Cum oprești știrile false care le-au dat țeapă românilor în ultimii ani?

Nu, Sylvester Stallone nu a murit, deși se împânzise Facebook cu RIP-uri leneșe (lui Rocky nu-i place să vadă că scrii RIP în loc să zici ceva coherent în cuvinte.) Postarea s-a răspândit însă vertiginos, completată cu poze care îl arătau pe actor decrepit, însă bunul Stallone a răspuns în cele din urmă cu umor că: „Știrea despre moartea mea a fost o exagerare!", cum scrisese odinioară și Mark Twain confruntat cu o „fake news” similară.

Aici, sigur, se pune întrebarea elementară: de ce lumea nu verifică înainte de a prelua orbește o asemenea manipulare, care în cazul de față a fost mai degrabă ludică și anodină?

Ei bine, pentru că celor mai mulți nici nu le trece prin cap cum s-o facă. Din lene, neștiință, nepăsare și absența celui mai elementar instinct de conservare mintală. Aceștia constituie gloata virtuală care preia „fake news” și le amplifică.

Știrile false ca armă sau mijloc de manipulare au existat dintotdeauna, însă abia în secolul XX, în era propagandei masive prin mass-media, au devenit un fenomen de proporții îngrijorătoare.

Poate că prima oară când s-a văzut în ce fel poate fi manipulat virtualul a fost odată cu acea piesă radiofonică a lui Orson Welles, din 1938, în ajunul războiului, Războiul Lumilor (după H.G. Wells), care simula invadarea planetei de marțieni sub forma unei înșiruiri de buletine de știri la radio și care a isterizat o bună parte a Americii, mulți ascultători luând știrile drept reale.

Azi din ce în ce mai mult, în ceea ce ni se anunța a fi era informației totale, milioane de oameni cad în capcana „fake news” din absența unei grile de interpretare, din lene, nepricepere, tendință spre senzaționalism și obediență. Nu mai suntem sceptici, ne-am aseptizat, a-scepticizat.

Gravitatea fenomenului a apărut odată cu amestecul trolilor ruși în campania prezidențială americană din 2016, dar și în referendumul britanic din același an care a dus la Brexit, ajungându-se acum la un permanent bruiaj, folosit în special în scopuri politice.

Facebook, blogurile si alte rețele sociale au multiplicat însutit fenomenul. Facebook în special, prin ușurința folosirii sale, prin gratuitate si flexibilitate a amestecat și mai mult codurile, făcând din fiecare utilizator un potențial jurnalist mincinos.

Ba, mai rău, s-a ajuns la modificarea vocabularului, precum în acea novlimbă a lui Orwell în distopia 1984, și la acceptarea unor expresii precum adevăr alternativ (alternative truth) sau fapte/dovezi alternative ( alternative facts), toate acestea provenind din campania electorală a lui Donald Trump, împodobită cu asaltul trolilor ruși.

Mai multe țări au luat inițiativa de a legifera sever pentru a împiedica propagarea de „fake news”. Franța pregătește o lege specială pentru asta, a anunțat pe 12 februarie ministra franceză a culturii Françoise Nyssen.

Germania, la rândul ei, a mers atât de departe încât până și organizația Human Rights Watch s-a simțit datoare să difuzeze un comunicat, pe 14 februarie, în care estima că noua lege germană ce privește funcționarea rețelelor sociale creează un „precedent periculos”.

De la 1 ianuarie, Germania a început aplicarea unei legi controversate care cere site-urilor de social media să elimine imediat orice postare instigatoare la ură, orice știri false sau materiale ilegale.

Site-urile care nu elimină postările „evident ilegale" se pot confrunta cu amenzi de până la 50 de milioane de euro. Legea oferă companiilor de internet cum ar fi Facebook, Twitter și YouTube doar o fereastră de 24 de ore pentru a elimina mesajele ofensatoare sau mincinoase după ce un utilizator le semnalează pentru revizuire.

Legea germană stabilește astfel un precedent periculos, folositor guvernelor totalitare care caută să restricționeze libertatea de exprimare online, prin felul în care obligă companiile să cenzureze utilizatorii în numele guvernului, a declarat Human Rights Watch.

