Cele mai bune 20 de piese românești din 2015

Recolta muzicală din 2015 a fost peste așteptări.

|
11 Decembrie 2015, 12:57pm

Fotografie de Andry Fridman, via Flickr

Anul 2015 a fost peste 2014 în materie de muzică românească. Am avut mai multe piese și albume faine ca-n trecut. Output-ul artiștilor mi-a dat speranță în ceea ce privește viitorul scenei. Mai ales datorită faptului că am văzut multe debuturi care mi-au depășit toate așteptările. S-a pus un mai mare accent pe zona experimentală și pe originalitate. Dacă în trecut erau multe copy-paste-uri după trupele din străinătate, în 2015 artiștii au început să vină cu ceva nou.

Industria muzicală din România a trecut și prin cea mai mare tragedie de până acum. Incendiul de la Colectiv a afectat direct pe toată lumea. Efectele se simt și azi și, probabil, se vor simți multă vreme de acum încolo. Dar din asta s-a născut și o solidaritate extraordinară între artiști, care s-au mobilizat și au ajutat cum au putut victimele, prin concerte caritabile, strângere de fonduri, donații de sânge și sprijin moral.

Citește și: Opt piese care se potrivesc cu atmosfera din țară, de la artiști care au cântat în Colectiv

În plus, piesa „The Day We Die‟, de la Goodbye to Gravity, trupa care a fost pe scenă în timpul incendiului, a devenit un imn de solidaritate pentru zeci de mii de oameni care au ieșit în stradă să lupte împotriva corupției. Asta dovedește din nou importanța muzicii la nivel social, chiar și într-o societate cinică și miserupistă ca a noastră.

Acum, că e momentul listelor de final de an, pot să zic că alegerea celor mai bune piese românești din 2015 a fost o muncă laborioasă. O zic în sensul cel mai bun, pentru că am avut de unde alege. După multe lupte interioare, schimbări de opinie și foarte multe ascultări și reascultări, am ajuns la 20 de piese care au definit scena muzicală românească din 2015:

1. Golan – Abel

Peste ani și ani de zile, când băieții de la Golan se vor uita în spate la cariera lor de muzicieni, o să realizeze că piesa asta a fost un punct de cotitură. Momentul în care orice fan de muzică din România, nu doar aia electronică, a realizat că băieții sună bine. Fie că-ți place rap-ul, house-ul, rock-ul, sau ceva combinație dubioasă din toate astea, trebuie să dai Cezarului ce-i al Cezarului.

E greu să nu apreciezi ce fac pe piesa asta, mai ales dacă o asculți cântată live, unde solo-ul de trompetă e mult mai pronunțat, și sună de-ți pică fața. În iconografia creștină apare imaginea unui înger care cântă la trompetă, la porțile raiului. Sunt sigur că înaripații bagă solo-ul lui Alex. De ce crezi că se numește „Abel‟?

2. Fine It's Pink – Kids

Aș putea să aleg orice piesă de pe EP-ul lor Young Burns, și să o pun în lista asta. Atât e de bun. Am ales „Kids‟, pentru că e cea mai bine structurată bucată de pe material. Are o voce hipnotizantă, un refren repetitv care rămâne cu tine, și un mini-break care rupe tensiunea creată de pianul melodic, înainte să revină de unde a plecat. E ușoară la ureche, dar are și o doză bună de weirdness.

Asta fac cei de la Fine It's Pink mai bine ca orice altă trupă. Spre deosebire alte piese post-rock, care au un intro extins ca o coardă de bungee-jumping, sub pretextul experimentării, ieșenii comprimă sunetele într-un mod deștept, peste care adaugă o voce plăcută, și chiar catchy. Ascultă și Broke my Bones, și o să te îndrăgostești pe veci de ei.

3. Ion Din Dorobanți – Fata de pe Plajă

Ion Din Dorobanți de la Future Nuggets a scos un EP moca la începutul anului, care sună la fel de bine ca orice alt release de la label-ul bucureștean. Cântece de Petrecere e o colecție de cover-uri de manele și muzică lăutărească, reconfigurate sub stindardul genului manelectronics, cel mai greu stil de pronunțat la beție.

