Oamenii care fac terapie cu LSD și MDMA pe ascuns, ca să scape de traume

Tatăl vitreg al Anitei a fost o forță întunecată în viața ei. Inventa pedepse foarte creative pentru copii dacă aceștia ieșeau din cuvântul lui. Într-o noapte, i-a dus cu mașina la o carieră de piatră și i-a lăsat acolo o oră. Altă dată, a pus-o pe Anita să se dezbrace în fața unei oglinzi în timp ce o privea. Când Anita a împlinit 15 ani, tatăl ei a început s-o violeze.

Sincer, nu cred că aș mai fi în viață dacă n-ar fi existat LSD-ul și MDMA-ul, mi-a zis Anita, care e patiseră în orașul Maine.

Dar acestea n-au fost primele ei opțiuni. La vârsta de 16 ani, a luat de capul ei benzodiazepina Klonopin. Trăgea pe nas până leșina și o aduceau prietenii ei acasă. S-a apucat de iarbă. Fuma patru pachete de țigări pe zi.

A ținut-o așa până la 24 de ani, când a început să aibă stări de anxietate extremă. „Sufeream de o agorafobie atât de nasoală că nu puteam ieși din casă”, povestește Anita, care are acum 32 de ani. „Îmi doream să mor și mă gândeam obsesiv la moarte.”

Un tip cu care se vedea în perioada respectivă, Josh, se trata cu LSD. Părea mai fericit, mai calm, mai optimist. Într-o noapte, i-a adus câteva timbre. La început, a fost precaută. Scopul ei era să se autodistrugă, nu să-și extindă conștiința, și habar nu avea de cercetările științifice despre valoarea terapeutică a substanțelor psihedelice care au început încă din 1950. „Mi s-ar fi părut ridicol să aud de așa ceva, pentru că mereu crezusem că acidul te bagă într-o lume de coșmar în care te adâncești în cele mai ascunse frici ale tale. Așa înțelesesem de la prieteni.”

A tot așteptat ca tripul să devină un coșmar, dar a început să se simtă mai calmă și mai conectată cu natura. Ea și Josh au continuat ședințele psihedelice în următoarele săptămâni, după care el a adus și niște MDMA. „M-a făcut să retrăiesc experiențele din trecut și poate că unii ar spune că a fost un trip prost. Dar chiar și așa, am observat că mă simt mai puternică. Uneori mă simțeam ca o exorcistă, că mă uitam în gol și îl lăsam să vorbească prin mine”, povestește ea.

În acest nou stil de viață, a introdus și meditația, și-a scris singură scrisori și a început să se plimbe cu bicicleta prin zonele rurale, până când n-a mai avut nevoie de droguri. „Nu simt că m-am vindecat total de sindromul de stres post-traumatic (SSPT), dar am descoperit noi instrumente cu care pot face față stărilor proaste într-o manieră sănătoasă și pozitivă. Am învățat să mă iubesc și să am grijă de mine.”

În ultimii ani, substanțele psihedelice au renăscut datorită progresului testelor clinice cu LSD, ayahuasca și psilocibină pentru tratarea SSPT, a depresiei, anxietății și dependențelor. În cadrul experimentelor efectuate în 2016 de Asociația Multidisciplinară pentru Studii Psihedelice (AMSP), 61 de procente dintre cei 108 participanți nu mai aveau simptome de SSPT la două luni după ce au făcut trei ședințe de psihoterapie asistată cu MDMA. Similar, cercetătorii de la universitatea John Hopkins au descoperit că psilocibina reduce stările depresive și anxietatea la pacienții cu cancer.

Dar ce înseamnă asta pentru restul populației? FDA a aprobat oficial terapiile revoluționare cu MDMA și se estimează că va fi aprobat ca medicament până în 2021. Totuși, probabil că terapia asistată cu MDMA le va fi furnizată doar persoanelor diagnosticate cu sindrom de stres post-traumatic. Același lucru e valabil și pentru psilocibină și alte substanțe – probabil li se vor administra pacienților aflați în stadii terminale, și nu celor care sunt anxioși, depresivi sau doar stresați.

Din acest motiv, tot mai mulți oameni care au urmărit progresul acestor experimente au căutat terapeuți empatici care le facilitează ședințe ilegale de terapie. După cum am mai scris pe Motherboard, o psihoterapeută în vârstă de peste șaizeci de ani, Friederike Meckel Fischer, a fost arestată de poliția elvețiană în 2010 și a primit o sentință de 16 luni cu suspendare pentru că le-a dat pacienților ei LSD și MDMA ca să-i ajute să se reconecteze cu sentimentele lor. A fost și mai nasol pentru ea pentru că era cea care furniza substanțele ilegale.

