Știri

Care-s șansele să ți se scadă salariul, dacă ești corporatist român

PSD mută toate contribuțiile sociale în sarcina angajatului.

de Vlad Epurescu
21 Septembrie 2017, 10:57am

Fotografie via Pixabay

Sigur s-a discutat și în bula ta de Facebook despre cum vrea PSD-ul să schimbe de anul viitor modul de plată al contribuțiilor sociale pe care fiecare salariat le plătește statului și cum va afecta asta salariul tău. În esență, nu ar fi vorba despre altceva decât despre trecerea datoriilor ăstea din sarcina angajatorului în sarcina ta. Dar pentru că, oricum, firma la care lucrezi face lunar plățile pentru sănătate, pensie și șomaj, atunci când îți dă salariul, schimbarea asta nu ar trebui să te afecteze. Pe de altă parte însă, zilele trecute, PSD a mai anunțat că vrea să dea o lege prin care să-i oblige pe angajatori să nu-ți micșoreze salariul, deci se pare că lucrurile nu sunt atât de simple. De aici și isteria care i-a cuprins pe mulți pe subiectul ăsta.

Eu am să încerc să-ți explic, simplu, pe puncte, ce se întâmplă cu salariul tău din 2018 și apoi decide tu dacă este bine sau rău.

Cum arată în prezent salariul pe care-l primești lunar de la angajator

Salariul pe care tu îl încasezi lună de lună se numește salariu net. Pe lângă această sumă, firma la care lucrezi îți reține, lunar, contribuția la fondul de pensii, impozitul pe venit, contribuția la asigurările sociale și la șomaj.

Tu nu vezi banii ăștia, dar ei îți asigură o pensie la bătrânețe (în general, de mizerie dacă nu lucrezi în poliție sau servicii secrete, dar asta e altă discuție) sau un ajutor atunci când rămâi fără loc de muncă. De asemenea, ai parte și de asigurare medicală, chiar dacă spitalele din România sunt așa cum sunt.

Citește și: Toate promisiunile făcute de PSD în alegeri pe care guvernul PSD spune că NU o să le facă

În acest moment, o parte din aceste contribuții sunt plătite de angajator, o parte de tine (bine, tot angajatorul virează banii, numai că o face în contul tău). Cele suportate de tine adunate cu salariul net dau salariul brut.

Hai să luăm un exemplu concret ca să înțelegi mai bine:

Salariul mediu brut pe economie este de 3 131 de lei. Angajatul suportă CAS (contribuția la asigurări sociale) de 10.5%, șomajul de 0.5%, și asigurările de sănătate de 5.5%. După toate acestea se aplică un impozit pe salariu de 16%, adică 418 lei. Angajatorul plătește și el 5.2% la sănătate, 0.5% la șomaj, 15.8% la asigurări sociale și încă 1.50% pentru alte contribuții.

Guvernul Tudose vrea să mute toate aceste contribuții în sarcina ta, chiar dacă, la fel ca până acum, tot angajatorul tău le va plăti.

Care ar fi rostul acestei schimbări?

Nu aș vrea să mă hazardez, dar inițiativa asta poate fi motivată chiar și de dorința de a simplifica și a face mult mai transparent tot acest sistem. Angajatul va ști cât înseamnă salariul lui brut, iar numărul contribuțiilor plătite de el se va reduce de la patru la două. Bine, cam aici se opresc avantajele salariatului. Dacă m-ai întreba pe mine, eu aș fi umblat puțin la procentele astea, pentru că România este una dintre țările în care munca este impozitată cel mai mult. Dar la ce foame de bani au acum pesediștii nu mă aștept să fie reduse impozitele prea curând.



Deci până la urmă o să-ți scadă sau nu salariul?

L-am întrebat chestia asta pe consultantul fiscal Gabriel Biriș, care a lucrat la un proiect similar pe vremea guvernului tehnocrat:

„Mutarea e o chestiune doar de formă. Contribuțiile la buget rămân la fel. Majorarea brutului și aplicarea unor contribuții individuale nu creează niciun cost suplimentar și nicio scădere a netului", mi-a spus Gabriel Biriș.

Citește și: Am vorbit cu românii care au venit să-i lase o carte celui mai agramat ministru al educației

Bun, dacă lucrurile stau așa atunci de ce ar simți nevoia PSD să dea o lege prin care să oblige angajatorii să păstreze salariile brute la fel, după schimbările astea? Pentru că trăim în România și unele companii ar putea fi tentate să-și tragă niște foloase din această schimbare.

„Zic unii că printr-o lege nu poți să intervii în relațiile salariale dintre privați. Nu există nicio decizie a CCR sau vreun paragraf constituțional. Nu uitați că la fel este atunci când statul majorează salariul minim pe economie. Prin mutarea contribuției angajatorului la angajat statul ar trebui să prevadă că toate contractele aflate în derulare vor avea brutul nemodificat."

O soluție ar putea fi ca acest lucru să fie prevăzut în respectivul act normativ.

„Un proiect de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări", scrie în Legea 24/2000.

Acest lucru a încercat să îl explice și Ionuț Misa, ministrul de Finanțe, doar că stă mai prost la capitolul exprimare.

Ce surprize neplăcute pot apărea, totuși?

„Marea dificultate la acest proiect de lege este să faci un inventar al impactului în mai multe zone", mi-a spus Gabriel Biriș. De exemplu, punctul de pensie depinde de salariul mediul pe economie care, după spusele pesediștilor, va crește cu 22.7%. Ca pensiile să nu sară în aer, cineva trebuie să ajusteze modul în care se calculează punctul de pensie.

În mod direct se mărește și salariul minim pe economie. În funcție de el se calculează și cuantumul unor amenzi, spre exemplu cele rutiere.

„PSD nu mai poate da înapoi deoarece legea salarizării unitare a fost calculată în concordanță cu această măsură. Dacă nu mută contribuțiile și legea intră în vigoare cu salariile mărite înseamnă că va crește costul cu salariile bugetarilor", a mai spus Gabriel Biriș.

Chiar te poți alege cu mai mulți bani de la PSD

Deși asta pare o veste bună, pe termen lung s-ar putea să apară niște blocaje în economie pe care nu ni le imaginăm acum. Faza e următoarea. Concomitent cu trecerea contribuțiilor în sarcina angajatului PSD discută și schimbarea modului de calcul a impozitului pe venit. Dacă astăzi este de 16%, PSD vrea ca, din salariu, să impoziteze cu 10% ceea ce depășește 2 000 de lei și să elimine impozitul pe venit până la pragul de 2 000 de lei.

La un salariu mediu pe economie de 3 131 de lei, impozitul pe venit este de 418 lei. Cu noua grilă, impozitul pe salariu mediu ar deveni 60 de lei, ceea ce înseamnă că angajatul va câștiga 358 de lei. Problema la nivel de buget de țară este că statul colectează din impozitul pe salarii în jur de 26 de miliarde de lei anual. Cu noua viziune pesedistă, la buget vor ajunge doar cinci miliarde de lei. Asta înseamnă o gaură de 3% din PIB care nimeni nu știe cum ar putea fi acoperită.