Lucrurile nasoale care ți se pot întâmpla după ce intră în vigoare legea care schimbă internetul

Săptămâna asta a fost una grea pentru internet. Pe 26 martie, Parlamentul European (PE) a votat să schimbe radical regulile pe net, prin Directiva Drepturilor de Autor. Au existat evident și proteste de stradă, oameni care au numit directiva „ACTA 2”, iar Pornhub a punctat și el, la categoria nemulțumiți, între două clipuri fierbinți.

Ca să înțelegi mai bine ce efecte va avea directiva asta asupra ta, încep prin a spune cine sunt marii actori în domeniu: marile companii de tehnologie (să le zicem „Big Tech”, precum Google/Youtube, Facebook, Apple și Amazon), marile companii mass-media („publisheri” precum European Newspapers Publishers’ Association, European Magazine Media Association and European Publishers’ Council) și mari case de discuri (cum ar fi Sony Music, Warner Music, sau Universal Music Group International).

Este o luptă din trei colțuri, din care cel mai afectat este cetățeanul european.

Primul efect, care a stârnit mari controverse, se referă la faptul că directiva privind drepturile de autor poate impune așa-numita taxă pe link (articolul 15 din directivă) și filtre de upload (articolul 17).

Ca să pot să-ți explic dacă ai sau nu motive să te temi de noua legislație UE, am vorbit cu doi experți și un producător de conținut pe Youtube. În urma discuțiilor cu ei, am sintetizat mai jos care sunt principalele efecte ale directivei.

Filtrele de conținut sunt niște algoritmi care verifică ce urci tu pe net (memă, Photoshop, video, audio, orice). Momentan, tu urci ceva pe-o platformă, chestia aia se publică. Apoi, se pot întâmpla două lucruri: poate exista un filtru anti-piraterie care ia decizii automate. Doi, pot exista alți utilizatori care să te pârască administratorilor platformei respective. Aceștia vor putea bloca conținutul informației respective.

De exemplu, dacă ai încercat să urci vreo melodie cu videoclip pe Facebook, ai văzut că după câteva minute ea va fi pusă pe mut. În cazul în care ești o firmă de publicitate care a cumpărat o bucată din piesă pentru o reclamă, tu-i poți spune „băi, stai, că eu chiar am drept de autor pe treaba asta”. Apare un moderator, care rezolvă disputa și probabil îți scoate bucata de pe mut. Asta se întâmplă deja, și era o măsură preventivă din partea platformei lui Zuckerberg, pentru a micșora munca asociată verificării copyright claims (pe românește, a reclamațiilor referitoare la încălcarea drepturilor de autor).

Ei bine, filtrele noi vor face asta automat, iar informația se va publica abia după ce trece de aceste filtre. Problema e că filtrele nu vor fi niciodată la fel de eficiente ca oamenii. Să-ți explic.

L-am sunat pe Bogdan Manolea, directorul executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI). Conform noilor reglementări, dacă tu folosești o bucată de informație ca să iei pe cineva la mișto, lucrul ăsta ar putea să fie blocat de noile filtre. Uite ce explica Bogdan Manolea în urmă cu două luni referitor la noile filtre:

În concluzie, memele sau video-urile alea în care mătușă-ta reacționează la porcăriile Vioricăi Dăncilă sunt puse în pericol.

Una dintre organizațiile care s-au zbătut la Bruxelles pentru utilizatori a fost European Digital Rights (EDRi). Asta e o asociație pentru drepturile tale digitale. Andreea Belu este din România și se ocupă de campania de comunicare a EDRi, în Bruxelles.

Andreea Belu mi-a explicat că, după ce reforma asta intră în vigoare, butonul de control va fi pasat marilor producători de conținut.

Altfel spus, de exemplu, HaHaHa Production nu va mai fi nevoită să te dea în judecată dacă ai folosit o bucată prea mare dintr-o piesă de-a lor. Până acum judecătorii decideau dacă ai încălcat sau nu dreptul de autor. De acum înainte compania de tehnologie (Facebook, de exemplu) poate să-ți blocheze pur și simplu încărcarea materialului.

