Deținuți din România mi-au povestit cum luptă cu dependența de droguri

În curtea Penitenciarului de Femei Ploieşti - Târgșorul Nou, deținutele „stau la aer”: joacă baschet, cos goblenuri sau vorbesc la o cafea. Din boxe se aude hitul verii care a trecut, Tu me partiste el corazon. Trec prin curtea penitenciarului, spre întâlnirea cu foste toxicomane care își tratează dependența după gratii. Din cele 413 deținute de aici, 119 sunt foste consumatoare de droguri. Cinci urmează tratamentul substitutiv cu metadonă.

Una dintre fetele pe metadonă de la Târgșor, diagnosticată și cu depresie, este Jennifer, o tipă de 28 de ani, cu ochii verzi, sprâncenele subțiri și o voce guturală. Povestea ei cu drogurile începe cam așa:

„Am băgat la 15 ani, prima dată la țigară, apoi direct la seringă. Heroină.”

Stăm de vorbă într-o încăpere a penitenciarului, cu pereți împodobiți cu mesaje și bilețele motivaționale. Într-un colț, o bibliotecă. Primul raft e ticsit cu Biblii cu coperți negre, lucioase.

La Târgșor, a funcționat până anul trecut comunitatea EVA, înființată în 2011, prima din România unde consumatorii de droguri au primit asistență și tratament. Acum comunitatea se numește Anima și este axată pe tratarea deținutelor cu depresie, anxietate, tulburări de personalitate. Aici pot fi cazate 14 deţinute. Printre ele, și Jennifer, care e acum pe metadonă.

În sistemul penitenciar românesc există trei comunități dedicate consumatori de droguri: la Târgșor, Rahova și Jilava. Oficialii încă o numără şi pe cea de la Târgşor, deși deținutele consumatoare care nu suferă de vreo boală psihică nu intră în program.

„Nu au mai fost suficiente deținute declarate cu consum”, motivează schimbarea specificului comunităţii directorul Decu. Asta deși există 119 deţinute care s-au declarat consumatoare.

La nivel național, dintre cei aproximativ 20 000 de condamnați din penitenciare, peste 2 000 sunt foști consumatori de droguri. În aceste comunități, special create pentru vindecarea lor, ar avea loc maxim 10 la sută.

„M-am drogat până la 17 ani, când am rămas gravidă. Am întrerupt pentru că nu trăgeam așa de mult încât să am răurile alea mari”, își reia Jennifer povestea.

Jennifer a fost arestată în octombrie 2017, pentru trafic şi consum de droguri. Prima săptămână, după Arestul Central al Poliţiei Capitalei, a fost dusă la Spitalul Penitenciar Rahova. Apoi a ajuns la Târgșor, pentru a-și executa sentința de trei ani.

Inițial, condamnații dependenți de droguri ajung la Spitalul Rahova, unde li se evaluează starea de sănătate. Unii rămân acolo pentru tratament, alţii sunt trimişi în alte penitenciare. Deținuții care ajung într-unul dintre cele trei penitenciare unde există comunităţi terapeutice speciale pentru ei, implementate cu fonduri norvegiene, sunt cei norocoși. Restul stau la comun și pot cere asistență psihologică. Unii primesc metadonă, dacă au reţetă pentru ea și dacă se află în una dintre cele zece unități penitenciare unde se distribuie acest tratament.

Jennifer se duce periodic la Penitenciarul Spital Rahova, unde i se scade din numărul de pastile. Vrea să renunțe de tot și la metadonă, iar pentru asta trebuie doar să dea o declarație. Dar trebuie să renunţe treptat.

La Târgșor, înainte să fie mutată în comunitatea Anima, Jennifer a stat două-trei săptămâni pe tronson. Spune că aia a fost partea cea mai grea:

„Anumite deținute au o părere proastă despre drogate. Infracțiunea lor nu e atât de gravă ca a drogatelor, zic ele. Dacă ești drogată, te îmbolnăvești de SIDA, te prostituezi, dai în cap la oameni, faci nu știu ce. Asta e mentalitatea.”

Îşi aminteşte că a început să meargă la psiholog acum câteva luni, pentru că plângea fără oprire.

„Decât să cad eu psihic, m-am înscris la psiholog și apoi m-am mutat pe comunitate. Am văzut că sunt cam într-o depresie. Eu patru luni jumate am plâns încontinuu. Într-o dimineață, la apel, îmi era foarte rău. Le-am zis, dacă nu îmi dați ceva, mă arunc cu capul în geamuri.”

Salvarea e la comunitate, unde nu ești discriminat de restul deținutelor și unde faci activități, spune tânăra. Restul fostelor consumatoare închise la Târgşor stau la comun şi pot merge la psiholog, dacă vor.

