi dezlipesc privirea, care s-a apropiat să-mi șoptească la ureche: „Vrei să mănânci sau să bei?".

Citește și: Bătrânul Jack Daniel's a făcut 164 de ani

M-a înțepat un gând să-i răspund cu dulcea vorbă din străbuni: „Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!", dar mi-am amintit că port totuși o rochie neagră cu mâneci de dantelă, așa că i-am zâmbit suav și am zis fermă: „Mai întâi un pahar, să-mi deschid pofta de mâncare, nu?"

Cu paharul în mână, m-am îndreptat spre ușa din capătul camerei, unde un cerber îmbrăcat la patru ace mi-a cerut parola secretă. Din fericire, fusesem instruită deja de tipa care m-a întâmpinat și nici parola nu era chiar atât de misterioasă: Distilerie 150. Asta la evenimentul la care se sărbătoreau 150 de ani de la înființarea primei distilerii Jack Daniel's.

Am urcat la etaj și am pășit într-o sală luminată sexy, în care se perindau doamne în rochii alese. M-am strecurat printre ele să ajung în capăt, unde Răzvan Supuran și asistentul lui de la Atelierul de Hârtie demonstrau procesul de preparare a hârtiei manuale. Pe mine m-a surprins asocierea dintre hârtia manuală și whisky, dar să știi că legătura are mult sens, când te gândești la atenția, răbdarea și îndemânarea cu care ambele sunt fabricate.

Deasupra atelierului de hârtie, era un foișor de lemn, unde doar câte două persoane puteau urca să admire expoziția de fotografie „Bucureștiul – Then and Now", a lui Alex Gâlmeanu, cu fotografii din Bucureștiul de acum 150 de ani și de azi. Dacă pe vremuri Bucureștiul era plin de căruțe și, între timp, s-a umplut de mașini, ei bine, whiskyul Jack Daniel's nu s-a schimbat niciun strop (bad pun intended). Îți explic mesajul expoziției pentru că poate nu te pricepi la artă conceptuală contemporană.

O adevărată operă de artă

După al doilea cocktail de whisky pe care l-am încercat, am vrut și eu să ies la o țigară, ca toată lumea, dar tocmai începea concertul trupei Grimus și mi-a părut rău să-i las și fără puținul public nefumător prezent, așa că am stat să-i ascult, că oricum nu-i mai auzisem de ani.

Alexandru Tomescu, într-un scurt recital la vioara Stradivarius

Cu o oră în urmă, Alexandru Tomescu avusese un scurt recital la vioara Stradivarius și toată lumea fusese ochi și urechi, așa că am tras concluzia că oamenii îmbrăcați la patru ace preferă să-și legene simandicos paharul de whisky pe Paganini și nu chiar pe muzică rock. Nu de alta, dar ca să nu verse vreo picătură.

A fost un party exclusivist, cu 150 de invitați, prieteni buni de-ai lui Jack, din România. Și doar când scriu treaba asta, mă gândesc ce cool era Jack și cum, atâția ani mai târziu, îi aduce în continuare pe oameni să se bucure laolaltă.

Băieții de la Grimus


Urmărește VICE pe Facebook