Cum a ajuns guvernul PSD să vrea moartea urșilor din Carpați

Grațiela Gavrilescu, ministresa Mediului, vrea să ucidă 140 de urși care, aparent, s-ar amesteca prea mult în treburile oamenilor care trăiesc prin zonele carpatice. De data aceasta nu mai e vorba doar de corupție sau de testiculele infime ale celor obsedați de trofee vânătorești mari.

La sfârșitul anilor 90, Alpii, munții Europei occidentale, nu mai aveau niciun urs. În Trentino, în parcul Adamello Brenta, ultimul urs a crăpat în 2000. Doar Slovenia rămâne singura țară alpină cu continuitate la generațiile de urşi. Occidentul dezvoltat i-a ras. Şi nu vânătorii i-au făcut KO, ci schimbarea radicală a habitatului, încă din anii 20-30 oamenii nu au mai avut loc de ei.

Oameni de știință și ecologiști, convinși de rolul esențial pe care marile carnivore îl au în controlul echilibrului mediului, i-au vrut înapoi, iar de vreo zece ani, o mână de urși sloveni a fost plantată cu migală în Alpii trentini. E o migală transnațională întreținută de Convenția Alpină (tratatul internațional al tuturor statelor alpine) și de ALPARC (Rețeaua alpină a ariilor protejate). Traseele mamiferelor mari sunt bine studiate, accesul la apă ușurat, coridoarele de trecere pe lângă zonele ocupate de oameni sunt bine întreținute; urșii, lupii și cerbii sunt tratați cu grija cu care ai avea grijă de vaze de porțelan. Le-am ucis antecesorii, acum ne căim și reparăm, ar spune conservaționiștii.

Dar locuitorii zonelor montane ar prefera ca urșii să rămână doar în povești și în heraldică. Și în Carpați, adaug eu. Vesticii nu mai pot trăi cu urșii.

Dar nici românii. Cocălărismul și nesimțirea, coabitarea suină în propriile dejecții sociale, rătăcirea morală și înecul în crasă ignoranță trimit urșii din Carpați direct în neființă.

Am vorbit cu mai mulți specialiști care nu sar direct la uciderea urșilor, ci își pun întrebări despre care ar putea fi soluția optimă.

„Păi nu e clar ce e la noi în țară? Tomberoane peste tot și zeci de mii de puncte de hrănire a urșilor. Și de aici începe circul!", îmi spune Silviu Chiriac de la Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, manager al proiectelor Ursus LIFE și WOLFLIFE. E o legătură foarte strânsă între gestionarea deșeurilor și noua hrană a urșilor. Adică nesimțirea românilor e o condiționare a unui animal față de o necesitate vitală.

„Urșii au învățat că omul este o sursă de hrană, că omul e bun, că omul nu face nimic rău și asta pentru că vânătorii au ajuns să le dea carne, ciocolată, cașcaval numai să-i momească la observatoare unde veneau nemții să-i puște! De aici și până la a veni în sate a fost doar un pas!", adaugă Chiriac. „Dacă de mâine începem să învățăm berzele că pe taxiuri găsesc broaște gratis, în zece ani toate berzele or să zboare să prindă taxiurile cu luminița verde aprinsă", mai spune pavlovian Chiriac.

„Cred ca nu suntem în stare să conviețuim cu ei", zice Florin Stoican de la Kogayon, și nu se referă doar la români, ci la toți europenii.

Ordinul pe care îl pregătește ministerul are acum girul Academiei Române. Această schimbare nu face decât să îl revolte pe Gabriel Păun de la Agent Green.

„A făcut ce a făcut doamna ministru și a convins Academia Română să o lase mai moale. Revizuirea opiniei Academiei arată nu doar slăbiciune dar, din păcate, i-a dat avânt ministresei să se șteargă la fund cu eventuale proteste ale publicului. Noi ne vedem nevoiți să atragem din nou atenția că semnarea ordinului arată doar neputința consecventă a ministerului de a proteja habitatul animalelor sălbatice și de a implementa programe pentru coexistența și co-adaptarea oamenilor cu animalele sălbatice."

Actul ministerial va include cote de intervenție.

