Fotografiile cu acest Ferentari de zi cu zi au fost trase în timpul filmărilor pentru Soldații. Poveste din Ferentari.
Despre romanul „Soldații” al lui Adrian Schiop știi probabil din 2013, de când l-a lansat și i-a făcut pe homofobi și pe extremiștii de dreapta să ia foc pentru că a îndrăznit să bage între aceleași coperte romi, manele, homosexuali și Ferentari cu toată sărăcia lui.
În 2017, Schiop împreună cu Ivana Mladenovic (regizoare și co-autoarea a scenariului) au adaptat cartea în filmul cu același nume. Este primul lungmetraj de ficțiune al ei, dar și al lui (care este și actor în film).
Povestea filmului și a vieții în Ferentari
În interviul pe care l-am purtat acasă la el, într-un bloc din Ferentari, spunea că Soldații este, în primul rând, o poveste de dragoste — relația dintre intelectualul middle-class, Adi, și fostul deținut de etnie romă, Alberto (interpretat de Vasile Pavel Digudai). O poveste de dragoste cu doi bărbați care ar vrea să facă gesturi romantice, să se iubească, dar nu prea știu cum.
Din povestea asta reiese însă și contextul social. Ivana, spune Adi, nu și-a dorit să facă sociologia cartierului, ci să dea credibilitate relației dintre cele două personaje. „E o lume de disperați în care oamenii sunt în stare să facă orice ca să se scoată într-un fel sau altul.”
Elementele de culoare ale filmului sunt date tocmai de scenele surprinse în timpul filmărilor, multe dintre ele fără să fi fost regizate. Vlad Bâscă, fotograful dedicat filmului Soldații, a stat pe platou cam 80 la sută din timp.
Dan Bursuc — care apare și în film — la nunta din cartier
„La unele cadre nu am avut însă acces din cauza spațiului mic și a unor secvențe delicate, așa că în acest timp, am putut să mă pierd pe străzile Ferentariului”, spune Vlad.
Am fost curioasă cum a fost experiența lui în cartier și relația cu oamenii. „Figurația a fost aleasă predominant din acest cartier și a fost destul de ușor să mă împrietenesc cu ei și să mă simt destul de safe în zonă. Au fost și cazuri în care apariția mea cu un DSLR pe străzile de acolo se solda cu întrebarea: «de ce ne faci poze?», dar asta se întâmplă peste tot unde te duci cu un aparat, nu are nicio legătură cu sărăcia sau cu cartierul.”
Pentru că a petrecut ceva timp prin Ferentari, cu ocazia filmărilor, Vlad a jucat fotbal între blocuri cu băieții din cartier, s-a împrietenit cu copiii locului care „mă mângâiau pe chelie și mă strigau «Chelie butelie!», a băut cu foști pușcăriași, la scara blocului, iar unii locatari l-au primit în casele lor să poată trage niște poze de sus.
Imagine din barul în care s-a filmat
„Am primit și o ofertă de tras filme pentru adulți de la puști de 15 ani. Unele fete mi-au cerut insistent numărul de telefon sau mi-au dat add pe Facebook”, mai povestește Vlad.
L-am întrebat dacă nu este greu să păstrezi un echilibru în astfel de zone, să nu faci poverty porn sau să idealizezi un loc al extremelor. Vlad mi-a răspuns: „Sunt destul de entuziasmat de moment și, când văd un cadru, nu mă mai gândesc ce fac cu el, îl iau cu mine! Și în Ferentari găsești un cadru la orice colț.”
„Nu vreau sa evidențiez sărăcia, mai degrabă viața lor simplă. În ciuda greutăților pe care le au, mi se pare că majoritatea oamenilor din acest cartier sunt mai relaxați, mai prezenți și se bucură mai sincer de orice le apare în cale.”
Vlad Bâscă
Filmul Soldații a intrat în cinematografele din România, din 2018. Iar pe 8 februarie, la sala de cinema din cadrul Muzeului Țăranului Român, proiecția a fost întreruptă. Așa cum a făcut-o grupul de creștini radicali și la filmul 120BPM când au cântat imnuri bisericești, au scos bannere cu Soros și-au fluturat icoane și lozinci antisemite, ca să arate că propaganda homosexuală nu-și are locul în spațiul sacru al țăranului ROMÎN, cu „î” autohton.
Te las cu fotografiile astea superbe făcute de Vlad Bâscă - unele dintre ele sunt momente care urmau să fie filmate, altele sunt doar felii din viața oamenilor din Ferentari.
Fotografiile cu cealaltă viață (față de ce crezi tu) a Ferentariului
Regizoarea Ivana Mladenovic
Vasile Pavel Digudai, în rolul lui Alberto
