A revenit dragostea în Twin Peaks, dar e tare dubioasă

Twin Peaks a devenit retro săptămâna aceasta, revenind la forma lui iniţială în mai multe modalităţi - o astfel de modalitate ar fi că, şi atunci când se întoarce la tiparul iniţial, tot dă impresia de nou. Acest episod revizitează cele mai arzătoare întrebări şi unele dintre cele mai enigmatice personaje din Fire Walk with Me, şi le combină cu focusul pe dragoste şi relaţii din serialul original. Misterele se întrepătrund cu scenele de dragoste, distorsionându-se unele pe altele, ca un magazin care arde şi se transformă într-o pădurice de copaci.

Mai întâi, să discutăm despre camera de deasupra magazinului, despre care am aflat în episodul trecut că se numeşte şi „Camera Olandezului". În Fire Walk with Me, era doar o cameră, probabil situată deasupra unui magazin adevărat. Acum, magazinul e ars şi abandonat, iar camera de sus e şi un portal către un motel misterios, care, şi el la rândul lui, e un portal către lumea alb-negru unde locuiesc Uriaşul şi Naido. Ce nu s-a schimbat? Unii dintre locuitori: multe dintre spiritele care au apărut în camera asta în FWWM au dispărut, dar au rămas Oamenii Pădurii şi inexplicabilul Jumping Man cu nas lung şi faţă albă ca varul. Şi, evident, statutul camerei de portal între lumi.

„Cine e Judy?", întreabă Doppelcoop despre dispozitivul în formă de clopot care pare să găzduiască sufletul lui Phillip Jeffries. Bineînţeles, Doppelcoop nu are de unde să ştie că toţi fanii FWWM se întreabă asta de 25 de ani, dar David Lynch ştie asta şi totuşi o face. Implicaţia ar fi că ne întoarcem la misterele rămase inexplicate în film şi că s-ar putea să primim nişte răspunsuri - dar cine ştie dacă ne vor fi de folos. Cel pe care Jeffries i-l dă lui Doppelcoop nu prea ajută la nimic, deşi te intrigă: „Ai cunoscut-o deja pe Judy."

Celălalt fir narativ vechi care se întoarce săptămâna aceasta se desfăşoară mai satisfăcător, chiar dacă la început dă impresia că nu va fi aşa. La câteva decenii după ce Big Ed şi-a pierdut marea iubire pentru că a acţionat prea lent, femeia cu care s-a căsătorit în locul ei s-a răzgândit datorită lopeţii aurii a lui dr. Amp. Când ajunge la Double R ca să-i dea Normei vestea bună, pare că a ajuns din nou prea târziu - dar Norma se întâlnise cu dobitocul de Walter doar ca să-i spună în stilul ei caracteristic, să-şi bage franciza în cur. Apoi se întoarce spre Ed şi-l sărută şi, ce să zic, am plâns. Trebuie să ai multă răbdare ca să vezi o dragoste împlinită în Twin Peaks.

Alteori, ai parte de poveşti ca cea a lui Steven şi Gersten, a căror relaţie extraconjugală pare să se fi încheiat cu o sinucidere cauzată de droguri. Sau ca cea dintre Hutch şi Chantal, pe care îi leagă pasiunea pentru crimă şi fast food. Mai e şi iubirea lui James pentru Renee, al cărei soţ e atât de gelos încât e în stare să ia la bătaie orice bărbat care o salută. Sau Audrey şi Charlie, care sunt atât de preocupaţi să se împuşte în spate unul pe altul încât nici măcar nu reuşesc să iasă pe uşă… ca să-l caute pe iubitul lui Audrey.

Aseară, iubitul meu m-a întrebat dacă Audrey nu e cumva încă în comă şi noi vedem doar psihodrama din capul ei. Dar există cu adevărat un bărbat dispărut pe nume Billy şi o femeie Tina, ultima persoană care l-a văzut, aşa că, chiar dacă asistăm la lupta interioară a lui Audrey, aceasta are legături şi cu realitatea. Ideea ar avea sens, mai ales pentru că Audrey a zis acum două săptămâni „Simt că sunt altundeva, ai simţit asta vreodată, Charlie? Ca şi cum sunt altundeva şi altcineva."

Majoritatea relaţiilor sunt distruse şi deformate, dar interesul pentru relaţii şi felul în care oamenii se îndrăgostesc şi se rănesc unii pe alţii provine din vechiul Twin Peaks şi n-a dominat serialul în sezonul ăsta ca pe vremuri. Şi, sincer, îmi place stilul ăsta de telenovelă aiuritoare şi sinistră.

Twin Peaks a fost întotdeauna propria lui copie, în nenumărate feluri: un serial bun concentrat pe relaţiile interumane şi un serial „prost" care e ciudat, incomprehensibil, scârbos şi prea dubios pentru televiziune. Părţile „bune" te implică emoţional, iar părţile „rele" te stimulează intelectual. Cele mai bune episoade din vechiul Twin Peaks le amestecă pe amândouă în proporţii egale. Mark Frost şi David Lynch au lucrat împreună în parteneriat creativ, pentru că Frost a adus inima, iar Lynch creierul. Sezonul acesta a mizat pe creier, dar mă bucur să văd că inima încă bate şi ea.