Imaginile cu Dăncilă în Orientul Mijlociu m-au ajutat să redescopăr magia filmului mut

Dacă VICE ar fi fost o publicație guvernamentală, o știre cu programul de vizite al premierului Dăncilă în Orientul Mijlociu ar suna în felul următor: „În lumina noilor realizări, dar și a necesității întăririi relațiilor bilaterale cu țările arabe și prietene, premierul României, doamna Viorica Dăncilă, urmează să desfășoare o amplă vizită de lucru în Orientul Mijlociu”.

Din fericire, nu suntem. Când afli, însă, că Viorica Dăncilă va pleca într-o astfel de deplasare, de câteva zile, în acea zonă extrem de sensibilă, memoria nu-ți dă pace: nu poți să nu-ți reamintești scenele în care premierul român a confundat Podgorica cu Pristina sau că acel „hehe” celebru rostit după întrevederea cu Benjamin Netanyahu a devenit o memă echivalentă cu un slogan electoral.

De fapt, după acel moment epic, o minte isteață din armata ei de consilieri de imagine a venit cu ideea fantastică de a tăia sonorul la toate imaginile cu doamna premier în ipostaze protocolare. Răul trebuie tăiat de la rădăcină, premierul României trebuie pus pe „mute”. Așa s-a și întâmplat, iar după șocul vizionării imaginilor cu Dăncilă la Vatican, lumea s-a obișnuit.

Nu și eu. Am decis să mă informez despre vizita Vioricăi în Orient strict din imaginile transmise de biroul de cenzură de la Guvern. Am vizionat o veritabilă capodoperă a filmului mut (în culori) și m-am gândit să-ți împărtășesc și ție câteva din impresiile mele.

Scena depunerii unei coroane de flori la mausoleul lui Ataturk este una „safe”, prin urmare avem sunet. E voie pentru că, din cauza (sau datorită?) ceremoniei, premierul român trebuie să-și țină gura. Se aud doar bocancii pe caldarâm. Prin urmare, atâta vreme cât Viorica tace, e voie de la stăpânire să filmăm cu „REC” pe sunet. Trei minute de sunet cu Viorica Dăncilă pășind în urma soldaților din garda de onoare. La Ankara vremea e frumoasă. Din când în când, prin cadru mai apare un ienicer care flutură ditamai arma de asalt.

Urmează întâlnirea cu un nabab local, șeful Uniunii Camerelor de comerț, industrie și burselor din Turcia - Rifat Hisarciklioglu, pe numele lui (nu fi răutăcios, și tu te-ai încurcat când ai citit, deci nu te grăbi să arunci primul piatra). Avem, iată, 40 de secunde pline, cu sunet, în care o auzim pe Dăncilă spunându-i gazdei că are un prieten în guvernul României. Pe la secunda 11 îl vedem pe Darius Vâlcov bând apă. În restul imaginilor, Viorica Dăncilă tace în timp ce ochii îi fug constant stânga-dreapta.

De la momentul întâlnirii cu președintele parlamentului turc intrăm în plină epopee a filmului mut. Avem 45 de secunde cu un turc care mișcă din mâini și buze și cu o Dăncilă care zâmbește și se uită constant în direcția delegației românești. Ministrul român de Finanțe, Orlando Teodorovici, bea suc și se joacă cu un creion pe masă. Urmează imagini cu turci arătându-i premierului român ceva ruine și apoi niște scaune într-o sală. Premierul român dă din cap, afirmativ, iar pentru o clipă dă impresia că știe ce se întâmplă în jurul ei.

Urmează alte 35 de secunde cu sultanul Turciei, președintele Erdogan. Decorurile sunt deja vizibil mai luxoase și impozante. Viorica Dăncilă dă mâna cu Erdogan și îi zice ceva. Erdogan răspunde scurt. Urmează imagini cu Erdogan strângându-i mâna lui Dăncilă ca într-o menghină. Cei doi stau pe scaune – genul acela de scaune de protocol pe care le vezi inclusiv în pozele cu Ceaușescu și Kim Ir Sen. Unele lucruri nu se vor schimba niciodată. Dăncilă e stângace în gesturi chiar și atunci când e imobilă, Erdogan e ca un buldog, cu fălcile ca niște sertare înțepenite, de parcă ar ști că vorbește cu o interfață, nu cu un om care are voință proprie.

Per total, scena cu sultanul Erdogan ne arată cum Viorica Dăncilă, unul dintre cei mai ciudați șefi de guvern din istoria României, își dă toată osteneala să nu atragă prin nimic atenția asupra sa. Din păcate pentru ea, nu-i iese.

Alte 20 de secunde mute cu un dineu. Dăncilă zâmbește, Erdogan e plictisit - pare să bifeze un simplu ritual. Din puținele secunde capturate la dineu, observăm că singurul român care vorbește – cel puțin în aceste imagini – e Fifor. Ana Birchall râde la un moment dat, dar chiar când te pregătești să afli care e gluma, înregistrarea se oprește brusc.

Scenele cu Dăncilă în Emiratele Arabe Unite sunt și mai hardcore. Jurnalul de actualități al zilei de marți începe cu un calup de imagini în care o vedem pe Viorica primită de Mohammed bin Rashid al Maktoum, „vicepreședintele și prim-minstru al Emiratelor Arabe Unite, dar și conducătorul Emiratului Dubai”. Am încheiat citatul. Cineva din anturajul lui Dăncilă a gândit că aici suntem deja pe nisipuri mișcătoare, iar probabilitatea de eșec guvernamental crește considerabil și direct proporțional cu titulatura gazdei.

Din primele imagini o vedem pe Viorica Dăncilă dând mâna cu niște bărboși și mustăcioși plini de bani. Apare și o femeie îmbrăcată în negru. După 30 de secunde de peliculă aflăm că primul bărbos e și șeful. Cei doi stau apoi pe niște fotolii. În spatele lor e o vitrină cu niște avioane și tunuri de jucărie. Se vede și un tablou cu portretul unui bărbos (o fi chiar interlocutorul lui Dăncilă, cine știe).

Tabloul pare să-i stârnească un viu interes lui Vâlcov, pe care îl vedem întinzându-și mereu gâtul în direcția celor doi lideri (sau a tabloului, nu știm precis). Darius Vâlcov - acest gentleman atât de misterios al delegației române, al cărui nume nu răsunase niciodată în vreo sufragerie dichisită din Orientul Mijlociu, până la această vizită istorică. A răsunat, însă, cu ecourile de rigoare, pe culoarele Direcției Naționale Anticorupție sau în sălile de judecată de la Înalta Curte de Justiție de la București. E bogat acest Darius de la nord de Dunăre, par să se întrebe figurile enigmatice din delegația arabă. E un om risipitor? Zgârcit? Pasionat de artă? Sau un cavaler al cauzelor nobile care dăruiește bani fără zgomot? Din puținele imagini sosite de la guvern, Darius Vâlcov e românul care vorbește cel mai puțin din delegație și cel care pare cu atât mai misterios cu cât e mai tăcut. Iată farmecul unui film mut: scoate la iveală exact ce nu te aștepți.

Covorul din încăpere are, ce-i drept, un model foarte frumos, Viorica Dăncilă are aerul unei Elene Ceaușescu blânde și de comitet. Avem apoi imagini cu delegațiile plimbându-se pe niște holuri. La final, cei doi își strâng mâinile, după ce Viorica Dăncilă primește cadou o carte care are pe copertă portretul unui alt tip cu barbă, sub care scrie ceva despre fericire. Filmul e cu happy-end și pentru gazdele din Dubai, pentru că Dăncilă pleacă.