Muzică

Cele mai nasoale 13 piese românești din anii ’90, pe care probabil încerci să le uiți

Pe lângă „perioada de tranziție‟, anii '90 au adus și cele mai de rahat melodii românești.

de Marius Ghenț
12 Noiembrie 2015, 9:20am

Fotografie de Andry Fridman, via Flickr

Anii '90 au fost destul de nașpa pentru români. Am ieșit din comunism și, la fel ca o găină fără cap, ne-am dus în toate părțile, fără vreo direcție clară. Astăzi poți înțelege că treaba aia cu „perioada de tranziție‟ era doar o scuză pentru haosul în care trăiam atunci. Anii '90 au fost anii copilăriei mele și tot ce-mi aduc aminte e că mă interesau desenele animate și muzica.

Foarte multă muzică. Inclusiv muzica pop, pentru că, la fel ca orice copil din România anilor '90, nu prea aveai multe opțiuni, în afară de ce se dădea la televizor. Mai apoi, făceam bani din colindat, ca să pot să-mi cumpăr caseta cu Limp Bizkit, pentru că erau mai dark. Și încă am caseta aia!

Retrospectiv, pot spune că am ascultat o tonă de jeg. Recunosc asta, pentru că știu că nu sunt singurul. Dacă ai copilărit în anii '90, sunt șanse mari să fi ascultat aceleași jeguri ca și mine. De aceea, am decis să mă uit în trecutul meu îngrozitor, și să aleg cele mai nasoale piese din anii ăia.

Credeam că astfel o să scap de rușine, și poate te ajut și pe tine să recunoști că te-ai rupt pe piese pop îngrozitoare. Ăsta ar fi primul pas spre vindecare. În căutare am dat și de piese pe care nu le cunoșteam, atât de nasoale, încât m-au făcut să mă întreb ce naiba s-a întâmplat în deceniul ăla în România. Nu am găsit răspunsul, dar uite 13 exemple:

Fan-D – În Slip Nisip

Dintre toate piesele despre vară și mare care au ieșit în anii '90, și, crede-mă, au fost destule, asta e cea mai nasoală. Cum dai play auzi pe cineva în fundal repetând titlul piesei într-un mod atât de horror, că nici acum, la câteva zile după ce am auzit-o, nu am reușit să-mi revin. O face într-un mod atât de sleazy, de parcă ar trebui să vreau să am slip în nisip. Frate, nu, slipul meu e OK așa cum e.

Apoi începe unu' să cânte despre cât de incitant e nisipul care frige. E, fără îndoială, cel mai ciudat fetish de care am auzit până acum. Altul se supără, în ultima strofă, că a făcut bășici pe cur, din cauza nisipului încins. Cine s-a gândit să scrie piesa asta? De ce există? Care e rolul meu în univers? Să nu te miri dacă, după ce asculți melodia, o să ai niște tulburări cognitive serioase.

Valahia – La mare, la soare

OK, hai că mai merge una despre mare, din moment ce avem atâtea piese cu tema asta. Probabil că-ți amintești de asta, dar nu cred că mai știi exact ce a zis Costi Ioniță în prima strofă. Citez: „Puștoaico, ești mișto/aș vrea să fii a mea/chiar dacă nu vei vrea/eu te voi dezbrăca‟. What the fuck?

Eu am auzit piesa când eram mic, nu-mi aduc aminte de amenințarea asta. Fetelor, puștoaicelor mai bine zis, ca un sfat prietenesc, dacă-l vedeți pe Costi Ioniță pe plajă, fugiți de mâncați pământul, sau nisipul ăla care frige. S-ar putea să vă dezbrace regele manelelor-pop. Old habits die hard.

Ro-Mania – Nu mă lăsa, Mărie!

Ro-Mania, acești Subcarpați fără talent din anii '90, s-au decis să facă o piesă în care solistul se plânge că va muri dacă Maria nu vine diseară în vale la izvor. Sau în deal la vie. Sau la horă. Apoi se întreabă unde e Maria.

Normal că nu o găsești. O chemi în trei locuri diferite. Săraca probabil că s-a pierdut prin pădure, încercând să dea de tine. Data viitoare cheam-o într-un singur loc, și stai acolo. Și nu mai scrie vreo piesă de rahat ca asta.

Laurențiu Duță – Realitate

1/3 din 3 Sud Est nu a fost întotdeauna un cântăreț bun. Nici acum nu e. El e un producător, care a învățat cum să miște din butoane pe un mixer, ca să sune OK în căștile colorate ale tinerilor. Cea mai bună dovadă e piesa asta, de pe albumul Realitate, din 1994. E un ghiveci. Nu înțeleg, ce se petrece în piesa asta? E rap? E pop? Oricare ar fi genul, e praștie.

