Instagram

Cum să folosești Instagram ca să îți planifici vacanța în afara României

Rețeaua asta socială e plină de poze și sunt mai bune să te decizi la chestii decât descrieri plictisitoare de pe site-uri de turism.
20.5.18
O bucată de faleză din Barcelona.

Statistic, din un milion de conturi pe Instagram, circa 500 de mii sunt utilizatori activi. Și dacă tot ne petrecem atât timp printre fotografii cu mâncare, vacanțe, pisici și outfituri cool sau citate inspiraționale, de ce să nu ne folosim și mai pragmatic de platformă?

Mie îmi place să călătoresc și, cum nu îmi permit multe vacanțe pe an, mă străduiesc să văd tot ce e de văzut la fiecare vizită într-un oraș din afară (sau chiar din România, am experimentat și pe Cluj). Și pentru că nu am dat decât un fail până acum cât am folosit Instagram drept ghid turistic, o să-ți zic și ție cum ai putea să faci. În felul ăsta, poate o să te simți și tu mai puțin vinovat că pierzi juma’ de zi printre nimicurile de-acolo.

Ce-am descoperit despre Barcelona înainte să ajung acolo

A început de câțiva ani treaba cu urmăritul pe Instagram a unui loc sau local ca să văd cum e. Nu știu precis când, dar știu c-am mărit volumul de ore alocat pentru fiecare vacanță nouă. Așa am ajuns să urmăresc tot felul de conturi de travel, cum ar fi travelawesome, travelchannel, vacations sau travelandleisure.

De fiecare dată când văd o fotografie mișto, caut să văd unde a fost făcută, apoi caut pozele altora de acolo ca să nu mă iau numai după poze super editate și profi. Dacă arată demențial, mă uit de bilete de avion.

Publicitate

Mă ajută că majoritatea utilizatorilor sunt mai dispuși să share-uiască fotografii din vacanță decât din locurile prin care stau zi de zi. Când ești în vacanță, totul pare mai mișto: clădirile, mâncarea, monumentele sau muzeele. Pentru că nu îmi permit să mă cazez în locurile cu care se laudă alții, cazarea și biletele de avion le iau mereu de capul meu, fără inspirație din vreo platformă. Bine, ce-i drept, nici nu contează atât de mult promovarea liniilor aeriene pe Instagram. După ce am biletele luate, încep să planific.

În planificarea asta, eu nu urmăresc niciodată hashtagurile populare, ca #instagood, #love și #photooftheday. Astea și altele similare sunt mult prea folosite, lumea le pune când postează despre orice, așa că nu sper să găsesc nimic. Nici cele pe localizare, ca #italy, #rome sau #spain nu-s cine știe ce. În schimb, cele mai folositoare s-au dovedit a fi geotagurile (localizarea propriu-zisă) și bookmark-urile (pe care le organizez în colecții). Mă rog, pentru astea din urmă trebuie să petreci ceva timp ca să găsești ceva frumos. Dar le salvezi și le ai mereu acolo.

Cum să folosești localizarea ca să cunoști orașul dinainte

În cazul mâncării, că tot e Instagram raiul pozelor cu ea, imaginile te pot ajuta enorm să găsești ceva bun. În cazul meu cu Barcelona, am pornit de la Places. În câmpul ăsta caut orașul în care vreau să merg și dau scroll prin postări. Cum găsesc o poză apetisantă, verific locația, să văd în ce restaurant a fost făcută. Treaba e că chiar dacă tu postezi ceva la un restaurant anume, Instagram ți-l va afișa și în locația-mamă.

Aici apar toate fotografiile postate din acel loc pe baza geotagul respectiv. Mă uit prin fotografii, îmi dau seama ce mâncăruri mi-ar plăcea să încerc și salvez fotografiile cu cele mai apetisante la bookmarks. De multe ori, merg în restaurante știind exact ce urmează să mănânc. Dacă găsesc, stau puțin și pe contul restaurantului.

Bineînțeles, aici e posibil să găsesc doar fotografii superbe, create special, așa că nu le iau în seamă mereu. Prefer de-alea obișnuite de la utilizatori.

Mai departe, dacă există, intru pe site-ul restaurantului și verific meniul, să văd și dacă-mi permit mâncarea care-mi face cu ochiul. Apoi salvez în Google Maps locația, ca să știu cât de departe de cazarea mea se află și dacă am drum pe acolo. Mă rog, dacă restaurantul arată superb, îmi fac drum. Cum a fost cazul lui Brunch & Cake din Barcelona, posibil cel mai mișto loc în care am mâncat. Trei zile la rând.

