Foto

Fotografii cu femei care-și torturează fețele ca să fie perfecte

Dacă nici asta nu spune multe despre lumea-n care trăim, atunci nu știu ce altceva ar putea.
13.11.17
Fotografii de Evija Laivina

Pentru 1.92 de dolari poți să-ți cumperi o pereche „generică” de clești de ridicare și subțiere a nasului de pe Amazon. Dispozitivele din plastic vin la pachet într-un set și fiecare arată ca o combinație între un instrument ginecologic și accesorii pentru păpușa Barbie.

„Cel roz e atât de dureros. Nu-l recomand nimănui. Nu poți să respiri cum trebuie”, a scris o clientă nemulțumită sub descrierea produsului. Recomandă în schimb un model diferit, care „îți face un nas mai drăguț pentru ocazii speciale”.

Publicitate

„Oare merge și pentru o persoană în vârstă?”, întreabă o clientă. „Am nasul coroiat, oare-l poate repara?”, zice alta. O a treia: „Chestia asta poate să ridice un nas pleoștit?”

Îmi amintesc de durerea pe care am simțit-o, când eram mică, iar o rudă mi-a prins nasul cu un cârlig de rufe și mă întreb ce ar putea să-l facă pe un om să se supună voluntar la genul ăsta de disconfort. Vreau că clienții ăștia să evite posibila durere de cap și să-și salveze cei 1.92 de dolari.

Fotografa Evija Laivina a cumpărat un dispozitiv din ăsta de ridicat nasul anul trecut, pentru proiectul ei „Beauty Warriors”. A venit din China la casa ei din Iverness, Scoția.

„Lucram la un proiect despre frumusețe și identitate pentru facultate”, explică ea. „Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar am început să strâng dispozitivele astea”. Se referă la gadgeturile ieftine vândute în online care-ți promit să-ți ridice ochii, să elimine gușa și să întărească zâmbetele.

Timpul lung de livrare, adesea din China sau Coreea, până în Scoția, i-a oferit Evijei un interval în care să-și plănuiască portretele. Și-a chemat prietenii, familia și cunoștințe de pe Facebook ca să stea la poză pentru ea. Subiecții apar pe fundaluri pestrițe, la un unghi de trei/pătrimi. Compozițiile amintesc de fotografiile făcute pentru albumul de final de an, dacă n-ar apărea și dispozitivele nebunești din plastic, latex și cauciuc pe fețele lor (ciudățenii care nu par să fie resimțite în expresiile lor faciale).

Printre produsele fotografiate de Evija se află și un „creator de zâmbete” din plastic verde-lime, care-ți ține buzele într-un rictus de nebun, cu laturile sale curbate (făcut în Coreea și a costat 8.99 de dolari prin Amazon Prime). O „curea de cap” pentru modelarea bărbiei, făcută dintr-un neopren roz și moale care, după cum îi spune și descrierea, se potrivește chiar și la „bărbiile finuțe” (făcut în China și a costat 2.45 de dolari prin Amazon). Și un „formator de pleoapă”, o pereche ciudată de ochelari inversați care promit să „remodeleze pleoapa fără să fie nevoie de chirurgie plastică” (7.99 de dolari prin Amazon Prime, unde singura recenzie a produsului spune „de căcat”).

„Îmi place să combin fotografia clasică cu dispozitivele ca să scot imagini cât mai ciudate”, spune Evija, care s-a apucat de fotografie ca hobby în 2007, nu la mult timp după ce s-a mutat în Marea Britanie din Letonia. „Voiam ceva sofisticat și interesant, dar în același timp să șocheze.” Am vorbit cu ea de Halloween și glumește că lucrările ei sunt „ca niște măști de Halloween!”.

Dar scopul muncii sale e serios. „Există o problemă mare în prezent”, spune ea. „Trăim cu teama asta că dacă nu te încadrezi la perfecție în standardele societății, atunci nu ești destul ca ființă umană.” Proiectul Evijei e o încercare de a arăta atât efectele amuzante, cât și pe cele triste ale tentativelor noastre de a ne conforma arbitrar, uneori fără limită, la idealurile de frumusețe.

„Și eu simt presiunea”, spune Evija. Îmi spune că s-a făcut mișto de ea în școală din cauza nasului. „Știu cum se simt femeile când nu se încadrează în regulile astea. Toată lumea se presupune că trebuie să aibă un nas în formă clasică. Dar e o tâmpenie. Dacă nu ești așa, te ia depresia și faci lucruri tâmpite. Trebuie să vorbim mai mult despre asta.”

Totuși, imaginile Evijei, pe care speră să le publice-n într-un album, nu le prezintă pe femei ca victime ale presiunilor respective. După cum spune și titlul seriei, „Beauty Warriors”, Evija își vede subiecții în control total. Prin participarea la proiect, și-au luat cumva nasul pe sus în fața industriei frumosului.