Tech

Motivele reale pentru care ești pus pe „mute” pe Instagram

E complicat, dar rareori se întâmplă fiindcă cineva chiar nu te place.
Daisy Jones
London, GB
AJ
ilustrat de Alex Jenkins
instagram, mute pe instagram, follower instagram, cont instagram, social media
Ilustrație de Alex Jenkins

Nu este nimic mai satisfăcător decât să apeși acel buton de „unfollow” de pe Instagram. Poate este cineva cu care ai fost la câteva întâlniri, dar apoi și-a făcut iubită, așa că nu mai ai nicio miză acolo. Poate e un fost coleg căruia i-ai dat follow din politețe, acum doi ani, dar acum postează doar fotografii cu mâncarea necondimentată a logodnicei căreia îi zice în continuare „logodnica mea”. Sau poate pur și simplu ți-a căzut cu tronc cineva și n-ai chef să-l mai vezi. Oricare ar fi, e bine să-ți cureți din când în când spațiul digital.

Publicitate

Cu toate astea, să-i dai cuiva „mute” e o chestie mai complicată. Practic, spui că nu vrei să vezi niciun update despre viața lui/ei, dar nici nu vrei ca cineva să afle că faci asta. Din punctul ăsta de vedere, actul de a pune pe mute e mai puțin public, dar mult mai personal decât un onest „unfollow”. Și motivele pentru care restricționezi pe cineva nu înseamnă automat că nu-ți place de acel cineva. Când mă uit la lista mea de persoane puse „pe mute”, văd că am o gamă largă de nume acolo și probabil că unii dintre ei ar fi surprinși sau chiar ofensați dacă ar ști că am făcut echivalentul internetului al lui „mă ridic de la masă în timp ce tu vorbești.”

Când îi întreb pe oameni de ce îi restricționează digital pe alții, un motiv apare în mod regulat. Pur și simplu arată mult prea bine la nivel convențional și chestia asta mă stresează. „E prietena asta a unui prieten care e atât de în formă că e… bleah!”, îmi explică Kiana, 22 de ani. „Am întâlnit-o și e chiar drăguță, deci nu am nicio răzbunare personală sau ceva de genul. Să-i dau unfollow ar fi puțin cam meschin. Dar când ești constant bombardată cu pielea sclipitoare și corpul tonifiat ale cuiva mă face să mă întreb de ce eu nu arăt așa. Ar trebui să încep un regim? Și asta se simte ca o chestiune negativă. Să o pun pe mute înseamnă că pot să evit acest sentiment.”

Alice, care are 26 de ani, a restricționat câțiva oameni din motive similare. Nu pentru cum arată, per se, dar pentru că stilul lor de viață o face să se simtă prost. „Am pus pe mute o persoană care pare să fie mereu în vacanță, cu un cocktail în mână, tolănită pe marginea unei psicine de pe o insulă din Grecia și mă face să mă simt invidioasă, ca să fiu sinceră”, îmi spune, râzând către telefon. „Mă enervează că ea are bani să facă asta, în timp ce eu sunt captivă într-o cafenea și-abia fac banii de chirie.” De ce să nu-i dai direct unfollow atunci? „Sună mai dur asta și s-ar putea să mă răzgândesc”, spune Alice. „Nu e o chestie permanentă, doar că se simte ok pentru moment”.

Publicitate

Câteodată, însă, restricționarea nu este legată de niciun fel de sentiment negativ. Însă, e o mișcare tactică. Alex, 24 de ani, îmi spune că pune pe mute story-urile, dar nu și postările, acelor oameni de care-i place, pentru ca numele lor să nu apară imediat în lista lui. „Știu că dacă numele lor apare sus acolo, o să dau click pe el pentru că nu mă pot abține. Și cu cât dau mai multe click-uri cu atât o să apară mai des în lista mea”, explică el. „Și dacă numele meu apare la două minute după ce persoana respectivă a postat pe Instagram, o să arăt ca un disperat. În felul ăsta, mă asigur că cel puțin păstrez o anumită distanță, înțelegi?” E un cerc vicios din care nu poate ieși altfel.

Un alt motiv comun care apare este că o persoană poate fi perfect OK în viața reală, dar enervantă online. „Unii oameni sunt foarte drăguți în persoană, dar absolut oribili pe social media, așa că să-i pun pe mute mi se pare un gest drăguț din partea mea”, îmi spune Rosie, 25 de ani, prin mesajele directe (DM) de pe Insta. Bobbie, 23 de ani, e în asentiment. „Am prieteni cu care ies în fiecare săptămână, dar pe care i-am restricționat acum. O tipă postează update-uri constante; ce mănâncă la cină, cum se simte în ziua aia sau uneori e doar fața ei. Nu i-aș da niciodată unfollow pentru că e prietena mea, dar e obositor să trebuiască să scrollez prin story-urile ei la fiecare cinci secunde. Am și eu o viață.”

Publicitate

Poate te întrebi acum dacă ai fost pus pe mute pe Instagram. Și eu mă întreb uneori. Sigur, statistic vorbind, cineva acolo trebuie s-o fi făcut-o. Poate că postările tale sunt îngrozitor de iritante sau poate că o laudă așa-zis modestă și subtilă le dă bad vibes followerilor tăi. Sau poate e arogant să presupui că ești în radarul cuiva. Dar mă întreb cum s-ar simți oamenii care i-au restricționat pe alții dacă ar afla că și ei, la rândul lor, au fost puși pe mute. „Depinde de motiv”, spune Alice. „Dacă a fost fiindcă am făcut pe cineva să se simtă prost despre el/ea, nu m-ar interesa, că e aproape un compliment. Dar dacă a făcut-o fiindcă eram enervantă, m-ar deranja”.

Știu la ce se referă. Instagram e un loc ciudat, care nu iartă, dar care recompensează oamenii pentru că sunt estetic plăcuți și îi face pe alții să se simtă mai puțin relevanți dacă nu sunt la fel. Și, pentru mulți oameni, nu există nimic mai rău decât irelevanța. Așa că, dacă cineva te pune pe „mute” pentru că postările tale îi afectează atât de tare, poate este o confirmare că ai un impact puternic asupra lor. Cu toate astea, Alex are un punct de vedere puțin mai blând: „Dacă urăsc atât de mult ce postez încât m-au restricționat, ar trebui să mă uit la mine în oglindă și să mă întreb: cine sunt? Dar dacă e dintr-un alt motiv, de exemplu, fiindcă o fostă iubită nu vrea să mă mai vadă, atunci n-am de ce să mă supăr. E contul lor și decizia lor”.

Cert este că mulți dintre noi avem o listă secretă de „oameni puși pe mute” - aceia pe care nu vrem să-i vedem în fiecare zi în feed - fie pentru că sunt într-o vacanță continuă, scăldată în soare, și ne fac geloși, fie pentru că postează atât de mult încât devin obositori. Oricare ar fi motivele pentru care restricționezi pe cineva este fix treaba ta, pentru că e vorba de telefonul și de mintea ta. Probabil, însă, că și tu te afli pe lista de „mute” a altcuiva. Doar că s-ar putea să nu afli niciodată asta.

Articolul a fost publicat inițial pe VICE UK.