„Mă ofer s-o fut pe Oana Stancu și să-l bat pe Mircea Badea" scria în 2012 Andrei Manțog, jurnalist Kamikaze, în ceea ce el voia să fie un editorial. A ajuns să fie cel mai scump articol din viața lui (poate), deoarece Oana Stancu l-a dat în judecată și el a pierdut procesul. Instanța a spus că trebuie să-i plătească 30 000 de lei daune morale. Ai fi putut lua articolul lui, știindu-i la față și comportament pe Oana Stancu și pe Mircea Badea din 2012, drept un pamflet, o opinie radicală sau un act de trolling. Dar chiar și fără un CNA al său, internetul nu-i chiar așa de capul lui.

Trollingul are mai multe forme, dar, de regulă, cineva face glume pe seama cuiva, iar mulți oameni râd liniștiți, fără a se implica de de nicio parte. Ani la rândul, Cristian Tudor Popescu, acum plecat de la Gândul, și Mircea Badea, acum devenit tată, s-au certat prin diverse replici date la TV sau în editoriale. La vremea aia, niciunul n-avea prezență pe Facebook. Banciu încă face de-astea, doar că n-are o țintă clară, doar trollează cât poate pe oricine poate, până și-o ia dintr-o parte și trebuie să prezinte scuze, cum s-a întâmplat cu Andreea Berecleanu. Încă n-a ajuns să plătească și bani.

În fine, cam la asta se reduce trollingul românesc, dacă nu pui la socoteală niște poze cu Ghiță ciobanul, Ioan Becali care te învață să fii mafiot sau Victor Ponta care îi explică lui Băsescu ce-i MTO-ul ăla. Meme-urile n-au creat personaje celebre la noi, ci cel mult divertisment de câteva zile sau săptămâni. Becali are șanse să prindă, pe lângă Nicușor de la Brăila.

În Australia există Online Hate Prevention Institute (OHPI), pare-se singurul din lume de felul său, care încearcă să prevină sau să oprească diversele forme de violență online. În România, am vorbit cu Paul Cosmovici, avocat și fondator al firmei de avocatură Cosmovici Intellectual Property, ca să aflu ce legi există pentru a lupta contra trollilor și cum se pot aplica. Oana Stancu a avut succes. Ce faci, însă, dacă nu ești vedetă TV obișnuită să se ia de alți oameni, dar care profită de ce are la dispoziție când alții se iau de ea?

Trollception, așa cum se desfășoară acum pe internet este, cel mai des, caracterizat prin anonimitate, astfel că victima nu are prea multe moduri pentru a riposta. Studiile OHPI arată că există multe cazuri în care trolling-ul apare în cazul decesurilor. Cel mai light dintre cele recente este pomana de 40 de zile a lui Jon Snow, dar niciodată nu este așa când e vorba de persoane reale, mai ales când sunt diverse vedete care mor de supradoză sau de bătrânețe.

Hate speech, sau violența de limbaj, este cel mai cunoscut și cel mai ușor de aplicat. Ești pur și simplu Gică Contra în cazul homosexualilor, țiganilor, brăilenilor și ungurilor. Se întâlnește mai mereu pe forumuri, câte or mai exista ele, sau în comentarii pe Facebook.

Cyberbulling era un termen la modă chiar și în România, când comentariile răutăcioase de pe Ask.fm le-au făcut pe niște fete să se sinucidă. Cyberbulling-ul, conform doctorului Andrei Oboler de la OHPI, apare cel mai des între persoane care se cunosc. „Se vorbește cel mai des de el relativ la ce se întâmplă în curtea școlii, dar este și un element al violenței verbale de la locul de muncă, de acasă sau din alte locuri", explică doctorul el. Se poate spune că este tachinare dusă la extrem, la enervare.

Griefing este un atac la comun, un raid, concept împrumutat din jocurile video. „Tot ai nevoie de câteva informații despre victimă, dar acestea sunt de bază", spune Oboler. Astfel de practici sunt populare printre utilizatorii Autobaza sau Utopia, care își găsesc o țintă și organizează un atac. Puterea griefing-ului vine tocmai din faptul că efortul este minim, dar răspândit printre atâția oameni, produce pagube însemnate pentru persoana țintită.

Mai există însă o sursă de trolling în România și în lume, iar asta este petiția online. Este un cancer al activismului digital și oricine cu un calculator și nițel net este activist. Poate cel mai cunoscut caz de până acum este al celui care a făcut o petiție pentru ca Brăila să aibă zid în jurul orașului, iar orășenii au răspuns cum pot ei mai bine: l-au numit dement și au început să-l înjure.

Toate aceste tipuri de trolling nu sunt independente unul de altul și pot fi combinate, fix cum combini într-un joc video tot felul de capacități.

