Am analizat toate privirile Vioricăi Dăncilă ca să-mi dau seama dacă e fericită

Viorica Dăncilă este politicianul român despre care s-a făcut cel mai mult mișto de la Emil Bobu încoace. Nici Boc când a căzut de pe scenă, nici Ponta, în perioada lui de glorie, ca micul Titulescu, nici chiar Becali, când opina doct despre Paolo Coelho, nu au atras atâtea glume proaste din toate colțurile societății. Prima femeie prim-ministru din România a fost ținta unui baraj de bancuri încă din prima zi în funcție - unele pe bună dreptate, altele mostre clare că sexismul e încă pe cai mari la români. E oarecum trist.

Când Dragnea a numit o femeie (!) musulmană (!!) cu background în IT (!!!) absolut loială lui ca prim-ministru, am crezut că în spatele mustății se află un fel de geniu politic. Un an mai târziu, după două guverne eșuate catastrofal, numirea Vioricăi Dăncilă mi s-a părut tragicomică, o alegere loială, dar lipsită chiar și de modestele calități politice ale predecesorilor și un semn al disperării lui Dragnea. România are deja un an cu ea la cârmă (teoretic), iar Consiliul Uniunii Europene va fi cârmuit tot de ea (teoretic) în următoarele șase luni, așa că-i foarte important să afli cine este, de fapt, Viorica Dăncilă.

De gafele ei ai tot râs în 2018, dar nu ai putut niciodată să vezi la ce se gândește prima femeie prim-ministru a României când dă mâna cu Erdogan sau apără abuzurile jandarmeriei. Se zice (mai ales dacă ești o bunică victoriană) că ochii sunt oglinda sufletului sau că fericirea se reflectă pe fața cuiva. Așa că hai să analizăm fața lui Dăncilă împreună, ca să vedem cine e ea cu adevărat și dacă guvernarea a făcut-o fericită.

Bunicul cool al presei românești - Cristian Tudor Popescu - a tras primul foc împotriva Vioricăi Dăncilă chiar înainte ca aceasta să devină prim-ministru. Dacă Elena din Troia e chipul care a lansat o mie de corăbii, coafura Vioricăi Dăncilă a lansat un milion de căutări pe Google după „Pavian cu Mantie”. Dincolo de caterinca proastă făcută de freza Vioricăi și de șansa ratată de cinefilul CTP de a o compara cu un Dilophosaurus din Jurassic Park, gif-ul de mai sus arată două lucruri. În primul rând, că freza de nașă a Vioricăi evoluează în timp și că mina forțat-combativă a lui Dăncilă - (re)descoperită când certa protestatarii din 10 august 2018 că au fost răi cu săracii jandarmi - nu e una nouă.

La ce se gândește Dăncilă: „Dacă nu trebuia să mă cert cu el din cauza OUG-ului, poate nu-mi mai fura porcul de Verhofstadt programarea de mâine la coaforul «Tundem ca-n Bârlad»”

Fericire: 3/10

Această primă interacțiune cu presa a lui Dăncilă e posibil să fi fost și cea mai fericită. Dăncilă, proaspăt ieșită dintr-un CEX în care cu siguranță a fost lăudată de toată lumea, iese ba speriată, ba fericită să discute cu reporterii. E greu să fii hărțuit de reporteri, doar întreabă-l pe Drake sau pe Dragnea, dar aici Viorica Dăncilă pare fericită, pregătită pentru orice oportunitate.

La ce se gândește Dăncilă: „Fii modestă cu presa, Viorica! Au râs de tine la Bruxelles, când le-ai zis că pleci să te faci premier, nu mai râde nimeni acum! N-o să mai râdă nimeni de tine vreodată!”

Fericire: 8/10

Înscăunată de o lună prima femeie prim-ministru a României, Dăncilă a oferit acest schimb fantastic de replici. Invitată de Gâdea să vorbească despre cum distrug unii imaginea României la Bruxelles, premierul i-a catalogat drept „autiști” pe europarlamentarii opoziției. Dar mai important de atât e body language-ul. Privește power-pose-ul ei. Umerii împinși în față strigă „fugi tu cu balonul și-l plachez eu pe fraier”, iar mâinile alea crispate denotă atâta stres că te ia cu anxietate când o vezi.