Accentele alea pe cuvinte sună ca sunetele scoase de un prunc când încearcă să învețe cum să meargă pe bicicletă. Nu e nimic OK în piesa asta. Are un mesaj pozitiv, dar pe atunci toată lumea vorbea despre asta. Și refrenul ăla e atât de bleg, că nici nu pot să-l iau în serios.

Silvia Dumitrescu – Lumea Mea

OK, pot să apreciez stilul vestimentar al Silviei, care cred că era ceva aparte pe atunci, dar acolo se oprește admirația mea pentru ea. Clipul începe într-o cancelarie, unde profesorii care cântă riff-uri de chitară electronică la chitară acustică, pentru că logica se pare că nu exista în România anilor '90.

Apoi, Silvia intră într-o clasă și începe să strige versurile la elevi. E clar, și-a pierdut mințile. Toată lumea dansează. Eu am fost la școală în perioada aia. Nimeni nu dansa.

Refrenul e profetic: „Fii atent, vei afla din nou ceva‟. Da, Silvia, am aflat din nou(?!) ceva. Că nu mai vreau să aud piesa asta cât timp trăiesc pe Pământ.

Vank – Ciocolata

Toată lumea își amintește de piesa aia oribilă de la Genius, despre ciocolată. E versiunea românească de la orice compoziție sinistră scoasă vreodată de Aqua. Credeai că nu există ceva mai îngrozitor, nu? Ei bine, am găsit eu una. E de la Vank.

Pe refren, solistul Alexandru Belciu, zice „cioco-cioco-cioco-cioco-cioco-lată‟, ca și cum ar vrea să-ți taie pofta de ciocolată pentru totdeauna. La mine a reușit. De fiecare dată când o să am chef de un baton, o să ascult piesa asta și o să salivez după mere, pere, sau orice alt fruct. Mersi, Alexandru, că m-ai scăpat de diabet și de kilograme în plus.

Cassanova – Pula și căciula

În 1995, România trecea prin vremuri grele. Nu-mi aduc aminte mare lucru din perioada aia, dar mi-e clar că așa a fost, după ce am văzut ce a făcut rapper-ul Cassanova. A scos un album de porno-rap, că așa i s-a sculat lui. He-he-he. În interiorul casetei scrie că e „primul album exclusiv porno-rap din România‟. Dacă nu ți-ai dat seama din numele albumului Porno, și titlurile pieselor „Orgasm de basm‟ și „Sex‟.

Cea mai nasoală bucată de pe Porno e piesa „Pula și Căciula‟, o aluzie la prezervativ, care probabil că nu se folosea prea des pe atunci, din moment ce aveam astfel de „artiști‟ în viață, care să ne învețe lucrurile astea. E plină de beat-box, dacă poate fi numit așa. Cred că dacă mi-aș băga fața într-un sac de grâu, și aș sufla, ar ieși ceva mai melodic.

Dar Cassanova m-a învățat o lecție importantă: „Iarna e un ger/de-ți îngheață pula/ca să te aperi de el/îți pui în cap căciula‟. Ați auzit, domnilor? Winter is coming.

Ura de după ușă – Strigătul Durerii

Uită-te la poza aia de album. Acum ia în considerare și faptul că piesa se numește „Strigătul durerii‟, de la trupa Ura de după ușă. La ce te gândești? Exact, că membrii trupei ar trebui să mănânce mai multă supă. Nu știu dacă e un album concept despre constipație, dar asta pentru că nu-l înțeleg pe solist.

Piesa începe OK, chiar nu sună rău, până când intră tipul și încep să mi-l imaginez pe budă. Săracul, ce Dumnezeu a mâncat? Sună ca strigătul unui velociraptor în timp ce naște. Sau orice pasăre uriașă din perioada dinozaurilor. Sper să mai fie hârtie igienică acolo, că s-ar putea să se transforme în Hulk.

Voltaj – Ora de germană

Eu am făcut germană în liceu. A fost cea mai groaznică materie posibilă. Aveam o profesoară care ne teroriza cu o plăsuță mică, în care avea mai multe bilețele, pe care erau scrise numerele de la catalog. În fiecare oră se punea să facă o extragere, de parcă se credea la Loteria Națională, și te asculta în funcție de cât de norocos erai în ziua aia. Și figura aia cu „eu am deja notă la germană‟ nu funcționa la dictatoare.

Îți dădea și șapte note într-un semestru. Trebuia să știi tot, tot timpul. Eu nu știam tot, tot timpul, așa că de fiecare dată când picam, ea râdea malefic, în timp ce încercam să-mi ascund înjurăturile în palmă.

