FYI.

This story is over 5 years old.

Viol

Tipul ăsta e primul din lume condamnat pentru viol pe net

Acuzațiile de viol nu implică neapărat penetrare.
Imagine: David Burillo

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Societatea dezbate ideea a ce poate fi considerat viol online de când au apărut avatarurile și chat-urile. Chiar și înainte de interfețele grafice de utilizator și a internetului modern, „violul" se întâmpla pe servere bazate pe text, iar cel mai infam exemplu, poate originalul, documentat în eseul lui Julian Dibbell din 1993, A Rape in Cyberspace, a descris un abuz într-un server MUD. În 2007, poliția din Belgia a investigat un utilizator Second Life pentru „viol virtual". World of Warcraft are un bârlog pentru violuri. Hărțuirea și comportamentul abuziv în lumile virtuale sunt agresive.

Publicitate

Însă, într-o premieră pentru Suedia și posibil pentru toată lumea, un tribunal a acuzat un bărbat de viol pe internet. El a forțat copiii din Canada, SUA și Marea Britanie să efectueze acte sexuale în fața unei camere web, în timp ce el urmărea, amenințându-i pe ei și pe familiile lor dacă nu se conformau, conform publicației Associated Press.

Procurorii spun că Bjorn Samstrom, un suedez în vârstă de 41 de ani, „a amenințat că va posta fotografii ale celor 26 de fete și un băiat pe site-uri pornografice sau că va ucide rudele lor, dacă nu efectuau acte sexuale în timp ce el urmărea", iar toate victimele aveau sub 15 ani. De asemenea, el i-a înregistrat, adăugând o acuzație de posesie de pornografie infantilă la condamnarea sa de zece ani în închisoare și 131 590 de dolari în daune pentru victime.

Samstrom nu i-a cunoscut niciodată în persoană, însă legile suedeze nu necesită penetrare pentru ca un act să fie considerat „viol”.

„Majoritatea legilor despre viol necesită ca acuzatul să fi penetrat sexual victima, așa că aproape în orice altă țară ar fi fost imposibil de condamnat ce s-a întâmplat aici ca viol”, mi-a spus într-un email profesorul de Drept de la University of Glasgow, James Chalmers. „Cu siguranță va crea un precedent în Suedia, deși era deja clar că în principiu, ar putea exista o condamnare de viol într-un astfel de caz.”

Asta este prima condamnare de tipul ăsta din Suedia și probabil din orice altă țară.

Sentința, cel mai probabil, nu va genera mai multe acuzări de viol pentru astfel de comportament și în alte țări sau să schimbe precedentele din jurul lumii, a spus Chalmers. „Însă ar putea încuraja alte țări să se gândească la felul în care definesc violul în legislație.”

Citește mai multe despre violul online:
Cum să bagi la închisoare pe cineva care te amenință cu violul pe internet
Ce promit tehnologiile anti-viol
O lege mizerabilă obligă femeile violate să-i ceară permisiunea agresorului înainte de avort
40 de oameni s-au uitat cum o adolescentă e violată live pe Facebook, fără să sune la Poliție