Asistenţa maternală în România e un fel de ruletă rusească pentru copii

Ce aş putea să o întreb? Din momentul în care am apăsat butonul „send" al mailului cu solicitarea către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, întrebarea asta nu îmi dădea pace. Îmi era greu să îmi imaginez cum va decurge conversaţia. „Bună ziua, aş vrea să vă întreb de ce aţi tăiat-o atât de adânc cu cuţitul pe mână pe fetiţa pe care o aveaţi în grijă, încât acum are o proteză? Şi de ce o băgaţi cu capul în vasul de toaletă? De ce o loveaţi deseori cu bâta? De ce aţi dat-o cu capul de gresie şi de cadă? De ce îi scoteaţi afară, în ger, dezbrăcaţi, pe ea şi pe fratele ei mai mare?"

Aveam ceva emoţii, recunosc, la gândul că voi fi faţă în faţă cu Fănica Mihai (fostă Grădinaru), în prezent închisă la Penitenciarul de Femei Târgşor. Între 2007 şi 2009, femeia a fost asistentă maternală pentru doi fraţi, o fetiţă de patru ani şi un băiat de opt. Un copil din asistență maternală are încă părinți biologici cu drepturi paternale asupra lui. Ceea ce înseamnă că poate fi luat înapoi oricând de părintele natural, dacă dovedește statului că e în stare să-l crească. Un copil devine adoptabil numai după ce părinții săi sunt decăzuți din drepturi.

În cazul celor doi, mama murise, iar tatăl era în închisoare, aşa că ei au fost preluaţi de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov. Apoi, autorităţile le-au găsit o „a doua mamă", adică o asistentă maternală, selectată de o comisie a direcţiei şi testată de psihologi înainte. O alegere care s-a dovedit a fi tragică: după doi ani, s-a aflat, în urma sesizării unor cadre medicale de la Spitalul Grigore Alexandrescu unde micuţa ajunsese cu mâna stângă aproape putrezită, că cei doi fuseseră maltrataţi de asistenta maternală, cu complicitatea soţului şi din cauza ignoranţei asistenţilor sociali şi psihologilor.

Un fragment din rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti spune totul:

Aceasta este fetița abuzată de Fănica Mihai

În iunie 2014, asistenta maternală a fost condamnată la 14 ani şi zece luni de închisoare, soţul ei la trei ani, trei asistente sociale şi un psiholog din DGASPC Ilfov au primit între doi şi trei ani cu suspendare pentru că nu au vizitat regulat copiii, iar medicul de familie al copiilor a primit o amendă penală de cinci mii de lei.

Cazul acesta venea la doar un an după mediatizarea morţii unui alt copil aflat în asistenţă maternală, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Băieţelul de patru ani murise în urma unei asfixieri mecanice, după ce fusese hrănit cu forţa de asistenta maternală care îl avea în grijă. Necropsia a arătat că trupul băiatului purta urme de arsuri de ţigară şi că avea urechea şi organele genitale tăiate cu o foarfecă. Asistenta maternală Marcela Făgărăşanu a fost condamnată la 22 de ani de închisoare.

Când m-am întâlnit recent cu o persoană aflată undeva sus în ierarhia sistemului naţional de protecţie a copilulul şi am întrebat-o cum de sunt posibile astfel de cazuri, mi-a răspuns: „Fiecare pădure are uscăturile ei." Mesajul era următorul: aşa cum se întâlnesc abuzuri în interiorul familiilor biologice, se întâlnesc şi printre asistenţii maternali.

Asistenţii sociali ai DGASPC-urilor sunt obligaţi să viziteze regulat, cel puţin o dată pe lună, copiii din asistenţă maternală, potrivit actelor normative în vigoare. Controale recente făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) au arătat, însă, altceva.

„Urmărirea evoluţiei copilului aflat în plasament la asistentul maternal, precum şi monitorizarea activităţii asistentului maternal se realizează neunitar, frecvenţa vizitelor fiind de la o vizită pe lună la o vizită la patru luni", mi-au răspuns la o solicitare oficialii instituţiei.

