De ce nu-ți plac oamenii de treabă care vor să te ajute

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Termenul de „binefăcător” e unul ambiguu. De exemplu, la locul de muncă, este eticheta pusă persoanelor care cooperează cel mai bine cu colegii. De obicei, sunt cei generoși, mai puțin competitivi, care sunt percepuți ca „prea amabili”. De parcă ar fi ceva evident de greșit în a fi de treabă.

Ce-i determină pe oameni să urască „oamenii de treabă”? Un studiu nou sugerează că e o tactică competitivă, una în care oamenii se pot antrena fără să știe de ce. Gândește-te așa: dacă ești într-o competiție pentru un partener (în relații sau la muncă), capacitatea ta de a coopera e probabil un criteriu important. Nimeni nu vrea să colaboreze cu cineva cu care nu se poate înțelege. Astfel, ca să obții cel mai bun partener, vrei să pari cât mai colaborativ cu putință. Sau, pe de altă parte, poți induce îndoială în concurența ta, prin sugerarea unui aspect ciudat despre aparenta amabilitate.

„De obicei, ne place când oamenii buni sunt răsplătiți și cei răi primesc ce merită”, spune Pat Barclay, profesor de la Universitatea Guelph și co-autorul studiului. „Dar, uneori, tipii buni sunt pedepsiți sau criticați.”

Vezi și:

Deși pare contra-intuitiv, e un fenomen observabil în mai multe domenii, în economie și în psihologie socială și în diverse societăți, spune Barclay. Se numește „pedeapsă anti-socială” sau „derogarea binefăcătorului”, critică adresată cuiva care pare prea cooperativ. Se pare că cel mai des se întâmplă când oamenii concurează pentru un partener și, conform noului studiu, e o modalitatea de a diminua avantajul competitiv. Nu elevează persoana care etichetează, dar ar putea să reușească să demonteze pe cel care pare prea amabil, prea bun ca să fie adevărat.

„Poți rezuma asta cu replica: «Frate, mă faci să par nasol»”, spune Barclay. Decât să încerce să fie mai bun, concurentul care pierde aplică eticheta de „prea amabil”.

Pentru a-și testa ipoteza despre cum competiția amplifică pedeapsa antisocială, Barclay și co-autoarea studiului, Aleta Pleasant, au stabilit două scenarii. În ambele, participanții au jucat un joc care le-a testat dorința de a coopera și le-a permis să „pedepsească" ceilalți jucători. Scenariul experimental a inclus și un observator care, la încheierea jocului, alege un partener și îl recompensează corespunzător.

Așa cum s-au așteptat cercetătorii, pedeapsa antisocială era mai pregnantă într-un scenariu competitiv. Dar asta nu înseamnă că participanții au ales în mod conștient să-i pedepsească pe cei hiper-amabili. „Foarte puțini oameni calculează cu atenție efectele acțiunilor”, spune Barclay. În schimb, el spune că emoții precum valorificarea stării de bine a altora și gelozia indusă când cineva arată prea bine, cel mai probabil afectează reacțiile oamenilor.

Din unele puncte de vedere, e un lucru bun. Barclay sugerează că acele emoții sunt cu un scop, care până la urmă poate fi benefic. Motivul pentru care resimțim aceste emoții este pentru că determină acțiuni ce ne pot aduce beneficii pe termen lung”, spune el. Însă ajută și să înțelegem cum funcționează, ca să ne direcționeze mai bine.

De exemplu, cum ar trebui să-l ajutăm pe colegul ăla super amabil? Barclay spune că putem recurge la metode de a inhiba pedeapsa socială. Pentru cei care primesc acest tratament, el spune că, poate, răspunsul e să se înconjoare de oameni mai buni. „Oamenii buni să se adune cu oamenii buni, iar așa vor fi mult mai OK decât criticii lor. Hai să găsim feluri prin care bunătatea să fie răsplătită, pentru că astfel se va prolifera.”