cover-comparatie
Fotografii de Neal Gruer din albumul „Same Difference | Aceeași Diferență"
România fotografiată de străini

Cum se vede România când compari mitingul PSD cu parada gay din București

Cele două evenimente din vară ajung acum într-o carte fotografică, să nu uităm ce-a fost în 2018.
16.12.18

Pe 9 iunie, PSD a vrut să arate României că încă are oameni de partea sa. În acest sens a organizat un miting în Piața Victoriei. În aceeași zi a fost însă și Bucharest Pride, evenimentul anual dedicat comunității LGBTQ din România. Evenimentul din urmă a fost cumva o pregătire pentru referendumul anti-gay din octombrie, care, din fericire, n-a trecut. Iar PSD a ajuns acum să trebuiască să dea explicații despre finanțarea mitingului.

Publicitate

Pentru români, cele două momente au înțeles lor. Dar cum au fost pentru un străin? La curiozitatea asta ne răspunde Neal Gruer, fotograf scoțiano-ganez, care a documentat cele două evenimente și le-a adunat într-o carte fotografică pe care o lansează în București.

1544955176442-Spread-1B

El locuiește în București și, în iunie, a surprins cele două evenimente la care au participat susținătorii PSD de o parte, înarmați cu „pancarde” și steagul tricolor, cărora Firea le-a recitat din Eminescu, iar de cealaltă parte membrii comunității LGBTQ, plini de sclipici, culori și voie bună. Neal mi-a spus că deși cele două tabere par diferite, el a ajuns la concluzia că, de fapt, cele două grupuri lăsau impresia că luptă pentru aceleași idealuri.

Albumul său se numește Same Difference | Aceeași Diferență și pune în oglindă momente de la evenimentele din 9 iunie. Am vorbit cu fotograful înainte să-și lanseze proiectul ca să aflu cum e România, de fapt, pentru el.

VICE: De ce ai fost interesat să fotografiezi Pride-ul și mitingul politic în ziua aia?
Neal Gruer: Activitatea mea fotografică este concentrată pe oameni – cum se comportă ei și cum interacționează cu lucrurile din jur. În general, îmi place să fotografiez adunări publice. Îți arată multe despre cum funcționează o societate și, în același timp, cum funcționează oamenii din societatea respectivă. După ce m-am mutat aici, am fotografiat multe adunări publice în București. Din experiențele alea, am început să înțeleg diferite aspecte ale vieții publice din România. Am învățat cum se sărbătorește, dar și cum se protestează în țară.

Publicitate

La Pride, de exemplu, m-am întrebat dacă va fi mai mult o sărbătorire a sexualității sau un protest împotriva suprimării sexualității. Cum vor reacționa trecătorii? Ce fel de oameni vor participa?

1544954787962-Spread-2

De cealaltă parte, eu nu știam de mitingul PSD. Eram pe la Aviatorilor când am văzut primii susținători PSD. Câțiva prieteni mi-au explicat situația și mi-au spus că oamenii erau îngrijorați de posibilitatea unei confruntări între cele două grupuri. Părea că ceva neobișnuit și fascinant avea să se întâmple. Eram acolo, aveam camera la mine, așa că am decis să încerc să surprind chestia asta, oricare ar fi fost ea.

Ce a rămas în urma mitingului PSD

La Victoriei am văzut grupul PSD uriaș care se forma chiar lângă Pride. Am alergat înainte și înapoi între cele două evenimente. Făceam poze și încercam să înțeleg ce se întâmplă în fiecare parte. Ideea pentru proiect mi-a venit după, când am avut timp să reflectez asupra pozelor și să mă gândesc la contextul social mai larg al ambelor evenimente.

Care a fost cea mai interesantă chestie pe care ai fotografiat-o din fiecare grup?
În partea cu Pride, mi-a plăcut mult steagul lung cu curcubeu înfășurat în jurul întregii mulțimi în timp ce mergeau în marș. E o imagine simbolică puternică. Din partea mitingului PSD, o chestie care a ieșit în evidență au fost oamenii care se scobeau în nas. A fost așa răspândită, încât cred că mi-aș fi putut baza întregul proiect doar pe asta.

1544954743244-Spread-10

În ambele grupuri a fost însă amuzant să văd cum se comportă un număr mare de oameni care gândesc în mod similar. Am urmărit felul în care se salută și se sprijină unii pe alții, cum comunică și cum râd împreună, cum așteaptă, cum sărbătoresc.

