Ce am învățat despre România din filmul horror american despre exorcizarea de la Tanacu

Mai ții minte povestea cu preotul de la Tanacu care a încercat să scoată dracii dintr-o măicuță schizofrenică? Ei bine, s-a făcut un film horror inspirat din acea exorcizare ratată, The Crucifixion, în care Corneliu Ulici are unul din rolurile principale. Nu este un film extraordinar și poate fi apreciat doar de amatorii genului. Dacă e să mă întrebi pe mine, The Crucifixion nu este prea bun nici măcar pe nișa lui, pentru că, în ciuda faptului că e inspirat dintr-un caz real, povestea tot este fumată. Exorcizări, preoți, demoni, o tipă prostuță și alte clișee de film horror cu draci. Le-ai văzut deja pe toate în aproximativ aceeași ordine.

Cu toate astea, e frumos de privit. Efectele de om posedat sunt mișto, iar atmosfera și decorul întunecat se potrivesc perfect cu povestea. Prea multe românisme, în afară de câteva înjurături, nu prea sunt. Tocmai de-aia m-am gândit să-ți prezint tot ce am învățat despre România din filmul The Crucifixion. În mod evident, vor fi și spoilere, dar nu în așa fel încât să-ți strice experiența. În fond, este doar un film despre o exorcizare din România, dar plin de clișee americane care-l fac să pară foarte îndepărtat de cultura noastră.

Intriga e simplă: o jurnalistă americană află de exorcizarea de la Tanacu și vine în România să documenteze povestea. N-are niciun fel de problemă de comunicare, pentru că absolut fiecare persoană cu care a intrat în contact stăpânește perfect limba engleză. A vorbit pe rând cu medici, polițiști, funcționari, măicuțe, preoți și săteni de la țară, iar absolut fiecare dintre ei a putut să o ajute pe jurnalistă, fără să fie nevoie de un traducător.

Pe lângă asta, oamenii sunt foarte amabili. Când jurnalista ajunge în București, se suie în primul taxi, fără să negocieze prețul, ba chiar este ajutată și cu bagajele. Uimitor. Singurul moment în care românii s-au comportat autentic a fost când tipa era să se bage într-unul cu o Dacie Papuc antică. Bine, a scăpat ieftin și a primit un „du-te-n pula mea" sec.

După ce i-a făcut o vizită la bulău preotului exorcist, jurnalista pleacă spre Vaslui să investigheze cazul mai de aproape. Apoi o vezi pe tipă cum conduce pe Transfăgărășan, în niște cadre mișto care-ți arată cât de frumos este drumul și peisajul de acolo. Sigur, arată drăguț și ne pune țara într-o lumină foarte bună.

Apoi te uiți peste hartă și vezi că drumul dintre București și Vaslui n-are absolut nicio treabă cu Transfăgărășanul. Într-un fel, e de înțeles. Pentru un american, România este micuță și un ocol de câteva sute de kilometri nu e mare pagubă. Oricum e mai bine că au inclus drumul ăsta pe traseu, pentru că puteau oricând să filmeze pe un drum național înghesuit și plin de mașini.

Mediul rural din România nu este prezentat așa cum îl știi, nu vezi vaci pe stradă, țărani care stau pe o bancă în fața casei, dulăi, căruțe cu cai, bălegar și țărani care muncesc. Satul românesc arată fix ca unul din vestul sălbatic, cu alei pline de oameni care se plimbă și atât. Pe lângă asta, într-un asemenea sat găsești chiar și un hotel.

Da, jurnalista parchează în fața unui hotel numit Bella și se și cazează acolo. Ai citit bine, nu pensiune, nu gazdă, ci hotel, pentru că știe toată lumea că turismul e în floare la țară. Pe lângă asta, hotelul are și un bar la parter care arată tot ca unul american. Nu e o crâșmă cu scaune de plastic, manele și păcănele, ci un local cu mese de lemn, cu fețe de masă albe, perfect călcate și pe care stau niște pahare și tacâmuri, fix ca la un restaurant care se respectă.

Pe parcursul filmului tot apare un copil rom care se ține după jurnalistă. Aparițiile lui sunt dubioase, pentru că tot ce face e să se holbeze de la depărtare și să bage panică în tipă. La aproape fiecare apariție a lui, se aud și voci care șoptesc „te urmărește". Bine, jurnalista nu știe nicio boabă de română și nu înțelege ce aude, pentru că altfel ar fi zis „wow, bună remarcă. Nu mi-aș fi dat seamă că copilul ăsta pe care-l văd peste tot mă urmărește".

Într-un final, jurnalista exasperată de acest mic stalker îl întreabă pe recepționerul de la hotel dacă-l cunoaște. Acolo i se transmite că e țigan și țiganii sunt mincinoși și înșelători, să stea departe de el și de familia lui. Apoi recepționerul îl hâșâie. Sigur, la final se dovedește că romii nu sunt oameni răi și te poți baza oricând pe ei, mai ales când ai nevoie de niște mâini în plus ca să imobilizezi o persoana posedată.

The Crucifixion este destul de educativ dacă vrei să afli mai multe chestii despre exorcizări. Aici am învățat că unii popi fac maximum două exorcizări pe an, iar alții nu fac deloc. Exorcistul de la Tanacu a făcut patru în ultimele zece luni. Ideea e că sunt mai multe etape de care să ții cont, înainte să te apuci să scoți dracii din om. Hei, nu se știe niciodată când vei avea nevoie.

În primă fază trebuie să depistezi ce fel de demon este, de obicei e unul care controlează corpul, până când victima refuză mâncarea. De-aia mor oamenii exorcizați, nu pentru că sunt puși pe cruce și privați de apă și mâncare, ci pentru că demonul îi controlează. Următoarea etapă e aia în care victima intră în panică, are halucinații și începe să vorbească urât, cam cum ai face și tu dacă ai fi înfometat. Ultimele etape sunt alea în care popa se bate cu demonul și îl trimite la mama dracului.

Dar, dacă ești curios cum începe totul, să știi că un vis erotic este primul semn. Cel puțin așa s-a prins exorcistul de la Tanacu că măicuța îl are pe dracul în ea. Jurnalista, de exemplu, a început să aibă vise umede cu unul din preoți, adică ăla interpretat de Corneliu Ulici. Înțelegi de ce, e tinerel, are freză de hipster, în film are și motor, deci e un popă cool. De la un vis cu sex e doar o chestiune de timp până când începi să găsești muște în pahar, păianjeni în pat și până când încep să ți se trântească ușile prin casă.

Cert e că, dacă e să mă iau după tot ce am văzut în The Crucifixion, exorcizarea nu e ceva complicat. Orice om al bisericii știe să scoată dracii din tine, așa că, dacă te trezești transpirat de la un vis de-ăsta păcătos, mergi la prima biserică, că sigur te rezolvă cineva, înainte să fie prea târziu.