Facebook, Twitter și YouTube sunt rețele imense, cu sute de milioane de utilizatori și le pasă de confortul tău, că altfel pleci și rămân cu serverul gol. Tocmai de aceea le pasă și să acționeze când raportezi ceva. Facebook, spre exemplu, nu admite o mulțime de lucruri, cum ar fi rasismul, sexismul, pozele nud sau activități ilegale. Twitter se descurca prost la acest capitol, iar directorul Dick Costolog admite într-un memo această problemă. Între timp, și-a mai ajustat regulile și standardele ca toată lumea să se simtă bine și ei să poată face bani pe bursă. Google, de asemenea, a fost forțat în Europa să îți permită să dispari din căutări, dacă ceri acest lucru. Se poate să fii ținta trolling-ului sau se poate ca trecutul tău să fie prea jenant pentru persoana respectabilă care ai devenit în prezent.

Totuși, banarea pe o rețea socială nu înseamnă sfârșitul problemelor tale, deoarece apar paginile Phoenix. „Problema cu astfel de pagini este mare pentru Facebook", admite Oboler. Așa ceva apare când o pagină sau un cont care atacau pe cineva este înlăturată de Facebook, dar imediat este creată o altă entitate în locul ei care face același lucru. „O pagină Phoenix trebuie oprită rapid, altfel sfârșim prin a astupa o gaură, în timp ce se sapă alta, deoarece îți ia mai puțin timp să creezi o pagină și să o crești decât ia să închizi una".

În România, au fost create pagini pentru politicieni, pentru Mircea Badea, contra Mihaelei Rădulescu, contra lui Vântu când acesta i-a numit pe tineri „generația N-am". Încă nu a existat suficientă determinare contra unui singur personaj, pe mai multe luni, ca să crească o astfel de pagină sau un așa cont. A fost și evenimentul viral „Ziua Izabellei", care n-a devenit viral decât datorită poftei oamenilor de a trolla o minoră care n-a înțeles cum merge invite-ul la evenimente de pe Facebook. Mai există și site-ul care îți spune dacă a murit Iliescu, dar și acela e mai mult un mișto făcut de un programator în pauza de cafea. Nu, Iliescu tot n-a murit.

Dacă ai suficienți bani, poți plăti oameni care să aibă grijă de imaginea ta online, să urmărească pe unde apari și să raporteze abuzurile, astfel încât să n-ajungi ca Ben Garrison, poate caricaturistul cel mai urât de către internet. Toate problemele sale au început în 2010, când a publicat caricatura The March of Tyranny, prin care făcea mișto de organizațiile care conduc lumea. Mai târziu, caricatura a fost prelucrată, i s-a pus un cap de evreu peste piramida Illuminati, a fost încărcată pe 4chan și astfel a început o epocă neglorioasă pentru artist, în care oamenii i-au tot modificat caricaturile, dar i-au lăsat și numele pe ele. Așa a ajuns să fie urât și trollat de tot felul de minorități. „Am irosit nenumărate ore completând formulare și trimițând mailuri către servicii de hosting, Facebook și Twitter, pentru a înlătura mesajele dăunătoare mie. Acesta e timp pe care l-aș fi putut consuma într-un mod mai productiv", susține Garrison.

„Ca regulă generală, dacă oamenii se simt amenințați sau dacă acel conținut online ajunge la punctul în care produce un impact negativ asupra vieții lor normale, atunci este momentul să se ducă la poliție". Dar ai încercat vreodată să explici unui polițist ce-i ăla Twitter sau Facebook și de ce mesajele care apar acolo îți dăunează? Ce s-a întâmplat, te-a bătut cineva cu un comment?

Avocatul Paul Cosmovici susține că mereu poate fi vorba de variante de punere în balanță a dreptului la imagine și demnitate cu dreptul la libertatea de exprimare, de exemplu, sub forma unui pamflet. „Avem legislație care permite pamfletul, dar nu în orice condiții. Nimeni nu poate denigra sub semnătura «pamflet». Cel care se consideră lezat poate oricând cere unei instanțe să verifice dacă acel pamflet a depășit limitele unei astfel de exprimări, în defavoarea dreptului la imagine sau a altor drepturi ale persoanelor", explică avocatul. Acesta a fost cazul și în procesul Oana Stancu vs. Andrei Manțog, despre care scriam la început.

În cuvintele editorialistului, faptele sună cam așa: „Am văzut-o la televizor pe Oana Stancu și mi s-a părut cumplit de nedreaptă într-o chestiune. Nici măcar nu era despre Băsescu treaba, că asta aș fi înțeles, ci despre alți oameni. Am scris pe loc un articol penibil, cam atât de penibil cât e cam orice chestie făcută la beție, care pleca de la ideea că mi se pare că respectiva jurnalistă e stresată din cauza lipsei de activitate sexuală, iar eu mă ofeream, eroic, s-o… Mă rog. Să rezolv chestiunea". Chestiunea a dispărut de pe site-ul Kamikaze, a rămas doar un link gol și o eroare.

