Sănătate

Motivele idioate pentru care femeilor nu li se permite să-și lege trompele uterine

Femeilor li se refuză legarea trompelor uterine, pentru că sunt prea tinere, n-au copii, au un singur copil, nu sunt măritate sau din orice alt motiv pe care-l alege medicul.
10.5.19
doctor diagrama uter
Ilustrație de Lia Kantrowitz

Jay Levine, o femeie în vârstă de 34 de ani din California, a încercat să-și lege trompele uterine de trei ori în decursul a 15 ani. Încă n-a reușit.

„Prima oară când am menționat asta în treacăt, aveam 19 ani și eram proaspăt măritată. Doctorița mea mi-a spus că trebuie fie să fi făcut deja copii, fie să am 25 de ani ca măcar să iau asta în calcul, pentru că n-ar face niciodată asta unei adolescente”, mi-a spus Levine. „A doua oară aveam 26 de ani. Doctorul ăla mi-a spus că nu voia s-o facă pentru că, a zis el: Soțul tău e [militar] activ. Ce te-ai face dacă ar fi omorât și te-ai remărita cu un bărbat care vrea copii?” Levine a ieșit din cabinet și a depus o plângere împotriva lui.

A treia oară nu a reușit să-și lege trompele din cauza modului în care a fost tratată. „Când aveam 32 de ani, doctorița mea mi-a spus că îi e comod să facă asta doar pentru că am un istoric de tulburări psihice și probabil oricum n-ar trebui să fac copii”, spune ea. „La momentul de față, la 34 de ani, încă încerc să găsesc un medic care să nu mă facă să mă simt prost pentru că am o boală psihică sau să-ncerce să-mi spună că încă sunt prea tânără.”

Persoanele care vor să-și lege trompele uterine pot fi refuzate dintr-o multitudine de motive în diverse etape ale vieții lor: pentru că sunt prea tinere, nu au copiii, au un singur copil, nu sunt căsătorite, sunt căsătorite cu oameni care au joburi riscante și lista continuă. Apoi mai există piedicile care țin de asigurare: pentru cele care au asigurare Medicaid, există o perioadă obligatorie de așteptare de 30 de zile între semnarea formularului de consimțământ și procedura în sine, pe când femeile cu asigurări private mai scumpe (și un doctor dispus) pot programa operația pe loc.

Publicitate

Nu există date consistente despre numărul persoanelor cărora li se refuză legarea trompelor, întrucât dosarele pe astfel de probleme nu sunt ținute în niciun fel de bază de date centralizată. În cel mai recent studiu academic asupra fenomenului din SUA, publicat în 2010, autorii au conchis că numărul de proceduri efectuate anual a scăzut de la 687 de mii în 1995 la 643 de mii în 2006, în ciuda unei creșteri cu 6% a populației de femei capabile să conceapă. (Merită notat, însă, că alternativa, sterilizarea Essure, a fost aprobată în 2004.)

Ariel Tazkargy, avocată în drept medical din Kansas City, Missouri, spune că obstacolele astea se rezumă la idealurile patriarhale și sexism. „Oamenii au atât de multe păreri despre dreptul femeilor de a alege sau nu să se reproducă, iar medicii aflați în postura de a lua decizia asta ezită, pentru că cred că femeia s-ar putea s-o regrete mai târziu”, a spus aceasta. „Asta se reduce la: Nu avem încredere în femei. Nu avem încredere că femeile pot să ia singure decizii.”

Tazkargy a scris lucrarea din 2014 „De la coerciție la coerciție: Politici de sterilizare voluntară în Statele Unite”, în timp ce studia la Facultatea de Drept de la Universitatea din Michigan. Spune că multe dintre politicile actuale cu privire la chestiuni cum ar fi perioada de așteptare de o lună și formularele de consimțământ semnate cu luni înainte erau inițial menite să-i împiedice pe medici să le sterilizeze forțat pe femei, împotriva voinței lor.

Publicitate

„Erau bine-intenționate, pentru a preveni presiunea asupra femeilor să fie sterilizate”, a zis Tazkargy. „Femeilor li se pot impune din senin să-și lege trompele după naștere sau o operație fără nicio legătură cu asta, pentru că doctorii sunt deja acolo. Semnăturile și așteptarea sunt menite să împiedice asta.”

Cu toate astea, politicile instaurate momentan variază de la un stat la altul, ceea ce înseamnă că fiecare experiență va fi diferită, pentru că există atât de puține reglementări la nivel național.

„Există state care nu spun nimic pe tema sterilizării, iar atunci chiar e la latitudinea medicului să hotărască, iar decizia nu e verificată de nimeni”, spune Tazkargy. „Există regulile astea nescrise și, în funcție de ce crede, medicul are dreptul de a evalua dacă pacientul are motive legitime.” Persoanele cu venituri reduse, boli genetice și tulburări psihice pot fi în special discriminate.