Sună excelent, mai ales dacă asculți versiunile originale, care nu au foarte mult în comun cu ce-i pe EP, și îți dai seama de munca producătorului. „Fata de pe plajă‟ a fost cântată inițial de formația Azur, și cu toate că era și aia OK, Ion Din Dorobanți îi dă o notă de nostalgie și un sunet modern. Totul e ciclic în muzică.

4. Macanache – Ăsta sunt eu

Înainte de „Ăsta sunt eu‟, Macanache era un rapper necunoscut, care o ardea pe la concursurile de Battle MC, unde a învățat să rimeze cât mai bine pe loc, fiind presat de performanța adversarului. E un mediu în care trebuie să înveți să gândești repede, și să-ți formulezi răspunsul într-un mod cât mai creativ și neobișnuit. Piesa are o doză bună de sinceritate, care ajută întotdeauna în rap, dar adevăratul appeal rămâne în rimele scoase de Macca.

Una a stat deasupra tuturor: „N-o mai arde tare-n clanță, dacă nu e Geu-Geu / Cum te bate Macanache, nu te bate Dumnezeu‟. A eclipsat toate celelalte versuri, oricât de bune ar fi. Mai rar vezi o carieră lansată de un singur vers.

5. Silent Strike – Quasar I

Piesa asta e echivalentul unui gând pe care-l are dimineața un călugăr zen. E clădită pe niște clape, care rămân arhiprezente pe toată durata piesei, peste care apar alte clape și diferite sunete dubioase. E sărac în instrumente, dar bogat creativ. Faptul că nu face exces de sunete nu face piesa să fie mai puțin complicată. Simplitatea asta de la suprafață e spulberată după mai multe audiții.

Într-un an în care majoritatea producătorilor au dat-o pe techno, Silent Strike continuă să facă ce naiba vrea el. Să aibă un stil propriu, pe care continuă să-l dezvolte în mai multe direcții. Apropo de techno:

6. Dual Shaman – Kolkian

Șamanii au scos un EP la Tessier Ash-Pool Recordings care nu e pentru oricine. Dacă crezi că techno e un stil care trebuie ascultat la piscină, în timp ce bei un cocktail, sau la party-urile unde toți poartă tricouri V-neck atât de adânci, că ți-e frică că o să-i pice un păr de pe piept în băutura ta, probabil că nu e pentru tine.

Prima piesă de pe material e un statement. E violentă, agresivă și perfectă dacă vrei să asculți ceva în timp ce conduci un tren într-o fabrică părăsită. Ar trebui să fie noul Imperial March în Star Wars: The Force Awakens. Așa poate l-aș lua în serios pe Kylo Ren.

7. Coma – Document

Toate trupele de metal din România vor să sune ca Meshuggah. E perfect normal, pentru că riffăiala aia te bagă-n filme de împins oameni random pe stradă. Oricum totul e copiat la noi. Diferența la Coma e că băieții pot face o piesă cu o chitară care te dă de toți pereții, și o voce care îți mângâie rănile de după. Ar suna bine și acustic, ceea ce e rar în metalul autohton.

8. Fantome – Doina Trapsilvaniei

Fără îndoială, Fantome e cel mai promițător proiect din tabăra Subcarpaților lansat în 2015. Elementele folclorice sunt tot acolo, dar sunt combinate cu un stil cât se poate de modern. Vorbesc, evident, de trap. E în nume.

Cu toate că în 2015 trap-ul a ajuns să fie cunoscut în mainstream ca un gen de rap din Atlanta. Nu e destul că avem 3 432 341 654 de stiluri de muzică, acum două chestii total diferite au aceeași denumire. În fine, e un banger, care poate fi ascultat și la stână, de ciobanii cu stil, și la cele mai mari festivaluri de profil.

