Știri

Am trăit cu unul dintre cei mai căutați criminali români din Anglia și l-am turnat la Poliție

Mulți cred că am făcut-o pentru banii de recompensă.
MB
consemnat de Mircea Barbu
28 Noiembrie 2019, 1:06pm
criminal, anglia, romani in anglia, politie
Persoana din imagine nu are legătură cu articolul. Fotografie via Pixabay

Pe 29 decembrie 2013, Cristian Sabău, un român stabilit în Anglia, intra într-o casă din Bosham, un sat din West Sussex, Anglia, cu gândul s-o jefuiască. Era ferm convins că proprietarii sunt plecați în vacanță. Doar că femeia care locuia acolo temporar, ca să aibă grijă de casă, Valerie Graves (55), pictoriță, l-a surprins în fapt. Speriat, Sabău a lovit-o cu un ciocan în cap și a omorât-o pe loc. Crima a fost una dintre cele mai mediatizate din presa britanică și a devenit subiect de documentar. Peste 9 500 de persoane au fost interogate în toți acești ani, însă autorul a rămas în libertate. Până când soția sa a sunat la poliție și le-a spus totul. Aceasta este mărturia ei.

Numele meu este Ioana* și am 26 de ani. Am două fetițe și locuiesc într-un sat din județul Cluj. Poate povestea mea pare ruptă din filme, dar te asigur că tot ce vei citi mai jos e adevărat. Motivul pentru care îți spun toate astea e că-mi doresc ca nicio altă femeie să nu treacă vreodată prin ce am trecut eu. Iar dacă va fi nevoită să îndure un astfel de calvar, să știe că nu e singură.

Povestea de iubire cu soțul meu, al cărui nume nici măcar nu mai vreau să-l pronunț, a început acum zece ani, când el lucra cu ziua în satul de unde sunt eu. Eram amândoi tineri, copii chiar, iar el părea un băiat serios, muncitor, dar și destul de tăcut. Ulterior, după multă vreme, am aflat ce traume ascundea tăcerea lui.

Ne-am împrietenit destul de repede și, la câteva luni după ce ne-am cunoscut, mi-am dat seama că el este cel cu care vreau să-mi petrec tot restul vieții. N-a fost dragoste cu năbădăi, ca-n filmele pe care le vedeam eu la televizor, dar eram fericită că se purta destul de frumos cu mine și puteam să plec din văgăuna aia de sat odată pentru totdeauna.

Nu după multă vreme, au venit și copii, aproape unul după altul, iar odată cu asta și greutățile de zi cu zi. Toate costă: scutece, lapte, vizite la doctor, hăinuțe și cam tot ce înseamnă să-ți întreții o familie, așa că eu și soțul meu ne-am dat repede seama că nu avem nicio șansă la o viață decentă în România. Dacă vrem să supraviețuim, străinătatea e singura opțiune.

Prima dată a plecat el, în Anglia, pentru că acolo avea niște prieteni. N-a fost deloc ușor, pentru că nu știa limba și îi era destul de greu să stea departe de noi. Muncea pe unde apuca, cu ziua, în construcții, la reparat case și pentru tot felul de joburi mărunte. Câștiga cam 40 de lire pe zi, adică puțin peste o sută de lei la vremea respectivă, bani cu care abia reușea să se întrețină, ce să mai zic să ne trimită și nouă. Cu toate astea, chiar nu pot să zic că n-a încercat. Ne trimitea cât putea și încerca să fie un soț și un tată bun.

Când mi-am dat seama că singur nu se va descurca, am plecat și eu în Anglia. În primă fază, am lăsat fetițele acasă, cu mama, după care mi-a fost greu fără ele și le-am adus acolo.

Marea Britanie a fost un șoc pentru mine. Locuiam într-o casă închiriată, cu mai mulți români, dar totul în jur era atât de diferit față de România. De la vremea mohorâtă la oamenii reci și căsuțele perfect aliniate, totul părea ca de pe altă planetă.

casa victimei

Casa victimei și locul crimei Screenshot via ProTV

Mi-am găsit repede de muncă, într-o spălătorie auto, unde curățam interioare de mașini și făceam cam tot ce-mi spuneau șefii, niște albanezi dubioși, fără să comentez prea mult. Muncă grea: stat în picioare, frig și bani puțini. Nu cred că știi, dar în spălătoriile auto din Marea Britanie lucrează mai mult români, iar condițiile sunt de multe ori de sclavie modernă.

Cu toate astea, eram fericiți. Nu câștigam cine știe ce, dar eram o familie. Doar că acum era prima dată când petreceam mai mult timp împreună, iar tăcerea lui mă punea pe gânduri. Am încercat să-l întreb de ce, dar m-am lovit de un zid. După care, nici nu știu exact când, tăcerea s-a transformat în violență.

Da, m-a bătut. Nu e ușor să recunosc asta, dar așa a fost. Și nu numai pe mine. Le-a bătut și pe fete. Practic, era de nerecunoscut. I se schimba privirea și devenea din om, bestie. După prima ceartă violentă, evident că am vrut să plec, dar unde? Eram într-o țară străină, fără bani și cu doi copii.

Așa că am încercat să rezolv lucrurile cum am știut eu mai bine, cu vorba bună. Într-o seară, când am vorbit despre cum se comporta cu noi, mi-a spus că îi pare rău și că nu știe mai bine. Că așa a fost crescut, cu bătaia. Atunci, în seara aia, mi-a mărturisit că tatăl său îl tăia cu sticla la gură când era mic și îi bătea pe el și pe fratele său până nu se mai puteau mișca de jos. Cumva, mi s-a făcut milă de el și am încercat să-l înțeleg.

Pentru o vreme, bătăile și violența s-au oprit și lucrurile păreau că sunt mai OK, dar nu trecea mult timp și ne întorceam la aceleași certuri, scandaluri și lovituri. Cireașa de pe tort a fost când, în timp ce eram acasă în România în vizită, s-a dat la sora mea vitregă. Inițial nu am crezut-o, dar când mi-a recunoscut cu zâmbetul pe buze, pur și simplu, mi s-a făcut scârbă de el.

Cu toate astea, ne-am întors în Marea Britanie, pentru că acasă nu aveam nicio șansă să mă angajez și să am grijă de doi copii.

El își găsise de lucru cu niște băieți, tot români, la reparat vile de bogătani, undeva prin Sussex. Într-o seară, mi-a povestit cum unul dintre ei i-a spus că în casele astea sunt mulți bani, bijuterii și chiar lingouri de aur. I-am spus că astea sunt prostii, dar nu m-a crezut. Nici nu mi-am imaginat că, în mintea lui, planul era deja făcut.

Îmi amintesc perfect când s-a întâmplat crima. Era cu două zile înainte de Revelion și mi s-a părut ciudat că se duce la muncă. În mod normal, în perioada asta, nu prea avea de lucru. Era destul de agitat când a plecat și când l-am întrebat unde se duce, nu mi-a răspuns.

Eu am rămas cu copiii acasă și m-am îngropat în treabă. Când a venit, seara târziu, era murdar din cap până-n picioare și alb la față. Îmi amintesc asta, pentru că eu îi spălam toate hainele de mână. Acolo unde locuiam, nu aveam mașină de spălat. N-a scos un cuvânt toată seara. Și nici în următoarele zile.

Așa au trecut luni întregi, fără ca el să vorbească cu noi sau să ne arate că-i pasă în vreun fel de mine sau de fetițe. Era pur și simplu absent, cu privirea pierdută mai tot timpul și monosilabic.

victima ciocan criminal roman in anglia

Victima și ciocanul cu care a fost ucisă, captură via ProTV

Inițial, am crezut că are pe cineva, așa că am început să-i caut în telefon, într-un moment în care el era la duș. Atunci am descoperit că el căuta pe internet știri despre o crimă care avusese loc într-un sat în apropiere de unde locuiam noi. N-am înțeles eu prea bine ce scria acolo, dar am recunoscut ciocanul lui, care spuneau polițiștii că ar fi fost arma crimei.

Pur și simplu mi s-au înmuiat picioarele și tot corpul a-nceput să-mi tremure. Instinctul îmi spunea că știu exact ce se întâmplă: soțul meu omorâse un om, o femeie nevinovată, în timpul unui jaf eșuat. Doar că mintea mea refuza să creadă că omul de lângă mine, tatăl copiilor mei, cu toate hibele lui, e un criminal cu sânge rece.

Am pus telefonul la loc și am așteptat să vină înapoi în dormitor ca să-l iau la întrebări. Pur și simplu nu-mi găseam cuvintele și parcă nici nu mai aveam voce. Cum să-l privesc în ochi și să-l întreb dacă a omorât sau nu un om?

Într-un târziu, mi-am găsit puterea să-l confrunt și spre surprinderea mea a recunoscut tot. N-a fost cum vezi prin filme, cu lacrimi, regrete și cine știe ce confesiune. A zis-o la fel de ușor cum ai recunoaște că ai uitat aragazul deschis. Ba mai mult, când i-am spus că trebuie să anunțăm poliția, m-a luat la rost și mi-a zis că eu nu am niciun drept să-l judec. Că numai Dumnezeul îl poate judeca.

Mi-a povestit cum a pândit toată ziua, crezând că proprietarii erau plecați în străinătate. Într-adevăr, așa era. Doar că înainte să plece, aceștia rugaseră o prietenă să aibă grijă de casă. El, prostul, a intrat pe geam și a cotrobăit prin dulapuri. Lucrase la casa aia și știa destul de bine cam cum arată pe dinăuntru. Zgomotele au alertat-o pe femeie, care a urcat la etaj să vadă ce se întâmplă. Și uite așa au dat nas în nas, el s-a speriat și a lovit-o în cap cu un ciocan. Atât de puternică a fost lovitura încât a omorât-o pe loc.

Cazul a făcut mare vâlvă în Marea Britanie. Era crima perfectă pentru tabloide. Bogătani jefuți, de sărbători și o crimă cu autor necunoscut. Peste 9 500 de persoane au fost audiate de poliția britanică și altor câteva mii le-au fost prelevate mostre ADN. S-a oferit chiar și o recompensă de zece mii de lire sterline pentru orice fel de informație care va duce la arestarea suspectului, dar degeaba. Nimeni nu văzuse nimic.

În tot acest timp, eu locuiam cu criminalul în casă, dormeam cu el în același pat și mâncam la aceeași masă. N-am închis un ochi nopți la rând. Pur și simplu stăteam pe marginea patului și îl priveam cum doarme, ca și cum nimic nu se întâmplase.

Tatăl lui știa de crimă și aflse că și eu sunt la curent. M-a sunat și m-a rugat să nu-l torn la poliție. La fel și fratele său, care era în România. Pactic, toată familia lui știa și toți îl acopereau. Dar eu nu mai puteam trăi cum mine, știind că un om nevinovat a fost ucis, iar eu locuiesc cu ucigașul sub același acoperiș.

criminal anglia

Cristian Sabău, românul stabilit în Anglia. Fotografie de Mircea Roșca via INQUAM Photos

Într-o după-amiază, când veneam spre casă, pur și simplu am pus mâna pe telefon, fără să mă gândesc prea mult, și am sunat la numărul afișat în toate articolele de ziar care relatau despre crimă. Cum nu știu engleză, am lăsat un mesaj în limba română, în care am dat toate detaliile: cine sunt, ce știu și cum pot fi contactată. Câteva zile mai târziu, m-a sunat cineva de la poliția din Anglia, care vorbea română. Și-a notat din nou toate informațiile și a zis că revine la mine cu un telefon.

M-am simțit ușurată, dar în același timp mi-era teamă să nu afle că am sunat la poliție și să-mi facă rău. Așteptam din moment în moment ca poliția să ne bată la ușă, să-l ia în cătușe și tot calvarul ăsta să se termine.

Doar că poliția n-a venit niciodată. Au trecut zile, săptămâni, luni și ei nu făceau nimic. Culmea, în perioada asta el a plecat acasă, în România. Am sunat la poliție în timp ce era în drum spre aeroport și le-am dat din nou toate informațiile. Eram ferm convinsă că-l vor aresta cum pune piciorul în terminalul plecări.

Câteva ore mai târziu, când m-a sunat cu video pe Facebook, din România, am înmărmurit. Nici în ziua de azi nu pot să înțeleg cum l-au lăsat să iasă din țară fără măcar să-l ia la întrebări, mai ales că era un caz atât de mediatizat.

Între timp, de căsnicia noastră s-a ales praful. Ne-am întors în România, unde el și-a găsit pe altcineva și eu cu fetițele ne-am întors acasă la părinții mei, în satul ăla de unde plecasem fără să mă mai uit înapoi.

Abia după vreo jumătate de an am primit un telefon de la Poliția Cluj, în care mă rugau să vin cu fetele la biroul lor. Acolo erau și niște polițiști din Anglia, care mi-au cerut să le permit să ia ADN de la fetițe.

După ce am mai dat o declarație și am completat niște acte, am plecat din nou spre casă, convinsă fiind că nici de data asta nu se va face nimic.

Doar că, la câteva săptămâni de la întâlnirea cu polițiștii din Cluj, undeva pe la jumătatea lui iulie, poza soțului meu era pe toate televiziunile din România. Polițiștii l-au săltat într-o dimineață, direct din apartamentul în care locuia cu concubina sa. Și-a recunoscut imediat fapta, a fost extrădat în Marea Britanie și luna asta condamnat la închisoare pe viață. Peste câteva zile, va fi extrădat în România, unde își va ispăși pedeapsa.

Nici nu mă bucur, nici nu-mi pare rău pentru el. Pur și simplu vreau să-l șterg complet din memoria mea și a fetițelor. Nu mai vreau să am nimic de-a face cu el sau cu povestea asta. Dar înainte să închei acest capitol, am vrut să știi și versiunea mea.

Știu, mulți cred că am făcut-o pentru banii de recompensă, dar crede-mă că nu ăsta a fost motivul. Nici în ziua de azi n-am primit o liră din banii ăia și nici nu cred că-i voi primi vreodată. Nu asta m-a făcut să spun ce știu. Ci, pur și simplu, faptul că un om, o femeie care la rândul ei era mamă, a murit nevinovată. Iar cel care a omorât-o, soțul meu, n-a regretat asta niciun moment.

*Numele personajelor și anumite detalii au fost schimbate pentru a-i proteja identitatea.

Editor: Ioana Moldoveanu