FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Reacțiile angajaților la scandalul Google arată că mulți dintre ei au viziuni anti-diversitate

„​Sincer să fiu, au fost de acord cu manifestul mai mulți oameni decât mi-ar plăcea."

Sâmbătă dimineață, am scris despre existența unui manifest anti-diversitate scris de un inginer de software de la Google, care a fost răspândit în toată compania. În ziua următoare, Gizmodo a publicat textul complet al documentului, care argumentează că disparitățile de gen din cadrul Google au ca justificare diferențele biologice intre bărbați și femei.

Deși documentul în sine conține gândurile unui singur angajat, reacțiile altor angajați Google la document arată că mai mulți oameni din cadrul companiei împărtășesc aceleași credințe.

Publicitate

„Sincer să fiu, au fost de acord cu manifestul mai mulți oameni decât mi-ar plăcea", ne-a zis, în condiții de anonimitate, un angajat Google care a vorbit cu Motherboard. Motherboard le acordă angajaților Google anonimitate din cauza acordului strict de confidențialitate al companiei. Angajatul a zis că a văzut comentariile în e-mailurile interne ale companiei.

Citește și: Google, Facebook și sute de companii cunoscute vor protesta ca să salveze internetul

„Din ce am văzut, sunt mai multe femei cărora li se pare un mesaj groaznic care le opresc din treabă, bărbați și femei care spun că e oribil, dar că omul are dreptul să se exprime, și bărbați care îl susțin pe tip și îi apreciază punctul de vedere", a zis angajatul Google cu care am stat de vorbă.

Motherboard a vorbit cu un angajat care e de acord cu autorul documentului, care a scris în manifest că „prejudecățile stângiste ale companiei au creat o monocultură politic corectă, care a rămas la putere pentru că le închide gura celor care încearcă să susțină altceva."

„Faptul că restul colegilor cer să fie concediat – pe forumurile publice – dovedește că e vorba de un siloz ideologic și că opiniile diferite sunt înăbușite", ne-a declarat un al doilea angajat. „De ce nu deschid o dezbatere pe tema propusă de el? Pentru că e mai ușor să menționezi pe o rețea socială cât de furios și ofensat ești. Dezbaterile și discuțiile cer timp."

Citește și: Ce spun căutările tale nocturne pe Google despre tine

Publicitate

Pe lângă thread-urile pe e-mail, angajații Google au discutat manifestul și pe Blind, o aplicație unde angajații companiilor tehnologice pot discuta anonim despre problemele de la locul de muncă. Personalul Google a creat un thread special pentru discuția despre manifest, conform unui alt angajat Google care ne-a arătat printscreen-uri din aplicație.

Ca să folosească Blind, utilizatorii trebuie să se înregistreze cu o adresă de mail corporatistă (în acest caz, o adresă de tip @google.com) și primesc acces la thread-urile Bling specifice pentru compania respectivă și la threaduri cvasi-publice deschise angajaților din companii tehnologice. Deși poți folosi Blind ca angajat Google chiar și după ce ai părăsit compania, ca să accesezi documentul Google care conține manifestul trebuie să ai o adresă de Gmail activă.

„E un lucru înfricoșător: dacă o persoană nu se aliniază, din punct de vedere ideologic, cu majoritatea, e considerată inadecvată și nu e angajată sau promovată", a scris un angajat Google într-un thread privat de pe Blind. „Eric (posibil o referire la Eric Schmidt, director executiv la Google) a zis undeva că Google are cel mai mic procentaj de conservatori și cred că această postare subliniază discriminarea instituționalizată care a dus la această lipsă extremă de diversitate intelectuală."

Citește și: Cum a scanat Google Insulele Feroe cu o turmă de oi

„Sunt impresionat. A avut nevoie de curaj serios ca să posteze manifestul", a scris altul. „Sper că n-o să pățească nimic."

Publicitate

„Ar trebui să-l susținem toți. Cu cât e mai susținut, cu atât are mai puține șanse să i se întâmple ceva", a scris altul.

„Tipul care a postat manifestul e extrem de curajos. Avem nevoie de mai mulți oameni care să se revolte împotriva nebuniei ăsteia. Altfel, sloganul Diversitate și Includere va distruge compania", zicea un alt comentariu.

„Mie îmi place compania așa cum e. Duceți-vă la altă companie care nu apreciază diversitatea", a zis altul.

„Autorul e un idiot care justifică sexismul prin pseudoștiință. Oricărei persoane documentată pe acest subiect îi e greu să citească prostia aia", a scris un alt comentator.

„Nu uitați, nu poți fi rasist împotriva albilor și sexist împotriva bărbaților. Din cauza egalității!" a scris o altă persoană pe thread-ul intern Blind.

„Deși diversitatea și includerea înseamnă excluderea persoanelor cu opinii diferite? Asta e definiția ipocriziei", a scris altcineva.

Comentarii similare au fost postate și pe un thread Blind mai mare, deschis angajaților din mai multe companii tehnologice. Motherboard a obținut acces la thread, care conținea opinii foarte diverse.

Pe Twitter, unii angajați ai Google au condamnat documentul și autorul lui. Deși manifestul reprezintă opinia unei singure persoane, acești angajați arată că manifestul confirmă niște probleme mai mari în cadrul companiei.

Lucrez la Google. Reacțiile interne la document au variat de la furie și dezgust la tristețe.

Publicitate

Să fim clari, documentul a ajuns viral pentru că 99% dintre oameni au vrut să comenteze despre cât de greșit și ofensator era.

La Google sunt mulți care gândesc ca tipul ăsta, inclusiv în departamentul de Resurse Umane. Oamenii ăștia cu prejudecăți dau teste și le iau interviuri oamenilor.

Nu reușesc să mă deconectez de job în timpul vacanței pentru că tot Twitterul e plin de eseul sexist al unui dobitoc de la mine de la muncă.

Noul vicepreședinte Google al departamentului de Diversitate, Integritate și Conducere, Danielle Brown, a răspuns la document, într-un memo către angajați la care Motherboard a obținut acces. Când i-am contactat pe acest subiect, Google ne-a trimis direct la memorandumul lui Brown.