Publicitate
interviú

L-am întrebat pe John Oliver de ce nu râde și de politicienii români (cum se întâmplă cu ungurii)

Cel de-al șaselea sezon din „Last Week Tonight with John Oliver”, de pe HBO, are premiera în România pe 18 februarie.

de Mihai Ghiduc
12 Februarie 2019, 12:45pm

Mihai, autorul, și John

Sunt nenumărate showuri americane de tip „noaptea târziu” și-am auzit cu toții de Jimmy Kimmel, Stephen Colbert, Jimmy Fallon sau Trevor Noah. Însă doar un singur show a reușit să-și creeze o audiență internațională, poate și pentru că doar el abordează problemele politice dintr-o perspectivă globală. John Oliver nu se ferește să facă emisiuni consistente despre lucruri care se întâmplă în alte colțuri ale lumii decât SUA (să nu uităm că e țara aia în care campionatul de baseball se numește World Series). Last Week Tonight with John Oliver, de pe HBO, a ajuns anul acesta la al șaselea sezon și are premiera pe 17 februarie (în România, pe 18 februarie pe HBOGO).

L-am întâlnit pe John Oliver la sediul HBO din New York, într-o zi dedicată întâlnirilor cu presa și am discutat, mai serios decât te-ai fi așteptat, despre situația politică din lume la ora actuală.

VICE: Au fost multe emisiuni despre dictatori precum Putin sau Viktor Orbán, inclusiv una de la finalul sezonului trecut. Ați primit scrisori de protest din țările respective?
John Oliver: Nu. Am avut mai multe lucruri pregătite despre Orbán, de exemplu, dar ne-am limitat timpul avut la dispoziție. N-am făcut o emisiune majoră, în stilul celor dinaintea alegerilor din Mexic sau a lui Bolsonaro. Am simțit că ar fi mai ușor să fac, în spațiul limitat avut, o glumă, așa că Orbán a fost tratat, nu neapărat telegrafiat, ci, mai degrabă, ca un scurt punct de referință, pentru ca lumea să înțeleagă că se întâmplă ceva mult mai complicat.

Trebuie să fie dificil acum, când atât de multe țări trec prin probleme majore. Cum le alegi?
E dificil și pentru că majoritatea audienței noastre pornește probabil de la zero. De exemplu, trebuie întâi să știe cine e Orbán acum, cine a fost în trecut, care e situația politică din Ungaria, ce probleme specifice există… Așa că e nevoie adesea de o expunere lungă pentru ca oamenii să înțeleagă cât de periculos poate fi un asemenea personaj.

Au fost reacții din partea unor oficiali guvernamentali după vreo emisiune?
Nu. Dar cred că sunt o serie de țări în care n-ar fi înțelept să călătoresc. Și în fiecare an acea listă se lărgește. Spre exemplu, am făcut mai demult o glumă despre familia regală din Thailanda și asta mă face subiectul unei legi a lezmaiestății, după cum s-a aflat dintr-un document apărut pe Wikileaks, deci probabil că n-ar trebui să merg acolo. Și de acolo lista se lărgește. Nu cred că Duterte, din Filipine, e un mare fan…

Vizita din Rusia cum a fost?
Am stat chiar în apropierea fostului sediu KGB. Asta o fost o scăpare din partea noastră. Era foarte clar că ascultau ce se întâmplă în cameră și se simțea o presiune clară la angajații hotelului față de prezența echipei noastre acolo. Au fost 36 de ore foarte tensionate.

Ne ascultă KGB și acum?
Nu cred că aici, dar dacă rezervi un apartament într-un hotel de lux din Moscova – pentru că aveam nevoie de spațiu de filmare – trebuie să pornești de la premisa că în acele camere sunt microfoane.

Va fi o emisiune despre alegerile europarlamentare din acest an, care este probabil evenimentul politic major din Europa?
Cu siguranță, mai ales în contextul Brexit-ului. Am făcut deja două emisiuni mari despre asta, una chiar înainte de vot și una la începutul anului trecut, doar pentru a-i face pe oameni să înțeleagă scara la care se petrec lucrurile. Așa că are sens să facem o emisiune despre unde suntem acum, despre faptul că aceasta e o poveste care va avea consecințe asupra întregului continent și a lumii în anul acesta.

L-ai felicitat pe Junker pentru că l-a numit pe Orban un dictator.
E un incredibil „joie de vivre” în Junker, ceea ce e frapant, având în vedere ce job are. Nu te-ai aștepta la vreun fel de entuziasm sau simț al umorului, dar are ceva de năzdrăvan în el. Și nu cred că e vreo demonstrație mai bună pentru asta decât în a spune „Salut, dictatorule” și apoi a-l lovi pe umăr un pic prea tare… A fost amuzant, e foarte simpatic pentru un tehnocrat european.

Ați vorbit despre Ungaria, Brexit, Brazilia… Nu s-a zis mai nimic despre România în emisiune.
Îmi pare rău că vă simțiți excluși. Trebuie doar să creșteți totul cu două nivele. Problema e că depinde mereu de cât context trebuie dat pentru a se înțelege problema. Într-un fel, asta e partea mea favorită din fiecare an, când diverse țări își expun cele mai proaste trăsături ale lor: „Suntem niște oameni groaznici, ar trebui să ne alegi pe noi”.

