FYI.

This story is over 5 years old.

Istorie

Misterul structurilor perfect geometrice făcute de strămoși

Aproape un milion de pre-columbieni au trăit la marginea sudică a Amazonului, departe de râurile principale.

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Pădurea tropicală din Amazon a inspirat nenumărate povești despre civilizații pierdute, iar cu cât arheologii explorează mai mult regiunea luxuriantă, cu atât reputația legendară este confirmată.

Mai nou, o echipă de arheologi și specialiști în imagistică din satelit au descoperit că, rămășițele unei civilizații necunoscute, care s-a dezvoltat între anii 1250 și 1500, chiar înainte de colonizarea europeană a continentului America.

Publicitate

Descoperirea, care include și imagini captivante cu lucrări terestre geometrice, este descrisă într-o lucrare publicată săptămâna asta în jurnalul Nature Communications, condusă de arheologul Jonas Gregoria de Souza de la Universitatea din Exeter.

Imagine: University of Exeter

„Rezultatele prezintă cum o porțiune de sudul Amazonului, de 1 800 de kilometri, a fost ocupată de culturi care construiau saturi fortificate din pământ”, a deliberat echipa lui Souza în cadrul lucrării, o descoperire care impune „o re-evaluare a rolului acestei regiuni pentru dezvoltările culturale pre-columbiene și impactul ecologic.”

Oamenii ăștia locuiau departe de râurile principale din statul brazilian Mato Grosso. Cred că erau chiar și un milion de persoane care locuiau în peste o mie de sătucuri din zonă, cu mult de cât s-a estimat în trecut. Habitatul „inter-fluvial” pe care l-au ocupat, mai exact câmpiile dintre luncile inundabile au fost „neglijate din punct de vedere arheologic”, au spus cercetătorii, din cauza unei concluzii dominante despre societățile pre-columbiene care ar fi rămas aproape de sursele principale de apă.

Însă comunitățile astea nu doar s-au stabilit în regiuni relativ virgine, ei și-au modelat mediul înconjurător în structuri geometrice numite „geoglife”, ale căror amprentă a rezistat până în ziua de azi. Imaginile din satelit ale siturilor recent explorate din Bazinul Tapajos de Sus au dezvăluit 104 exemple de lucrări de terasament, sub formă de cercuri, hexagoane și pătrate.

Publicitate

Acestea au un diametru între 30 și aproape 400 de metri, iar unele se suprapun între ele sau conțin forme mai mici în șanțurile mari închise.

Imagine: University of Exeter

Rolul geoglifelor nu este pe deplin cunoscut, însă multe par să fi fost, poate cu un scop ceremonial. Expedițiile la una dintre locațiile dezvăluite de imaginile din satelit au descoperit că satele erau uneori localizate înăuntru sau pe lângă aceste lucrări de terasamente.

În baza acestor descoperiri, echipa lui Souza pune sub semnul întrebării „ideea răspândită că principalele căi navigabile au fost rutele principale de comunicare din Amazonia", arătând că o mare parte din regiunile inter-fluviale prea puțin explorate conțineau o rețea extinsă de sate cu dimensiuni cuprinse între 20 și 2 500 de persoane.

Asta arată că misterele arheologice ale pădurii Amazoniene de abia ies la iveală și există multe de învățat despre istoria omenirii din acest biom vital de important.