Cât de mult profită industria farma de pe urma spaimei tale de herpes

Chiar dacă nouăzeci de procente dintre oameni au o formă sau alta de herpes, virusul e stigmatizat la greu. Dar s-ar putea ca tranziția de la o mâncărime enervantă la un secret rușinos să nu fi fost doar o coincidență.

În 1982, toată lumea era cu ochii pe virusul herpes simplex. În cele două decenii anterioare, percepția publică a virusului benign, dar enervant, se transformase din „mă mănâncă acolo jos" în blestemul unei generații întregi. În anul respectiv, revista Time a scris un articol intitulat Noua Literă Stacojie, care explora și întărea stigmatizarea herpesului. Autorii articolului, John Leo și Maureen Dowd, argumentau că „herpesul ar putea stopa așa-numita revoluție sexuală", pe care e evident că o disprețuiau. De fapt, propoziția care deschide articolul sună așa: „După ce castitatea a fost trimisă în exil în anii '60, revoluția sexuală n-a întâmpinat o prea mare rezistență."

Articolul declara că herpesul „modifică ritualurile sexuale din America, schimbă tiparele de curtare dintre tineri și îi scufundă pe mii de suferinzi în depresie și autoizolare, ceea ce înseamnă că one-night-standul e un fenomen pe cale de dispariție". Era clar că autorii abia așteptau ca această contrarevoluție a herpesului să aducă iar la modă castitatea. Herpesul e descris ca un blestem care îi lovea pe swingeri, pe prostituate și pe afemeiați. Pe parcursul articolului, diverse femei fie le țin soților lor, zâmbitoare, discursuri despre năpasta herpesului ca să se asigure că le vor fi fideli, fie sunt părăsite de logodnicii lor din cauza apariției unui herpes, fie se laudă că au dat herpes câtorva mii de bărbați.

În concluzie, autorii îi mulțumesc herpesului pentru că „a reușit să pună capăt unei epoci de promiscuitate totală și că a adus o perioadă în care sexul e mai legat de încredere și devotament".

Deși povestea din Time poate fi considerată un simplu caz de jurnalism iresponsabil, astfel de articole apar constant în media. În 2006, la Saturday Night Live, Amy Poehler a jucat rolul casnicei nevinovate într-o reclamă la Valtrex în care aceasta contractează herpes de la soțul ei așa-zis fidel, jucat de Alec Baldwin. Într-un episod din Inside Amy Schumer din 2014, Amy încearcă să negocieze cu Dumnezeu s-o protejeze de herpes. Dumnezeu, jucat de Paul Giamatti, îi răspunde: „Șaptezeci de procente dintre oamenii care se roagă la mine sunt îngroziți de herpes."

Jennelle Marie Davis, fondatoarea multipremiatului proiect STD Project și purtătoare de cuvânt pentru PositiveSingles.com, un site de dating pentru persoane infectate cu boli venerice, a fost diagnosticată cu herpes genital la vârsta de șaisprezece ani. După ce prietena căruia îi mărturisise secretul i-a trădat încrederea, Davis a fost hărțuită și insultată constant de alți copii. „Oricui îi e greu în liceu, darmite când mai ai și o boală tabu…a fost o experiență îngrozitoare", mi-a zis ea.

În fiecare zi, Davis interacționează cu mii de bărbați și femei care se confruntă cu aceeași problemă socială cu care s-a confruntat și ea în adolescență. „Cercetările au dezvăluit că cele mai temute consecințe ale herpesului sunt cele sociale", mi-a zis ea. „Majoritatea oamenilor nu se tem de virus în sine, ci de cum e perceput."

Deși infecția e extrem de comună - estimările arată că nouăzeci de procente din populație are o formă sau alta a herpesului - cei care sunt diagnosticați constată adesea că vestea e însoțită de o doză de rușine.

Davis spune că herpesul e ultimul bastion al hărțuirii acceptabile din cauza naturii sale benigne și pentru că nimeni nu vrea să vorbească deschis despre diagnosticul pe care l-a primit. „Nimeni nu vorbește despre asta, așa că toată lumea continuă să se ascundă și să râdă", a zis ea. „Glumele pe subiectul ăsta curg și nimeni nu încearcă să le oprească."

Centrul de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) nu recomandă testele de rutină pentru HSV-2 pentru că „sunt scumpe, pot avea rezultate pozitive false la persoane cu o șansă mică de infectare, iar diagnosticul poate avea efecte psihologice adverse la unele persoane."

Conform unui studiu publicat în New England Journal of Medicine, „pentru mulți pacienți, efectele psihologice sunt mult mai severe decât cele fizice. Șocul, nervii, vinovăția, stima de sine scăzută și libidoul scăzut sunt simptome comune care le strică pacienților relațiile cu alte persoane." Diagnosticarea cu herpes poate duce și la izolare socială, mai ales în cazul tinerilor.

În multe cazuri, tocmai inofensivitatea virusului herpesului e responsabilă de lipsa de comunicare dintre doctori și pacienți. Studiile arată că mulți doctori neglijează efectele psihologice ale herpesului și se concentrează pe tratarea exclusivă a simptomelor fizice.

Dr. Sunil Goyal, medic de familie, mi-a răspuns online la câteva întrebări. Când l-am întrebat de ce testul pentru herpes nu e inclus, de obicei, în lista de boli transmisibile sexual, mi-a enumerat patru motive: „În primul rând, e scump, și de asta nu e inclus pe listele obișnuite", a zis el. „În al doilea rând, se estimează că aproape nouăzeci de procente din populația adultă a Americii are virusul, așa că testul nu are niciun sens. În al treilea rând, chiar dacă ai herpes, nu e mare lucru, pentru că nu îți amenință sănătatea sau viața în niciun fel. În ultimul rând, virusul poate fi în hibernare și e dificil de detectat în fluxul de sânge."

