FYI.

This story is over 5 years old.

carte

Am învățat să mă apăr de bomba atomică dintr-un manual românesc de prim ajutor la animale

În anii de glorie ai Războiul Rece, grija nu era că animalele își puteau rupe picioarele, ci că ar putea fi atacate cu gaze toxice și bombe atomice.
Colaj Oaie
Oaia antiatomică. Fotografie cu costum Hazmat via Wikimedia Commons . Fotografie cu oaia via Pexels. Colaj de Alex Filioteanu

În biblioteca copilăriei, din casa părintească a oricăruia dintre noi, existau trei tipuri de cărți: ale tale, pe care le citeai și de cinci ori, tot ale tale, pe care ar fi trebuit să le citești pentru școală și n-o făceai, și ale părinților, care păreau a fi acolo din antichitate și erau, până la o anumită vârstă, total ignorabile. Prin teancul de cărți cu teme diverse din biblioteca alor mei exista și una cu un titlu atât de puțin apetisant încât n-am deschis-o până acum câțiva ani. Habar n-am cum am ajuns să pun mâna pe ea, dar m-a cucerit de la primul capitol.

Publicitate

Cartea se intitulează Protecția și primul ajutor la animale, este un manual editat de Ministerul Agriculturii, prin Editura Agro-Sivlică, și se afla în bibliotecă dintr-un motiv simplu: tata e veterinar. În mod convernabil, prima pagină a cărții e ruptă, așa că n-am putut afla care este anul în care a fost publicată. La fel de convenabil, prefața spune ceva despre „Partidul Muncitoresc Romîn” (da, cu î) și planul de dezvoltare pe anii 1960-1965, ceea ce o plasează undeva între 1958 și 1963.

coperta

Publicată undeva între 1958 și 1963

Mai găsesc în prefață și un comentariu parcă desprins din subsolurile anumitor pagini de Facebook:

„…în cele mai mari țări din Occident și în primul rînd în țările membre ale N.A.T.O. mai continuă să activeze forțe influente cărora nu le este pe plac o destindere în relațiile internaționale. Pofta de a realiza profituri cît mai mari, împinge unele cercuri imperialiste la continuarea cursei înarmărilor și la menținerea stării războiului rece.”

Lucrurile cu adevărat importante încep însă la pagina 5, de unde te prinzi că, de fapt, accidentele pe care le pot suferi vacile și oile nu au legătură cu picioare rupte, conflicte amoroase soldate cu coarne înfipte în diverse părți moi sau încâlceli în sârma ghimpată, cum mi-aș fi putut închipui, ci mai degrabă cu comentariul anterior. Titlul e sugestiv: „Noțiuni generale despre substanțele toxice speciale (S.T.S.)”. Dacă primul capitol conține cam toate informațiile pe care și le-ar fi putut dori Bashar al-Assad, al doilea pare a fi dedicat lui Kim Jong-un: „Noțiuni generale despre armele nucleare (atomice) și efectele lor”.

Publicitate

Cert este că, în anii ’60, cele mai mari pericole de care trebuiau protejate animalele de pe câmp erau, conform autorilor, iperita (substanță toxică folosită ca armă chimică în Primul Război Mondial), avioanele americane de bombardament Enola Gay și S.R.L.-urile. Nu, autorii nu prevăzuseră denumirea post-revoluționară a societăților comerciale capitaliste, S.R.L. e prescurtarea de la „substanțe radioactive de luptă”.

Urmează un capitol despre detectarea substanțelor toxice și radioactive, din care afli că iperita miroase a „usturoi, muștar, hrean” și acidul cianhidric a „migdale amare, sîmbure de prune”, dar și cum arată un radiometru.

radiometru

Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor

Protecția animalelor e abordată abia la pagina 90. Până acolo ai un capitol întreg dedicat protecției omului, pe principiul „pune-ți masca de oxigen înainte de-ai ajuta pe alții”, pe care-l auzi în avion înainte de orice decolare. Ca să nu las textul ăstă să se transforme într-un sumar al cărții, voi continua cu cele mai interesante sfaturi pe care le-am găsit în capitolele acestea, chit că nu mai trăiește nimeni acum cu stresul că ar putea fi pus în situația de a se feri de așa ceva. Doar că armele nucleare există încă, bine-merci, doctrinele militare s-au schimbat și posibilitatea folosirii lor s-a relaxat, cât despre armele chimice, rebelii sirieni le-au simțit pe propria piele în ultimii câțiva ani.

cauciuc

Sigur nu ține nimeni un costum Hazmat în debara

Voi sări peste masca de gaze și costumul de cauciuc, tip Hazmat, fiindcă e puțin probabil să umble cineva cu echipament de genul ăsta la el și nici nu mai fac parte din kit-ul obligatoriu de ținut în debara, și voi trece direct la mijoloacele improvizate. Mai jos, în ortografia originală.

