Muzica asta o să te facă să apreciezi underground-ul românesc

Pop, rock și indie. De-asta ai nevoie ca să te energizezi într-o zi de luni.
5.11.18
un muzician
Vladimir Coman-Popescu, unul dintre co-fondatorii labelului, actual manager și producător. Proiectul Uninvited Artists a fost însă gândit de Dan Moldoveanu, care s-a retras din proiect. Fotografie de pe pagina de Facebook a lui Vladimir

Casele de discuri din underground sunt, de cele mai multe ori, de nișă. Mai ales dacă vorbim de label-uri din țări cu o putere economică modestă, ca a noastră. Majoritatea se setează pe un gen muzical și îl promovează doar pe ăla, pentru că e mai ușor și mai ieftin. De aceea am rămas surprins când am auzit de labelul Uninvited Artists, din București, care nu are un profil anume, ci merge pe orice artist care face muzică faină și se ține de treabă.

De când s-au lansat, în februrie 2018, au semnat șapte artiști cu stiluri diferite: de la Valeria Stoica, una dintre cele mai faine tipe care bagă indie în România, și până la houserii de la Nopame sau Deja Who, un proiect indie pop cu mult potențial.

„Când am decis să facem label-ul, am văzut că în undergroundul românesc situația este dezastruoasă. Din când în când, se mai implică un label mare, dar nu respectă artiștii și nu investesc în ei. Pitch-ul nostru a fost clar: nu o să-ți spunem niciodată ce să faci sau cum să cânți. Vrem doar să vă susținem, ca să ajungeți la potențialul vostru adevărat”, mi-a spus Vladimir Coman-Popescu, managerul casei de discuri.

Ca artist din underground, e foarte greu să te faci remarcat fără sprijinul mass-mediei, care nu dă multe șanse celor care sună altfel. Cei de la Uninvited Artists merg pe o altă strategie: „Nu ne bazăm pe canalele de radio sau de televiziune, ci punem accent pe sisteme de promovare mai puțin tradiționale: online, expunerea în afară și asocierea cu diferite branduri, atâta timp cât acestea nu-ți distorsionează mesajul”, mi-a explicat Vladimir.

Pe artiștii Uninvited Artists poți să-i vezi live, pe 6 noiembrie, la showcase-ul lor de la Expirat. Acolo o să te convingi pe viu de cât de eclectic e label-ul bucureștean. Dar, ca să ai o garanție că va fi pe gustul tău, l-am rugat pe Vladimir să facă un mix special pentru VICE, doar cu piese semnate de label. Conține și câteva bucăți nelansate, iar dacă îți place ce auzi, intră pe contul lor de Youtube pentru mai multă muzică, cum ar fi Bad July - Far Form Anywhere, una dintre piesele preferatele la care a lucrat ca producător.

Tracklist:

Are You Anyhwere - Afterlove
Deja Who - Just My Luck
Valeria Stoica - Get Back
Petra Acker - Never Been Better (Unreleased)
Are You Anywhere - Center Of Gravity
Bad July - Drunk Tonight
Nopame - Drama
Tobi Ibitoye - Loving Me (Alin Dimitriu Remix)
Deja Who - Unreleased
Petra Acker - Rooftop
Bad July - Die Stupid
Are You Anywhere - Unreleased
Valeria Stoica - Just A Boy
Deja Who – Unreleased
Are You Anywhere – Unreleased