Există câteva teorii ale conspirației privind stigmatizarea herpesului, care au început undeva prin anii '70. Până în anii '60, doctorii nu au putut face distincția între virusul herpes simplex tip 1 (HSV-1), cunoscut drept herpes oral, și virusul herpes simplex tip 2 (HSV-2), caracterizat prin iritații genitale.

„Înainte, îl diagnosticau drept virusul herpes simplex. Fie că aveai o bubiță la gură sau pe deget sau în zona genitală, era considerat tot virusul herpes simplex", a explicat Davis. Apoi au hotărât să facă diferența între virusul herpes simplex 1 și 2 și s-a creat imediat un virus „bun" și unul „rău". „Acum, dacă ai herpes oral înseamnă că n-ai făcut nimic rău, dar herpesul genital a devenit o problemă morală."

Există multe zvonuri nedovedite, dar fascinante, care dau vina pe Burroughs Wellcome Co., compania care produce cea mai populară cremă anti-herpes, Zovirax, pentru dezvoltarea stigmatului herpesului, cu scopul de a crea o piață cât mai mare pentru acest medicament.

Project Accept, o organizație non-profit care vrea să construiască o mișcare socială a persoanelor infectate cu herpes și HPV, susține următoarea teorie: Campania de publicitate a companiei Burroughs Wellcome are scopul de a crește cererea pentru Zovirax. În acest scop, apelează la consecințele sociale de care se tem pacienții și accentuează că medicamentul poate reduce problemele estetice și rata de transmitere a virusului."

Herpes.org.uk are o teorie similară: „La sfârșitul anilor '70, Burroughs Wellcome a reușit să creeze un medicament antiviral viabil. Singurul dezavantaj e că afecta doar câțiva viruși din familia herpesului. Pe vremea aceea, herpesul nu era considerat suficient de grav cât să fie tratat. Atunci s-a organizat o campanie care să anunțe doctorii și pacienții despre beneficiile noului medicament. Herpesul genital a fost marketat astfel încât să capete statutul unei boli importante. În America, Burroughs Wellcome a sponsorizat grupurile de ajutor pentru persoanele infectate, ca acestea să promoveze noul medicament minune."

Pedro Cuatrecasas, un biochimist care a fost implicat în descoperirea, dezvoltarea și marketarea aciclovirului produs de Burroughs Wellcome Co. între 1975 și 1985, își amintește că „în timpul descoperirii și dezvoltării cremei cu aciclovir Zovirax, campania de marketing insista că nu există piețe pentru acest compus. Majoritatea oamenilor abia auziseră de herpes genital, cu atât mai puțin de infecțiile herpetice sistemice devastatoare la pacienții cu sistemul imunitar compromis."

În 1983, analistul farmaceutic Arnold Snider a declarat pentru New York Times: „Cred că majoritatea companiilor farmaceutice au un program pentru herpesul genital. The Times a concluzionat că epidemia actuală de herpes reprezintă o oportunitate rară în industria farmaceutică - o piață nouă cu un mare potențial care poate aduce profituri substanțiale."

Dr. Kelly Schuh, autoarea cărții Cum să trăiești și să iubești când ai herpes și fondatoarea site-ului PinkTent.com, o comunitate online pentru femeile cu herpes, mi-a zis că doctorii perpetuează problema și stigmatul herpesului prin faptul că nu testează populația. „Mai multe persoane mi-au zis că doctorul le-a spus: «O, nu vrei să știi ce e chestia aia». Sau îl diagnostichează greșit și îl numesc altfel, ca să nu le spună pacienților că au herpes genital, pentru că e considerat rușinos", a zis ea. „Cred că vor să-i protejeze, dar de fapt îi mint pe față."

Atât dr. Schuh, cât și Davis cred că o frecvență mai mare a testelor ar avea drept rezultat scăderea stigmatului, dar doctorii nu vor să-și supere pacienții. „Oamenii se panichează și apoi vor să știe de unde l-au luat. Și nu e ușor să răspunzi la o astfel de întrebare", a zis Davis. „Apoi consultația se lungește, iar oamenii ajung să aibă chiar tendințe suicidale din cauza stigmatizării."

Cum testele sunt scumpe, imprecise și irelevante pentru sănătatea pacienților, sunt slabe șanse ca numărul testelor pentru herpes să crească prea curând. Dar dr. Schuh a zis că mai există un mod de a lupta împotriva stigmatizării: conversațiile între oameni. „În primul rând, femeile trebuie să știe că nu sunt singure. Cred că stigmatizarea le izolează mult. Multe femei, după ce aud diagnosticul, cred că au făcut ceva greșit. Și se simt foarte singure."

Dr. Schuh a auzit multe povești de când se ocupă de Pink Tent. „E groaznic, multe persoane au tendințe suicidale după ce sunt diagnosticate", a zis ea. „Vreau să le îmbrățișez din toată inima și să le asigur că totul o să fie bine." A încheiat conversația într-o notă pozitivă: mi-a reamintit că nu are de ce să ne fie rușine de herpes. „E doar o infecție a pielii care e ușor de tratat", mi-a zis cu blândețe, probabil pentru că presupunea că și eu am herpes. Și sunt mari șanse să am.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre bolile transmisibile sexual pe VICE:
Cum e să ai herpes genital, ca tipă
Ce se întâmplă când încerci să te vindeci singur de boli venerice
Mai mult ca sigur ai și tu herpes