FYI.

This story is over 5 years old.

Cele mai scumpe chirii din România

Garsoniera săptămânii în Cluj: Două sute de euro ca să găsești a doua cameră din casă

Proprietarul spune că locuința asta este un apartament, dar spațiul e prea mic chiar și pentru o garsonieră.

Pe timpul verii, în Cluj, prețul chiriilor scade și aproape că ajunge la limite normale pentru un oraș mare din România, motiv pentru care, rubrica asta a stagnat puțin. Se întâmplă asta pentru că studenții sunt plecați și proprietarii n-au de ales decât să coboare prețul sau să aștepte toamna când cererea e din nou mare.

Și, totuși, uite că și-n mijlocul verii am reușit să dau peste o ofertă deosebită. Anunțul a apărut pe un grup de chirii de pe Facebook și nu îți oferă prea multe detalii. Nici nu e nevoie, pentru că pozele vorbesc de la sine. Imobilul se află pe Bulevardul Muncii, adică la vreo 45 de minute de mers pe jos până-n centru. Are două camere și se dă cu două sute de euro pe lună. La prima vedere, nu sună chiar atât de rău. Mai trebuie să precizez și faptul că apartamentul are 32 de metri pătrați, informație aflată din comentarii. Ai citit bine, apartament cu două camere și 32 de metri pătrați.

Publicitate

Știu, te aștepți la niște cămăruțe ordinare care te fac să te întrebi ce-a fost în capul ăluia care s-a gândit că e o idee bună să delimitezi astfel un apartament care e prea mic și pentru o garsonieră. Dar, hai să-ți fac totuși un tur, că poate te gândeai că sunt condiții care să justifice prețul ăla.

Nu ai un pat normal, ci două micuțe, pe care fie le lipești și speri să nu simți marginile-n coaste când dormi, fie le împarți cu un coleg de cameră dispus să accepte înghesuiala aia. Pe jos ai gresie, pentru ca parchetul sau covoarele sunt deja mofturi. Dar, la cât de proaste-s unghiurile din poze, ar putea ca paturile să fie în bucătărie. Mă aștept la orice.

Hei, avem dulapuri! Bine, sunt din seturi diferite, probabil corpuri de care cineva voia să scape și le-a depozitat în cutia asta de apartament.

Cred că am găsit a doua cameră. Deja totul începe să capete sens. A doua cameră e de fapt bucătăria, numai că nu prea poți să-i mai spui bucătărie când ai o plită antică pe post de aragaz și o chiuvetă nenorocită.

Îmi place improvizația aia de birou de sub centrală, pentru că sigur o să ai spor de lucru sau studiat dacă te uiți la un perete cu țevi.

Alte dulapuri din seturi diferite. Nu știu în ce cameră sunt puse, dar deja oricum nu mai știu ce e camera și ce e bucătărie.

Baia e fix cum mă așteptam. O toaletă, probabil (sper) o chiuvetă prin dreapta care nu se vede și un cap de duș, că nu-i pot spune cabină de duș. De două sute de euro pe lună te speli sub un jet care-ți udă toată încăperea. Ai putea s-o faci în timp ce stai pe budă, că la ce haos e acolo nici nu mai contează.

Oricum, frumoasă încercare. Omul are de fapt o garsonieră prăpădită de 32 de metri pătrați. A pus o canapea veche în bucătărie și s-a gândit că brusc devine living. Voila! Apartament cu două camere în Cluj. Partea amuzantă e că, dacă mai așteaptă până-n toamnă, s-ar putea să o dea la prețul ăsta.