Dăncilă a jucat totuși niște decenii în liga a doua politică și are la activ și un transfer internațional, nu își trădează anxietățile ușor. Dar e de parcă te-ai uita la o trupă de teatru de amatori. Materialul pe care îl zice e bun, livrarea e decentă, dar privirea care-i fuge spre stânga, gestica forțată subliniază că nu e vorba de viitoarea Maia Morgenstern a politicii românești.

La ce se gândește Dăncilă: „Spate drept, voce calmă, modulată, punctează cu mâinile. Privește spre Mihai, nu spre cameră. Cum a zis consilierul lui Liviu? «Acești oameni dezinformează, acești oameni nu înțeleg dorința poporului, acești oameni sunt autoritariști?»”.

Fericire: 6/10

Prima deplasare serioasă a Vioricăi Dăncilă a cauzat primul incident diplomatic. Ajunsă în Israel, pentru un tete a tete cu Netanyahu, prim-ministrul României a promis că mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, în contrast cu toate celelalte state europene (și cu șeful statului). Dar să fim serioși, toată lumea ține minte momentul he-he de atunci, nu gafa diplomatică. Nu contează că unul e o validare a unei politici israeliene - respinsă de majoritatea țărilor care au recunoscut Palestina ca stat - și cealaltă e o bâlbă făcută la emoții, demnă de Cronica Cârcotașilor.

La ce se gândește Dăncilă: „Implicațiile geostrategice ale acestei vizite sunt extrem de importante, dar nu trebuie să îmi depășesc mandatul și trebuie să jonglez cu grijă între poziția diplomatică de neutralitate a statului român și schimbarea treptată a poziției diplomatice a partenerilor noștri america… he-he”.

Fericire: 5/10

Poza mea favorită cu Viorica Dăncilă e de la întâlnirea cu prințul Charles. Ce poate să reprezinte mai bine 12 luni de guvernare aproximativă decât expresia asta? Oops! Zoinks! Poza asta o umanizează pe Dăncilă atât de mult încât aproape uiți că, în timpul ședinței foto, Charles i-a pus mai multe întrebări de curtoazie, întrebări la care prim-ministrul i-a răspuns doar cu un zâmbet. Dar pare atât de fericită, atât de în apele ei, că îi sclipesc ochii!

La ce se gândește Dăncilă: „De când îl aștept pe Charles! Mă întreb dacă a venit să se încoroneze acum sau dacă așteptăm până la anul, ca mai întâi să-l dăm jos pe Iohannis? De ce nu-mi spune Liviu chestiile astea?”

Fericire: 10/10

Iunie a fost o lună agitată pentru PSD. Atunci a apărut și noul obicei al guvernului de a face publice clipuri fără sonor, de la întâlnirile la nivel înalt ale premierului. Dacă aș fi rău, aș spune că e pentru a evita difuzarea gafelor acesteia, cum ar fi clipul ăsta , unde premierul României uită numele omologului său din Estonia și are nevoie să i se sufle din public.

Însă, în lipsa sunetului, ajungi să te axezi mai mult pe vizual. Privește, de exemplu, gif-ul de sus cu întrevederea lui Dăncilă cu președinta Estoniei, Kersti Kaljulaid. Cu privirea tot înainte, pierdută în gânduri, prima femeie prim-ministru a României nu vede semnificația istorică a întâlnirii cu prima președintă a Estoniei (carismatică și naturală în contrast cu Dăncilă). La 30 de ani după căderea Cortinei de Fier, guvernul României ne prezintă doi politicieni de sex feminin care se salută în tăcere.

La ce se gândește Dăncilă: „Ce noroc are femeia că CTP e din România, că îi trebuiau încă două CNCD-uri ca să îi dea toate amenzile pentru ce ar zice ăla de freza asta a ei.”

Fericire: 7/10

Dacă tot am vorbit atâta de Estonia, privește un pic și clipul ăsta, de la lansarea primei curse directe Tallinn-București. Poziția corpului lui Dăncilă, plictiseala palpabilă, privirea pierdută ne arată un prim-ministru mai împăcat cu sine, dar complet detașat de rutina funcției. Anxietatea omului nesigur pe el s-a dus și avem o Dăncilă în stare pură, marcând, punct cu punct, itemii din programul zilnic fără nicio doză de entuziasm.

La ce se gândește Dăncilă: „Oare ce face Ashton Kutcher la ora asta? Hopa, stai că tre’ să țin discurs.”