Dacă te întrebi cât de dreaptă e chestiunea cu bani contra defăimării, e destul de dreaptă. „O degradare în mediul online expune foarte mult pe cel care a fost cauza degradării, deoarece informația e publică în orice țară cu acces la internet. În acest fel, orice jurisdicție devine competentă, în mod teoretic, și se poate merge pentru daune în orice jurisdicție se dorește. Ar putea fi aleasă una care acordă mai multe daune morale, sau se poate merge în mai multe în paralel ori succesiv", spune Paul despre cazul în care vrei să câștigi foarte mult de pe cârca unui pamflet. Pamfletul, așa cum era el în presa tipărită, era tot o formă de trolling, doar că nu-ți permiteai să te iei de unchiul mort al Măriucăi, ca să crești popularitatea ta și a ziarului. Mai târziu, odată cu internetul, toată lumea a vrut nițică popularitate.

4chan este o sursă excelentă de organizat raiduri contra anumitor ținte, în special a celor mari. De aici s-a ajuns la hashtag-ul „#CutForBieber" sau ca Pittbul să cânte în Alaska. În România n-avem așa spații, dar și așa ar trebui să știi că 4chan își pierde memoria la fiecare 24 de ore. Odată pentru că spațiul pe server ar fi costisitor, dar și pentru că dovezile pot constrânge site-ul să își închidă taraba. Alte site-uri, cu „memorie" ceva mai lungă, pot fi constrânse să șteargă materiale defăimătoare.

„Se poate obține pe calea instanței o reparare de acest gen: eliminarea informației defăimătoare, împreună cu publicarea sentinței de condamnare, publicarea unui drept la replică fie pe coperți, fie în text ori în mediul online. De multe ori e complicat să elimini totul, trebuie selectate sursele cele mai importante și notificate imediat. Există proceduri urgente care obligă la modificări, dar de multe ori aceste proceduri sunt de durată, luni de zile. Rămâne un risc în orice situație, dar pot fi folosite mecanisme psihologice, negocieri pentru a minimiza durată de expunere a informației defăimătoare", susține Paul.

Cea mai bună cale de a rezolva problema cu mulți dintre trolli este să fii în contact cu ei și să le arăți altor oameni prin ce treci. Un exemplu este cel al lui Caitlin Roper, activistă pentru drepturile femeilor și membră a Collective Shout, o organizație care luptă contra obiectificării femeii. Caitlin ține în vârful mesajelor ei de pe Twitter mesaje sau poze cu conturi false atribuite ei.

Ben Garrison încă nu s-a oprit din făcut caricaturi și din denunțat pe cele contrafăcute și atribuite lui. „Am pus un disclaimer pe site-ul meu și am decis să ignor trollii. Asta spune toată lumea, ignoră-i și vor dispărea de la sine". Totuși, uneori nu merge chiar așa. „În cazul meu, chiar și după doi ani, ei încă n-au dispărut", spune Garrison. Poți însă încerca să discuți despre problemele tale și să încerci să înțelegi ce-i în mintea trollilor care te deranjează.

Sunt însă locuri, cum e și 4chan, în care „libertatea de exprimare" este pusă deasupra a orice, iar Garrison a înțeles asta mai bine decât oricine. „Pentru trollii anonimi nu există termeni precum defăimare sau hărțuire, este doar «libertate de exprimare» și ei consideră că sunt «absolut» liberi să spună orice. Oricine contestă această poziție este ridiculizat".

Garrison a ținut chiar și o sesiune Q&A pe 8chan, o clonă după 4chan, ca să vadă dacă poate discuta cu trollii la ei acasă. „Ce am descoperit este că mulți dintre tinerii care folosesc acel site mă plac. Mulți erau respectuoși cu un om în vârstă". Poate prin interacțiune ajungi la acea parte mică de umanitate care a mai rămas în ei, dar nu este garantat că se și întâmplă asta. Totuși, Garrison spune că nu-l va ierta pe Christopher „m00t" Poole, creatorul 4chan, pentru că a refuzat să înlăture mesajele și a susținut astfel cauza trollilor. Aceștia trebuie opriți de la vârf, nu de la bază.

Cel mai bun mod de a opri hărțuirea online este de a schimba mediul în care aceste comunități se desfășoară. Riot Games, studioul care a creat League of Legends, a redus hărțuirea în joc prin stabilirea unor tribunale în care jucătorii sunt „judecați" de comunitate și suferă anumite consecințe când apelează la hate speech în joc. Doar când atitudinea lor le-a adus penalizări în joc, trollii și-au schimbat comportamentul.

Vremurile se schimbă, dar până acum a persistat ideea că ce se întâmplă pe internet nu e „real". În lumea de azi, când toți suntem conectați și mereu online, este aproape imposibil să spui că te deconectezi și gata. Mai întâi de toate trebuie să te protejezi tu, dar nu te teme să publici mesajele prin care ești atacat și să ceri ajutorul oamenilor care te pot susține. Treptat, corporații precum Facebook și Twitter încep să ia diverse măsuri și să îmbunătățească modul în care administrează aceste comunități.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre hateri:
Mică enciclopedie de hateri proști
Haterii tot hateri rămân
Un puștan bogat de pe Instagram a provocat un piroman să-i incendieze patru mașini
I-am luat interviu omului pe care toată lumea îl urăște pe internet