Treaba asta te ajută foarte mult și să nu-ți iei țepe cu mâncarea. E ușor să te facă din cuvinte un chelner, dar dacă știi dinainte, mergi la sigur. Plus, eu salvez pozele altora și drept sursă de inspirație, să știu cum aș putea să surprind și eu cel mai bun cadru de acolo și să primesc multe like-uri după.

Ai șanse să găsești și locuri „secrete” de vizitat

Un ghid turistic, deja evident, îți arată tot ce-i mai popular, locurile preferate de cei mai mulți turiști. Când caut pe net sau îmi întreb prietenii ce aș putea să văd într-un oraș nou, aflu de locuri, muzee, restaurante și monumente faimoase. În schimb, pe Instagram găsesc grădini „secrete”, piețe obișnuite sau diferite graffitiuri pe lângă care mi-ar plăcea să trec. Tocmai d-asta stau mult și pe Stories: caut câteva zile la rând orașul la Places și mă uit doar la story-urile postate. Aici sunt indexate doar story-urile postate în ultimele 24 de ore, care au și locul menționat.

Printre selfie-uri și poze de la mall sau de la sală puse de localnici, găsesc uneori și fotografii mișto din locuri în care mi-ar plăcea să ajung. Așa am găsit un pod și un parc mic în Barcelona, unde am făcut niște fotografii drăguțe. Într-o vacanță în Londra, așa am găsit o grădină secretă care arăta superb pe Insta, dar pe care nu aș fi găsit-o în ghiduri turistice sau articole de pe bloguri de travel.

În căutare de chestii mișto de văzut dau și de conturile publice ale localnicilor. Pe ăștia îi stalkuiesc ceva mai mult, pentru că am eu impresia că ar putea evita locurile supraaglomerate și pline de turiști pentru a merge în locuri simpatice, numai de ei știute. Uneori găsesc lucruri, alteori, nu. În Barcelona, de exemplu, n-am găsit. În Londra, da. E după noroc. Și tot în categoria asta intră și magazinele care nu există la noi. Tot de pe Instagram am aflat că există Urban Outfitters și Happy Socks în Barcelona, pentru că nici nu mă gândisem să caut.

Cu toate astea, da, încă-ți poți lua țeapă

În Barcelona, am pățit-o cu un restaurant vegan. Totul arăta superb, meniul era cât de cât accesibil, localul era în zona în care aveam treabă, așa că am mers să mănânc. Mi-am comandat ce mi se părea că sună în meniu (că din fotografiile salvate pe Insta nu-mi permiteam chiar orice) și… super țeapă! Mâncare scumpă, fără gust, după care mi s-a făcut foame repede.

Am încercat o supă tradițională, care era un fel de ciorbă à la grec, doar că scumpă și fără condimente. Pe mese nu exista sare sau piper, așa că mi-a fost teamă să nu fiu dată afară dacă cer. Pe cât de drăguți și sănătoși sunt, pe atât de mult pot să exagereze veganii sau oamenii cu trup și suflet sănătoase. De exemplu, în Londra, am fost la o franciză cu mâncare sănătoasă și cafea organică, dar m-au dat afară când am cerut o scrumieră să fumez afară.

La fel de bine poți să-ți iei țeapă cu monumente care arată mai bine în poze decât în realitate, iar aici intră fântâni sau poduri cărora oamenii le-au dat un sens. E însă ceva mai bine și mai direct decât printr-un ghid turistic sau prin ghiduri de pe bloguri de travel. Pe astea din urmă le evit, că s-ar putea să fie rezultatul unei deplasări organizate și nu îndrăznesc să critice prea tare. Iar dacă nu folosești Instagram prea des, asta poate fi o ocazie să justifici existența contului.

Dacă ești curios ce postez din vacanțe, poți să dai un scroll pe contul meu de Instagram.

Citește mai multe despre Instagram:
15 locuri care nu zici că sunt din București și rup pe Instagram

Am vorbit cu tipa care-ți arată pe Instagram arta din scările de bloc românești

Mi-am pus fanii de pe Instagram să-mi ghideze viața și m-am trezit la sute de kilometri de casă