Publicitate
#RuleazaUnVOT

Ce ar însemna un salariu minim pe economie al Uniunii Europene şi cum ar afecta România

Socialiştii europeni vor un salariu minim pe economie la nivelul UE, dar intelectualii români au înțeles cu totul altceva.

de Sebastian Jucan
17 Mai 2019, 8:18am

Frans Timmermans și Viorica Dăncilă în drum spre o Europă mai bună. Poză de Anadolu Agency/HEPTA via Mediafax FOTO

Alegerile europarlamentare nu suscită foarte mult interes în România, fiind un fel de om sărac al scrutinelor mioritice în ceea ce priveşte prezenţa la vot. Partidele nu mobilizează foarte entuziast nucleul dur al electoratului, singura miză pentru ele este ca nişte oameni să prindă un loc călduţ în Parlamentul European. Nică măcar nu e un lucru specific românilor, doar că noi ne situăm chiar și sub media Uniunii Europene.

Anul ăsta a fost atipic, că PSD e pe tobogan, aşa că Liviu Dragnea încearcă să demonstreze prin nişte mitinguri comunistoide cât de iubit e partidul, în pofida tuturor sondajelor. Opoziţia s-a prins şi ea în horă, prin propriile mitinguri. Cert e că avem cele mai animate alegeri europarlamentare pe care le-a văzut România vreodată. Un sondaj INSCOP dat publicităţii zilele trecute arată că aproape 40% din români s-ar prezenta să voteze la sfârşitul lunii, peste media anterioară a scrutinelor pentru Parlamentul European.

În pofida agitaţiei generale, campania electorală e cam lipsită de substanţă şi propuneri de politici coerente. Se merge în continuare pe ideea clasică de „votaţi-ne pe noi, că nu suntem ăilalţi”. Totuşi un element de nou are, că PSD şi-a asumat fără perdea un discurs virulent eurofob, cu accente uneori hilare. Măcar ştii cum stau lucrurile. Spre meritul lor, partidele de opoziţie n-au muşcat momeala şi au reafirmat că locul României e în UE şi NATO.

Vrăjeli dâmboviţene versus lucruri concrete

O bună parte din candidaţii pentru scrutinul de la sfârşitul lui mai nu par a cunoaşte foarte exact ce lucruri ar intra în fişa postului la Parlamentul European. Însă la nivelul Uniunii sunt probleme importante, ca nivelul ridicat al şomajului, gradul îngrijorător de îndatorare al unor state membre sau scăderea ratei de creştere economică.

Una dintre propunerile menite a combate problemele economice cu care se confruntă UE a venit din partea lui Frans Timmermans, candidatul socialist pentru preşedinţia Comisiei Europene. E tipul ăla care tocmai i-a ameninţat pe Dragnea şi compania că va fi activat articolul 7 din tratatul UE dacă nu renunţă la modificările aduse Codului Penal şi de Procedură Penală.

Tot prin vocea lui, socialiştii europeni au anunţat că una din temele de campanie pentru ei este introducerea unui salariu minim pe economie obligatoriu pentru ţările din spaţiul comunitar. Dacă nu înţelegi cum vine asta, nu te condamn. E mai puţin cunoscut la noi că în alte state din UE salariul minim nu există. Ai putea rămâne surprins că printre ele se numără Danemarca sau Suedia, state mult mai progresiste decât România, din orice punct de vedere. Asta nu înseamnă că nu există protecţie a muncitorilor, doar că în ţările respective, la fel ca în Finlanda sau Austria, salariul minim nu e stabilit global de către stat, ci la nivel de ramură, în urma unor negocieri colective între sindicate şi patroni.

O fi bine, o fi rău? Exemplul României

Măsura e inedită, nu doar pentru că ar obliga toate ţările din spaţiul comunitar să adopte un salariu minim general, ci şi fiindcă ar impune un nivel fix al acestuia, raportat la salariul mediu pe economie. Conform propunerii, niciun muncitor nu ar putea fi plătit cu mai puţin de 60% din media salarială naţională individuală a fiecărei ţări din UE. Marea diferenţă e că, momentan, statele membre au dreptul de a-şi stabili salariul minim după cum consideră.

