Case strâmbe pe radar

Garsoniera săptămânii din București: Casa care te minte mai rău decât un sutien cu bureței

Am măsurat garsoniera de pe site-ul „New Residence” şi am aflat că românii pot ocupa spaţii de orice formă, adică sunt gonflabili.
Garsoniera asta costă 36 de mii de euro, are 41mp și o găsești în Ghencea. Screenshot de pe site-ul dezvoltatorului.

Salut, sunt Radu Negoiță și sunt arhitect. Am făcut pagina de Facebook Case strâmbe pe radar , ca să-ți arăt cum și dacă îți iei țeapă cu apartamentul nou pe care ți-l cumperi. În rubrica asta îți arăt ce înseamnă superofertele bombă de apartamente noi din România și-ți traduc cu ce probleme vin hărțile alea colorate cu viitoarea ta casă.

Probabil că cine a pus carioca pe foaie pentru schiţa planului ăstuia a avut o criză de epilepsie când a început să traseze conturul bucătăriei. Şi un frison la camera de zi, că şi acolo e ceva unde nu trebuie. Oricum, la baie s-a redresat cumva, dar nu te bucura, că planul aşa a rămas şi iată-l în forma finală şi cu etichetă de preţ pe el. Dezvoltatorul chiar se laudă cu chestia asta, pentru că arhitectura e „specială, cu aspect triunghiular". Adică epileptică, aia ziceam şi eu.

Publicitate

Am scalat planul pe calculatorul meu ca să pot verifica dimensiunile. Rezultatul: unele chestii din simularea dezvoltatorului nu încap în acest spațiu.

Deşi piesa de rezistenţă a casei e holul de intrare boieros de cam zece metri pătrați în care ai loc să dezechipezi două persoane adulte, nu una, furnicăturile sunt de scurtă durată. Cumva, casa asta a fost inventată să te facă mai puternic, mai puţin dependent de răsfăţuri capitaliste inutile care necesită spaţiu sau logică.

Holul care pare hală - screen-shot de pe site-ul dezvoltatorului

Hai să ne uităm pe propunerea lor de mobilare (uite casa aici în 360). E mişto ideea cu locul de luat masa cu patru scaune, lângă uşa de la baie. N-o să încapă în veci acolo cu tot cu oameni (în 55 de centimetri nu ai cum să te aşezi la o masă, nici cu slujbe), dar tu poţi crede asta. Cea mai tare chestie aici e umbrarul alb care separă uşa băii de locul de masă – e delicat şi pudic, iar mirosul mesei de ieri sigur n-o să gâdile nările concentrate pe masa de astăzi.

Dressing-ul - screenshot de pe site-ul dezvoltatorului

Chestia cu impresia de mai mare e exact trucul de la sutienele cu burete: reclama e ceva, la faţa locului surprizăăă! Lor aici le-a mers şmenul pentru că au reuşit să facă stâlpul să dispară cu o magie low-cost care se numeşte oglindă. Versiunea concretă a mantiei de invizibilitate din jocuri. Între stâlpul cu tehnologie antiradar şi peretele cu uşa de acces e o uşă, tot oglindată – aia te duce în dressing-ul ăla care pare în poză cât un hangar de Boeing. Dacă îţi place să ai o garderobă mare, ce vezi în imagine e fix genul de fantezie care te coafează: nu-i aşa că pare că intră tot ce au scos Dior, Valentino şi Gucci de la începuturi până acum? Şezi blând, e tot burete.

Publicitate

Extras din Manualul Arhitectului: nu te descruci fără 1,20 la nivelul pardoselii

E ca în „La Steaua", de Eminescu – ce vedem de fapt nu prea e: dacă dulapurile ălea de jos sunt cât stâlpul magic de late (sau puţin mai mici chiar) între ele şi peretele paralel tot un metu întreg rămâne, hai 1,05. Newsflash: într-un metru nu încapi tu şi un dulap, că dulapul are profunzime de minim 55, iar tu ca să te mişti ai nevoie de minim 65. Pentru că un umeraş ocupă 55 de centimetri minimum, iar creşterea, la adulţi, se face doar pe orizontală.

Fort Boyard, camera obstacolelor - screenshot de pe site-ul dezvoltatorului

Bucătăria e, totuşi, piesa de rezistenţă, pentru că ea îţi economiseşte bani: nu mai trebuie să cumperi de fumat ca să vezi suprafeţe distorsionate, ceea ce e ceva. Mai e cool colţişorul ăla în care stau ascunse fereastra, caloriferul şi piticul care umblă în nopţile treze. Dar să n-ai tu treabă, hotă să fie şi viaţa va fi roz şi după omletă. Nu prea o să faci mare scofală cu dulapurile de sub blat, că nu ai loc să bagi mare lucru, dar improvizezi tu ceva original, New Residence crede în creativitatea ta.

Citește și: Garsoniera săptămânii din București: Cum să te simți panda obez în Măgurele

Oricum, roagă-te să aibă grijă la centimetri cine aduce spălătorul (chiuveta), altfel sunt şanse să speli vasele stând câş. Frigiderul e de vină, că ar trebui să intre la fix ca să fie Paradisul posibil. Încerc să îmi imaginez ce se poate întâmpla într-un spaţiu minimal ca ăsta, când e luni dimineaţă şi te grăbeşti: ştii cum e, ibricul de cafea pe foc, ceva de spălat în chiuvetă, pâinea împrăştiată, detergent obişnuit. Mai bine nu-mi imaginez.

Publicitate

Camera la garsoniere e doar una, deci e şi dormitor, şi living. Nu e nici asta vreo lumină, adică în zona din mijlocul casei (acolo unde cică stai să mănânci) va fi în beznă întotdeauna. Noroc că are arhitectura aia specială, cu aspect triunghiular. Nici nu mai zic că n-are ăia 18 metri pătrați, că legea locuinţei e ca greva pensionarilor la români – toată lumea ştie despre ea, dar pe toţi îi doare fix în dos. Felicitări cui a făcut modelul 3D şi imaginile pentru experienţa 360, că a ştiut cum să creeze atmosfera perfectă pentru „taci şi ia-mi banii odată". N-a minţit, cu lumină artificială e chiar ok, încearcă şi tu să o ţii aprinsă non-stop, să vezi ce bine va fi.

Citește și: Garsoniera săptămânii din București: Când ești coleg de cameră cu stâlpii imenși

Baia e cât China de mare, ceea ce înseamnă că încape maşină de spălat, dar n-au pus-o în desen, că stricau măreţia. E păcat, nu bagi granit pe jos ca să-l astupi cu ceva trivial, că îţi bagi picioarele în mama ei de scenografie.

P.S.: Nu sunt sigur că e pe bune, dar mi s-a părut că văd ştampila cu VÂNDUT pe planul pe care l-am discutat aici. Poate fi strategie de marketing („băi, vă roog, sunt sigur că mai aveţi o garsonieră de-asta şi pentru mine, ce naibaa!!") sau motiv de aprins o lumânare la VII pentru sufletul care o va locui.