Am fost la Tanacu și am vorbit cu preotul exorcist care în 2005 a omorât o femeie

Când ex-părintele exorcist de la Tanacu, Daniel Corogeanu, a sărit, zvelt, de la volanul camionetei în care bălăngăneau două masive butoaie din plastic cu vin, un pas hotărât l-a adus spre noi, cu treningul său elegant, croit dintr-o materie ce semăna cu o fină pâslă cenușie, și cu o tichie croșetată trasă peste figura-i bonomă și lunga barbă roșie.

Prin presa de scandal se scriseseră tot felul de lucruri înspăimântătoare despre ascunzătoarea exorcistului Corogeanu din acest sat vasluian, în buza pădurii din deal, cum că bârlogul lui ar fi păzit de niște călugări cu înspăimântătoare figuri de talibani gata să lovească intrușii, fără avertisment, în numele Domnului.

Adevărul e că cel care rămăsese în mașină, pe scaunul din față al pasagerului avea o față închisă, defel prietenoasă, și a rămas tot timpul așezat acolo, privindu-ne fix. Dacă aș vrea să adaug un strat de suspans suplimentar și exagerat aș spune că nu puteam să văd ce face cu mâinile. Mă rog, poate se mângâia.

L-am întâlnit pe fostul stareţ de la mânăstirea Tanacu, Daniel Corogeanu, printr-o abilă manevră de comando, executată împreună cu colegul de la Charlie Hebdo Antonio Fischetti, în marginea unei păduri din colinele abrupte ale Vasluiului. Acolo am dat de părintele cu exorcismul ratat după dealuri, da.

A fost la sfârșitul pelerinajului literar FILIT de la Iași (4 – 8 octombrie), grație căruia ne și aflam în Moldova, exact înainte de celălalt pelerinaj din octombrie, cel morbid-exuberant, la moaștele Sfintei Parascheva. Două evenimente înlănțuite care fac bucuria patronilor de hotel din Iași.

Porniserăm dimineața devreme, cu mașina dinspre Iași, pe timp de ploaie, uneori nevăzând mai nimic prin geamurile taxiului, traversând pădurile acelea sinistre care înconjoară mănăstirea Dobrovăț și cătând cu oroare nesimulată la succesiunea de mănăstiri după mănăstiri și biserici tupilate după alte biserici. Sate fără canalizare, dar cu fântâni cu cumpănă și mănăstiri în păduricea din spate.

Între sate: câmpuri nelucrate cât vezi cu ochii, ducând spre cine știe ce capelă pictată cu sfinți hieratici și holbați, acoperiți cu sticlă.

Închiriaserăm, eu și colegul de la Charlie Hebdo, Antonio Fischetti, un taxi pe toată ziua, ploua, iar șoferul, când a auzit că vrem la Tanacu, ne-a spus pe loc (expresie nepotrivită acest „pe loc", căci șoferul conducea foarte creativ prin serpentinele alunecoase) că are și el o soră intrată la mănăstire, într-un schit pe lângă Voroneț, cu care nu mai vorbește de vreo doi ani pentru că ea, surioara măicuță, îl apără pe actualul preot-confesor al schitului de acolo, un fost milițian, tartor cunoscut, care, după revoluția din 1989 a devenit acum tartor de suflete.

Din milițian ajuns duhovnic, trecut prin sfintele sfaturi ale răposatului părinte legionar Cleopa, omul acela, obișnuit a face ordine în mai multe feluri, cu fluierul și pulanul de cauciuc, își luase ca nume de duh tot Cleopa, iar șoferul de taxi blestema acum că sora lui, măicuța, îl apăra pe acel neom etern în uniformă, care până și azi amendează sufletele.

Apoi, a adăugat trist după un timp, atunci când și-a verificat dosarul de la CNSAS, că respectiva călugăriță, sora lui, dăduse note informative la Securitate chiar despre el, propriul ei frate, știind că el întreținea atunci irealiste planuri de a fugi din țară.