„Ar fi fost de dorit ca ordinul să fi pus în implementare o modalitate clară de intervenție în cazul urșilor problemă, fără să definească o cotă. Draftul care a fost în consultare făcea referire la o comisie care ar trebui să stabilească modul de intervenție și la aprobarea de către autoritatea centrală de mediu a fiecărei intervenții. Noi, împreună cu celelalte organizații care lucrează pe carnivore mari, am propus modificări astfel încât să nu existe nicio portiță care să permită vânătoarea la trofeu", spune Orieta Hulea, Country Manager la WWF România.

Riscul, continuă ea, este ca aceste cote să devina de fapt ținte de atins și astfel „să se pornească un măcel; din păcate, experiența ne arată că astfel de lucruri pot scăpa ușor de sub control și apoi să fie băgate sub preș".

„Cotele de intervenție sunt ilegale, ele satisfac doar uciderii planificate a industriei vânătorii de trofee și de aceea vom face plângere la Comisia Europeană. Situațiile de urgență trebuie gestionate de la caz la caz, iar soluțiile letale vin pe ultimul loc atunci când s-a dovedit că relocarea sau orice altă metodă au eșuat", spune Păun.

Totuși ordinul este o rezolvare temporară a situației de criză din zilele noastre: când un urs atacă în mod repetat, el nu poate fi relocat, capturat sau împușcat pentru că nu există temei legal.

Chiriac crede că în lipsa acestui ordin, comunitățile care suferă din cauza atacurilor unor urși problemă nu pot fi ajutate. În toate țările membre UE în care există carnivore mari se ajunge și la eliminarea animalelor problemă. Directiva Habitate permite asta în linii generale.

„Din păcate, la noi, încă din 2007, acest tip de act normativ s-a transformat într-o alocare de cote de vânătoare într-o industrie cu vânători străini și cu bani mulți la mijloc, uitând că trebuie să împușcăm doar urșii cretini din mijlocul satului", adaugă Chiriac.

Ordinul este limitativ, totuși. „Nu se poate omorî un urs decât cu personal de specialitate angajat al gestionarului. Asta însemnă că este exclusă vânătoarea de trofee", încheie Chiriac.

Chiriac: „În mai 2017, un grup de lucru de pe lângă ministerul Mediului a decis într-o ședință că, dacă în România se împușcă un număr de 300 de urși pe an, nu se poate afecta viabilitatea populației. Și pentru că suntem la jumătatea anului, atunci 150 ar fi jumate din 300. Iar ca să arate clemență, 140 e numai bun".

„Se consideră pe planeta asta că la specia urs poți interveni în populație, prin reducere numerică până la un prag de maximum 10%; ceea ce înseamnă, la noi, că dacă ne raportăm la cifra de 6 600 de la Comisie, avem putința să omorâm fără efecte majore 660 de urși pe an. Iar noi, ca niște oameni buni, nu vom cârpi decât 140. Dar cârpitul nu însemnă numai împușcare, ci și capturare, bătaie la fund, speriere, relocare".

Stoican: „Numărul urșilor și al altor sălbăticiuni e stabilit total subiectiv și fără metodă științifică. Practic, gestionarii fondurilor de vânătoare fac inventarieri ochiometrice pe baza cărora ministerul stabilește cotele de recoltă. Ursul, lupul și râsul trebuie scoase de sub incidența legii vânătorii, iar extragerea să se facă independent de vânători și numai punctual - unde-s probleme create de animale."

„În loc ca tovarășii de la ministerul numit al Mediului să se intereseze măcar de analize genetice și probe ADN pentru o specie simbol a patrimoniului natural național, mai bine împușcă din pix 140 de animale, în baza surlelor și trâmbițelor victimelor urșilor hăituiți, mânați și de interesele bănoase ale turismului cinegetic. Ce să mai vorbim de un management pe termen lung al habitatelor, care înseamnă măsuri de genul asigurarea unor zone de liniște pentru viețuire, hrănire, înmulțire și somn de iarnă, menținerea hranei în pădure, care acum e rasă de hoardele de ciupercari și culegători de fructe de pădure, educarea publicului pentru un comportament prietenos în natură, renunțarea la practicile de hrănire și atragere cu hrană în anumite locuri, stârpirea braconajului și controlul mai bun al vânătorii".

E important de menționat, însă, că ordinul nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.