Educatie

Cinci elevi din România care fac țara un loc mai bun, deși nu-s la fel de virali ca Greta

Copiii ăștia au reușit mai multe lucruri decât alții în 30 de ani.
20 Noiembrie 2019, 12:22pm
elevi pentru mediu
Fotografii din arhivele personale ale subiecților

„Ah, tinerii din ziua de azi”, se plânge cel puțin un adult pe zi în toate mijloacele de transport din România. „Generația asta” sau „Cine o să ne mai plătească nouă pensia?” sau „Pe vremea mea, exista respect” sunt celelalte replici pe care sigur le-ai auzit ca tânăr, oricând ți-ai fi trăit anii de glorie. În tot timpul ăsta, tinerii certați, arătați cu degetul, lipsiți de maniere și bun simț, s-au tirat din țară. Așa că România e acum îmbătrânită, cu una din șase persoane, în mediul urban, care are peste 65 de ani.

Tinerii rămași, elevi și studenți, mai au totuși și calități - am văzut cu ochii mei. Eu, de când am început școala, am tot căutat să-mi găsesc talentul. Am trecut de la desen la canto, balet, volei, handbal, organizare de evenimente, teatru, ba chiar și fotbal. N-am excelat în niciuna, dar încă nu am renunțat. Sunt alții care însă au reușit, de la vârsta adolescenței, să facă deja o diferență în lumea lor. Chiar dacă n-am găsit pe nimeni la fel de popular ca Greta Thunberg, am vorbit cu cinci copii care se zbat să miște lucruri în țara asta.

De Ziua Mondială a Drepturilor Copilului, te las cu cei cinci adolescenți care pe mine m-au convins că lumea se poate schimba. În bine.

Silviu, 18 ani, Cercetașii României

Sunt cercetaș de 11 ani și-mi place să fiu liber, simt că numai prin sport și anduranță trăiesc. Împreună cu doi prieteni am început un proiect numit Brothers in Woods și așa le propunem oamenilor întoarcerea la trăirile de bază. Le încercăm pe toate, de la exerciții de supraviețuire în munți până la traversarea acestora în viteză, fie iarna sau vara.

Expediția Diagonal - așa s-a chemat lucrul care m-a făcut să realizez ce-mi place. A fost ideea lui Adi, unul dintre prietenii mei din Brothers. Am mers 1 041 de kilometri pe jos în 28 de zile, pe traseul Mangalia - Negrești - Oaș. Numai pe asfalt, cu rucsacul și steagul cercetașilor în spate și cu eșarfa la gât. Totul ca să promovăm cercetășia la nivel național. Atunci am prins curaj și-am văzut că nimic nu e imposibil, mai ales cu oamenii potriviți lângă tine. Ca să-mi depășesc limitele, am mers și vara asta zece mii de kilometri pe bicicletă prin toate județele țării. Am pornit pe 2 iunie din Iași și-am terminat pe 17 septembrie în București.

Nu am vrut niciodată să renunț. Am avut perioade fizice sau psihice mai grele, mi-a fost dificil să mă acomodez cu ritmul de pedalat sau cu singurătatea de pe bicicletă. Dar îmi iau motivația de la oameni, locuri, amintiri, cărți și poveștile altora. O poză frumoasă sau o melodie în căști la 12 noaptea, când plouă și pedalez din greu.

Cred că lumea ar deveni un loc mai bun dacă nu ne-am mai gândi la noi ca indivizi, ci ca un grup. Am văzut pe pielea mea cât de important e sprijinul oferit de oameni și cum puținul fiecăruia înseamnă mult pentru alții.

Lavinia, 15 ani, United Way România

Sunt din Bucovăț, Timiș, și de trei ani ajut copii din clasele I-IV, din sat, să citească și să numere. Îi învăț alfabetul și le citesc povești. Se numește tutorat și l-am început când am fost anunțată că pot ajuta copiii care n-au situație financiară bună să învețe mai bine. Fac asta o dată pe săptămână, câte două ore.

Nu știu dacă fac lumea un loc mai bun, dar încerc pe cât posibil să ajut și să motivez oamenii. Sunt fericită când văd copiii fericiți. Cel mai greu moment a fost cu o fetiță din clasa a doua, nu știa nici alfabetul. Am stat cu ea până a reușit să înțeleagă. Eu îi citeam și ea repeta după mine. Într-o zi, când am terminat, a venit la mine și mi-a mulțumit că am ajutat-o și mi-a spus că datorită mie, a început să ia note mai bune la școală. Ăla a fost momentul în care am realizat că ce fac chiar contează.

Am avut momente în care am vrut să renunț, că eram prea obosită și credeam că n-o să fac față și cu școala, dar nu m-am putut opri. O să continui cu asta, deși nu vreau să devin profesoară. Mi-aș dori, în schimb, să fiu psiholog sau consilier educațional.

Andra, 17 ani, Consiliul Național al Elevilor

A început ca o întâmplare, una din alea pe care n-ai putea să le anticipezi vreodată. Care-ți schimbă viața, perspectivele, dar și aluatul din care ești făcut. În a noua, m-am mutat dintr-un sat de pe lângă Craiova la oraș. Eram timidă, voiam să trec neobservată și mi se punea un nod în gât de fiecare dată când trebuia să deschid gura să vorbesc. Într-o seară, am văzut un anunț pe Facebook, că Consiliul Județean al Elevilor Dolj caută redactori în Biroul de presă și-am aplicat. „Oamenii ăștia au văzut ceva în mine”, i-am zis mamei când am fost acceptată.