Anticipez, de altfel, spunând că de față cu noi, pe când aveam să discutăm la sfârșitul zilei cu ex-părintele exorcist Daniel Corogeanu, șoferul de taxi a îndrăznit să-i ceară acestuia un sfat:

„Părinte, eu sunt credincios, dar cum să mă împac cu sora mea, călugăriță la schitul cutare, care apără un fost milițian devenit preot?"
„Și ce contează că a fost milițian, dacă s-a curățit?" a susurat părintele Corogeanu. „Ce importanță are ce-a fost înainte, dacă acum e pur întru Domnul? "

Ploaia crease un foarte neliniștitor și pitoresc efect de film cu zombies, dar am decis să nu ne lăsam impresionați. Ieșind din ploaie, drumul spre Tanacu, sat aflat aproape de Vaslui, pe stânga când se vine cu mașina de la Iași, traversează cătune sărace, unde se văd closetele de lemn în fundul curții, printre gâște și curci și porci, iar Antonio Fischetti mă întreabă:

„Oare oamenii ăștia știu că ei sunt în Uniunea Europeană?"

Am ridicat din umeri, știind că asta e ultima lor preocupare, sau că e chiar mai bine să nu știe că-s în UE, mai ales când vezi cum prezintă presa guvernamentală Uniunea Europeană, atribuindu-i un rol sistematic negativ, de parcă oamenii de aici ar fi săraci pentru că așa vrea cineva la Bruxelles.

Tanacu se află așadar la capătul unui drum, în stânga înainte de Vaslui, când se vine cu mașina de la Iași, iar ieșind din șosea simți imediat că pătrunzi în altă lume. Deși se mândrește cu mai multe crâșme, toate private, și ne apropiem de ora prânzului, când consumul de aperitive ar trebui să fie urieșesc, cârciumile din Tanacu sunt acum închise pentru că satul nu are electricitate taman în ziua aia.

Traversându-l, descoperim că limba de asfalt cârpit care taie satul în două sfârșește la capătul celălalt, unde asfaltul dispare brusc, într-o limbă de șarpe, în două cărări sparte ce duc spre pădure în direcții opuse. Un alt drum desfundat, din pământ și pietriș, la intrarea în localitate, se căznește să urce spre mănăstirea Tanacu, aflată la câțiva kilometri în vârful unui deal care se fărâmițează la propriu.

Malul dealului se surpă, loc prost ales de la început, ba chiar și zidul mănăstirii, care are două biserici (prima construită în 2000), prezintă crăpături vizibile.

Înainte de asta vorbim cu niște săteni, bărbați și femei, în stare avansată de ebrietate, în ciuda faptului că, neavând curent, crâșmele sunt închise, și descoperim de îndată că mănăstirea părintelui exorcist nu prea era frecventată de oamenii din Tanacu.

Parcela sfântă ține doar administrativ de primăria Tanacu, însă e situată prea departe, patru kilometri de mers pe jos prin noroi sau zăpadă. Fidelii exorcistului veneau mai degrabă din satele aflate în partea cealaltă a dealului, Zăpodeni, Văleni sau Portari, acesta din urmă fiind satul de origine al părintelui Daniel Corogeanu. Primim chiar și informația falsă că unele maici ar fi rămas în mănăstire, dar că au acum doi noi preoți confesori.

Urcând prin multe hopuri la mănăstirea propriu-zisă, aveam să descoperim că Tanacu e azi o mănăstire de bărbați.

Cu toate astea, și în sat la Tanacu, și în Portari unde aveam să-l dibuim pe părintele Corogeanu, aveam să fim surprinși de unanimitatea populației locale în a-l apăra pe exorcist.

În realitate, măicuța aceea, Irina Cornici, diagnosticată cu schizofrenie, era încă vie, atunci în 2005, când în cele din urmă părintele Corogeanu a chemat ambulanța, ea intrând în comă după trei zile de chinuri și înfometare și însetare (legată, i-au dat doar apă sfințită și anafură, lucru coroborat medical), dar sătenii sunt convinși că în realitate au ucis-o cei de la urgențe și doctorii, „care n-au făcut ce trebuie în ambulanță".

Poate chiar, sugerează un țăran din Tanacu, violaceu de la prea multă țuică la 11 dimineața, „au omorât-o dinadins la spital ca să dea vina pe credința noastră".

N-am întâlnit pe nimeni să-și pună întrebarea cum de ajunsese măicuța în comă după trei zile de caznă. Ah, și îi lipiseră gura cu leucoplast, pentru că se zbătea rău, iar Satana îi beștelea porcos prin gura ei.

„Dar părintele nu este vinovat că a adus-o în așa stare de deshidratare pe fata aceea pe care, ajutat de maici, a legat-o cu lanţuri de-un pat şi a lăsat-o trei zile fără apă şi mâncare?"
Asta am tot întrebat, de mai multe ori, oameni diferiți, căutând să mențin un ton plat.