Chiar dacă femeile care vor asta au deja copii, s-ar putea să nu conteze. Așa s-a întâmplat în cazul lui Erin Thompson din Raleigh, Carolina de Nord, care făcuse deja unicul copil pe care voia să-l aibă cu soțul ei când avea 20 de ani.

„Mi-au spus că trebuie să mă duc la psiholog să-mi dea acordul și a trebuit să scriu o lucrare de două pagini în care să-mi explic nevoia de a face operația asta”, a zis Thompson. „Mi-am petrecut doi ani încercând să-i conving să mă lase s-o fac, în timp ce testam o [metodă] contraceptivă nasoală după alta.”

Publicitate

În cele din urmă, soțul ei s-a dus la doctor și a cerut o vasectomie, pe care i-au făcut-o după doar o săptămână.

April Leamy avea 24 de ani și doi copii când și-a făcut o operație pentru endometrioză. Și-a implorat doctorul din Carolina de Nord să-i lege trompele în timpul acelei operații, dar a refuzat s-o facă.

„Am făcut al doilea copil la 20 de ani. S-a născut cu o gravă malformație cerebrală, așa că știam că nu mai vreau alți copii după el”, spune Leamy. „Medicul a spus că nu poate [să facă operația] pentru că n-aveam 25 de ani și nu eram măritată, iar [viitorul] meu soț s-ar putea să vrea copii într-o zi și eu să mă răzgândesc.”

Leamy a mai făcut de-atunci trei copii, niciunul dintre ei planificați. Nu poate să ia anticoncepționale, din cauza riscului de infarct, iar alte metode n-au funcționat pentru ea. „Am încercat [pastila] doar cu progesteron, dar sângerarea inițială a fost constantă”, zice ea. „Sincer, îmi iubesc copiii, dar sunt și 100% sigură că nu mi-aș fi propus să-i fac.”

Melanie Greeke, care locuiește în Florida, avusese trei copii în momentul în care a cerut să i se lege trompele, la 30-și-un-pic de ani. La scurt timp după ce soții Greeke au aflat că așteaptă al treilea copil, s-au hotărât că vor o vasectomie, dar au vrut să „dubleze” protecția, spune ea. Greeke și-a legat trompele imediat după cezariană, iar ulterior a optat pentru o histerectomie, ca să-și trateze endometrioza.

Dar medicii ei l-au pus pe soț să-și dea permisiunea pentru ambele operații pe care și le dorea. „Pete a trebuit să semneze că e de acord să-mi leg trompele, dar eu n-a trebuit să semnez pentru vasectomia lui. A mai trebuit să-și dea consimțământul și pentru histerectomia mea”, spune aceasta. Greeke pune experiența sa pe seama faptului că locuia în Sud și avea medici și asigurare militare.

În mod incredibil, nevoia medicală de legare a trompelor nu interferează cu dreptul doctorului de a refuza procedura. Alexandra Sloan are o boală rară numită abetalipoproteinemie, cunoscută și sub numele de sindromul Bassen-Kornzweig, ceea ce face o potențială sarcină periculoasă și posibil fatală.

Publicitate

„Există doar vreo sută de cazuri pe lume”, spune Sloan. „Nu diger grăsimi sau vitamine. Practic, mor de foame. Dacă rămân însărcinată aș putea să-mi risc viața, plus că prezint un risc ridicat de hemoragie.” A încercat mai multe forme diferite de contraceptive, un sterilet și injecții, dar niciuna n-a funcționat pentru ea. De la toate i s-a făcut rău.

Sloan mi-a spus că a trebuit să se certe cu mai mulți doctori și agenți de asigurări din centrul New York-ului ca să-și lege trompele. I-a luat aproape zece ani.


„Prima dată aveam cam 25 de ani… Atunci, atât doctorul cât și casa de asigurări m-au refuzat, invocând vârsta, lipsa copiilor și a unui soț”, a spus Sloan. „A doua oară avem 33 de ani. Doctorul voia să-mi facă o histerectomie completă, dar casa de asigurări a zis nu, în ciuda scrisorilor din partea echipei mele de specialiști. M-au refuzat de mai multe ori, pentru că eram prea tânără și necăsătorită. M-au pus să semnez o grămadă de documente și chiar l-au sunat pe prietenul meu de atunci, și pe mama, înainte să cedeze în cele din urmă.”

Indiferent de motiv, multe persoane pur și simplu renunță după ce li se refuză în mod repetat sterilizarea permanentă. Asta a făcut Jackie Faulk Dotson.

„Am încercat în van să-mi leg trompele când aveam 20-și-ceva-de ani”, spune Faulk Dotson. „Pe vremea aia, nu-ți dădeau nici sterilet dacă nu născuseși niciodată. Acum am 45 de ani și-mi trece timpul în care mai pot să iau contraceptive.”

