10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui cioban din România

Acum doi ani, un prieten m-a invitat la caterincă în Grupul Ciobanilor Adevarați, cu 50 de mii de membri, printre care și ciobănițe. Aici se postează poze de la stână, cu oile, cu mieii, cu cățeii, foarte frumos, dar nu numai. Afli și cum se face brânza, cum se aruncă lâna, în loc să se valorifice, cum nu există subvenții, cum se spală oile pe picioare înainte de muls. Un univers paralel pentru un locuitor din centrul Capitalei, care informează, dar mai ales binedispune.

Adminul grupului este Sorin Radu Suciu, un cioban de 25 de ani, din Bihor, cu bacul luat și cursuri de agent de securitate cu drept de port armă, care și-a cumpărat prima „oiță” la 12 ani, cu bani din colindat, și a continuat așa, până a strâns de-o turmă, pe lângă cea pe care o avea tatăl său. Așa că l-am ales să-mi zică cum stă treaba cu păstoritul adevărat în România.

VICE: Mulți tineri își găsesc greu vocația. Cum ai știut că vrei să te faci cioban?
Sorin Radu Suciu: M-am născut cu o afecţiune aparte faţă de oi. Eram în clasele primare când am făcut din plastilină câteva oi la şcoală, iar învăţătoarea, uimită de măiestria mea, a mai chemat şi alte cadre didactice să le vadă și m-au premiat. Oile sunt niște animale deosebite. Părinții și frații mi-au cerut de multe ori să le vând, să fac şcoală, să ajung OM, dar mai împlinit decât la oi nu voi fi niciunde. Mă relaxez la ele, sunt drogul meu!

Cum este o zi din viața ta la stână?
Încep ziua de la ora patru, cinci, când mă pun la muls și stau vreo două, trei ore acolo pe scaun. Hrănesc câinii, mânc, pun de mâncare și în straiță şi plec cu oile, le duc unde-s ierburi grase și ape limpezi, ca să facă lapte bun. Până seara, le mai mulg de două ori. Le curăţ pe picioare, le scap de ciulinii din lână, pe care o tund o dată pe an. Fac toate astea pe muzică, cât am baterie la telefon. Îmi place Doinel Handorean - „Mi-o venit aseară-n gând, oile să mi le vând”. Apoi, mă straduiesc să învăț să cânt la fluier, că nu știu așa bine.

Noaptea mă culc ori în căbănuţa mea improvizată, din lemn, sau lângă staulul oilor, în colibă (n.r.: un pat cu picioare și acoperiș). Mai vin lupu, ursu, latră câinii, nu prea mă odihnesc. Dacă am timp liber, călătoresc sau mă ocup de porumbeii şi fazanii pe care îi dețin. Sunt și un mic columbofil.

Cum își are tehnologia loc în viața unui cioban?
De la telefoane mobile cu Google Maps - cea mai importantă aplicație pentru un cioban -, până la panouri solare. Unii au ferme tehnologizate, cu mulgătoare sau altă aparatură care uşurează munca oamenilor. Mai toți ciobanii stau pe Internet. Pe unii îi ajută să socializeze, să îşi vadă familia, ei fiind singuri pe munţi. Alții, însă, stau doar cu ochii în telefon și nu mai au grijă de oi.

Eu moderez și Grupul Ciobanilor Adevărați. Un prieten de la Braşov mi-a propus să-l facem, pe Facebook, cu transparenţă maximă, să discutăm probleme legate de animale, dar şi despre birocraţie. Mă surprind ciobanii cu un statut mare, cunoscuţi în țară, prin modestia şi calmul cu care îi învață pe alţii ce știu ei.

Ce greutăți întâmpini în viața de cioban?
Să stai în fiecare zi la oi nu-i ușor. Nu-i ca şi cum ai sta la televizor sau cu burta la soare toată ziua, ascultând cum cântă păsărelele. E o meserie foarte grea, mai ales când vin ploi, fulgere, trăsnete, vânt, grindină, ger, zăpadă, călduri sufocante. Dacă nu faci cu drag şi dacă nu îţi place, nu rezişti.

Iarna trecută aveam mâinile şi picioarele atât de degerate, îmi cădeau din mâini telefonul, bota (n.r. toiagul). Mă frecam cu pălincă sau spirt să se dezmorţească puţin, să pot mulge iar. Uneori eram ud până la piele. Alteori stăteam ghemuit între oi, fiindcă era furtună mare. Ele se strâng la un loc, se încălzesc și se simt în siguranță. În clipele alea îmi zic în gând: „Ori mor cu ele, ori trăiesc cu ele”. Nu mă simt singur niciodată când sunt cu oile.

Pe munte mai rău te temi de hoţi decât de fiare sălbatice, care nu prea atacă oameni, ci oi. Anul ăsta am pierdut multe. Chiar eu am scos una din gura lupului, apoi am fugit după el. S-a întors la mine, era spurcat, părea flămând. Era la trei metri de mine, mi s-a zbârlit toată pielea, dar am strigat la el, au venit şi câinii şi l-am alungat.