„Nu", a fost răspunsul vehement și așa aveam să auzim, nu doar în Tanacu, dar și în satul Portari, și în comuna Muntenii de Sus, de partea cealaltă a drumului național Iași-Vaslui. Părintele a făcut ce trebuia, după carte, după pravilă.

Aceasta e, de altfel, opinia generală în biserică. O auzisem pentru prima oară, atunci când cazul era încă proaspăt, în vizitele mele la muntele Athos, unde iarăși opinia este unanimă printre călugări că părintele Corogeanu a procedat cu totul corect în acel exorcism și că singura greșeală care ar putea să îi fie imputată este, să zicem, un exces de zel, de pus pe seama tinereții.

Ritualul a fost descris de altfel în detaliu, fără a ascunde nimic, de părintele Corogeanu însuși, când i-a acordat un interviu, împreună cu stareța de atunci a mănăstirii, lui Dan Diaconescu de la OTV (interviu în care Diaconescu reușește să pronunțe repetat axsfisiere).

Lucru confirmat și de actualul stareț de la Tanacu, devenit mănăstire de bărbați. Pe acesta l-am găsit sus pe deal, în curtea dintre cele două biserici, în rasă neagră cu mânecile suflecate, purpuriu până la coate de la mustul la care trebăluia alături de un sclav mirean, nevorbitor articulat și aflat într-o stare secundă.

Noul părinte din Tanacu a fost reticent să-și dea numele, dar după ce ne-am mai dezghețat și a văzut că nu-l fotografiem, ci doar umblăm un pic prin biserică, am aflat și de la el că totul era corect în ce a făcut părintele Corogeanu, deoarece rugăciunile pentru exorcism sunt canonice și se găsesc în Molitvelnic, cartea de rugăciuni folosită de orice preot și călugăr; că părintele exorcizase de multe ori felurite posedate, din 2000 până în 2005, când a avut loc „nenorocirea", și că totul mersese întotdeauna „la fix". De aceea se și venea așa des la Daniel Corogeanu, pentru că era reputat eficace.

Am mai aflat că exorcismul se practică în majoritatea mănăstirilor, cel puțin în Moldova și că cel mai adesea „nu sunt probleme"; că e o practică banală în biserică, spre deosebire de afurisenie.

Aici fața părintelui a devenit gravă. Afurisenia înseamnă să invoci nenorocirea asupra dușmanului unui enoriaș, contra plată.

Evit să îi spun că sunt ateu, adică îndrăcit grav, pentru că n-aș vrea să fiu sechestrat și legat cu lanțuri acolo, în miros de must, pe vârf de deal crăpat, cu leucoplast pe gură.

„Totuși, părintele Corogeanu n-a comis chiar nicio eroare? Nicio greșeală? Excesul de zel nu este și el o abatere?"
Tace o clipă, apoi:
„E tânăr, o să-și găsească mântuirea."

Aveam să întâlnim aceeași atitudine la autoritățile administrative din primăriile ambelor comune, Tanacu și Muntenii de Sus (de care depinde Portari, satul în care aveam să-l întâlnim pe Corogeanu): „mănăstirea lui Corogeanu din Tanacu poseda o autorizație în regulă de la ministerul Cultelor. Nu este treaba noastră cum își fac ei ritualul înăuntru."

În Muntenii de Sus, ni s-a mai spus la primărie că părintele Corogeanu nu mai are acum dreptul să deschidă o altă mănăstire, după ce a fost oficial sancționat de BOR, dar că, în calitatea sa de bun mirean creștin ortodox, poate să agațe orice icoane dorește la el acasă și să primească musafiri. Un fel de pelerinaj ilegal, carevasăzică, iar primăria, se pare, nu poate tehnic și administrativ să facă nimic, mai ales că sătenii sunt cu toții de partea iluminatului caterisit.

Am traversat înapoi dealul și șoseaua națională Iași-Vaslui pentru a ajunge în marginea unei alte păduri. Un drum de pământ bătucit urcă spre vârful dealului, unde se întrevede pâlcul de copaci după care se pitește casa de vacanță pusă la dispoziție lui Daniel Corogeanu de un protector milionar local, care, ni se spune, a făcut avere cu fonduri europene, firme de construcții, plantații de cătină care nu s-au mai concretizat, pas de mai știi cum a făcut, dar bani are.