Tot nu are copii. Pentru că nu și-a dorit niciodată copii.

Când am cerut să mi se lege trompele, medicul a început să-mi pună întrebări cum nu mai auzisem niciodată la o programare medicală. „Dacă îți mor amândoi copii într-un incendiu?”, m-a întrebat el. „Ești sigură că nu-ți dorești mai mulți?”

Publicitate

A continuat. „Ești sigură că înțelegi că dacă facem asta, n-o să mai poți face niciodată copii? Sigur nu mai vrei copii? N-o să te răzgândești? Ai vorbit cu soțul tău despre asta?”

După ce mi-a cerut să-mi imaginez cum îmi mor copiii arși și am confirmat că soțul meu e OK cu ce aleg eu să fac cu corpul meu, m-au programat la operație. Deși experiența a părut invazivă, totuși mi s-a aprobat după o singură programare. Probabil a fost atât de direct, pentru că am 36 de ani, doi copii și sunt măritată cu soțul meu de zece ani. Părea că vârsta și statutul meu marital i-au făcut pe cei doi medici și un tehnician care m-au intervievat să se simtă comod să mă lase să iau decizia asta. Dar cum rămâne cu oamenii care nu îndeplinesc aceste condiții?

Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie (ACOG) notează într-o Opinie a Comisiei că „până când reproducerea e echitabilă sau nestratificată (o perspectivă pe termen lung care necesită anularea multor inegalități sociale), ar fi necesare anumite metode de protecție a femeilor prin asigurarea publică de sănătate. Cum să creezi metode de protecție care nu duc, la rândul lor, la bariere, rămâne neclar. Din punct de vedere etic e greu de înțeles tensiunea dintre accesul liber la operație și oamenii care o protejează.

Alison Eldman, purtătoare de cuvânt ACOG și medic de obstetrică ginecologie, spune că la cabinetul ei femeile sunt ascultate, li se dau toate variantele și iau decizia împreună cu pacienta. Însă decizia aia e uneori împiedicată de programe de asigurări federale și de stat, printre care Medicaid, TriCare, The Indian Health Service și programul de granturi Title X, care impun o perioadă de așteptare.

„Deși oamenii cred, rațional, că femeile ar trebui să fie lăsate să decidă singure pentru propriile familii, acest model subconștient al familiei cu doi copii și doi părinți e răspândit”, spune Tazkargy. „Medicii nu vor să modifice permanent corpul unei persoane, dar fac asta tot timpul cu alte proceduri, deci ce ar fi diferit la femei și nașteri?”

Publicitate

Edelman e de acord că regulile bine-intenționate funcționează astăzi mai mult ca bariere împotriva autonomiei corporale decât ca mijloace de a o proteja.

„Din experiența mea, majoritatea femeilor s-au gândit la asta de mult timp. Și-au oferit propria perioadă de așteptare [înainte să vorbească cu medicul]”, spune Edelman, care e și profesoară de obstetrică ginecologie la Universitatea de Medicină și Științe Oregon. „Mai există și un dublu standard, pentru că femeile cu asigurări medicale private nu au perioada de așteptare ca cele cu asigurări de la [Medicaid], ceea ce creează o barieră de clasă.”

„Partea grea la contracepție e că împiedică anumite rezultate cum ar fi sarcina, dar e și o alegere”, a zis Edelman. „E o decizie împărtășită între doctor și pacient. Nu tratezi o problemă medicală, ci împiedici alta.” Unii doctori, a zis ea, nu se simt comod să ajute într-un mod atât de permanent.

Deci ce pot să facă femeile care vor să-și lege trompele uterine? „Persoanele care își pot susține decizia primesc adeseori îngrijiri mai bune”, spune Edelman, „iar [doctorii] trebuie să fie conștienți că trebuie să ajute femeile care nu au acea abilitate sau capacitate de a-și susține singure decizia. Trebuie să putem spune: Astea sunt variantele, astea sunt argumentele pro și contra. Pare că te-ai gândit la asta dintotdeauna.”

Edelman sfătuiește pacientele să mai ceară și o a doua opinie, dacă sunt refuzate, accentuând ideea că scopul e ca oamenii să se simtă siguri pe deciziile lor și confortabili cu medicii. În acest sens, accentuează că trebuie să construiască o relație cu doctorii, dacă pot. „Mai degrabă o să te opereze o persoană cu care ai o relație de lungă durată decât una pe care o vezi pentru prima dată”, confirmă și Tazkargy care spune că mersul în mod regulat la doctor e un privilegiu pe care mulți nu-l au.

„Din păcate ține și de cum te exprimi și cât de bine reușești să-l convingi pe medic, ceea ce înseamnă că doar anumite femei au abilitatea de a-și susține argumentul, ceea ce oricum n-ar trebui să facă pentru ele însele, dar așa stă situația acum.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.