Sună alambicat, dar uite ce ar însemna concret pentru România. Conform celor mai actuale cifre pe care le-am găsit, câştigul salarial mediu net autohton e aproape trei mii de lei. 60% din suma asta înseamnă 1 800 lei. Ţinând cont că salariul minim actual pe care îl iei în mână e de 1 263 lei, o mărire până către 1 800 înseamnă o creştere a costurilor cu angajaţii de aproape 50%. Pe lângă cheltuielile cu fondul de salarii, firmele mai au şi alte costuri legate de acestea, chiar dacă mai toate contribuţiile sociale au fost trecute în cârca angajatului prin „revoluţia fiscală” pesedistă.

O fi mult, o fi puţin, o fi bine, o fi rău, te las pe tine să judeci. Adevărul trist e că una din principalele atracţii ale României pentru investitorii străini e mâna de lucru ieftină, comparativ cu alte ţări ale Uniunii Europene. În schimb suntem fruntaşi în Europa de Est în ceea ce priveşte taxarea muncii, iar ăsta e un cost plătit nu doar de către investitorii străini, ci şi de antreprenorii români. O majorare peste noapte cu 50% a cheltuielilor cu salariile angajaţilor ar fi extrem de problematică pentru firmele autohtone, indiferent că au capital românesc sau străin.



Ştiu, probabil te gândeşti că angajatorii care doar exploatează pe bani de nimic muncitorul român nu merită altceva decât falimentul. Nimeni nu vrea să lucreze pe salarii mizere. Dar e vina autorităţilor române că nu-s capabile nici să măcar să întreţină infrastructura existentă, ce să mai vorbesc de construcţia de autostrăzi. Dacă problemele de genul ăsta ar fi rezolvate, România ar deveni atractivă pentru investitori și din alte motive decât mâna ieftină de muncă. Nu e o coincidenţă că discursul pesediştilor e atât de virulent împotriva mediului privat. Trebuie să arunce şi ei vina pe cineva pentru propria incompetenţă.

Măsura ar putea avea şi efecte la care nu te-ai aştepta neapărat. De exemplu, i-ar putea stimula pe românii plecaţi afară să se întoarcă în ţară, zic unii. Posibil, dar sunt sceptic că ar face-o pentru o sută şi ceva de euro în plus lunar. Însă e probabil să îi convingă pe unii nehotărâţi să nu plece: dacă acum eşti plătit cu minimum pe economie şi te descurci cumva, suma aia, de 1 800 de lei, e mană cerească.

Salariu minim pe economie nu înseamnă venit minim universal

Probabil că mi-ar fi trecut şi mie pe sub radar toată povestea, dacă nu mi-ar fi apărut în newsfeed o postare a lui Vasile Ernu, autor şi activist de stânga. Omul face o confuzie între salariul minim pe economie şi venitul minim universal garantat, două lucruri total diferite. Nu pare să distingă între plata pentru munca prestată de un salariat şi un ajutor social general pentru întreaga populaţie.

Și nu-i singurul care face confuza asta, am văzut-o şi la unii influenceri ai dreptei de bonton, aia procapitalistă şi mare fană SUA. Ăştia-s oameni care pretind că sunt tobă de carte pe economie, dar unii se pare că nu înţeleg prea bine noţiuni elementare ce ţin de ea. Chiar nu e foarte complicat: salariu minim pe economie = muncă remunerată, venit minim universal garantat = bani moca pentru toată lumea, indiferent că ai un job sau nu.

Şi că tot veni vorba de venitul minim universal garantat (universal basic income, cum îi zic cei de afară), merită amintit că acesta promite multe, dar pe unde a fost implementat n-a prea reuşit să livreze rezultatele scontate. În Canada mult mai progresistă decât meleagurile mioritice programul-pilot a fost anulat cu doi ani înainte de termen. Finlandezii au testat şi ei măsura, au ajuns la concluzia că îi face pe oameni mai fericiţi, dar stimulează statul acasă, în detrimentul muncii. Sunt doar două din exemplele mai notorii, dar nu singurele. Până şi publicaţii internaţionale recunoscute ca fiind pe partea stângă a spectrului politic, ca The Guardian, admit că măsura nu funcţionează. Totuși, asta nu l-a împiedicat pe Andrew Yang, un antreprenor și politician democrat din SUA, să facă din asta o temă centrală a campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din 2020.

Ca să revin la oalele noastre, e îngrijorător că nişte noţiuni de bază referitoare la economie nu-s la îndemâna unor oameni totuşi spilcuiţi şi cu studii, mai ales pe teme atât de importante ca salariul minim. Poate ar trebui să ai asta în vedere data viitoare când vei mai fi tentat să-i hulești pe pensionarii păcăliţi de Dragnea că le-ar mări pensia cu o sută de lei.

Editor: Răzvan Filip