Chestii

Sunt maghiar și nu înțeleg de ce nu ne învață limba română la școală

Un chelner din Satu Mare ne-a povestit cât de greu i-a fost în viață din cauza faptului că nu a învățat la școală în limba română

Cristian Antal

Fotografie de Mihali Laszlo/Mediafax

Povestea mea cu limba română începe pe la șapte ani, când părinții (pe care îi respect și iubesc enorm) m-au înscris la școală. La început totul a fost bine și frumos- amintiri faine, cum bănuiesc că are toată lumea din acele vremuri- până când s-a întâmplat „surpriza". Sau aș putea să-i spun mai bine „șocul". În momentul în care directorul școlii a intrat în clasă mi-am dat seama că vorbea o limbă pe care, spre mirarea mea, nu o înțelegeam! Deloc. Omul vorbea limba română. Vorbea, de fapt, limba țării în care trăim, unde-i ce mai bună pâine și îi cea mai curată apă, unde, orice ni s-ar întâmpla rău, trecem mai ușor pentru că suntem acasă. Încă de la acea vreme am realizat că am o mare problemă pentru că sunt maghiar.

Primii opt ani pierduți din viață

Directorul școlii vorbea la ore numai în română, știa foarte bine că nu înțelegem un bob din tot ce spunea, dar la salariile de mizerie ale profesorilor nici nu-i de mirare că nu-l interesa chestia asta. M-a cuprins un sentiment de ceva nou, ceva interesant, eram curios, voiam să știu și eu aceea limbă. Totuși aveam prea puține șanse să învăț româna. Toate materiile erau predate doar în limba maghiară, adică „limba maternă", iar la română, pentru că nu înțelegeam mai nimic, învățam pe de rost. Spre exemplu, ne-a luat vreo două-trei săptămâni până am reușit să tocim imnul. Iar la vremea aceea nici nu realizam ironia sorții, că "Deșteaptă-te române"... era chiar un mesaj pe care trebuia să-l urmăm.

La începutul liceului, regulile s-au schimbat puțin, în sensul în care puteam alege româna ca limbă de predare a materiilor. Numai că trecuseră deja opt ani de învățat numai în limba maghiară și era foarte greu să mai schimbi ceva. Cercul s-a închis, am continuat toată clasa aceeași dramă, în beznă totală, recitam într-o veselie "Călin file din poveste", dar în realitate nu înțelegeam ma nimic.
Știam cu toții că nu o să fie bine, sau chiar ușor în viață, dar nu mai aveam ce să facem. Nu puteam să învinuiesc pe nimeni pentru chestia asta, eu sunt democrat, dar nu pot să nu spun că totul era o prostie. A părinților, a sistemului, a politicienilor.

Citește și: 5 motive pentru care mai bine înveți la Bac din rapul românesc decât din cărțile de comentarii

Nu este vina noastră, a generației de maghiari din România de după anii 90, că mulți dintre noi (cam 90%) nu știm să spunem o propoziție în limba română fără greșeli!
Dar hai să-ți spun mai departe problemele pe care le-am întâmpinat în viață.
Am terminat liceul din Satu Mare și am ales să lucrez, unde altundeva, în comerț, că doar "stăpâneam" limba țării. Așa de bine știam vorbi românește, că dacă voiai puteai să iei și să vinzi în piață la ruși. M-am angajat așadar la un restaurant și încercam să vorbesc cât mai puțin posibil, ca să-mi ascund deficiența asta „minoră". În realitate, pe vremea aceea, nu știam un bob românește. Și acum mă miră tupeul pe care-l aveam de a pretinde că știu limba asta.

Am învățat română la locul de muncă

Norocul mi-a surâs totuși de unde mă așteptam mai puțin. Patroana restaurantului unde lucram a realizat, la un moment dat, că nu sunt chiar semi-mut. Problema mea era că nu vorbeam pe limba ei, adică românește. Am fost deconspirat în momentul în care m-a rugat să-i dau din bucătărie o oală, și eu i-am pus în mână mătura… pe foc automat, m-a rugat să-i dau mai bine o cratiță, iar eu făcând o legătura logică, i-am pus fărașul în cealaltă mână. Patroana a rămas mută: „cum eram eu de două luni pe acolo și nu înțelegeam chestii simple din limba română?"

Ceea ce nu știam era că doamna era o profesoară de română pensionată, cu o mică afacere de familie. Și acum când mă gândesc la ea mi se umple sufletul de respect și mulțumiri. În loc să mă concedieze, a început să mă învețe românește și nu s-a lăsat bătută. Ce nu am învățat la școală în 12 ani de zile, ea a reușit să mă învețe în doi ani. Cu calm, cu răbdare și multă iubire, spunând cuvintele și arătându-mi ce e ăla „măr" sau „oală" sau „făraș", desenând animale, epuizând toate metodele care ar fi putut să mă ajute.

Citește și: Cele mai nasoale lucruri pe care le trăiești când ești chelner în România

Sunt bărbat, dar tot trebuie să recunosc, nu mi-e deloc rușine să o fac, dar îmi dau lacrimile când mă gândesc la ea. Mi-a fost ca a doua mamă. În lumea asta modernă, nu știu cine ar fi făcut astfel de sacrificii pentru mine.

Încetul cu încetul, am început să fac diferența între oameni, buni, răi, indiferenți sau cum o fi, și nu dintre nații. Asta datorită ei.

În momentul de față am ajuns să înțeleg piese de Nane, B.U.G. Mafia. I-am ascultat, mai citeam și chestii despre ei și acum pot să spun cu mândrie că sunt român, deși poate nu chiar pur sânge...A nu se confunda cu reclama electorală a PSD, eu sunt un democrat înnăscut, ceea ce făcea PSD era cu totul altceva.

Mulțumiri UDMR!

Revenind la subiectul limbii române, pe această cale aș dori să-i trimit mulțumiri Uniunii Maghiare din România, care ne sprijină să învățăm în limba lor, că se luptă pentru noi (pe banii noștri, desigur), să se cultive o nouă generație, care nu știe să scrie și să vorbească în limba română! Iar pentru dragii de părinți vreau să le transmit următorul mesaj: dacă peste opt sau nouă ani, nu vreți să vă mutați în țările vecine, măcar nu-i luați șansa copilului vostru la o educație normală. Lăsați-ne pe noi să decidem, ar trebui să avem dreptul ăsta de mic, să ajungem și noi undeva.

Apropo, dintre minorități, ghiciți cât la sută au ajuns în funcții de conducere? Mai nimeni sau foarte puțini. Asta nu din vina noastră. Nu că am fi proști, dar educația pierdută în limba română contează enorm. Cât despre facultățile cu predare în maghiară, ce să mai spun, noroc că nu am avut ocazia. Poate nici articolul ăsta nu reușeam să-l scriu. Facultățile efectiv lucrează pentru export de profesioniști, nu numai ale minorităților (a lor exclusiv pentru asta), dar și în general.

Pun la o parte trecutul, și mă bucur de cele întâmplate, m-au ajutat să fiu eu, într-un mod sau altul, să realizez cine sunt, ce vreau de la viață. M-aș bucura foarte mult, dacă și alții ar putea spune asta, având o șansă la educație neimpusă în limba "maternă", oricât de mică, dar să aibă.

Citește și alte articole despre maghiari și minorități:

Festivalul minorităților din România a fost mai trist decât o zi de luni

Am întrebat români care votează la alegerile din Franța dacă se tem că vin extremiștii xenofobi

Am învățat la școala lui Soros, ca să scap de comuniștii și corupții din România

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE