Știri

5 cauze care duc la moartea urșilor de care nu-i pasă nimănui în România

Nu ursul coboară la om, ci invers.
Iulia Roșu
Bucharest, RO
urs
Fotografie via Alba24

18 ore a agonizat un urs lovit pe marginea drumului, la ieșirea din localitatea Praid, spre Sovata. Îți imaginezi ce înseamnă 18 ore de chin și durere, în care cineva te privește, dar nu te ajută cu nimic? Este un caz care a ajuns să se rostogolească în presă, pentru că cineva a postat pe Facebook un clip cu ursul rănit grav după un accident de trafic. Dar nu este o întâmplare nemaiauzită, ci doar unul dintre zecile sau poate sutele de cazuri în care urșii, ajunși în medii urbane, cad victime în relația cu omul.

Publicitate

Date statistice despre numărul urșilor loviți în trafic nu există. Nici datele despre numărul real al urșilor bruni nu sunt tocmai exacte. În România ar fi între 6 450 și 7 200 de exemplare, conform Ministerului Mediului, dar vânătorii susțin că cifra e în jur de zece mii. Pe de altă parte, reprezentanții organizațiilor de apărare a animalelor cred că, din contră, numărul este umflat pentru ca vânătorii să-i poată împușca.

Dincolo de problema animalelor sălbatice prost tratate în România, cazul ursului de la Praid a arătat din nou incompetența autorităților. Cei din Harghita n-au intervenit de teama unui dosar penal, spune Cristina Lapis, președintele Asociației „Milioane de Prieteni”, pentru Mediafax. Din 2016 mamiferele se vânează în baza unui ordin de ministru care prevede că urșii pot fi împușcați doar dacă au produs pagube sau sunt un pericol pentru viața omului. Pentru Ministerul Mediului însă, conform „Planului de acțiune pentru conservarea populației de urs brun”, vânătoarea rămâne în continuare principala metodă de a gestiona conflictul om-urs.

Cu toate astea, o Hotărâre de Guvern (323/2010) arată clar că, în situația „morților accidentale”, se poate interveni, iar o astfel de acțiune n-ar fi fost considerată una de braconaj. Ceea ce spune și legea protecției animalelor. În România, însă, nu lipsa legilor este problema, ci aplicarea lor. De multe ori, oamenii din structuri habar n-au ce proceduri trebuie să urmeze, cu cine să comunice și cum să acționeze într-un caz real. Povestea puiului de urs ucis la Sibiu a fost unul dintre primele cazuri care au atras atenția publică. A mai urmat ursul lăsat tot în agonie pe marginea drumului, acum doi ani, în dreptul localității Mihai Viteazu. În astfel de situații, valul de emoție din social media reușește să pună presiune și pe autorități care se văd nevoite, în cele din urmă, să reacționeze.

Publicitate

„Pedepse, nu prevenție”, pare să fie însă motto-ul după care se ghidează țara. Prefectul de Harghita a fost demis de noul Ministru de Interne, Ion Marcel Vela, dar nimeni nu știe ce se va întâmpla cu adevărat data viitoare, când un urs va fi din nou implicat într-un accident rutier.

Fenomenul urșilor care coboară în orașe durează de ani buni. Am vorbit cu Livia Cimpoeru de la World Wildlife Fund (WWF) România despre cauzele care duc la situații periculoase atât pentru om, cât și pentru animale.

Intervenția omului asupra habitatului natural al ursului

Fiindcă românul a înțeles că, dacă ești om liber, atunci poți face ce te taie pe tine capul cu pământul care te ține, a pus mâna pe drujbă și-a făcut. De la complexe de lux în creierul munților la defrișarea ilegală a sute de hectare de păduri. Un raport WWF arată că intruziunea și deranjul provocat de om în habitatul carnivorelor mari înseamnă: restrângerea teritoriului prin tăieri de pădure, turism iresponsabil, invadare a teritoriului.

„Este o veșnică problemă: îi traversăm habitatul ursului prin foarte multe activități pe care le facem; că tragem o șosea, că facem turism, că mergem cu ATV-urile prin pădure - toate astea creează un deranj”, spune Livia Cimpoeru.

Deși mobilitatea ursului este una cunoscută - se deplasează mult în căutare de hrană și de împerechere - în România, ursul se plimbă mai mult decât ar trebui, tocmai fiindcă omul a intervenit atât de tare în mediul lui, încât mâncarea se găsește tot mai greu.

Publicitate

„În perioada în care ursul ar trebui să se hrănească, să-și pună stratul ăla de grăsime pentru sezonul de iarnă, noi fix atunci îi luăm toată hrana din pădure, prin culegerea de fructe sau prin vânarea excesivă a animalelor care intră în alimentația lor. Nu numai că se plimbă ceva mai mult, dar îl și habituăm cu hrană umană”, explică reprezentanta WWF România.

Autoritățile locale lasă tomberoanele la discreția urșilor

Iar asta duce la o altă problemă majoră în România. Deșeurile. Ignoranța totală față de colectarea selectivă. Lipsa preocupării pentru un management corect al deșeurilor, de exemplu, prin instalarea de tomberoane cu design special anti-urs, mai ales în comunitățile rurale din zonele populare cu carnivore mari.

Poate că ți se par drăguți urșii care coboară la tomberoane, în Brașov, Sinaia sau Bușteni, dar nimic din toate astea nu e sănătos nici pentru ei, ajunși acești „câini vagabonzi exotici”, nici pentru localnicii care își pot risca, din cauza asta, chiar viața. De fapt, să hrănești ursul este egal cu a-l ucide.

„Toate primăriile din zonele populate de urs ar trebui să-și facă un sistem de management al deșeurilor care sa prevină apariția ursului, de la tomberoane speciale la ridicarea gunoiului mai des, să facă o conștientizare a cetățenilor. Și în cazul atacurilor la stâne, există metode foarte clare: pot fi implementate garduri electrice adaptate, complementate de câini specializați” mai spune Livia Cimpoeru.

Publicitate

„Hai să hrănim noi animalul sălbatic și ne facem și-un selfie”

Tomberoanele răscolite în cartiere de urșii în căutare de mâncare merg mână-n mână cu administrarea de hrană complementară pe care o fac vânătorii, dar nu numai. Mai pe românește zis: ursului nu-i mai e frică de om. Așa că o să se apropie de toate locurile care-i oferă acces la hrană, blocuri, drumuri, cabane cu turiști cu iPhone-uri care-l filmează de cât mai aproape pentru sute de like-uri pe Facebook.

Doar că să hrănești ursul, fără să fie vorba de condiții speciale, înseamnă că-i modifici comportamentul social specific, explică cei de la WWF, care cer sistarea completă a hranei complementare la toate speciile. Argumentul lor: odată habituați, urșii vor rămâne aproape de om și îl vor asocia cu hrana. Fapt care a dus la mai multe atacuri din partea urșilor asupra oamenilor.

În raportul WWF mai scrie că: „În cazul în care această suplimentare a hranei este inevitabilă și justificată, ea ar trebui efectuată la mai mult de doi kilometri distanță în linie dreaptă față de cea mai apropiată localitate, recomandabil la minimum cinci kilometri.”

Turismul din care ies mii de euro și alte activități bănoase

Tot cu hrana complementară se fac bani mulți astăzi. „A apărut acest nou business, care ar fi drăguț și interesant, dacă nu ar crea o habituare a ursului”, spune Livia Cimpoeru. E vorba despre modul în care urșii sunt atrași cu hrană la Observatorul Băile Tușnad sau chiar de cabanieri din diverse zone pentru ca turiștii să plătească o experiență în natură. 50 de euro și un turist străin va pleca din România fascinat de ursul brun. În timp, însă, asta nu creează decât o altă modificare a comportamentului mamiferului.

Cei mai mulți bani se fac însă din vânătoare de trofeu, care s-a practicat ani la rândul și care a dus la destabilizare a populației de urși. Acesta este și motivul pentru care vânătorii sunt primii care cer reintroducerea cotelor de ucis urși, valabile până în 2016, pe argumentul că România oricum are prea mulți și „uite ce pagube produc”.

Publicitate

Doar că statul nu știe câți urși are și n-are un protocol valabil la nivelul țării. Livia Cimpoeru spune că „procedurile există la nivel local, dar acolo (cazul ursului de la Praid) a fost o problemă de implementare. Poate dacă se întâmpla în timpul săptămânii nu dura atâta. Ursul a avut ghinionul să fie lovit de mașină în weekend. E nevoie ca aceste echipe la nivel local să aibă capacitate și știință, să urmeze aceste proceduri. Sunt județe care au proceduri de intervenție în situații excepționale create de animale sălbatice. De exemplu, cei de la CJ Covasna sau Vâlcea.”

Reprezentanta WWF mai spune că procedura de tranchilizare/ucidere a unui urs în agonie nu trebuie să fie asociată cu acțiunea de vânătoare. „Este un alt tip de intervenție.”

Lipsa unor coridoare ecologice sau cum să-l evite animalul pe omul-animalic

Nu ursul vine către om, ci omul intră în casa ursului, îi ia toată mâncarea, îl dă afară și apoi se supără când este atacat. Cam așa stă treaba în pădurile din România.

Pentru a evita, pe viitor, astfel de situații, WWF au creat un ghid de coridoare ecologice. „Din varii motive, animalele sălbatice preferă anumite rute pe care se deplasează. Prin proiectul nostru încercăm să identificăm aceste coridoare și, în funcție de asta, să fie gândită dezvoltarea de infrastructură sau chiar cea imobiliară”, spune Livia Cimpoeru.

Până acum, la noi, nu s-a ținut niciodată seama de așa ceva. Abia în vara lui 2019 a ieșit acest proiect care vrea să le atragă atenția dezvoltatorilor, Ministerului de Transporturi, și celui de Mediu, că trebuie să se țină cont de aceste coridoare ecologice atunci când se construiește o șosea, o autostradă, căi ferate, complexe imobiliare sau chiar și o pârtie. „E nevoie să ții seama de modul în care interferezi cu aceste coridoare ecologice și să vii cu soluții de tip ecoduct, să găsești o trecere și pentru animalele sălbatice”, mai spune Cimpoeru.