Locuiești în America de ceva vreme. Te simți mai distant față de Brexit?
Cu siguranță nu. Tristețea pe care am simțit-o după vot a fost parțial egoistă, m-a făcut să mă gândesc că acest vot va pune sub microscop o parte a Marii Britanii care nu e prea plăcut de privit. Tocmai mi se născuse băiatul și parte a entuziasmului, pentru mine, era că poate fi într-o poziție unică. Ar fi putut avea un pașaport european și unul american. Sora mea mai mică a terminat colegiul și a plecat la Paris, doar pentru că voia să schimbe priveliștea, apoi s-a angajat într-o brutărie și a realizat că-i place asta și a rămas să lucreze acolo.

Și a avut oportunitatea asta datorită libertății de mișcare. E un privilegiu imens și mă gândeam cât de important este, pentru un copil american, să știe că poate pleca să lucreze, când va crește, oriunde în Europa. După acel vot mă uitam la fața copilului și simțeam că acea lume de posibilități se contractă. Și e foarte trist.

Show-ul tău ajunge peste tot pentru că e pus și pe YouTube. Te vezi ca un influencer pentru tânăra generație?
Nu mă simt un influencer, dar apreciez că oamenii pot vedea emisiunea pe internet. Punem doar segmentele lungi ale emisiunii și e important pentru oamenii din anumite țări. Ca în cazul Venezuelei, unde am spus că e o poveste mult mai complexă, că acele alegeri cu greu pot fi numite așa… Oamenii cred că Maduro e doar un alt Chavez.

De fapt, nu-i așa, Chavez avea abilități pe care el, pur și simplu, nu le posedă. Ne lovim însă de probleme atunci când show-ul e tăiat și scos din context. De exemplu, înaintea alegerilor din Brazilia un clip a început să circule pe WhatsApp. Era despre Bolsonaro, care e un om îngrozitor. Iar ei au luat o secțiune în care vorbeam despre problemele din Brazilia, o încercare de a explica pe scurt scandalul Petrobras și nivelul de neîncredere în partidul de guvernare, și de ce un populist ca Bolsonaro poate fi interesant. Au tăiat clipul acolo. Și nu poți face nimic. A fost frustant să vezi bucata aia scoasă din context pentru a-l face să pară soluția la problemă, când de fapt emisiunea spunea că asta e cea mai proastă soluție posibilă.

Ai arătat că populiștii au nevoie de un inamic, așa cum e Soros. Sunt americanii conștienți că această temă e creația unui consultant politic american, Arthur Finklestein?
Corect, iar noi cumpărăm acum acel produs înapoi. Nu cred că știu. Cred că americanii nu cunosc sursa spectrului lui Soros folosit ca sperietoare politică, cu teme aproape, dacă nu direct antisemite. Pentru emisiunea despre autoritarism au documentat foarte multe despre Soros. Apoi am simțit că e prea mult de explicat într-o emisiune care era de fapt un tur global a autoritarismului, așa că am tăiat acele bucăți cu gândul că vom reveni la ele. E aproape inevitabil să n-o facem.

Soros a primit o amenințare cu bombă. Bomba ta unde a fost?
În prima zi, când a fost bomba de la CNN, am urmărit asta în timp ce scriam pentru emisiune. Apoi am luat-o pe jos pe casă și un tip m-a întrebat: „Unde-i bomba ta? Te simți exclus?”. M-am gândit că-i doar un tip. Cinci minute mai târziu, o mașină oprește: „Tic, tic, tic… Verifică-ți poșta”. Wow, glumeam despre asta în mijlocul atacului. A fost, sincer, emoționant, pentru că am fost puțin stresat. Mă gândeam că e o șansă diferită de zero de a fi undeva pe listă, conta doar dacă ajunge sau nu la numele meu. Iar a glumi despre asta nu dezamorzează, literal, bomba, dar dezamorsează anxietatea. Soția mea a fost îngrozită, dar cred că partea britanică din mine s-a simțit liniștită după aceste glume.

Spui că nu te consideri jurnalist, dar emisiunile tale au un impact politic în alte țări. Te simți responsabil de cum alegi subiectele?
Nu mă simt responsabil, dar sunt conștient de cât de departe poate emisiunea să ajungă și am asta în minte. Cu siguranță anumite lucruri nu pot fi prevăzute, ca acea situație din Brazilia, dar putem încerca să dăm o imagine cât mai cuprinzătoare. Trebuie să o construim pentru audiență și, când faci o asemenea poveste pentru publicul american, trebuie să o faci pornind, uneori, de la zero.