Cel puțin trei țări - Rusia, Singapore, și Filipine - au invocat deja legea germană ca un exemplu de urmat, întrucât urmăresc să propună o legislație similară în numele luptei împotriva „fake news”.

Un studiu recent a arătat limpede că Trump își datorează în bună parte victoria activității intense a trolilor moscoviți. Ancheta specială condusă acum de fostul director FBI Robert Mueller duce la aceleași concluzii.

În ultimii ani, Rusia si China au început sa folosească masiv adevărate armate de troli plătiți, unii chiar occidentali anglofoni, pentru postările în engleză. Intervenția rusă în Ucraina, cu nesfârșitele interpretări contradictorii ale fiecărui act militar sau politic, a arătat eficacitatea unei asemenea strategii masive.

Folosirea trolilor, sau „trollingul”, face acum parte integrantă din tehnica de război numită „hibridă” a Rusiei.

Trollingul e folosit pentru a stârni aversiune faţă de Occident, în special faţă de Statele Unite. Recentele revelații despre un asemenea birou cu sute de scriitori de mesaje, lucrând fără contract în St. Petersburg, în echipe și în ture de câte 12 ore, plătiți în mână în funcție de performanțe, arată că un trol rus silitor și eficace poate câștiga, lucrând în ritm drăcesc, 40-45 000 ruble (sau 500 euro) pe lună.

De „fake news” suntem invadați de dimineață până seara și în România. Iată, de pildă, povestea falsă a demolării bisericilor din Franţa, știrea care spunea că 2 800 de biserici vor fi dărâmate în urma unei decizii a Senatului francez și care a fost preluată şi răspândită pe site-uri şi bloguri conspiraţioniste, naţionaliste, ruso-file, ortodoxe, pentru a arăta, desigur, decăderea Occidentului pe fundal de amoralitate și islamizare accelerată.

Sau aceasta, decorticată de Pressone.ro: presupusa afirmație a șefei Fondului Monetar Internațional (FMI) Christine Lagarde despre bătrânii care "trăiesc prea mult".

Sau, și mai proaspăt, zvonul că Iohannis ar fi avut o legătură amoroasă cu Kovesi, care l-ar fi ajutat să scape de acuzația că ar fi vândut copii pe când conducea samavolnic Sibiul, aici din Evenimentul Zilei, iar aici chiar din Sputnik în românește.

Cititorul grăbit nu are vreme, nici antrenamentul intelectual de a remarca și verifica stilul vag și caracterul repetitiv al afirmațiilor și acuzațiilor, mai întotdeauna lansate fără sursă. Aici, de pildă, avem repetitiv fraze precum:

„În zona Sibiului se spune că la începutul anilor ’90 între baschetbalista Kovesi și tânărul profesor Iohannis ar fi fost o relație de dragoste, iar mai apoi, ca procuror, Codruța l-a protejat etc…”

Tehnica de manipulare neîndemânatică sare de îndată în ochi:

Aici deja precauțiile sunt inutile, știrea devine „fake news” și va fi preluată în cascadă.

Unele „fake news” sunt pregătite grijuliu de putere, cum a făcut Ponta în 2014 când a simulat un atac al talibanilor în momentul în care el vizita baza militară românească de la Kandahar, căutând să arate riscurile la care se expune un prim ministru, dar distrăgând în același timp atenția de la probleme mult mai grave.

Am putut chiar urmări îndeaproape cum se fabrică manipularea. Iată un exemplu mai vechi: probabil că mulți din spectatorii Antenei 3 care au urmărit pe 25 noiembrie 2012 Secvențial, emisiunea lui Adrian Ursu, s-au întrebat de ce se vorbea atât despre un film documentar belgian despre România lui Ceaușescu, lăudat de toată lumea, fără ca în două ore de emisiune să fie arătat măcar un extras din el. Ba mai era prezentat, în condiții tulburi, intervievat prin Skype din Belgia, un personaj care reieșea că ar fi regizorul, fără totuși ca vreo imagine din film să fie arătată telespectatorilor.

Era vorba de filmul Le Désastre Rouge (Belgia, 1988) al regizorului belgian Josy Dubié, filmul care a denunțat în Occident regimul lui Ceaușescu și care a făcut cunoscută figura disidentei Doina Cornea.

