Mai nou este OK să fii singur și să mori așa

În timp ce familia tradițională continuă să fie ridicată în slăvi pretutindeni în lume, celibatarii sunt considerați niște devianți. Prea ciudați, urâți sau prea bătrâni ca să-și găsească un partener, blestemați să moară nefericiți și singuri. Deși procentajul divorțurilor a atins aproape 40 la sută (să nu mai zic de costul extraordinar de mare necesar creșterii copiilor), ești prea bucuros ca să nu pici în trendul nunților. Dacă rămâi singur, lumii i se face milă de tine. Până la urmă, dacă nu te căsătorești cu cineva care să aibă grijă de tine când ți-e rău, probabil vei muri singur/ă și mâncat/ă de pisici. Dar noile cercetări sugerează că o schimbare este în derulare.

Conform unei noi cărți, celibatarii nu sunt nici pe departe o minoritate și au chiar mai multe șanse să fie fericiți și să-și găsească împlinirea în viață. În Happy Singlehood: The Rising Acceptance and Celebration of Solo Living, cercetătorul sociolog de la Universitatea Hebrew, Elyakim Kislev, examinează factorii care au contribuit la cea mai mare creștere demografică a celibatarilor din mai multe țări. De la accesul la educație și influența feminismului, la consumerism și creșterea urbanizării, el analizează motivele pentru care oamenii aleg să fie singuri în ciuda presiuni sociale și de ce sunt ei mai fericiți și mai puțin egoiști decât cei care sunt căsătoriți. Investighează cum unii găsesc intimitatea în moduri neconvenționale, descoperă sensul în munca pe care o depun (deși sunt plătiți mai puțin ca cei căsătoriți) și-și construiesc propriile comunități odată cu înaintarea în vârstă.

VICE a vorbit cu Elyakim la finalul lunii februarie.

VICE: În primul rând, de ce reprezintă celibatarii demografia cu cea mai mare rată de creștere în lume?
Elyakim Kislev: Oamenii vor mai multă intimitate. Celălalt motiv este statutul în creștere al femeilor în societate, nu mai au nevoie de bărbați care să le întrețină și sunt mult mai independente. Femeile se pot descurca singure și de asta nu mai consideră necesară căsătoria. Studiul și clădirea carierei ia ceva timp, deci mai mulți oameni amână căsătoria. Datorită imigrărilor internaționale și migrărilor interne oamenii se mută mult mai des și nu mai au nevoie să fie legați unii de alții. Suntem mult mai individualiști și globali.

În ciuda acestui lucru, societatea blamează celibatarii și îi vede ca pe o amenințare și o povară. De ce crezi că se întâmplă asta?
Cred că schimbarea a fost foarte rapidă. Suntem obișnuiți să privim oamenii care au responsabilități ca fiind de încredere. Dacă ai grijă de soț/soție și de copii, probabil că nu vei fi o amenințare pentru societate. Deci avem nevoie de ceva tangibil ca să știm că ești un cetățean responsabil. Realitatea asta se schimbă rapid. Suntem foarte bine conectați, dar conexiunile sunt mai puțin tangibile. Legăturile noastre sunt bine conectate, oamenii au prieteni pretutindeni în lume, ba chiar au grijă și de părinții lor mai în vârstă. Gândirea noastră nu s-a schimbat în același ritm cu realitatea. Încă ne gândim că nu putem avea încredere în cei singuri.

Ce este matrimania?
Ăsta este de fapt un termen patentat de profesoara Bella DePaulo, o expertă în studiile celibatului. Ea crede că societatea noastră este ocupată de ideea de mariaj. Vrem ca oamenii să se căsătorească timpuriu și să aibă copii. Matrimania duce la singlism, adică vrem ca oamenii să se căsătorească și nu ne plac cei care sunt singuri fiindcă nu avem încredere în ei.

Cât de prevalent este singlismul și de ce este atât de fatal?
Nu știm exact. Asta atinge un punct crucial: nu vorbim despre statutul persoanelor singure. Ne imaginăm că vor să se căsătorească, iar, pentru că nu vrem să vorbim despre asta, nu avem destule informații. Nimeni nu face un sondaj prin care să întrebe oamenii ce părere au despre cei singuri. Avem prea puține informații despre atitudinea publicului față de cei singuri.