Ca în cazul emisiunii despre alegerile din Mexic, în care an avut acel teasing cu „Știi cine e președintele Mexicului? Nu-i tipul ăsta. Nu-i nici tipul ăsta. Era de fapt primul tip”. E un lucru care spune că știm prea puține despre alegerile din Mexic, deci hai să învățăm împreună. Suntem conștienți că mexicanii, după primele câteva minute, vor spune: „Dar știu asta, locuiesc naibii aici”. Dar am lucrat cu ziariști locali pentru alta, le fel și pentru Venezuela, și încercăm să fim sigur că facem un lucru decent pentru oamenii din țara respectivă. Și uneori o facem la nivel micro, cum ar fi că retraducem toate clipurile găsite, din limba originală – pentru că uneori traducerile din SUA nu sunt chiar grozave.

Am citit că nu-ți place să apari la TV. Deci, de ce ești la TV?
Partea pozitivă e că am control și pot să fac emisiunea pe care vreau să o fac. Odată ce-ți creezi echipa, ai control total asupra ceea ce faci, în special într-un loc ca ăsta, unde conducerea nu se uită la ce faci sau măcar nu-ți spune nimic. Plus că nu sunt reclame, ceea ce e un avantaj imens. În ceea ce mă privește pe mine, ca mesager… Îmi place să fiu pâlnia prin care munca tuturor ajunge la public, restul lucrurilor nu-mi plac. E un motiv pentru care mă ascund, nu-mi place să-mi apară fața pe reclame, pe cele mai multe postere punem cuvinte. Plus că nu ies prea mult. Ceea ce-mi place e să lucrez la emisiune și să încerc să nu dau prea multă atenție lucrurilor care se întâmplă după emisie, mai ales că oricum suntem deja stresați cu următoarele trei.

Ai fost interzis în China, nu-i așa?
Am făcut o emisiune despre Xi Jinping și unul dintre lucrurile spuse acolo era că e foarte sensibil față de asemănarea sa vizibilă cu Winnie The Pooh. Nu știu dacă mai sunt interzis, dar cred că China e unul dintre locurile în care n-ar fi inteligent să mă duc.

Vezi interdicția ca un compliment?
Desigur. Simt o satisfacția aproape viscerală în a irita oameni care sunt atât de puternici încât par indestructibili. Măcar ai făcut ceva. Cum e Ramzan Kadîrov, un personaj oribil. Am făcut o glumă despre pisica pierdută, acum doi ani, când am convins oamenii să-i trimită poze cu pisici pe Instagram, unde e foarte activ, și să-l întrebe dacă e a lui. A fost clar că l-am enervat. A postat despre asta, a pus poza lui Putin pe tricoul meu, a fost mai enervat decât ar fi trebuit. Și faptul că i-am intrat sub piele a fost satisfăcător.

Urmează noi alegeri prezidențiale în SUA și vor apărea tot mai mult candidați. Vei vorbi despre asta?
Probabil că nu foarte mult. N-am vorbit, de exemplu, despre alegerile din 2016 până în 2016. N-am vorbit deloc despre Trump până în duminica dinainte de Super Tuesday, pentru că ceea ce voiam să arătăm e că, dacă câștigă acea zi, în mod tradițional, devine candidatul Republican și, din punctul ăsta, treaba devine serioasă. Așa că nu cred că vom petrece prea mult timp anul acesta vorbind despre candidați, tocmai că sunt prea mulți, e abia începutul procesului, nu e nimic de spus până nu încep să vină cu idei politice, până atunci e un fel de circ.

Simți vreo responsabilitate aici, chit că show-ul ar trebui să fie non-partizan?
Cred că Trump e un președinte atroce. Dar nu cred că putem cu adevărat face ceva. Am făcut acea emisiune înainte de Super Tuesday, am zis „Nu faceți asta”. În mod evident, n-a funcționat. Nu aveam genul ăla de influență, dar merită spus oricum. Însă nu-mi pot imagina pe cineva mai puțin potrivit să fie președinte decât el, în momentul de față. Din nefericire, e.

Ai spus de mai multe ori „Trump” decât „fuck” în emisiune?
Încercăm, în mod activ, să nu facem prea multe glume cu el. Parte din provocare e să protejăm acele story-uri lungi de el, să nu-l lăsăm să canibalizeze emisiunea. De multe ori, încercă să ținem lucrurile făcute de el în acea săptămână în primele două-trei minute, doar ca să nu mai trebuiască să vorbim după, și să putem vorbi, de exemplu, despre alegerile din Brazilia. Apariția lui Bolsonaro n-a fost cu adevărat discutată aici, pentru că oamenii au o tonă de lucruri de care să fie îngrijorați. Ceea ce nu înseamnă că-l ignorăm cu totul. Uneori, emisiunea devine un litmus test: încerci să nu ignori ce se întâmplă aici, dar și să spui că sunt lucruri grave în alte părți. Nu-i neapărat cel mai plăcut lucru de pentru privitori.

Să încheiem cu ceva fără legătură cu politica. Poți să ne spui cum se termină Game of Thrones?
Nu, și nici nu mi-ar spune vreodată asta. Pentru că aș spune imediat. Nu cred că știe prea multă lume, nici cei care lucrează aici. Am auzit că au filmat mai multe finaluri și că nu se știe care e cel real.

Editor: Gabriel Bejan