Chestii

Ai ajuns un extremist nociv pe Internet pentru că te simţi singur

„Am intrat pe Twitter ca să fiu înconjurată de 150 de oameni furioşi—simţeam nevoia să fiu printre ai mei.”

Fotografie de Petri Artturi Asikainen/Getty Images

La un eveniment recent despre conectarea socială la festivalul Aspen Ideas, coordonatorul a scris pe un slide: „Utilizarea reţelelor sociale mă face să mă simt…"

Într-o parte a slide-ului scria „mai singur"; în cealaltă, „mai puţin singur". Coordonatorul a cerut celor peste o sută de participanţi să se mute dintr-o parte în alta a sălii, în funcţie de afirmaţia în care se regăseau mai mult.

Publicitate

Două treimi din oamenii sală considerau că reţelele sociale îi fac să se simtă mai puţin singuri. Majoritatea cercetătorilor îi contrazic: cu cât oamenii petrec mai mult timp pe reţelele sociale, cu atât se simt mai singuri. Dar, potrivit lui Sherry Turkle, expertă în psihologie socială la MIT şi renumită pentru cercetările ei cu privire la legătura dintre reţelele sociale şi singurătate, „treaba e ceva mai complicată".

Un exemplu grăitor: acum câteva săptămâni, Turkle a plecat de la o cină, s-a întors în camera ei de hotel, a dat drumul la ştiri în timp ce se spăla pe dinţi şi a aflat că judecătorul Neil Gorsuch de la Curtea Supremă se aliase cu judecătorul conservator Clarence Thomas să reinstituie o interdicţie de a intra în SUA pentru cetăţenii a şase state cu populaţie majoritar musulmană. „Am intrat imediat pe Twitter ca să fiu înconjurată de 150 de oameni furioşi", povesteşte Turkle. „Simţeam nevoia să fiu printre ai mei."



Când i-am povestit despre grupul de oameni de la Aspen Ideas care considerau că reţelele sociale îi fac să se simtă mai puţin singuri, a fost de acord că e posibil, în anumite împrejurări. „Cercetările mele arată că cel mai adesea oamenii se simt mai singuri, dar trebuie să recunosc că, atunci când am ajuns acasă şi am dat drumul la televizor şi-am intrat pe Twitter, m-am simţit mai puţin singură."

În mod normal, Turkle nu prea stă pe reţele sociale. Cele mai recente cărţi ale ei, devenite bestselleruri, sunt Reclaiming Conversation: The Power of Talk in a Digital Age şi Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each Other . Dar, de când cu alegerile, Turkle, susţinătoare convinsă a democraţilor, zice că „Am simţit atât de acut nevoia să fiu printre oameni care gândesc ca mine, încât am tot stat pe Twitter. O grămadă de timp." În astfel de situaţii, cel puţin anecdotic, reţelele sociale ne pot atenua din singurătate. Ne simţim mai puţin singuri când suntem înconjuraţi de un trib virtual.

Publicitate

Dar, în fond, Turkle se teme că tehnologia modernă ne ciunteşte relaţiile şi ne face să ne simţim mai singuri. Într-adevăr, singurătatea e mai prezentă în America secolului 21 decât în oricare altă perioadă din istorie. De la apariţia în 2000 a cărţii lui Robert Putnam, Bowling Alone, simţul comunităţii şi societatea civilă au continuat să se deterioreze. În cazul americanilor, „grupul de discuţie de bază", adică oamenii cu care vorbeşti cel mai des, s-a redus cu o treime faţă de 1985 şi nu prea mai include persoane din afara familiei.

Între timp, Centrul de Cercetare Pew a descoperit că oamenii tind să folosească serviciile reţelelor sociale în loc să se implice activ în comunitate; de fapt, utilizatorii de reţele sociale au cu 30 la sută mai puţine şanse să-şi cunoască măcar vecinii. Singurătatea e de asemenea mai des întâlnită în societăţile unde rata utilizării reţelelor sociale e crescută şi îndeosebi în rândul persoanelor între 18 şi 34 de ani, care sunt cei mai frecvenţi utilizatori ai reţelelor sociale. E posibil să fie doar coincidenţe. Dar e totuşi clar că, aşa cum scria Stephen Marche într-un articol din Atlantic din 2012, „într-o lume acaparată de noi şi noi metode de socializare, avem din ce în ce mai puţină societate."

În schimb, socializăm şi discutăm politică pe Twitter, Facebook, Reddit şi restul. Aceste reţele sociale ne pot face să ne simţim mai puţin singuri pe moment, dar pe termen lung ne îndepărtează unii de alţii. În timp ce comunităţile din lumea reală se atrofiază şi reţelele sociale înfloresc, convingerile politice în America devin tot mai înverşunate şi mai îndepărtate ideologic. Un studiu efectuat în 2014 de Centrul de Cercetare Pew, cel mai mare studiu de acet gen din istoria centrului, a arătat că „republicanii şi democraţii sunt mai îndepărtaţi unii de alţii din punct de vedere ideologic decât oricând în istoria recentă." (Vezi gif-ul ăsta.) Procentajul americanilor care „au convingeri strict conservatoare sau strict liberale" s-a dublat, ajungând de la 10 la sută la 21 la sută, comparativ cu 1994. De când s-a lansat Twitter, iar Facebook a fost deschis publicului larg în 2006, democraţii şi republicanii au început să aibă poziţii tot mai divergente pe teme cum ar fi legislaţia pentru protecţia mediului, reglementările guvernului, ajutoare de stat şi probleme de imigrare. În acelaşi timp, oamenii consideră mai mult ca niciodată că partidul „greşit" constituie „o ameninţare gravă" la adresa naţiunii.

Publicitate

Citește și Cum au ajuns meme-urile să-i facă pe tineri marxiști

Pe măsură ce ne îndepărtăm tot mai mult în mediul virtual, începem să-i privim pe cei cu convingeri diferite de ale noastre ca pe nişte extratereştri, nu ca pe oameni. Turkle spune că „tânjim mai mult unii după alţii", dar în acelaşi timp ne şi urâm tot mai mult unii pe alţii. Există un mit cum că „tehnologia ne-a băgat în belea şi tot ea o să ne scoată", remarcă Turkle. Avem impresia că putem face grupuri online sau aplicaţii sau ceva care să ne readucă împreună. Dar, de fapt, nimic nu poate înlocui relaţiile din lumea reală şi confruntarea problemelor ţării faţă-în-faţă. „Avem nevoie de implicare civică. Implicarea civică e absolut esenţială, nu se poate altfel", spune Turkle.

Problema e că, în era digitală, oamenii nu ştiu cum să se implice civic. Vrem să fim trimişi undeva; vrem o conexiune fizică, nu doar un click de susţinere. Turkle explică:

„Dacă ţi-aş zice că vreau neapărat să mă implic civic, acum, imediat, care-i primul lucru pe care-l fac când mă duc acasă? Deschid calculatorul şi donez bani Partidului Democrat, dar după aia?"

Cu mulţi ani în urmă, Turkle avea un sediu Partidului Democrat în capătul străzii. Implicarea civică, fie ea politică sau de altă natură, nu mai e aşa simplă. Sau poate că e, dar li e pare complicată singuraticilor din era digitală.

Totuşi, asta trebuie să facem să scăpăm de singurătate şi de polarizarea politică cu care vine la pachet. Oamenii relaţioneză şi rezolvă conflictele „privindu-se în ochi, cum facem noi acum", zice Turkle. Apoi arată către ea şi către mine—o mişcare simplă, din inimă, pe care n-o poţi posta pe Twitter.