Am descoperit că primul pas în gestionarea discriminării și presiunii sociale cu care se confruntă celibatarii este să fim conștienți de stresul și excluderea socială de care au parte. Internalizăm această idee că toată lumea ar trebui să se căsătorească la un moment dat. Pe de o parte, nu vrem să ne căsătorim, dar pe de alta, suntem batjocoriți pentru asta, ca și cum de fapt ar trebui să căutăm acel suflet pereche. Părerile sunt împărțite. Primul pas este să devii conștient de excluderea socială și să dai dovadă de acceptare, chiar să îmbrățișezi un stil de viață celibatar. Poți duce o viață bogată și fericită cu acest statut.

Cercetările tale au scos la iveală că celibatarii fericiți sunt percepuți mult mai negativ decât cei care sunt singuri, dar caută un partener. De ce crezi că se întâmplă așa?
Este la fel ca orice tip de discriminare, există o percepție tribală. Avem nevoie ca oamenii să fie ca noi și să aibă aceleași valori. Dacă cineva îți zice că vrea să se căsătorească, te gândești, ok, e la fel ca noi, deci este în regulă. Dar dacă zice că nu vrea să se căsătorească, imediat îl categorisești ca fiind un deviant. Ei nu ne împărtășesc valorile. Nu fac parte din tribul nostru.

Care este cea mai mare preconcepție despre cei singuri, peste care ai tot dat în cercetările tale?
Că cei singuri se simt mizerabil. Oamenii singuri pot fi fericiți pe cont propriu și pot duce o viață plină și bogată. Ei sunt percepuți ca fiind urâți, imaturi și antisociali. Avem atâtea preconcepții legate de asta!

Lucru destul de ciudat, fiindcă știm cu toții celibatari care ne demonstrează exact opusul.
Exact! Nu numai că știm oameni singuri - am fost și noi așa și vom fi cu toții, la un moment dat. Practic, căsnicia nu durează pentru totdeauna. Singurele trei moduri prin care scapi de ea sunt: mori, îți moare soțul/soția sau divorțați. Iar singura modalitate prin care nu vei fi singur este rara ocazie când te căsătorești devreme și stai cu aceeași persoană toată viața și mori înainte de ea/el. Societatea ar trebui să pregătească oamenii să fie singuri, pentru că această situație e foarte răspândită. Majoritatea populației din America de Nord și Europa este formată din celibatari. Aproape toți vor fi singuri ca adulți.

Cu toate astea, suntem învățați de mici că o căsnicie este singura variantă. Sugerezi că ar trebui să ne învățăm copiii cum să fie singuri?
Trebuie să învățăm oamenii bazele singurătății: cum să te conectezi cu alții, cum să găsești sensul în viață, în afară de a face parte dintr-o familie, sau dintr-un cuplu. Trebuie să îți găsești un loc în lume în afara contextului familiei tradiționale.

Oamenii au spus că nu vor să moară singuri și de asta se tem de despărțire. De ce este greșit genul ăsta de gândire?
Oamenii cred că o să pățească ceva la un moment dat. Din cauza acestei frici, mulți dintre ei se vor face compromisuri - un studiu a arătat că unii oamenii se împacă și cu foștii - și se vor căsători.

Ți-e frică, deci inevitabil o să iei o decizie proastă, de aceea sunt foarte mulți oameni care se căsătoresc din motivele greșite, au parte de căsnicii nefericite și ajung să trăiască împreună zece sau 20 de ani. Apoi urmează divorțul „gri” sau divorțul celor care au trecut de 50 de ani. În cazul ăsta ratele divorțurilor se pot dubla sau tripla. Oamenii nu au niciun sistem de sprijin, sunt dați la o parte mai mult decât cei care nu s-au căsătorit niciodată, pentru că nu au capacitatea să facă față celibatului. Ei au renunțat deja la prieteni, la rețelele și comunitățile lor, deci se simt și mai rău.

Deci frica îi determină să se concentreze doar într-o singură direcție, cum s-ar zice. Cei singuri sunt adesea considerați mai egoiști decât cei căsătoriți. În ce mod au arătat cercetările tale că asta nu e adevărat?
Este exact opusul. Cei singuri au mai multă grijă de părinții lor decât cei căsătoriți. Sunt mult mai sociali și bine conectați, se bucură de viață prin intermediul prietenilor, rețelelor, activităților sociale și voluntariatului.

