Hormonii feminini îţi pot da sănătatea mintală peste cap

Schimbările bruşte de dispoziţie, depresia, oboseala, anxietatea, abilităţile cognitive scăzute, agresivitatea, nervii şi tulburările de somn şi de apetit sunt lucruri obişnuite atunci când ai uter. Aşa ne-a fost scris. Scuze fetelor, dar dacă îndrăzniţi să fiţi biologice, atunci va trebui să suportaţi efectele psihologice.

Relaţia dintre hormonii feminini şi sănătatea mintală e o linie tăioasă şi presărată cu obstacole pentru o femeie ca mine, dar chiar ar trebui să ne facem timp să ne gândim la chestia asta. După cum a scria Gloria Steinem în Dacă bărbaţii ar avea menstruaţie, dacă situaţia ar sta invers, „Doctorii ar studia mai puţin atacurile de cord (de care bărbaţii ar fi oricum protejaţi datorită hormonilor) şi s-ar concentra doar pe studiul crampelor." Nu reprezentăm un sex mai puţin important, aşa că ar trebui să investim timp, efort şi bani în studierea acestor treburi. Dar, din perspectiva mea de femeie care plânge, îşi taie tot părul şi realizează după două zile, în timp ce closetul se umple de sânge, că progesteronul a fost de vină de la-nceput, sunt extrem de precaută să nu las senzaţia că femeile sunt cumva mai vulnerabile din cauza hormonilor. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să susţin ghiolbanii, care stau să facă glume pe lângă toaletele din departamentul financiar despre una din colegele lor care „sigur e pe stop", pentru că tocmai au văzut-o cum a concediat pe cineva.

Nu. Femeile nu sunt inferioare din punct de vedere biologic, din cauza hormonilor care ne afectează sănătatea mintală. Dar ar fi drăguţ dacă ne-ar întreba cineva de sănătatea mintală şi ar lua în serios problemele de genul ăsta din când în când.

Am cunoscut un bărbat care, după câteva luni de depresie, îngrăşare, lacrimi şi imposibilitatea de-a se concentra la serviciu a mers la un endocrinolog, care i-a spus că, din cauza unui exces de testosteron, corpul lui a început să transforme testosteronul în estrogen. L-a întrebat pe doctor: „Estrogen? Deci chestia aia din contraceptive are efectul ăsta?" Exact, ăsta-i exact efectul. Nu cred că o să mai cunosc vreodată un bărbat care să ştie ce înseamnă să fi luat pe sus de valurile hormonilor feminini, iar el a jurat cu mâna pe inimă că n-ar fi deloc surprins, dacă pilulele contraceptive au fost create de fapt pentru a creşte rata suicidului în rândul femeilor.

Apropo de moarte, când o altă prietenă a mers la medicul de familie şi i-a spus că SPM-ul a făcut-o să se simtă ca o psihopată, el n-a făcut decât să „se uite calm la mine cu nişte ochi ca de Garfield, pe jumătate închişi, şi să spună că majoritatea crimelor comise de către femei sunt din cauza SPM-ului." După care i-a dat drumul. Simţea că îşi făcuse treaba.

Prima întrebare, bineînţeles, este: Cum? Cum ne afectează hormonii feminini sănătatea mintală?

Răspunsul este: nu prea ştim cum, dar ştim că o fac. „Etiologia precisă a SPM-ului rămâne necunoscută," scrie Nick Panay, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Sindromului Premenstrual. „Dar activitatea ovariană ciclică şi efectele estradiolului şi progesteronului asupra serotoninei neurotransmiţătorilor şi acidului gamma-aminobutiric (GABA) par a fi factorii cheie. Pe scurt, ciclul lunar al hormonilor de reproducere, eliberaţi în diferite faze ale sistemului de naştere a copiilor, afectează felul în care semnalele trec prin creier.

Hormonii schimbă felul în care funcţionează neurotransmiţătorii, adică pot schimba chiar chimia şi ingineria creierului. Sau cel puţin aşa credem pentru că, după cum spune Panay, „modificarea rapidă a nivelului de estradiol, nu doar premenstrual, ci şi postnatal şi perimenopausal, duce la triada asta de tulburări depresive dependente de hormoni, de multe ori la acelaşi individ predispus." Desigur, unii dintre noi suntem mai predispuşi decât alţii.