9. Grasu XXL – Blanădeurs

Poate nu e cea mai bună piesă de pe albumul lui Grasu XXL, dar e single-ul care i-a anunțat lansarea, și a dat naștere multor momente în care ascultătorii s-au crezut invincibili. Pentru că limita-i la cer. Rapperul are o longevitate, și asta se vede. E greu să faci o piesă cu scratch-uri să sune fresh în 2015. Și să oprești un camion cu o mișcare de freză.

10. Soundopamine – Magia Ta

Soundopamine și-a lansat albumul de debut în toiul iernii, la începutul anului. Pentru o trupă care face muzică pentru plimbări pe plajă și party-uri la răsărit pare o alegere destul de aiurea. Nu ai ce căuta în februarie pe plajă.

Doar dacă o arzi melancolic după amintirile înghețate prin nisip. Bagă „Everyday Paradise‟ la căști și o să scapi de frig. Ceea ce nu e ușor de făcut. Ai nevoie de magie pentru asta.

11. Brum – Today

E incredibil cât de puțin băgat în seamă a fost materialul celor de la Brum. Oricum e greu să te faci remarcat în România anului 2015, dacă nu faci și DJ set-uri. Oamenii sunt foarte talentați, ceea ce se vede în title-track-ul de pe albumul de debut. Începe ca o piesă de prog-rock, apoi o dă într-o voce psihedelică și intră într-o execuție de rock electronic ieșită din comun.

Toate duc spre finalul exploziv, în care, după o scurtă revenire a părții vocale, intră tobele și sintetizatoarele, într-un mod care o să te facă să dai din cap ca un punker, înainte să se termine brusc, fără nicio avertizare.

E o bucată cu multă carne, care pare destul de complicată, dar e foarte ușor de digerat. Dacă nu ai ascultat până acum Brum, start from TODAY!

12. The Model – Pump It To The Beat

„Pump it to the beat‟ e genul ăla de piesă de care te îndrăgostești de la prima audiție. Modelul știe cum să construiască un hit pentru ringul de dans. Sau pentru orice mediu, pentru că dacă dai play la asta în birou, o să te simți de parcă ești în club.

Iei capsatorul în mână și te joci cu el între degete, cum ai face cu glow stick-uri. Îți iei legitimația de angajat de la gât, și o înfășori în jurul mâinii, lângă celelalte brățări de la diferite festivaluri, și apoi dansezi. De față cu toată lumea. O să creadă că ești nebun, dar apoi scoți căștile, să audă și ei, ceea ce, inevitabil, va duce la o mini petrecere de trei minute și 52 de secunde.

13. Karpov Not Kasparov – Mechanical Turk

Duo-ul format din Valeriu Borcos și Eduard Gabia s-a distrat de ceva vreme cu sunetele orientale. Cei doi, care joacă șah între sintetizator și setul de tobe, pentru că tabla e prea mainstream, au continuat trendul și pe „Mechanical Turk‟. Bucata asta sună de parcă ar fi fost înregistrată de niște extratereștrii după o excursie în Turcia.

Ascultă sunetele de clape din primul minut al piesei. E SF, și nu o zic la modul în care e folosită expresia în zilele noastre, că e incredibil, ci la modul „sigur e luată dintr-o coloană sonoră a unui B-movie din anii '70, în care extratereștrii invadează Pământul‟.

14. Temple Invisible – Anima

Piesa începe destul de glitchy, până intră primul acord de bass, și apoi vocea, care face o atmosferă destul de întunecată, dar nu anunță haosul ce urmează. Dacă ești familiar cu piesele anterioare ale formației, probabil că nu te-ai aștepta la deznodământul ăsta. Parcă toate piesele scoase până atunci au fost un preludiu la asaltul ăsta de sunete.

Dacă până la „Anima‟, Irina, solista trupei, și-a șoptit traiul, aici își strigă disperarea. Cântă despre animale, în timp ce devine și ea un animal. Parcă a prins-o luna plină la studio și s-a transformat într-un vârcolac la microfon. Există feminin pentru vârcolac? Ar trebui să fie. Egalitate între sexe! Chiar și alea care se metamorfozează în creaturi mitologice.