ANPDC are atribuţii de control doar din anul 2014 şi are numai opt angajaţi la departamentul Corp Control. Astfel, rolul ei principal nu este de control, în schimb ea „elaborează legi şi urmăreşte aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului", potrivit hotărârii de Guvern care stabileşte cum este organizată şi cum funcţionează.

Selecţia şi monitorizarea asistenţilor maternali se face, de fapt, de fiecare DGASPC în parte. Iar cifrele arată că sistemul are lacune. În ultimii trei ani, abuzurile asupra copiilor aflaţi în asistenţă maternală a fost în creştere. În 2013 au fost 17 cazuri la nivel naţional, în 2014 cifra a crescut la 23, iar în primele nouă luni ale 2015, erau deja 27 de cazuri, potrivit cifrelor transmise mie de ANPDC in urma unei solicitari referitoare la numarul copiilor abuzati din sistemul de asistenta maternală.

Psihologul Diana Stănculeanu este coordonator program de combatere a violenţei împotriva copiilor la Salvaţi Copiii, poziţie din care a lucrat inclusiv cu copii din asistenţă maternală care au avut nevoie de terapie psihologică, urmare a comportamentelor abuzive ale asistentului maternal. Ea identifică mai multe cauze ale abuzurilor, printre care: atractivitatea financiară a rolului de asistent maternal, profilul copiilor care ajung în sistem şi slaba pregătire a celor care ajung asistenţi maternali.

Astfel, spune specialistul, un asistent maternal nepregătit va răspunde, pus în faţa unui copil cu care nu se descurcă şi pe care îl percepe ca fiind obraznic, agresiv, sfidător, „ca aproape orice adult din România, cu sfânta pedeapsă care, prin frecvenţă şi intensitate, devine rapid abuz."

Dar, „pe hârtie şi uneori în realitate", asistenţa maternală rămâne cea mai bună alternativă de îngrijire a unui copil, pentru că oferă un „surogat" matern versus „grijă insituţională", spune Stănculeanu.

În 2005, când la Fabrica de Vagoane Griviţa s-au făcut disponibilizări, Anişoara Mărăcineanu, 35 de ani, de profesie tâmplar tapiţer, mamă a doi copii, de 11 şi 15 ani, nu ştia încotro să o ia.

„M-am întâlnit cu o colegă care era maternală. Şi atunci m-am gândit să iau şi eu un copil", îmi spune femeia. Sunt în casa ei cu trei camere din cartierul Chitila, mă serveşte cu cornuleţe şi cafea.

Primul lucru care îmi sare în ochi de cum păşesc în holul lung al familiei Mărăcineanu e biblioteca de pe hol. Pe rafturi, printre bibelouri, mileuri şi bărcuţe, sunt fotografii cu cei doi copii. Un raft pentru fetiţa care are acum 12 ani, să-i spunem Ana, şi unul pentru băiat, să-i spunem Marian, de 11 ani.

Cândva, în toamna lui 2005, Anişoara a depus o cerere la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, a fost testată psihologic, a urmat cursuri de legislaţie în domeniul drepturilor copilului şi de creşterere a copilului. În acelaşi timp, într-un centru familial din Sectorul 1, trei fraţi de trei ani, un an şi două luni se aflau într-o situaţie vulnerabilă. Mama lor fusese dată afară din locuinţă de tatăl său şi nu avea niciun venit. Doi dintre ei au fost daţi în plasament doamnei Anişoara, iar fratele mai mare unei vecine, într-o casă din apropiere.

Dintr-o cutie, Anişoara scoate acum albume cu poze, un smoc de păr legat cu fundă roşie de la botezul băiatului şi o pereche de încălţări minuscule.

„Pe astea le am de când l-am luat de la centru. De cum m-a văzut, a lăsat biberonul şi a râs la mine", spune Anişoara şi râde şi ea. Din camera de dincolo, se aud chicoteli. Ana, Marian şi o verişoară venită în vizită se tot hârjonesc. „Mami, staţi cuminţi!", le strigă femeia.