Fericire: 5/10

La sfârșitul verii, Dăncilă devine în mod oficial neamuzantă, ca urmare a răspunsului ei la violențele din 10 August. Dar stai, Dăncilă a zis că jandarmeria a fost bătută „de protestanți”, nu e amuzant? Nu. Pentru că au fost oameni cu șrapnel în picioare sau bătuți de jandarmi cât erau cu mâinile sus, la care răspunsul ei a fost că „anumite persoane” din opoziție sunt de vină pentru „scindări iremediabile”. Despre scindarea căpățânilor protestatarilor cu obiectul contondent al statului, nimic. Mina din clipul de mai sus e una dezinteresată și plictisită, fără pic de rușine sau empatie, privirea unui om care nici nu ar scuipa pe tine dacă ai fi în flăcări pe stradă.

La ce se gândește Dăncilă: „No one knows what it’s like to be the bad man, to be the sad man behind Jandarmi.”

Fericire: 4/10

Vizita Vioricăi în Orientul Mijlociu ar trebui predată la Institutul Diplomatic Român, un exercițiu colosal de servilitate și de diplomație prost aplicată. Vârful a fost chiar la început, când Dăncilă s-a întâlnit cu Erdogan, liderul turc cu mustață mai rară și aplecare mai totalitară decât Dragnea. Cele zece secunde încapsulează perfect întâlnirea. Erdogan o eclipsează complet pe Dăncilă, ca în vremurile bune ale Fanarioților. Dar dacă în întâlnirea cu Netanyahu Dăncilă părea timorată, aici pare împăcată cu rolul ei. Zâmbește protocolar, ba chiar ușor galeș cu o privire atât de fals-caldă că pare de-a dreptul rece. Apoi urmează dictatorul mustăcios cu privirea în pământ.

La ce se gândește Dăncilă: „Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un he-he? Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-o duduie? - De-o duduie, da, împărate, căci duduia ce-o priveşti nu e om de rând, ea este doamna Ţării Româneşti!”

Fericire: 5/10

Gif-ul de mai sus arată o Dăncilă vizibil obosită care dă să plece, dar e blocată de Marian Oprișan, care continuă să mansplainuie o întrebare la care Dăncilă răspunsese expeditiv și o blochează pe aceasta câteva minute. E oare o sclipire de nervi în colțul ochilor lui Dăncilă? Oprișan e cunoscut pentru tendința de a călca diverși alți pesediști pe coadă, se pune baronul de Vrancea rău cu al doilea om în stat fix când aceasta e gata să devină personaj negativ?

La ce se gândește Dăncilă: „Ghilotină? Nu e prea puțin. O să îl îngrop pe ticălosul ăsta guraliv cu capul în jos în vulcanii noroioși, o să-l înec în Milcov.”

Fericire: 1/10

La sfârșit de 2018, Dăncilă descoperă teleprompterul. Mesajul ei de an nou îl face pe Iohannis să pară Robert Downey Jr. Cu o privire golită de orice fel de sentiment, orice fel de sens, Dăncilă povestește cât de bun a fost 2018 și promite că va fi bine și în 2019. Nu ai cum să o crezi, nici nu ești sigur că te uiți la Dăncilă și nu la un personaj generat pe calculator. Dăncilă e atât de lipsită de expresivitate, încât discursul îți dă sentimentul ăla ciudat, de robot, de fenomenul de uncanny valley.

La ce se gândește Dăncilă: „Cât de greu e să citești de pe teleprompter? Obama și Esca se descurcă, ba și Busu de la meteo.”

Fericire: 0/10

Și iată-ne la Ateneu, în momentul preluării ștafetei de către România în președinția rotativă a UE. Și iată-ne față în față cu a două Dăncilă. Pe de o parte, Dăncilă din Q magazine, cu power suit negru și o privire calmă, calculată la virgulă de consultanții de imagine, apreciată de colegii de partid. Apoi e o Dăncilă ingenuă, care ține un discurs lipsit de intonație sau fler unei săli pline de oameni care nu sunt acolo pentru ea, în timp ce sute huiduie afară. Fericită sau nu, nu pare să plece nicăieri.

La ce se gândește: „Hai că ăștia din UE sunt obișnuiți să nu înțeleagă nimic din ce spun, no pressure!”

Fericire: 7/10