Publicitate

Pentru tine ca străin cum a fost?
Am știut imediat că urma să se întâmple ceva rar – nu doar în România, ci oriunde. Societățile tind să fie atât de controlate în ziua de azi, în sensul în care împiedică grupuri ca astea să vină față în față (poate doar dacă protestează unul față de altul) Și chiar și atunci, interacțiunea este deseori foarte controlată. Dar, iată-mă acolo, într-o zi caldă din București, cu două adunări uriașe chiar una lângă alta, aparent din părți complet diferite ale societății, care erau acolo să lupte pentru ceea ce credeau, pentru propriul sentiment de libertate.

1544955192874-Spread-4B

Cred că am văzut mult din „România” în ziua aia – contradicțiile care există nu doar în societatea modernă românească, dar în români înșiși. Să aflu despre România și despre oamenii de aici mă ajută să înțeleg mai multe despre mine și să reflectez mai bine asupra locului de unde vin.

În ce mod au fost cele două adunări diferite? Cum au fost ele la fel?
Vizual, culorile celor două grupuri au fost imediat diferite. La Pride, steaguri cu curcubeu, fețe pictate, măști luminoase și îmbrăcăminte flamboiantă. La mitingul PSD, steaguri ale României și Uniunii Europene, cămăși albe, pălării tradiționale și eșarfe roșii.

Per total, le-am simțit și diferite din punct de vedere demografic. La Pride erau mai ales tineri, din mediul urban și de sex feminin, în timp ce pe oamenii de la mitingul PSD i-am văzut bătrâni, din mediul rural și de sex masculin. Dată fiind natura celor două evenimente, Pride s-a simțit mai mult ca o sărbătoare, în timp ce mitingul PSD a avut un aer deprimant.

Publicitate
1544954809123-Spread-3A

Totuși, comportamentele oamenilor din ambele grupuri au fost cam aceleași, în interiorul grupului lor. Ambele au aplaudat, au fluturat steaguri și și-au ridicat pancartele pentru cauza fiecărui grup. Toată lumea râdea împreună, se îmbrățișa și făcea selfie-uri cu ceilalți.

Ce ai vrut ca oamenii să vadă prin acest album?
A fost inspirat de o întrebare care mi-a venit în timp ce făceam poze: „s-a trezit cineva din România în dimineața aia și s-a chinuit să decidă cărei adunări să i se alăture?” Părea greu de conceput că cineva ar fi făcut asta. Totuși, dacă nimeni nu a făcut-o, de ce nu strigau toți unii la alții în stradă? De ce s-a presupus automat că aceste grupuri sunt atât de diferite? Cu siguranță, oamenii sunt prea diverși și diferiți pentru ca asta să fie adevărat.

1544954820986-Spread-7A

Nu am pornit să găsesc similarități între grupuri, dar mi-au sărit în ochi și în poze mai mult decât diferențele. Fie că a fost vorba de o expresie facială a unor doi indivizi, fie comportamentul mai multor oameni din fiecare grup, imaginile arată că, în mod fundamental, oamenii sunt incredibil de similari. Chiar și atunci când par să lupte pentru lucruri diferite, poate că doar luptă pentru aceleași lucruri în moduri diferite: libertate, confirmare, siguranță, exprimare, afecțiune, scop etc.

Asta e speranța mea cu acest album, să funcționeze ca o confruntare pentru oamenii care îl citesc, o provocare să se gândească și să re-gândească la cine sunt ei cu adevărat și cine sunt ei în relație cu toți ceilalți. Să se uite dincolo de suprafață și să încerce să înțeleagă cine sunt oamenii cu adevărat și ce vor cu adevărat de la viață.

Publicitate

Albumul Same Difference | Aceeași Diferență va fi lansat pe 16 decembrie la cafeneau BOB Coffee Lab. Găsești evenimentul pe Facebook . Pe Neal îl găsești pe site-ul lui sau pe pagina de Facebook .

Interviul a fost editat și condensat pentru claritate.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre mitingul PSD și parada Pride:
[Cum a fost mitingul la care PSD și-a topit electoratul la soare și l-a plictisit cu conspirații

](https://www.vice.com/ro/article/vbqxb4/cum-a-fost-miting-psd-bucuresti)[Români de la Noua Dreaptă și PRIDE mi-au spus ce înseamnă o familie fericită

](https://www.vice.com/ro/article/qvnxwq/romani-de-la-noua-dreapta-si-pride-mi-au-spus-ce-inseamna-o-familie-fericita)Am venit la mitingul PSD cu oamenii din Vaslui, ca să văd cum profită Dragnea de sărăcie

1544954830103-Spread-5A
1544955217444-Spread-8B
1544954853795-Spread-9A