Din cutia cu albume, Anişoara scoate un teanc de caiete. Toate sunt completate cu scrisul ei de mână. Deschid la întâmplare unul pe coperta căruia scrie „2007":

În ultimii 11 ani, lună de lună, Anişoara a notat în jurnalele copiilor tot ce i se pare important în evoluţia lor.

„Vin doamnele de la direcţie şi le arăt. Că avem control în fiecare lună, dar nu ne anunţă. Ne trezim cu ei la poartă. Aşa au venit mereu", spune femeia. Vizitele acestea sunt singurele care îi aduc aminte că Ana şi Marian nu sunt copiii ei: „Sufleteşte, nu m-aş mai băga, pentru că te ataşezi. Dând în urmă, la cât m-am chinuit, nu pot să spun că mi-a fost uşor cu doi copii. La mine n-a fost diferenţă între ai mei şi ei, că ei sunt luaţi în plasament. Nu. Noi am fost toți o familie."

„Eu iubesc copiii.", acesta este răspunsul pe care îl dau cel mai des persoanele care vor să devină asistente maternale, când sunt întrebate care este motivul pentru care vor să ia în grijă copii, după cum mi-a spus înaltul funcţionar menţionat mai devreme care a făcut, ani de zile, parte din comisiile care evaluează asistenţii maternali. Majoritatea covârşitoare a asistenţilor maternali din România sunt femei, iar media de vârstă la nivel naţional este de 50 de ani.

Vârsta înaintată a celor care devin asistenţi maternali este şi o cauză a numărului considerabil de copii care ajung în centre de plasament din asistenţă maternală. De exemplu, la nivelul sectorului 1, dintre cei 255 de copii din centrele de plasament, 33 provin din grija unei astfel de „a doua mamă".

Persoana care vrea să devină asistent maternal trebuie să fie sănătoasă fizic şi psihic, să aibă un profil psihologic potrivit pentru rolul de părinte şi să aibă o locuinţă acceptabilă, în proprietate sau chirie. Sunt obligatorii urmarea unor cursuri de formare profesională, care nu durează însă mai mult de câteva săptămâni.

Salariul net al unui asistent maternal, care este practic un angajat al direcţiilor de protecţie a copilului, porneşte de la 1 100 de lei şi creşte în funcţie de numărul de copii avut în grijă şi de starea acestora de sănătate. De exemplu, dacă are în grijă doi copii, dintre care unul cu handicap, salariul său net va porni de la 1 470 de lei. La această sumă se mai adaugă o alocaţie de șase sute de lei pentru copilul fără handicap şi nouă sute pentru cel cu handicap. Pentru fiecare copil, statul oferă şi o alocaţie de două sute de lei dacă are mai puţin de doi ani şi 84 de lei dacă are peste doi ani, sume care se acordă tuturor copiilor din România.

La nivel naţional, sunt 11 983 de asistente maternale care are au în grijă 18 669 de copii. În afară de Ana şi Marian, din grija doamnei Anişoara, încă 137 de copii sunt plasaţi în reţeaua de asistenţă maternală a sectorului 1 din Bucureşti. În ultimii trei ani, în acest sector au existat suspiciuni de abuz din partea asistenţilor maternali pentru trei copii, potrivit unui răspuns transmis de DGASPC Sector 1.

În aceste situaţii, pentru copii s-au identificat de urgenţă alte soluţii (mutarea la un alt asistent maternal sau în centru) iar asistenţilor maternali le-a fost retras atestatul şi a fost sesizat parchetul de la domiciliul asistentului maternal în cauză. „Mă mir şi eu când văd la televizor. Ăia nu sunt oameni", spune doamna Anişoara, care nu ştie ce i-ar spune Fănicăi Grădinaru dacă s-ar afla faţă în faţă cu ea.

Întrebare la care nici eu nu am găsit răspuns. Deţinuta nu a fost de acord să îmi acorde un inteviu, lucru pe care mi l-a transmis scriindu-mi personal, de mână, pe o coală de hârtie:

Mai citește despre părinți:
Cât de nasol te dezvolți când ești singur la părinți?
Cum e să creşti între minciunile părinţilor divorţaţi
Cum îți distrug părinții viața