Cu o definiţie încă neclară, Parney caracterizează SPM-ul drept „o stare care se manifestă prin simptome de stres fizic, comportamental şi psihic care nu-s cauzate de boli psihice sau organice." Unele femei cu SPM suferă şi de o problemă psihică, dar multe dintre noi nu. Definiţia spune şi că simptomele astea apar în mod regulat în timpul fazei luteale a fiecărui ciclu menstrual, dar după aia „dispar total sau aproape complet până la sfârşitul menstruaţiei." Pentru unele femei simptomele SPM-ului se prezintă sub o formă severă, mult mai rară şi mai puţin cunoscută: PMDD.

Manualul care clasifică tulburările mintale defineşte PMDD drept „o tulburare depresivă care n-are un diagnostic specific." Definiţia asta e a dracului de folositoare. Simptomele includ depresia, un interes scăzut pentru activităţile cotidiene, letargie şi tulburări ale somnului. Cu alte cuvinte, un spectacol de rahat care poate fi confundat mult prea uşor cu depresia, tulburările bipolare sau alte boli mintale. Singura diferenţă, conform unor psihologi precum Jean Edicott, care lucrează în departamentul de psihiatrie de la Columbia University, este că simptomele PMDD sunt ciclice, legate de menstruaţie şi trec în momentul în care începi să sângerezi.

„Cel mai bizar lucru e că imediat ce-ncep să sângerez, simptomele încep să treacă," îmi scrie pe mail artista Charley Feltham care suferă de PMDD. „După 30 de minute sau o oră mă simt din nou complet normală. De parcă m-aş fi aflat într-o ceaţă timp de o săptămână şi am păşit brusc spre lumină." Dar timp de o săptămână sau zece zile înainte de ciclu, Charley se pierde complet. „Mirosurile sunt mai puternice, sunetele sunt mai zgomotoase, lucrurile care-n mod normal nu mă deranjează devin o problemă majoră, sunt împiedicată şi-n pericol de accidentare, obosită şi emotivă. Pe măsură ce mă apropii de ciclu, toate astea se intensifică şi se alătură unei uri de sine extreme, uneori chiar şi gânduri suicidale. Mă uit în oglindă şi toată faţa mea arată diferit şi nu mai semăn cu mine. Sună ca o nebunie şi se simte ca atare."

Dar e un gen de „nebunie" prin care trec cinci la sută din femeile la menstruaţie. De fapt, procentul ar putea fi mai mare. Asociaţia Naţională pentru Sindromul Premenstrual vorbeşte de un cinci-opt la sută şi spune că e posibil ca numărul să fie mai mare în realitate, mai ales că femeile din minorităţi etnice trec de multe ori neobservate. Şi , dacă te gândeşti că motivul pentru care ştim atât de puţine despre PMDD e că puţini oameni suferă de tulburarea asta, ţine minte că doar 11,6% din populaţia adultă a României suferă de diabet. Şi cu toţii am auzit despre asta.

Din fericire, medicul lui Charley avea destule cunoştinţe încât să-i pună diagnosticul de PMDD şi să-i prescrie pilule contraceptive Yasmin pentru trei luni. „În şase săptămâni, toate simptomele au dispărut şi m-am simţit ca o persoană complet diferită. Aveam stări grave de anxietate, exacerbate de hormoni, în continuare aşa că am luat şi SSRI care m-a ajutat foarte mult, pentru o perioadă. Era cam bizar, dar şi uimitor, ca şi cum aş fi avut confirmaţia că hormonii erau de vină şi nu eram eu o idioată."

În instrucţiunile pentru tratarea SPM-ului, Nick Panay scrie că, „atunci când tratezi femei cu SPM, contraceptivele mai noi pot reprezenta un tratament mai eficace şi ar trebui să se afle în linia întâi a medicamentelor pentru genul ăsta de intervenţie." Dacă pilulele contraceptive sunt un prim pas în lupta contra SPM şi PMDD, atunci asta nu-i singura posibilitate. Există tot mai multe dovezi că serotonina ar putea juca un rol central în SPM şi PMDD, aşa că mai multe antidepresive care cresc nivelul serotoninei au fost folosite în tratament, cu rezultate mai bune decât pilulele placebo.