Cartea ta menționează mai multe moduri prin care ne putem structura societatea ca să-i susțină mai bine pe cei singuri. Care dintre ele crezi că este mai crucială, după părerea ta?
Studiile pentru cei singuri, începând din școala generală. Trebuie să ne pregătim copiii să devină indivizi responsabili, care știu cum să aibă grijă de ei înșiși, cum să-și gestioneze viața, cum să se conecteze cu alții și să clădească rețele sociale în comunitățile lor. Asta trebuie să înceapă timpuriu.

Cartea ta arată cum cultura celibatului este predominantă în Japonia (un sondaj a concluzionat că 75 la sută dintre bărbații japonezi de 20 și 30 de ani se consideră ierbivori, adică bărbați care nu sunt interesați de sex și relații). Dar când vine vorba de politici, îngrijirea căminului, atitudini sociale, ce țară crezi că este cea mai bună pentru cei singuri?
Portugalia. Am măsurat fericirea celor singuri în comparație cu populația generală din fiecare țară. Europa de Sud face față destul de bine celibatarilor din Spania, Italia și Grecia. Dar trebuie să verific din nou, pentru că am impresia că situația e diferită acolo. Trebuie să facem distincție între vârstele diferite și să vedem ce crede populația generală despre cei singuri. Trebuie făcute mai multe cercetări.

Cine beneficiază mai mult când vine vorba despre fericirea personală: bărbații singuri sau femeile? De ce?
Femeile singure sunt foarte fericite cu situația lor. Sunt experte în clădirea rețelelor sociale. Bărbații însurați uită de prietenii lor și nu investesc atât de mult în conexiunile sociale cum fac femeile. Când divorțează se simt mult mai singuri.

Ce este „mariajul lacom”?
Oamenii se căsătoresc și se închid în ei. Au grijă de familiile lor, pe care ajung să le considere unicul lor scop în viață, așa că-și investesc toate eforturile și resursele în asta. Își abandonează conexiunile sociale.

Toate celelalte fiind la egalitate, sunt oamenii singuri mai fericiți decât cei căsătoriți?
Asta e o întrebare capcană. Răspunsul simplu este nu. Unele studii spun că oamenii căsătoriți sunt mai fericiți, dar nu căsnicia îi face neapărat fericii. Cu cât ești mai fericit, cu atât ai mai multe șanse să te căsătorești.

Este nedrept să compari populația căsătorită cu cea celibatară. La un moment dat cei căsătoriți vor divorța sau vor fi văduvi. Știm că nivelurile lor de fericire vor scădea sub limită, în timp ce oamenii care nu au fost niciodată căsătoriți sunt mult mai rezistenți la fluctuațiile din viețile lor. Dacă privești în ansamblu, cei care nu s-au căsătorit niciodată versus divorțați/căsătoriți/văduvi, cei din urmă sunt mai puțin fericiți și pregătiți pentru viața în singurătate. Trebuie să compari această parte a populației cu cea a celor care nu au fost niciodată căsătoriți, ca să vezi cum se descurcă.

Cum pot învăța cei nefericiți în căsnicie de la celibatari cum să fie mai fericiți?
Cei căsătoriți au multe de învățat despre viață de la cei singuri. Cum ar fi faptul că nu trebuie să-ți abandonezi prietenii, rudele și cercul social. Ar trebui să rămâi mereu conectat. Mulți oameni se simt foarte singuri în căsnicii. De asemenea, celibatarii au percepția că deciziile luate le aparțin și sunt responsabili pentru traiectoria propriei vieți. Mulți oameni căsătoriți ajung la un moment dat să-și piardă capacitatea de a-și alege drumul în viață. Ajung să-și blameze partenerul, sunt legați de altă persoană și tot așa. Încearcă să fii cât mai independent cu putință. Fii responsabil de propria viață și deciziile pe care le iei. Cei singuri se uită în trecut și spun că ei au făcut acele alegeri, sunt perfect conștienți de deciziile lor și consecințele implicate și sunt fericiți cu ele. Își asumă responsabilitatea.

Crezi că mariajul va deveni vreodată învechit?
Nu. El este o modalitate prin care te dedici unei alte persoane, este o expresie a angajamentului. Cred că unii oameni au nevoie de el. Cred că la un moment dat, totuși, vom avea o scară a angajamentului formată din: oamenii căsătoriți, cei care trăiesc în concubinaj, cuplurile care trăiesc împreună, dar la distanță (LAT), cei cu un angajament mai mic și relațiile ocazionale. În viitor vom observa întreaga scară.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.