Îl protejează pe părinte. Drumul în sus e imposibil de folosit după ploi mari sau iarna, lăsat poate dinadins desfundat.

Ne întrebam cum să ajungem la păduricea din deal, la ascunzătoarea exorcistului, așa că am făcut cel mai natural lucru. Am mers spre cele două femei care culegeau struguri în via de alături și am întrebat cum putem să urcăm la părintele, eu și acest domn din Franța care ar vrea mult să-l întâlnească.

„Nu-i acasă, a plecat cu mașina până la Vaslui, da stați că-l chem eu. Acușicuța."

Și cu aerul cel mai firesc din lume, femeia s-a oprit din smuls struguri, a scos un smartphone din buzunarul treningului și s-a îndepărtat puțin de noi.

„E pe drum, vine acuma înapoi, ne-a spus mulțumită", închizând telefonul.

După cinci minute de tensiune, a apărut camioneta condusă chiar de dumnealui, de dânsul, avându-l pe ostilul călugăr bodyguard alături, pe scaunul pasagerului. A sărit zvelt din ea, cum am descris la începutul articolului, și a venit să ne dea mâna, arătând și de departe și de aproape ca un personaj din Game of Thrones, cu barba și părul lui roșii, în care, după patru ani închisoare și atâta stres, au început să apară fire albe.

Conversația a avut ceva ireal, un triunghi lingvistic în care eu îi puneam întrebări lui Corogeanu, apoi Fischetti venea cu sofisme à la Charlie Hebdo, cărora părintele le răspundea prin fraze goale pronunțate cu un zâmbet înnebunitor de cuceritor, ba chiar râzând.

„Pot să vă fotografiez?", am întrebat. „Putem să ne fotografiem cu dumneavoastră în natura asta simplă și autentică?"

Mi-a pus o mână pe piept.

„Nu e nevoie. Fotografia va rămâne aici, în inima ta. Dumnezeu te-a pozat deja."

„Spune-i că noi la Charlie suntem atei, să nu fie vreo ambiguitate în abordarea cu Dumnezeu", mi-a cerut, scrupulos, Antonio să traduc (ei, la Charlie, știind și că Dumnezeu te cam omoară uneori).

Fostul părinte a părut încântat de asta, zâmbind și mai larg.

„Dumnezeu o să-l iubească, atunci, pe francezul tău, primindu-l la El, cu și mai mult drag decât pe un banal credincios. Vedeți, domnul acesta șofer cu care ați venit e necăjit că sora lui, care a ales sfânta biserica, se confesează unui fost milițian. Eu vă zic că nu contează că acela a fost o canalie înainte de-a găsi calea și lumina. Și eu am fost fotbalist până să devin monah. Dar Dumnezeu preferă un criminal ce se convertește unui creștin plicticos care doar imită liturghia.

Era limpede că ne bate retoric, așa că Fischetti a izbucnit:

„A practicat exorcisme și a omorât o femeie. Întreabă-l dacă el chiar crede că Diavolul există."

Am întrebat.

„Nu, a zâmbit suav sub barba-i roșie ex-părintele Corogeanu. Diavolul nu există."

Și cum îl priveam muți de stupefacție, ne-a aruncat, urcând înapoi la volanul camionetei cu două uriașe bidoane de vin în spate:

„Diavolul există numai dacă-l zgândări."

Concluziile lui Fischetti de la Charlie Hebdo, pe drumul de întoarcere spre Iași:

Nu era nimic original în discursul lui Dostoievski din nu mai știu ce roman, ăla cu Dumnezeu care preferă un criminal, mai degrabă decât căldiceii care n-au nici un merit în credință etc. Nu Dostoievski inventa ceva acolo, ci ăsta e discursul dintotdeauna al ortodoxiei. Este tehnica de seducție a falangelor de guru ortodocși care își folosesc șarmul, harul, Molitvelnicul, pentru a seduce, adaptându-și discursul la personalitatea și condiția socială a celuilalt, da.

Știu că eu am dreptate, Antonio, și sunt convins că exorcistul de la Tanacu nu l-a citit pe Dostoievski. Și, da, e supărat pe ierarhia care l-a lepădat. A știut cum să ne vorbească, e adevărat, dar tu încearcă să pricepi că nu paradoxuri cinice și fragmente din Dostoievski îi recita el măicuței înfometate, înlănțuită în biserică, cu gura lipită cu leucoplast ca să nu iasă pe-acolo discursul lui Satan cel zgândărit.