Locul ilegal în care au fost închise familiile acuzate că susțin Statul Islamic
Fotografii de Sam Lees

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Locul ilegal în care au fost închise familiile acuzate că susțin Statul Islamic

Tabăra asta din Irak se presupunea că le oferea reabilitare familiilor în cauză, când de fapt se comporta ca o închisoare.

Bartella, Irak - Atmosfera era de sărbătoare când prim-ministrul Haider al-Abadi a ajuns în Mosul pe 9 iulie ca să declare că orașul a scăpat de ISIS. Prezența lui Abadi a marcat o victorie importantă într-o luptă de nouă luni, în care au murit zeci de mii de civili și aproape jumătate de milion au rămas pe drumuri.

Dar la 13 mile distanță, în tabăra în care stau oamenii lăsați pe drumuri, din Bartella, bucuria a fost înlocuită de nesiguranță și disperare. Gândită pentru oameni suspectați că au legătură cu ISIS, Bartella era casa a 170 de familii care au fost relocate forțat de către trupele armate irakiene în timpul luptei pentru Mosul. Conform unei directive lansate de către consiliului de sector din Mosul, rezidenții ar „primi reabilitare psihologică și ideologică", după care ce vor fi reintegrați în societate.

Publicitate

Încă de la început, Bartella nu a oferit niciun fel de tratament de genul ăsta. În schimb, părea mai degrabă o închisoare în aer liber pentru niște oameni ale căror singure crime erau posibilele legături cu ISIS, a declarat pentru VICE News Belkis Willie de la Human Right Watch.

„Din felul în care era promovată treaba asta reieșea ca era un soi de tabără de reabilitare, cu un fel de program de reabilitare, însă n-am văzut nimic, nicăieri în Irak, că genul ăsta de program chiar există", a zis Willie, cercetător în Irak pentru HRW. „Tabăra se presupunea teoretic că oferea reabilitare, dar în realitate era doar un cort ca o închisoare, cu servicii minime."



Tabăra Bartella a fost închisă pe 17 iulie și famiile au fost relocate în tabere normale IDP după ce grupuri pentru drepturile omului au pus presiuni serioase, pentru că violau legea internațională. Dar simpla sa existență a surprins multe dintre problemele de care se lovește Irak ca să creeze un viitor pașnic după ISIS, unul deja prădat de fisuri sectariene și diferențe tribale care fierbea în străfunduri de decenii întregi.

VICE News a mers în tabăra de refugiați Bartella înainte să fie închisă ca să vadă cum trăiesc familiile legate de ISIS după eliberarea Mosulului și stigmatul de care au parte.

„Nu știu de ce-i ajutăm pe oamenii ăștia. Sunt toți Daesh (ISIS)", a bombănit un polițist între două guri de apă. Stătea la umbra unui camion și urmărea cum voluntarii din One World Medical Mission distribuiau alimentele unui rând de femei și copii care așteptau în căldură să-și primească pachetele de scutece, periuțe de dinți și lapte praf.

Publicitate

„Fiul meu va muri", a zis o mamă voluntarilor în timp ce se uita după ei în cortul improvizat. Soțul ei zăcea pe podea din cauza malnutriției și cu o rană imensă la piept. Voluntarii au verificat enervați și i-au zis mamei că nu au ce să-i facă celui mic. Un voluntar i-a dat băiatului 5 000 de dinari (4,5 dolari) și o simplă părere de rău.

O femeie așteaptă să-și primească ajutorul din spatele camionului de la Wasel Tasel, un ONG umanitar local și de la One World Medical Mission. Majoritatea taberei a fost umplută de femei și copii. În interviurile ținute de Human Rights Watch, refugiații tot spun că nu au fost acuzați propriu-zis de ceva anume și nici nu li s-a oferit vreo informație despre momentul în care vor putea să plece.

Pentru că-n tabără abia dacă găseai vreun bărbat, puștii erau trimiși să strângă grămezi de gheață pentru familiile lor. Gheața distribuită de organizațiile umanitare însemna că familiile aveau acces la apă rece și o formă rudimentare de răcire în caniculă.

„Nu suntem Daesh", mi-a zis o mamă în timp ce aștepta ca rănile fiului ei să fie tratate de un doctor voluntar care vizita tabăra. „Vrem doar să plecăm de aici."