Avantajul terapiei cu un psiholog profesionist e că acesta te poate ghida în siguranță printr-o experiență traumatizantă. Terapeutul are intervenții minime pe parcursul tripului, pentru că munca grea urmează abia după. În ședințele de integrare care urmează – care sunt efectuate fără substanțe psihedelice – clientul și terapeutul procesează tripul.

Dar există și dezavantaje pentru un pacient care caută ajutorul terapeuților underground. În primul rând, clientul trebuie să aibă conexiunile potrivite ca să găsească un astfel de terapeut. În al doilea rând, prețul e foarte mare – dacă o oră de terapie e scumpă, gândește-te cât costă o ședință de opt ore. Nici instituțiile medicale nu recomandă asta. Când am contactat Societatea Britanică de Psihologie și Asociația Americană de Psihologie ca să întreb ce părere au despre persoanele care se tratează singure cu substanțe psihedelice, prima a zis că utilizarea drogurilor psihedelice în psihologie e ilegală, iar a doua n-a vrut să-mi ofere un comentariu oficial.

Și de aceea, mulți oameni aleg să facă asta singuri sau cu un prieten sau un asistent de trip. Își obțin informațiile despre dozaj și substanțe de pe forumuri precum Reddit, Bluelight sau Erowid sau din cărți precum Getting Higher a lui Julian Vayne, How to Change Your Mind a lui Michael Pollan și Realms of the Human Unconscious a lui Stanislav Grof.

Asta face Cameron, un consultant din Londra, când se simte stresat sau are o problemă emoțională din care nu poate ieși. Tânărul de treizeci de ani citise despre experimentele clinice în media, iar acum caută pe forumuri informații despre dozaj. Uneori se tratează singur, alteori ia o doză cu un prieten. A folosit LSD și ciuperci, dar ca să scape de o despărțire care îl chinuia de 18 luni, a luat MDMA. „De obicei nu ajung la nicio concluzie în timpul tripului, dar tinde să se cristalizeze după, mi-a zis el. De data asta, am reușit să înțeleg de ce a făcut fosta mea iubită ceea ce a făcut și să empatizez cu ea. Și am ajuns să ne reluăm prietenia, chiar dacă nu mai suntem împreună.”

Dan, un fost soldat în vârstă de patruzeci și ceva de ani, locuiește tot în Londra. Face parte dintr-o comunitate psihedelică despre care spune că e populată de academicieni și intelectuali. Cât timp a fost în armată, a trecut prin niște experiențe surori cu moartea din cauza cărora a dezvoltat sindromul de stres post-traumatic. „În perioada respectivă, nu mi-am dat seama de impactul emoțional pe care l-au avut asupra mea, a zis el. Mi se părea că sunt puternic că am trecut prin ele. Nu mă gândeam că îmi vor declanșa o boală mintală mulți ani mai târziu.”

Dan citise eseurile lui Aldous Huxley despre utilizările psihedelicelor și, mai târziu, a dat peste lucrările cercetătorilor canadieni care au avut loc între anii ’50 și ’70 și au avut rezultate fenomenale în tratarea dependenței de alcool cu LSD. Mai încercase să-și amelioreze stresul cu substanțe psihedelice, dar când a citit o carte despre triptamine intitulată TIHKAL: The Continuation (de Alexander și Ann Shulgin), a hotărât să încerce 4-AcO-DMT. „E un echivalent analog al psilocibinei, dar foarte diferit. Ciupercile operează cu partea de limbaj sau intelect a creierului, pe când 4-AcO-DMT acționează asupra proceselor de gândire emoțională”, a zis el.

Dan a descoperit că 4-AcO-DMT îl ajută să înțeleagă cum i s-au distorsionat emoțiile. „Oamenii pot avea tripuri groaznice pe ciuperci și, dacă ajungi acolo, nu știi când și dacă o să te mai întorci. Cu 4-AcO-DMT ai o experiență mai ușoară și mai puțin riscantă. Încă am simptomele bolii, dar le pot gestiona. Folosesc substanța doar odată la două luni.”