Se mai face transhumanță, ca pe vremea Vitoriei Lipan?
În zona mea, în Bihor, de la 1 mai la 1 noiembrie, le ţin la munte, pe păşunea comunei și pe alte proprietăţi private arendate. Transhumanța nu se mai practică, din cauza legilor care nu mai permit această formă de pastoral, de la interzicerea călătoriilor cu oile pe drumuri la proprietari de terenuri private, care nu permit trecerea animalelor prin teritoriul lor.

Legile de acum sunt multe şi date de oameni care stau la birou și văd animale la TV. Sunt date contra ciobanilor sau în bătaie de joc. De exemplu, ni se cere să avem berbeci certificaţi, de origine, ca să primim subvenția de 25 euro pe cap de ovină/bovină. Șmecherii de sus au făcut acte pe berbecii lor mici cât un iepure, iar acum ciobanii trebuie să-i cumpere pe ăia, deși mulţi au berbeci din moşi strămoşi, și de o sută de kilograme, înnoiţi în familie cu rezultate bune.

Pe câți bani se vând astăzi produsele ciobănești?
Acum, lâna nu o cumpără mai nimeni, iar cine o ia, e între 70 de bani și un leu kilogramul. O oaie are trei, cinci kilograme de lână, nu știu cât de om poţi deveni la suma asta. Eu îi dau foc, o mai dau pomană la femei care croşetează sau la vecini care o folosesc pentru izolarea căminului. În rest, o mâncă moliile în sacii din podul grajdului.

Pe vremea transhumanţei, cojocul era casa ciobanului. Acum mulţi îl ţin de nelcoşag. Iarna ține super cald, e bine izolat, nu te bate vremea rea. Se doarme în el ca în sacii domneşti și nu necesită o întreţinere anume. Dar este greu de obţinut, se face din câteva piei de berbeci care trebuie prelucrate, tăbăcite şi cusute. Cântărește undeva la 10 - 15 kilograme, dar fiindcă îl plouă şi se îmbibă cu apă, ajunge la 40-50. Costă până în șase sute de lei bucata.

Brânza o vând cu 15 -20 lei kilogramul, iar la magazin doar două sute de grame costă atât. Dau oaia vie cu trei lei kilu, iar în magazin carcasa ajunge la 40. Mieii românești costă șapte lei kilogramul, cei din Irlanda 30. Pentru marii producători suntem bătaie de joc.

Cum se face brânza adevărată, cu cheag natural?
Procesul diferă în funcţie de zonă. În Bihor se ia stomacul mielului cât încă se hrăneşte cu lapte, se spală cu apă cu oţet şi lămâie. Se lasă câteva zile și după e automat cheag ideal. Ca să fac brânza, încălzesc laptele muls şi îi dau o cană de cheag. În 40 de minute rezultă un fel de iaurt tare, care se crapă în semnul crucii. Se mai lasă zece minute lângă foc, până iese zerul prin crăpătură, apoi se amestecă până devine iar lichid. Se pune la căldură zece minute, până se ridică zerul deasupra, de un deget. Atunci e timpul să strângi caşul care este închegat şi bun de pus în prinzare (n.r.: tifon) la zvântat și scurs.

Dacă un om n-are oile lui, dar vrea să se angajeze ca cioban, ce salariu are?
În funcție de ce ştie să facă, salariul începe de la cinci sute de lei, plus cazare, mâncare şi ţigări, și poate ajunge până pe la 2 500 de lei. Mai are și alte foloase. Gazda îi poate creşte un porc, îi dă ceva mieluţi. La unii le pare bine cu toate astea, la alții nu le-ar ajunge în veci.

Cât de importanți sunt la stână Ciobăneștii ăia grozavi care însoțesc turma?
Un câine de oi bun face cât doi ciobani pricepuți. Dacã este educat de mic şi învăţat (n.r.: dresat), un câine de stână e bun mai ales la întorsul oilor. Poa` să dea şi oile la strungă (n.r.: să le ghideze în staul, pe intrarea îngustă) automat. Face astfel munca unui om pe care nu îl găsești să te ajute. Câinii sunt aprigi, atenţi la dihanie, rapizi, dau de ştire ciobăneştilor de pază când se apropie vreun pericol, au simţurile de multe ori mai dezvoltate decât ei! Am și eu câțiva. Îi cheamă Butufan, Tolea, Grivu, Liza, Rita și Voica.

Cum e treaba cu dragostea la stână?
În cazul celor care au soţie şi stă cu ei, e bine. La cei single e mai greu, dar mai fug şi ei noaptea până-n sat şi până dimineaţa scapă de griji. Pe mândre le aflăm mai nou pe reţelele de socializare. Eu vara sunt mai mult acasă, e verişorul meu mai mereu la oi. Fiind mai în civilizaţie, cu maşină, mi-e mai uşor să merg în vecini. Cât ești plecat, e mai greu ca cioban, mai ales dacã nu ai încredere în mândra de acasă. Pentru ea e mai uşor ştiindu-l pustnic pe bărbat în munţi. Dar există şi ciobănițe și spre surprinderea mea văd tot mai multe care se afirmă pe Grupul Ciobanilor Adevărați. Am tot respectul pentru ele! Sper să aflu şi eu una.