Îți ziceam mai sus că Big Tech au deja filtre de conținut, doar că ele se aplică doar după ce se urcă un material. După ce se va aplica reforma, toate site-urile care au conținut generat de utilizatori vor trebui să-și pună filtre, indiferent cât de mici sau mari.

Google a băgat zeci de milioane de euro în dezvoltarea tehnologiei filtrelor. Compania asta folosește algoritmi complecși, adesea pe bază de inteligență artificială. (Chiar și așa, ea nu se ridică la nivelul istețimii umane.) În plus, părintele Youtube are și vreo treizeci de patenți pe ea. Așadar, ce jucători noi pe piață vor avea șanse s-o dezvolte pe a lor? Aproape niciuna.

„Și-atunci, hai să o cumpărăm sau închiriem direct de la Google” pare singura soluție viabilă pentru site-urile mici și mijlocii, argumentează Andreea Belu.

O altă chestie problematică e interzicerea pozării arhitecturii.

„Să zicem că eu sunt cetățean român și plec într-o călătorie europeană. Merg în Franța. Acolo, clădirile și monumentele sunt protejate de la a fi puse pe net, așa că nu o pot urca în țara respectivă. Dar, să presupunem că eu îmi continui călătoria, și-ajung în Suedia, urc pozele pe un site american, care are sucursala europeană în Irlanda, cum e Facebook. Așa că apare întrebarea: legile cărei țări se vor aplica? România, Franța, Suedia, SUA sau Irlanda?”, se întreabă Andreea Belu.

Din experiență, preconizează că aceste companii vor merge pe ideea de „better safe than sory”. Așadar, în exemplul de față vor alege să protejeze legislația franceză, care e cea mai restrictivă dintre ele.

În 2017, Valentina Pavel de la ApTI explica pe-nțelesul tuturor:

„Textul propunerii introduce un nou drept pentru editorii de presă prin care ei vor putea percepe taxe agregatorilor de conținut pentru preluarea snippet-urilor (bucăți dintr-o știre, spre exemplu). Asta înseamnă că ei ar putea decide ce intră în motorul de căutare și ce nu, iar asta afectează libertatea de exprimare prin faptul ca limitează accesul la informație. Avem un text foarte vag, care nu explică foarte clar cum va fi implementat acest drept de autor auxiliar.”

Metoda asta a dat chix la nivel național, când a fost aplicată în Spania sau Germania.

L-am întrebat ce părere are despre chestia asta pe Alex Coteț pe care-l știi din clipurile Sector7 sau din reclamele auto-ironice și de efect. Alex Coteț a fost pentru prima dată la o discuție pe tema reformei internetului acum vreo trei ani.

„Dar au fost niște băieți de la Libertatea și Can Can, care dominau atunci cu clickbait-ul. Ei erau cei mai pro chestia asta”, îmi spune el referindu-se la Articolul 15, cel care vrea să introducă o taxă pe snippet.

Conținutul pe care îl observă e către „content-ul efemer, adică stories și live-uri. Asta e cam nasol și plictisitor, dar sistemul evoluează pe lângă BBC sau alt publisher mare, nu cu ei. E o problemă, de exemplu, pentru ce facem noi la Nimic Nou, pentru Rezumatul Zilei al lui Dobrogeanu, sau pentru ăștia care fac tutoriale pe net și «top 10 facts».”

Parlamentul European a votat marți directiva privind dreptul de autor. În caz că vrei să știi cum au votat ai noștri, ApTI a publicat aici o listă însoțită de explicații. Merită să o răsfoiești ca să înțelegi ce poziții au europarlamentarii noștri în privința asta.

Zilele astea, ziarul nemțesc Frankfurter Allgemeine Zeitung a văzut niște documente și a publicat o anchetă care indică faptul că mecanismul ăsta legal ar fi fost, de fapt, un târg între Germania și Franța.