Înainte de asta, lui Dan i-a fost prescris un antidepresiv SSRI, care a funcționat bine în primul an, dar a realizat că, în timp ce medicamentele îl împiedicau să cadă prea jos, îl opreau și să simtă plăcerile vieții. Prin contrast, 4-AcO-DMT îi permitea să experimenteze fericirea și conexiunea. Așa a scăpat de dependența de alcool.

Totuși, fără supravegherea experților, utilizarea substanțelor psihedelice se bazează pe încercare și eroare. Printre pericolele enumerate în studiile universității John Hopkins se numără schizofrenia, tulburările psihotice sau bipolare. Studiile cu psihedelice pentru ameliorarea depresiei la pacienții aflați în stadii terminale exclud de obicei persoanele cu tulburarea borderline sau schizofrenie. Dar în lumea terapiilor underground nu există precauții.

În 2015, Kirsty, care avea pe atunci 33 de ani, a făcut tratament cu ketamină în Sydney pentru tratarea unei depresii care o chinuia de 15 ani. Citise o știre despre acest tratament revoluționar și s-a înscris pe listă ca pacient la Aura Medical Corporation. Clinica a fost închisă în același an din cauză că nu furniza asistență psihiatrică adecvată și pentru că le dădea clienților kituri de ketamină pentru administrarea la ei acasă.

„După ce s-a închis clinica, am continuat să cumpăr ketamină de la dealeri timp de șase luni. Trăgeam pe nas mai degrabă decât să injectez, dar am încercat să reproduc experiența. M-am cam spart și mi-a fost greu să-mi procesez gândurile”, mi-a povestit Kirsty.

În ultimii ani, tot mai multe persoane iau microdoze de LSD sau psilocibină ca să-și amelioreze sănătatea mintală și productivitatea. Paul Austin, fondatorul centrului de resurse Third Wave, care educă publicul în legătură cu consumul inteligent de psihedelice, e de părere că administrarea de doze mici regulate îi ajută pe consumatori să trăiască prezentul din plin. „Microdozajul se poate face de două sau trei ori pe săptămână. Depresia are legătură cu tulburări din trecut, iar anxietatea cu gândurile despre viitor. Microdozajul te ajută să fii prezent, să trăiești aici și acum”, a zis el.

Dar Dan, fostul soldat, crede că cel mai benefic lucru la acest tratament e faptul că ucide egoul. „Nu poți să devii una cu tine și nu te poți conecta cu toate lucrurile din jur prin microdozaj”, a zis el. „Mi se pare dubios când oamenii spun că iau câte puțin în fiecare zi. Capeți toleranță imediat. Nu se recomandă să iei substanțe psihedelice decât o dată la două luni.”

Dr. Prashanth Puspanathan e doctor specialist în neuropsihiatrie la un spital din Melbourne și consilier al Societății Psihedelice Australiene. E încântat că interesul față de testele clinice au redus stigmatizarea consumului de psihedelice și că nu mai sunt la modă poveștile exagerate despre oameni tripați care sar de pe balcon pentru că au impresia că pot zbura.

„Aceste cercetări sunt primul pas în schimbarea prejudecăților despre substanțele psihedelice. Cred că psihoterapia psihedelică funcționează mai rapid decât cea obișnuită. Rezultatele sunt fascinante. Dar experiența transcedentală nu îți oferă toate răspunsurile. E foarte importantă ședința de integrare pe care o ai cu terapeutul în urma tripului”, a zis el.

În cazul Anitei, efectele substanțelor psihedelice au durat ani de zile după ce a luat ultima doză. Dezavantajul a fost că, deși au ajutat-o să se conecteze cu totul în jurul ei și au scos-o din coșmarul personal, i-a devenit imposibil să ignore impactul pe care îl are asupra lumii în care trăiește, iar asta o epuizează uneori.

„LSD-ul e atât de stigmatizat. Dar eram doar o fată distrusă care voia să se conecteze cu natura și cu ea însăși și să-și găsească pacea prin metode inofensive”, a zis ea.

În trecut, erau interesate de utilizarea terapeutică a substanțelor psihedelice doar persoanele care duceau un stil de viață boem. Dar acum, după ce s-a scris atât despre aceste terapii alternative, experimentele cu psihedelice au devenit mainstream. Și probabil că terapia DIY va deveni tot mai populară, în timp ce așteptăm să ia sfârșit lungul proces științific și legislativ prin care aceste droguri vor deveni medicamente legitime.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.