15. Liar – Enoch Dub

Pentru al doilea an consecutiv, Liar e în lista celor mai bune release-uri din România. De data asta vine cu ceva total diferit. E mult mai chill. S-a maturizat și s-a stabilit la casa lui. Asta dovedește versatilitatea lui. Dacă în 2014 a scos bangers, în 2015 a schimbat macazul.

Nu în totalitate, pentru că și pe „Enoch Dub‟ găsești destule bizarerii și sample-uri care vin din toate direcțiile. Nu știi la ce să te aștepți de la următorul material, dar nu m-ar surprinde dacă ar scoate un post-future-garage-metalcore-grunge-techno-spectral-rap. Genul ăla nu există, dar sunt sigur că dacă cineva ar putea să-l creeze, ar fi Liar.

16. Nopame – Smetto Quando Voglio

Când Steve Jobs a introdus iPad-ul pentru prima oară, toată lume a zis că e un iPod Touch x 4. Au trecut câțiva ani, și acum există o întreagă piață de tablete. A fost genul ăla de produs de care credeai că nu aveai nevoie, până când cineva ți-a pus în față dispozitivul, și acum vrei și tu să tai frânghii în jocuri pe un ecran de zece inchi.

Înainte de „Smetto Quando Voglio‟, nu credeam că vreau să aud un solo de saxofon în mijlocul unei piese house. Acum vreau să aud tot timpul un solo de saxofon în toate piesele house. La fel cum a zis și Steve Jobs: „It just works‟.

17. Otherside – Neverending

Dacă vrei să-ți faci numele auzit în industria muzicală din România, trebuie să ai un single care o să facă oamenii să-și amintească de tine. Mai ales dacă e primul. „Neverending‟ e introducerea perfectă pentru Otherside. O bucată subtilă, cu o voce calmă, peste niște clape repetitive și la fel de chill. E o piesă de dragoste, dar cu un mesaj pozitiv, nu e de plâns în pernă.

Tipul și-a găsit tipa după ce și-a pierdut nava spațială și informațiile meteo. Două evenimente catastrofale, dar e bine să nu cauți prea multe explicații în metafore. Cel mai important e că, la finalul zilei, e cu ea, și toate celelalte lucruri nu mai contează. Nu ți-o recomand dacă ești singur. O să te facă să vrei să fii cu cineva, și, de obicei când cauți, ajungi să regreți.

18. Theory of Mind – Inner Friend

Title-track-ul noului album de la Theory of Mind e și cea mai bună piesă scoasă de ei până în prezent. Solistul e succint în versuri. Nu spune mare lucru. Până și refrenul e doar o simplă fredonare de sunete, nu de cuvinte.

Dar sună extraordinar. Vladimir Bosânceanu, solistul trupei, a fost întotdeauna foarte deschis în versuri. Scrie din experiență personală și asta se simte. Pe „Inner Friend‟ e cel mai sincer, cu toate că nu zice nimic.

19. The Bridge Committee – PciP

Mai nou, în rap, bonus track-urile sunt mai faine ca alea incluse în album. Cam așa stă treaba și cu The Bridge Committee. Oda adusă pizdelor cu iPhone e genială pentru că tipele despre care se vorbește în piesă nu se vor simți dacă o ascultă. Vor fi prea preocupate cu selfie-urile în Starbucks, și să posteze citate de genul „Dacă moda e o crimă, atunci eu sunt vinovată‟. Nu ai cu cine.

20. Baba Dochia – Osmosis

Avem trompetă, flaut și saxofon în club. E bine, dar nu e destul. Acum e timpul și pentru o întreagă trupă de rock să bage la pupitru. Baba Dochia e trupa aia, și „Osmosis‟ e cea mai bună dovadă. Piesa asta ar intra perfect la orice oră la un party, pentru că are un tempo care te face să dansezi și să dai din cap în același timp.

Sună ca o combinație ciudată, dar, crede-mă, sună bine. Fist pump și headbang în același timp. E dansul viitorului.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citește și alte materiale despre muzica românească:
Ce spun gusturile tale muzicale de căcat despre tine
Muzica pop din România e la fel proastă ca acum zece ani
Cele mai nasoale coperți din istoria muzicii românești