Am fost pe rând: redactor, secretar și în cele din urmă președinte CJE Dolj. Mai apoi, am mers ca vicepreședinte al CNE. Când am început clasa a 12-a mi-a fost frică să nu mai pot ajuta pe cât de mult vreau. N-am plecat, am rămas pe departamentul de Relații Externe.

Am aflat cu ce se mănâncă mișcarea de reprezentare și cât muncesc unii elevi pentru colegii lor, ca ei să se bucure de un sistem educațional mai bun. Eu încerc să construiesc ceva pentru generațiile viitoare, ceva ce mi-aș fi dorit și eu să primesc. „Ce facem cu școala asta?”, era întrebarea pe care am tot auzit-o de la elevi. Că nu-i pregătește pentru viață, că părinții pun presiune și că probabil vor alege ceva doar să nu rămână pe dinafară. Am încercat să-i ajut, am organizat sesiuni gratuite de consiliere și orientare în carieră. Și multe alte lucruri. Cred că fiecare poate face lumea un loc mai bun dacă deschide ochii și se uită la nevoile celui de lângă el.

Am vrut să renunț la un moment dat. În decembrie 2018 voiam să obținem gratuitate la transportul în comun pentru elevi. Am strâns zece mii de semnături, am avut multiple discuții cu administrația publică locală, am primit promisiuni, am derulat o campanie. Deși lucrurile păreau că se îndreaptă în direcția potrivită, am văzut că la dezbaterea pe bugetul din anul 2019, inițiativa noastră nici nu era luată în calcul. Am simțit că cedez, că e vina mea că n-am reușit să obțin pentru elevi ce aveau nevoie. Că mulți din ei au fost pe străzi în Ajunul Crăciunului să strângă semnături, deși nimeni nu le ceruse, ci doar pentru că au crezut în cauză. Nu m-am crezut demnă de funcția de președinte CJE Dolj și-am vrut să renunț. Apoi am realizat că ar fi fost cel mai nedemn lucru să plec. Dacă ți-ai asumat ceva, trebuie să dai tot ce ai.

Vreau să fac Facultatea de Drept la București, dar nu cred că o să mă opresc din a lupta pentru un sistem educațional mai bun. Poate ăsta e cel mai important lucru: să dai microbul schimbării la cât mai mulți oameni.

Raluca, 16 ani, World Wide Fund for Nature Romania

Să fii fundraiser la WWF România înseamnă să reprezinți organizația în fața publicului larg și să încerci să convingi cât mai mulți oameni să susțină financiar cauza naturii și proiectele. Deși fac asta de puțin timp, de vreo două săptămânii, sunt foarte entuziasmată și vreau să profesez în domeniu. Am început pentru că voiam să aflu ce mi se potrivește și cred că am descoperit fix ce trebuie.

Încerc să fac lumea mai bună prin faptul că promovez calitățile pe care orice cetățean ar trebui să le aibă în ceea ce privește natura. Adică să fie respectuos, responsabil, activ și cinstit. M-am simțit nespus de mândră când am reușit să conving trei persoane să facă donații lunare pentru ursuleții din orfelinat.

Dar sunt și părți nașpa. Când tu încerci să vorbești cu oamenii de pe stradă și ei nu se opresc nici măcar o secundă să se uite la tine, nu mai zis să te asculte. Atunci mă simt ca și cum nu fac treaba bine și nu mi se potrivește. Dar nu o să renunț. Vreau să conving cât mai multă lume, să-i fac să înțeleagă că, dacă vrem o schimbare, trebuie să înceapă de la noi.

Alexandra, 17 ani, UNICEF

Mereu mi-a plăcut ideea de implicare a copiilor și de a ne face vocea auzită, dar până în 2018 nici nu participasem într-o activitate de genul, deși făceam voluntariat și debate. M-am înscris la concursul „Ambasadori Junior la Uniunea Europeană” organizată de UNICEF și așa a început. Am devenit unul dintre cei patru ambasadori pe perioada Președinției României la Consiliului Uniunii Europene.

Sunt membră în Board-ul Copiilor din România - adică un grup informal de copii de diferite vârste și din orașe diverse, din mediul urban și rural, din medii familiale și din sistemul de protecție a copilului, cu origini etnice diferite. E organizat de UNICEF și militează pentru drepturile copiilor. Aici am învățat o groază de lucruri. Cât de importantă e vocea noastră și cum să lucrezi într-un grup așa divers.

Pun suflet în tot ceea ce fac. Mă motivează că mă implic în comunitatea mea și convingerea că vocea noastră trebuie să fie ascultată. Dacă asculți copiii, nu numai că-i formezi ca viitori membri responsabili și activi ai societății, dar și dezvolți o lume în concordanță cu nevoile acestora. „Vreau să fiu și eu ambasador ca tine! Abia aștept să merg acasă și să fac și eu voluntariat!”, mi-a zis o fetiță de gimnaziu după un atelier tematic și cred că ăla a fost momentul în care am realizat că e bine ce fac. Că asta contează, să inspiri oamenii la acțiune.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.

Editor: Iulia Roșu