După gratii, consumatorii de droguri sunt numiţi foști, pentru că se presupune că în penitenciare nu există droguri. În realitate, din 2008, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a implementat, în colaborare cu Agenția Națională Antidrog (ANA), programul de schimb de seringi, după ce şi-au dat seama că tot mai mulţi deţinuţi luau boli infecţioase.

Nicoleta Andreescu, director executiv la APADOR-CH, spune că seringile noi nu ajung la cei care au nevoie de ele: „N-aș învinovăți neapărat ANP-ul sau staff-ul din penitenciare. Deținuții nu se declarau pentru că erau respinși de colegii de cameră care se temeau de percheziții mai dese din cauza asta.”

Deținuții se gândesc de două ori înainte să-și declare viciul. Pe lângă frica de discriminare din partea colegilor de pedeapsă, ei ştiu că odată cu intrarea într-un program de tratament, precum cel cu metadonă, sunt declarați inapți și nu mai sunt scoși la muncă, activitate care le aduce bani, zile câştig şi îi scoate din rutina puşcăriei.

Într-un raport din septembrie 2014, APADOR-CH făcea o radiografie a motivelor pentru care măsurile erau ineficiente:

Deşi îşi pierd dreptul de a ieşi la muncă, cei care își declară istoricul de consum și intră în tratament, „au niște activități față de restul deținuților care stau închiși în cameră toată ziua sau se plimbă prin niște cuști”, spune Andreescu.

În ultimii ani, consumatorii de droguri nu mai sunt invizibili pentru sistemul penitenciar. Serviciile destinate lor, deși încă insuficiente, s-au înmulţit. De exemplu, câțiva dintre foștii consumatori de la Jilava pot avea grijă de cei 24 de câini dintr-un padoc înființat acum un an. Padocul de la Jilava e un spaţiu cu câteva cuşti pentru câini şi o zonă verde care pare că n-are nimic de-a face cu noţiunea de penitenciar.

„Ideea ne-a venit pentru că se înmulțiseră câinii în penitenciar și uneori deveneau agresivi. Noi îi închidem, dar nu vrem să facem niște fiare din ei și până la urmă scopul cel mai frumos și ideal ar fi să-și găsească fiecare câte o căsuță, câte un stăpân. Atunci am inițiat programul ăsta de terapie asistată de animale”, explică Brîndușa Mitran, psihologul unității.

Au făcut asta în colaborare cu cei de la Clubul Câinilor Utilitari și un cabinet veterinar din București. Deținuții care intră în program își aleg câte un câine, apoi învață cum să îl dreseze. Cei care doresc, la liberare, își pot lua câinele acasă.

„Socializarea, empatia între om și animal poate să îl ajute pe deținut să depășească anumite frustrări, anumite trăiri”, mai spune Mitran.

Tot la Jilava există şi comunitatea terapeutică Phoenix, dedicată foştilor consumatori, deschisă în aprilie 2011, cu 42 de locuri, prin care au trecut până acum 339 de deţinuţi. O parte dintre cei din comunitate lucrează și la padoc.

„La 7:22, pe 29 aprilie, bătăi în ușă, cine dracu’ e la ușa mea la ora asta, deschid ușa, s-au găsit pe cine să imobilizeze. STOP, CULCAT, PE LOC. Le-am arătat unde sunt drogurile, banii și agenda. Un mascat m-a întrebat că dacă vreau senzații tari, de ce vând droguri, de ce nu mă duc pe stadion să mă bat?”

Așa a fost arestat Petru, un tip de 32 de ani, care acum face parte din comunitatea Phoenix de la Jilava. Petru e un tip înalt, slăbuţ, care gesticulează mult în timp ce îşi povesteşte viaţa de dinainte de celulă. Acum, mai are câteva săptămâni de executat. Până atunci, are grijă de un câine.

Petru turuie și trage concluzia că „eminamente eu nu am făcut ceva greșit, doar că legislația nu a ținut cu mine”. Povestea lui pe scurt e că, în libertate, comercializa și consuma iarbă și psihedelice:

„Când am intrat în arest preventiv, am zis că e sfârșitul lumii. Rușine plus timp pierdut, plus faptul că nu mai pot să consum, plus faptul că o să mă caute și în chiloți când vreau să mă sui în avion, că ai mei nu o să mai vorbească cu mine, că sunt oaia neagră a familiei, că ce dracu fac ca să mă întrețin pe aici, cine sunt ăștia că n-am nicio treabă, nu înțeleg lumea asta, eu zic o chestie, ei o înțeleg invers, am doi metri pătrați să mă mișc, să fac baie, să mănânc, stau toată ziua în pat, e iadul. Ca să reziști aici, trebuie să te închizi emoțional față de ce e afară. Pur și simplu iei câte o zi pe rând.”