Publicitate


Substanțe toxice

„Pelerinele și mantalele obișnuite precum și paltoanele de piele și de postav gros protejează contra pătrunderii de substanțe toxice timp de 5–10 minute; un palton de postav subțire cu căptușeală reține picăturile de substanță toxică timp de 1–2 minute. Îmbrăcămintea de iarnă (cu vată, cu blană) protejează pielea timp mai îndelungat. Pelerinele din materiale plastice pot proteja mult mai bine decît îmbrăcămintea obișnuită.

(…) se încheie îmbrăcămintea cu toți butonii și nasturii; se trag mănușile și se strîng capetele mînecilor, cu ajutorul unei sfori; se ridică gulerul și se leagă cu un fular sau cu un prosop.

Femeile se îmbracă cu pantaloni de schi sau cu pantalonii obișnuiți. Copiii mici trebuie scoși din sectorul infectat, înfășurați în plapome de vată, de lînă, sau în pături motonate”.

picioare

Bagă bine, în trei straturi

În continuare, pentru picioare se recomandă galoși sau șoșoni de cauciuc, care protejează până la 15 minute. Succes cu așa ceva prin casă, poate doar dacă ai cizmele rămase de la Electric Castle.

„Mai sus de galoși, picioarele trebuie înfășurate de două trei ori cu mușama, covorașe, cîrpe, pînză de sac, sau diverse bucăți de mase plastice, avînd între ele o căptușeală de hîrtie de ziar.” (Succes și cu cea din urmă)

Pe mega scurt, îmbracă-te rapid ca o mumie și fugi cât mai departe de zona expusă, după care scapă de toate hainele expuse, când ajungi într-un loc sigur.

Armele nucleare

sant

În caz că atacul atomic te ia prin surprindere

Aici, mă rog, sfatul principal era să ajungi cât mai repede într-un adăpost anti-atomic, doar că în 2019, problema e să te prinzi cum naiba sună o alarmă anti-atomică (sau o fi bun RO-ALERT pentru asta?) și unde naiba e un adăpost din ăsta în apropiere.

Publicitate

Celălalt sfat e să găsești rapid un șanț, ceea ce avea sens în target-ului manualului (veterinarii erau mai degrabă la țară), dar tot nu explică cum auzeau respectivii alarma. Manualul recomandă costumarea de mai sus și pentru arme atomice, dar îți spune că nu ajută prea mult împotriva radiației penetrante.

„Formele de teren corespunzătoare (teren frămîntat, acoperit etc.) prezintă posibilități de protecție simple și la îndemînă, mai ales cînd se produce un atac prin surpindere cu arma atomică. Printre acestea amintim: gropile, șanțurile pentru scurgerea apei, pîlniile de bombe, gurile de canal, digurile, terasamentele de cale ferată, versanții în contrapantă a dealurilor.

Cunoscînd că unda de șoc a exploziei atomice parcurge în două secunde 1 km, în cinci secunde 2 km, în 8 secunde 5 km, dă răgaz să ne adăpostim repede, folosind unul dintre obstacolele naturale ale terenului. (…)

În situația cînd explozia atomică ne surpinde într-un teren complet plan fără nici o groapă, sau vreun șanț etc., se recomandă să ne culcăm repede la pămînt cu fața în jos, cu mîinile sub corp și cu picioarel în direcția în care s-a produs explozia.”

Protecția animalelor începe după câteva zeci de pagini, dar dacă totuși vrei să afli ce să faci în cazul în care pisica ta și-a rupt piciorul, va trebui cu siguranță să apelezi la altă carte.

Editor: Ioana Moldoveanu