A fost o experiență traumatizantă. Dar tot nu se compară cu piesa asta de la Voltaj, o trupă care nu a înregistrat niciodată ceva bun, dar care există în continuare. Nu știu de ce. La fel cum nu știu nici de ce tot repetă „schneller, schneller, das ist gut‟ (mă rog, să zicem așa, deși am mai prins cu coada ochiului pornache nemțesc optzecist), din moment ce e destul de evident că DAS IST NICHT GUT.

Mădălina Manole – Ei și ce?

Probabil că o să te superi când o să vezi că am inclus-o în lista asta, dar înainte să-mi sari la gât (și asta nu e o glumă legată de cum s-a sinucis), ascultă piesa asta acum, în zilele noastre. Știu că, probabil, ai fredonat-o când ai fost mic/mică, și ți s-a părut ca dintr-un basm de Ion Creangă. Dar nu e. E nasoală, la fel ca basmele lui Creangă.

E o realizare la care ajungi după ce ai ascultat muzică bună, și revii la ea, și-ți dai seama că vrei să-ți îngropi capul în pământ de rușine că ți-a plăcut la un moment dat. Dacă nu vezi lucrurile la fel ca mine, și crezi că în 2015 piesa asta sună bine, ascultă versurile Mădălinei și înțelege că „e liber oricine să spună oriceeee‟. Așa că nu mă înjura. Fă ce zice ea.

Drepturi Egale – Bani, putere și respect

Înțeleg că, în anii 90, toată lumea era disperată să copieze rapperi de peste ocean, dar e prea mult. Ai exemple pozitive, ca BUG Mafia, RACLA sau La Familia, dar mai ai și Drepturi Egale, efectul direct al goanei după vânzări din perioada respectivă. Orice casă de discuri sărea să semneze un contract cu o trupă care rima în versuri. Ceea ce a dus la existența acestui material.

Chestia asta suge. Se simte că e făcută la comandă, fără strop de originalitate. Are toate elementele unei copii, inclusiv îndemnul „give it to me!", pentru că atunci când furăm de la alții, nici măcar nu ne mai sinchisim să schimbăm limba.

No Comment – La noapte o să te... fur

Hai să ne imaginăm, la fel cum au vrut probabil și membrii trupei, că după punctele alea de suspensie nu scrie „fur‟, ci „fut‟, pentru că altfel nu le văd rostul. Sigur au vrut să activeze partea aia perversă din creierul meu. Și al tuturor. Apoi să vedem cum sună refrenul: „La noapte o să te fut/da, ți-o jur/la noapte vrei, nu vrei, te fut/ți-o jur‟. Aici nu mai am ce să zic, așa că o să te rog să te uiți la numele trupei, să vezi ce părere am eu despre asta.

Mai sunt și alte piese pseudo-simfonice apărute în perioada aia, pe care m-am gândit să le bag în listă. Ca asta de la K1. E praf. M-am tot gândit pe care să o aleg dintre cele două. A câștigat No Comment, pentru că cei de la K1 au decis să pună melodia lor peste imagini cu țărani la muncă și preoți care stau și o ard chilleanu. Asta mi se pare genial.

Andre – Noapte de vis

Trupa Andre a reprezentat un focar de piese nasoale, de când cineva s-a gândit să le pună decolteul la televizor și până în ziua de azi. Lista e lungă. Dar am ales-o pe asta pentru că a ieșit în 1999, cred că în perioada sărbătorilor. Ah, și pentru că e despre cum vor tipele să aibă o noapte de vis cu Moș Crăciun. Cu Moș Crăciun. Dintre toate personajele imaginare l-au ales pe bătrânul burtos, pentru că probabil au auzit îndemnul lui de „ho-ho-hooo". Dacă ai prins gluma, ești băiat deștept.

Versurile sunt absurde. Blonda ne spune că a fost mințită, și că Moș Crăciun e de fapt un „tânăr reușit‟, cu cercel în ureche. Alte valori pe atunci. Apoi roșcata confirmă, și cică „Moș Crăciun e un tinerel/are în ureche un cercel/drăguț, hazliu, bogat/repede m-a fermecat‟.

Un mesaj bun pentru toate fetele din România. Trei caracteristici esențiale tre' să aibă orice bărbat. Și un cercel în ureche.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre România anilor '90:
Cum era să copilărești în anii '90 în România
Cum era să trăiești în căminele din București în anii '90
Cum s-au format artiștii români moderniști în anii '90

Tagged:
nostalgie
Andre
Locale
Vice Blog
anii 90
Valahia
muzica proasta
amintiri din copilarie
copilarie anii 90
Ura de dupa usa