Coleg cu el e Adrian, care în luna octombrie, când a împlinit 34 de ani a sărbătorit și un an de când face parte din comunitatea de la Jilava.

Arestat în 2011 pentru trafic de droguri, spune că la Spitalul Penitenciar Rahova a fost întrebat dacă vrea tratamentul de substituţie cu metadonă sau un tratament de dezintoxicare cu pastile de somn, medicamente folosite la persoanele cu afecțiuni psihice. A ales a doua variantă pentru că dura mai puțin, „o săptămână, două, și scăpam de chin”.

„Sunt grele, dureroase, în afara faptului că te amețesc și îți dau o somnolență, simți răurile exact așa cum sunt: dureri de oase, grețuri, vomă. Simțeam că nu pot sta în pat din cauza oaselor, te dor, e ca și cum s-ar măcina în tine, ca și cum ar răzui cineva cu cuțitul.”

Era în camera cu 10-12 alți deținuți, consumatori cu toții. „Te ajuți, e vorba de umanitate, poate că și în ultimele clipe de trăit, dacă știi că mai ai o oră de trăit, tot ajuți pe cineva. Am știut că trebuie să stau liniștit.”

Tratamentul în sine e pentru dependența fizică, scapi foarte repede de ea. Dar psihicul este greu de recuperat, asta spun foştii consumatori. Chiar şi aşa, Adrian spune că a fost o singură la psiholog, la început. Doar după cinci ani de când a fost închis, a fost eligibil pentru a se înscrie în programul de tip comunitate.

„După ce stai în comunitate, nu te poți întoarce pe secție, unde este un alt vocabular, un alt limbaj, nu există o regulă, nu există un comportament, o ținută, sunt multe care îți influențează… Dacă ieși direct din comunitate ai o șansă să te rupi, să nu mai faci parte din acel anturaj, te rupe față de ce e în penitenciar. În libertate nu te poți lăsa deoarece sunt pe toate drumurile și nu te poți abține.”

Un raport ANA arată o ușoară creștere a persoanelor închise care s-au declarat consumatoare de droguri la intrarea în închisoare, de la 5,5% în anul 2013, la 6,6% în anul 2014, respectiv 7,4% în anul 2016.

Cei de la Administrația Națională a Penitenciarelor spun că se ocupă de problema foștilor consumatori de droguri închiși de peste 20 de ani și că înaintea existenței comunităților terapeutice, aceștia erau incluși, dacă doreau, în programe de asistență psihosocială, în fiecare dintre cele 44 de închisori.

În ceea ce privește situația celor din arestul preventiv, s-a îmbunătățit în ultimul timp, spune Andreescu. „Metadona e ca insulina la diabetici. De abia de un an, un an și jumătate, e disponibilă metadona pe Arestul Central (de la Poliția Capitalei), prin cooperare cu ANA.”

Conform Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, în anul 2017 au ajuns în arest 619 de cazuri de persoane toxicodependente şi 331 în primele şase luni ale anului 2018.

Majoritatea consumatorilor săvârșesc infracțiuni precum furt, tâlhărie și trafic de droguri.

„După natura infracțiunii săvârșite, la sfârșitul anului 2016, 4,9% dintre deținuți se aflau în unitățile de detenție ca urmare a săvârșirii de infracțiuni la regimul drogurilor. Raportat la valorile înregistrate în ultimii șase ani, ponderea acestora în populația persoanelor private de libertate se menține stabilă”, conform unui raport ANA.

Pentru a oferi o imagine a situației de acum 10 ani din arest, președinta APADOR-CH dă exemplu cazul lui Ninel Onțică Viorel, un fost consumator de 32 de ani, care a ajuns pe Arestul Central fiindcă avea de executat o coadă, adică un rest de pedeapsă. Bărbatul a fost ţinut mai multe luni pe arestul poliţiei, unde i s-a refuzat tratamentul cu metadonă, pe care îl urma deja în libertate. Ninel Viorel Onțică a murit în 2006, la scurt timp după liberare. „Senzația mea e că cele trei luni de pauză i-au dat peste cap starea de sănătate”, spune Andreescu.

Încă nu se știe soarta celor trei comunități terapeutice din penitenciarele românești. „Ar trebui să fie un cumul de servicii disponibile, vorbim de sănătate publică. Statul român are obligația să mai finanțeze comunităţiile terapeutice câțiva ani după terminarea fondurilor norvegiene. Teama mea e că după ce o să treacă perioada asta, nu o să mai funcționeze”, spune Nicoleta Andreescu.