Explicația absenței imaginilor era: ele nu au putut fi difuzate de televiziunea lui Voiculescu pentru că regizorul Josy Dubié a refuzat atunci să participe la emisiune, așa cum am refuzat și eu de altfel, care participasem la acel film, interzicând Antenei 3 să difuzeze vreun extras din documentar, fie și sub forma unor imagini fixe.

Regizorul filmului, care a filmat clandestin în România și a întâlnit-o pe Doina Cornea în 1988, Josy Dubié, refuzase să participe la emisiune, scriindu-le realizatorilor de la Antena 3 (iar eu alăturându-mă semnăturii lui):

În fața refuzului, televiziunea lui Voiculescu a intervievat atunci prin Skype un alt personaj care apărea pe genericul filmului, Jean-Jacques Péché, care NU era regizorul filmului, după cum nu era în mod vizibil la curent cu refuzul acestuia de a participa la emisiune.

Traducerea simultană în limba română a celor spuse de el a fost de altfel mincinoasă. Traducătorul Antenei 3 i s-a adresat în mod repetat lui Jean-Jaches Péché cu „Monsieur Dubié“. Traducerea în română a vorbelor lui Jean-Jaques Péché, și care îi acoperea vocea, zicea sistematic și mincinos „eu“ acolo unde Péché spunea Dubié. Reieșea, pentru spectatorul de bună credință, că omul acela e regizorul filmului… film din care, în mod incongruent, spectatorul nu a văzut nimic.

La ce se ajunge însă printr-o extremă reglementare precum cea din Germania, care a făcut (lucru fără precedent) ca țara să fie criticată chiar de Human Rights Watch, precum o vulgară dictatură din lumea a treia?

Ei bine, HRW menționează câteva dictaturi sau țări autoritare care se inspiră acum din legislația germană: Filipine, Venezuela, Kenya, Singapore. Exemplul principal de țară în care puterea introduce cenzura masivă a internetului pentru a împiedica propagarea de “fake news” (în vreme ce le promovează masiv, ca armă psihologică, în străinătate și acasă) rămâne Rusia.

Rusia, care a devenit un Gulag digital, nu doar că amendează cu sume uriașe și fără avertisment anumite site-uri bine alese, sau le poate închide fără mandat judecătoresc prin acea atotputernică structură de control Roskomnadzor, care are puteri discreționare și care e tot un braț al FSB-ului, caută acum să oblige giganții internet precum Facebook, Twitter și Google să-și stocheze arhivele și metadata ale utilizatorilor ruși pe teritoriul Rusiei.

Așa încât, cum se luptă împotriva fake news?

În nici un caz prin represiune, cum au ales să facă Germania și Rusia, ci prin mai bună școlire. Asta a spus-o și secretarul general NATO Jens Stoltenberg la recenta Conferință pe teme de securitate de la München (16-18 februarie). Stoltenberg a spus, vorbind despre ofensiva cibernetică a Rusiei, că „cel mai important este să combatem amestecul și propaganda Rusiei prin fapte concrete, iar nu printr-o contra-propagandă".

Am ajuns acum în punctul în care decriptarea știrilor de pe internet ar trebui predată în școli. Dacă elevii sunt învățați să decripteze sensul și simbolica și partea de adevăr dintr-un tablou sau un poem, cu atât mai mult ar trebui să fie învățați cum să descifreze o știre.

În primul rând să învețe să nu preia ceva surprinzător, senzaționalist sau șocant fără să verifice sursa. Unele surse sunt suspecte din start.

Alteori, precum în cazul morții inventate a lui Sylvester Stallone, primul impuls este de verificare a marilor site-uri de informații: Reuters, Le Monde, BBC, New York Times etc. Hai, mai toți utilizatorii de internet știu o engleză bazică suficientă pentru a verifica o agenție de știri. Dar se poate merge chiar și pe Agerpres, care nu ar fi ratat moartea lui Stallone.

Cum? Dacă o agenție de presă nu se poate înșela? Ba da, și agențiile se pot înșela uneori, diferența find însă că agențiile au bunul obicei de a dezminți ulterior știrea falsă.