Dacă tot am intrat într-o zonă a dubioșeniilor, hai să vorbim și despre manipulare. Comportamentul parlamentarilor din alte țări ale continentului pare că se-apropie tot mai mult de cel alor noștri.

Să-ți explic. Andreea îmi spune că EDRi a invitat câțiva activiști la Bruxelles, să se întâlnească cu reprezentanții lor politici. Asociația a adunat vreo 450 de euro pentru fiecare activist, pentru a le deconta transportul. Au venit 12 activiști. În timpul protestelor de sâmbătă, „un parlamentar neamț a spus că «fiecare dintre cei peste 150 de mii de protestatari a primit 450 de euro»”. Sună mult mai bine decât 50 de lei dacă ieșeai cu câinele în Victoriei la OUG13, nu? De-asta ar trebui să emigrăm cu toții.

Colac peste pupăză, grupurile de lobby s-au întâlnit la o cină cu europarlamentari, fără presă sau ONG-uri, în spatele ușilor închise. Toate astea cu o seară înainte de vot, chiar în clădirea Parlamentului. Aia e ok și perfect normal.

„Cenzura nu are culoare politică”, mi-a mai spus Andreea.

Dacă te uiți peste cum au votat grupurile politice, vei putea observa că Verzii și Pirații au fost cei clar împotriva directivei. Dar Andreea Belu îmi spune că au avut susținători din toate părțile politice posibile.

Luna viitoare directiva se va întoarce la Consiliul European, ca să se bată palma pe ea.

„E doar o formalitate”, mă liniștește ongista. Ce urmează e că statele vor fi nevoite să infuzeze reforma în propria legislație, fiecare prin instituția națională abilitată.

Ce trebuie să ne asigurăm e că drepturile noastre sunt respectate. Asta pentru că „unealta de cenzură”, cum o denumește Andreea, „poate fi oricând folosită pentru a extinde conceptul la disidenți politici, pe motive de terorism sau fake news”.

Da, nu te uita ciudat. Filtre de conținut de genul ăsta sunt în discuție încă din decembrie. Vorbim despre o limitare a liberei exprimări într-un fel pe care nu l-am mai văzut până acum.

În plus, actuala formă a legislației votate recent nu prevede sancțiuni împotriva celor care abuzează sistemul. Vine unu' și face o tonă de cereri false pe drepturi de autor, doar pentru a bloca conținutul unor creatori concurenți. Sau ca să facă bani de pe ei. În cazul ăsta, chiar dacă se dovedește că o face cu rea-intenție, el nu riscă nimic.

Bogdan Manolea, la fel ca Andreea Belu, spune că strategia în România este să urmărim procesul legislativ de implementare a directivei și să ducem acele principii (care erau la nivel de idei în directivă) în rezultate palpabile pentru utilizator

„Cu toate acestea, platformele pe care vom posta conținut nu se vor afla în România, ci pe teritoriul altui stat. Iar aici avem o discuție complicată despre teritorialitate.”

Așa că aplicabilă ar fi legea statului respectiv, probabil Irlanda, căci acolo e punctul de înregistrare europeană a marilor companii din tehnologie.

Consolarea e că problemele nu vor apărea în termen scurt, căci să intre în vigoare poate dura și doi-trei ani. Pentru România, asta înseamnă un termen foarte lung. Iar, după experiența cu GDPR, oamenii încep să bage de seamă abia când treaba asta devine realitate.

„Decizia de implementare va aparține fiecărui minister în parte, probabil Ministerului Culturii”, spune Manolea.

Ultimele noastre redute, ca cetățeni, sunt dezbaterile pe care probabil că le va organiza Ministerul.

„Și e foarte important să susținem asociațiile locale care luptă pentru respectarea drepturilor omului în spațiul digital, cum ar fi ApTI”, adaugă Andreea.