Cealaltă opţiune este histerectomia. Pentru unele femei, asta ar putea fi o variantă, dar altele ar prefera să-şi schimbe stilul de viaţă, să facă tratamente cu progesteron şi antidepresive sau să încerce terapia cognitiv-comportamentală mai întâi. Pentru că, de cele mai multe ori, o dietă potrivită, sportul, reducerea stresului, mai puţini carbohidraţi, cofeină sau alcool pot ameliora efectele SPM şi PMDD.

Tratarea impactului pe care hormonii noştri schimbători şi epuizanţi îl au asupra sănătăţii mintale e totuşi departe de-a fi uşoară. Nu poţi doar să nu mai mănânci pâine şi să bei mai puţin ceai. În studiul din 2011, Tulburările psihice cauzate de hormoni, Margaret Altemus a scris că „sunt câteva obstacole în identificarea simptomelor legate de hormoni. În primul rând, în fluxurile hormonale reproductive naturaliste, precum pubertatea, ciclul menstrual, sarcina, menopauza şi lactaţia, au loc mai multe schimbări hormonale în acelaşi timp." Adevărat!

„Există o tendinţă mai puţin fericită de-a atribui simptome psihice fluctuaţiilor de estrogen, în loc să se ia în considerare un set mai complet de fluctuaţii hormonale". Nu putem să izolăm cu uşurinţă un hormon, un neurotransmiţător, un organ sau o arie a creierului şi să dăm vina în totalitate pe partea respectivă. Din păcate, suntem nişte maimuţe în carne şi oase care trăiesc într-o lume socială şi uneori se nasc tulburări mintale din confluenţa factorilor externi şi biologici. Cine poate spune dacă depresia postpartum e cauzată de o fluctuaţie hormonală, de lipsa somnului, de-o dietă proastă, stres, schimbări în stilul de viaţă sau durere cronică, când e foarte probabil să suferi de toate şase? Cum putem să ne dăm seama dacă tânăra la menstruaţie care suferă de anxietate şi ură de sine e victima fluctuaţiei hormonale, a condiţiilor sociale, a relaţiilor nesănătoase sau a nesiguranţei financiare, când probabil trece prin toate cele patru în acelaşi timp?

Cum putem să delimităm cauzele de simptome, când de cele mai multe ori doctorii, partenerii, prietenii şi colegii le etichetează pe-amândouă drept „probleme femeieşti"?

Aşa cum Dr. Venkatraman Chandra Mouli, de la Organizaţia Mondială de Sănătate, mi-a spus într-un interviu că „problemele menstruale nu ucid. Aşa că nimănui nu-i pasă, în afară de femeile care suferă." Doar că, ele chiar pot ucide. Şi femeile chiar suferă. Nu doar în ţările slab dezvoltate, unde suferă din cauza folosirii nisipului, cârpelor şi ziarelor în locul tampoanelor şi a absorbantelor. Problemele menstruale ucid din cauza răului pe care-l sădesc în minţile noastre. După cum scrie Parnay, „SPM continuă să fie înţeles greşit şi, în multe cazuri, tratat necorespunzător. Poate fi cauza morbidităţii crescute şi uneori chiar şi a mortalităţii."

Aşa că, dacă ai senzaţia că nu mai poţi suporta furia şi disperarea, frustrarea şi ura de sine, tristeţea, mizantropia şi mania care iţi curg prin vene îţi sugerez, cu riscul de-a suna ca Judy Bloom, să ţii un jurnal. Încearcă să notezi ceea ce simţi, pentru câteva luni, şi după aia când mergi la doctor (şi ar trebui să te duci la unul) o să-i poţi arăta ceva concret. Fă-ţi analizele pentru tiroidă, întreabă de contraceptivele pe care le foloseşti, fă sport, mănâncă sănătos şi dormi cât trebuie. Nu lăsa pe nimeni să-ţi ia hormonii în râs, pe principiul „sunt doar hormoni" şi nu-ţi fie frică să ceri ajutor.

Corpul şi mintea ta sunt nişte lucruri minunate, chiar dacă uneori se poartă ca nişte nenorociţi.

Traducere: Alice Yehia

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre ciclu:
Câteva comediante ne-au povestit păţaniile lor la ciclu Mi-am fertilizat salata cu sânge De ce sexul la ciclu e cel mai tare (şi ar trebui să fie obligatoriu)